
Un procuror a fost pus, vineri, sub acuzare pentru că ar fi sustras mai multe documente dintr-un dosar de viol asupra unui minor și le-ar fi înlocuit cu altele întocmite ulterior.
‘În cursul zilei de azi, 13 iunie 2025, procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii față de un procuror al unui parchet de pe lângă o judecătorie sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de sustragerea sau distrugerea de probe ori înscrisuri, favorizarea făptuitorului și fals intelectual.
Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat că, în cursul anului 2024, după administrarea mijloacelor de probă într-un dosar de urmărire penală în care se cerceta săvârșirea infracțiunii de viol asupra unui minor, dosar instrumentat de parchetul în care își desfășura activitatea în calitate de prim-procuror, inculpatul a sustras mai multe documente utile aflării adevărului în cauză’, a transmis Parchetul General într-un comunicat de presă.
Anchetatorii spun că, în scopul împiedicării sau îngreunării tragerii la răspundere penală a autorului infracțiunii, inculpatul a înlocuit documentele ‘cu altele întocmite ulterior, atestând în mod necorespunzător adevărului aspecte contrare celor declarate inițial de suspect, cu consecința clasării dosarului penal menționat’.
‘Procurorul de caz a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii încuviințarea luării măsurii preventive a reținerii și a măsurii arestării preventive/arestului la domiciliu față de magistrat, măsura fiind avizată favorabil’, se mai arată în comunicat.
Daca n-a uns treaba unde scartaie!!!
Porcurorii Patriei a priori să fie excluși din categoria MAGISTRAȚI! Urgent!
De obicei, intalneam gainari printre militieni dar cum unii militieni au patruns in procuratura, iata gainari si printre procurori, ba chiar sef de parchet local! I s-o fi urât cu salariul ăla mare, i s-o fi facut scarba de pozitia avuta…
O practica des intalnita in „justitia” romana. Totul este putred in sistemul juridic national, de la parchete la CCR. Ticalosilor.