Profesorul de germană: povestea unei bătăi

Înalt, uscățiv, periculos. O vreme m-am întrebat cine-l protejează, cine are grijă de el, așa din umbră. Profesorul de rusă era cu rușii, o știa toată lumea. Se îmbrăca elegant și era cu rușii, ce să mai vorbim! Dar el? Poate că mătușa lui lucrase pentru ai noștri în timpul războiului, poate că el mergea să spioneze pentru ai noștri, în Germania de Est, în timpul vacanței școlare de vară.

Te sfredelea cu privirea. Nu te slăbea. N-aveai scăpare. Uneori îl văd pe stradă după atâția și atâția ani. Nu e el. Dar e el. În carne și oase. E ca și cum ai vedea o fantomă în plină zi. Care te sfredelește cu privirea. Aproape că-i prinsesem șpilul, nu s-a atins de mine niciodată, mă lua peste picior doar. Asta era bine. Dar pe Bebe îl bătea de-l snopea. Nu-l altoia pentru că nu-și făcea temele, nu. Acum, mergând spre Calea Victoriei, mi-l aduc aminte pe Bebe. Bebe ar fi rupt afișele electorale mincinoase care flutură pretutindeni, opulente, mincinoase, arogante. Oh, sunt sigur că Bebe nu s-ar lăsa păcălit nici de PNL, nici de PSD, nici de OMS. Bebe ar demonstra cu argumente serioase că toată povestea cu virusul e o manipulare mârșavă.

Bebe ar lua la întrebări Prefectura, Parlamentul, Guvernul, Președinția. Ce nebunie! Bebe zicea, o să-mi cumpăr un Ford de culoare roșie, mă, înțelegi, mă, tu înțelegi?! Ne duceam la ștrand duminica. Ne bălăceam. Știi, ar trebui să nu-l mai provoci, i-am zis. Îl provoc, mă, vezi ce mutră face? Asta e, era conflictul lor, erau amândoi prinși într-o zbatere fără cap și coadă. Bebe punea întrebări trăsnite tot timpul, de dimineață și până seara, îi sâcâia pe toți cu întrebări trăsnite, că de ce e comunismul așa cum e, că de ce profesorii nu știu răspunsul la întrebările lui fără sare și piper, că de ce soarele nu e un ochi de aragaz când de fapt e un ochi de aragaz, de ce meduzele nu au urechi când de fapt au urechi, de ce tovarășul secretar general nu știe limba engleză, de ce rușii nu au plecat niciodată din țara noastră, de ce americanii nu vin la școala noastră să ne vorbească despre NASA, de ce trebuie să stăm la coadă la lapte și de ce trebuie să mâncăm bulion dimineața, la prânz și seara.

Merg spre Calea Victorie, e o zi de vară sau e o zi de toamnă. O zi de toamnă așa cum era cândva, auriu-ruginie, cu parfum de struguri oacheși. Când ne duceam la cules cartofi sau fasole verde sau porumb. Ne așezam pe vine și spuneam bancuri porcoase și nu știu care striga, șase, vine, uite-l că vine. Și el chiar venea și ne punea să recităm nu știu ce în limba germană și ne trăgea de urechi și, bineînțeles, se lua de Bebe, îl scatolcea. Apoi, într-o zi, s-a înfuriat când Bebe a pus o întrebare nasoală despre Hitler, parcă, sau despre Marx, nu mai știu bine, sau despre extraterestrul care trăia deghizat în securist în colțul străzii, lângă școala noastră, nu știu ce l-a apucat. Unul dintre noi s-a speriat foarte tare și a început să plângă, dar știi, plângea de ți se rupea inima.

Bebe, bușit zdravăn și călcat în picioare a strigat, nu mai plânge mă, fii bărbat. Da, așa era Bebe, era călcat în picioare cu o furie oarbă iar el râdea și râdea de se prăpădea. Râdea în hohote. Nu mai știu cu exactitate dacă aia a fost ultima bătaie pe care a luat-o de la profesorul de germană. Profesorul de germană a murit la câțiva ani după revoluție. L-a călcat un Ford de culoare roșie chiar pe trecerea de pietoni. Automobilul acela i-a strivit capul cu roata din față așa cum ai strivi o roșie sub talpă. Mult timp am fost convins că Bebe și-a făcut dreptate de unul singur după ce-și împlinise visul de a-și cumpăra un Ford de culoare roșie.

Dar vezi, viața nu e cum ar trebui să fie. Acum câteva zile, ducându-mă în cimitir să aprind o lumânare am dat din întâmplare peste mormântul lui Bebe. Bebe a murit de fapt cu mult timp înainte, în 1985. N-am știut, n-am aflat. Am stat câteva clipe acolo, lângă crucea simplă, de piatră și m-am rugat pentru sufletul lui Bebe. Sincer să fiu, regret că nu reușesc să-mi amintesc ultima bătaie pe care Bebe a luat-o de la profesorul de germană. Dar poate că nu are nici o importanță, în mod sigur nu mai are nici un fel de importanță.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.