Proiect de calendar pentru Evaluarea Națională 2027. Probele scrise au loc între 22 și 25 iunie, iar simularea în martie

Ministerul Educației a lansat joi în dezbatere publică proiectul privind calendarul și metodologia de organizare a Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a din anul 2027. Conform documentului, elevii vor susține probele scrise la finalul lunii iunie, iar primele rezultate vor fi afișate pe 30 iunie.

Stefan Lupu - Reporter special
Proiect de calendar pentru Evaluarea Națională 2027. Probele scrise au loc între 22 și 25 iunie, iar simularea în martie

Detalii dintr-o școală generală din sectorul 6 al Capitalei, joi 12 august 2021. Inquam Photos / George Călin

Ministerul Educației a lansat joi în dezbatere publică proiectul privind calendarul și metodologia de organizare a Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a din anul 2027. Conform documentului, elevii vor susține probele scrise la finalul lunii iunie, iar primele rezultate vor fi afișate pe 30 iunie.

La fel ca în cazul examenului de Bacalaureat, Ministerul Educației și Cercetării a pus în consultare publică pașii și datele oficiale pentru Evaluarea Națională 2027, examenul pentru admiterea la liceu.

Cursurile se încheie pe 11 iunie, iar examenele încep pe 22 iunie

Potrivit proiectului publicat joi, elevii de clasa a VIII-a vor încheia cursurile vineri, 11 iunie 2027. Înscrierea candidaților pentru examen se va face automat, de către secretariatele școlilor, în săptămâna 7–11 iunie.

Emoțiile probelor scrise vor începe marți, 22 iunie 2027, cu examenul la Limba și literatura română. După o zi de pauză, joi, 24 iunie, absolvenții de gimnaziu vor susține proba la Matematică. Elevii aparținând minorităților naționale vor încheia sesiunea de examene vineri, 25 iunie, cu proba la Limba și literatura maternă.

Vizualizarea lucrărilor, contestațiile și o regulă de excepție

Primele rezultate (înainte de contestații) vor fi afișate miercuri, 30 iunie 2027, până în ora 12:00. Odată cu afișarea notelor, va începe și perioada în care candidații nemulțumiți pot solicita vizualizarea lucrărilor scrise și pot depune contestații. Această etapă se va desfășura între 30 iunie și 2 iulie. După recorectarea tezelor (3–6 iulie), Ministerul va publica rezultatele finale pe 7 iulie 2027.

Documentul pus în consultare publică include și o prevedere care permite flexibilitate în situații excepționale. Astfel, la solicitarea comisiilor județene (sau a Capitalei) ori din proprie inițiativă, Comisia Națională de Organizare a Evaluării Naționale poate aproba prelungirea sau reducerea perioadelor de evaluare, reevaluare a lucrărilor și de afișare a rezultatelor.

Simularea Evaluării Naționale are loc în luna martie

Pentru a se familiariza cu rigoarea examenului și pentru a-și verifica nivelul de cunoștințe, elevii claselor a VIII-a vor susține Simularea Evaluării Naționale la mijlocul lunii martie 2027. Probele se vor desfășura consecutiv, în perioada 16-18 martie, iar notele (care de regulă nu se trec în catalog decât la cerere) vor fi comunicate pe 30 martie.

Calendarul propus pentru Evaluarea Națională 2027

7 – 11 iunie 2027 – Înscrierea la Evaluarea Națională;

11 iunie 2027 – Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a;

15 iunie 2027 – Finalizarea încărcării în aplicația informatică EVNAT a datelor tuturor candidaților și verificarea lor;

22 iunie 2027 – Limba și literatura română – probă scrisă;

24 iunie 2027 – Matematică – probă scrisă;

25 iunie 2027 – Limba și literatura maternă – probă scrisă;

30 iunie 2027 – Afișarea rezultatelor inițiale (până la ora 12:00), vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor;

1 – 2 iulie 2027 – Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor;

3 – 6 iulie 2027 – Soluționarea contestațiilor;

7 iulie 2027 – Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor.

Calendarul propus pentru Simularea Evaluării Naționale 2027

16 martie 2027 – Limba și literatura română – probă scrisă;

17 martie 2027 – Matematică – probă scrisă;

18 martie 2027 – Limba și literatura maternă – probă scrisă;

30 martie 2027 – Comunicarea rezultatelor.

Propunerea de calendar și metodologia, aici.

Sindicatele din educație spun „NU” lui Bolojan. Profesorii resping în bloc noua grilă de salarii propusă la Cotroceni

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.