Proteste în aproape 1.000 de oraşe din lume faţă de lăcomia corporaţiilor

Mişcarea de protest „Occupy Wall Street” s-a extins sâmbătă în întreaga lume, organizatorii spunând că manifestaţii au avut loc în 951 de oraşe din 82 de ţări din Asia, America, Africa şi Europa, relatează BBC News.

Sute de persoane au protestat deja faţă de „lăcomia” corporaţiilor şi de reducerea cheltuielilor guvernamentale în Australia, Noua Zeelandă şi mai multe oraşe din Asia.

Organizatorii manifestaţiilor globale din 15 octombrie au explicat pe site că vor să lanseze astfel o schimbare în întreaga lume. „Uniţi într-un singur glas, le vom arăta politicienilor şi elitelor financiare pe care le servesc ei că ţine de noi, popoarele, să ne decidem viitorul”, a subliniat ei.

În oraşul australian Sydney, circa 2.000 de oameni – inclusiv reprezentanţi ai grupurilor de aborigeni, comuniştilor şi sindicatelor – s-au strâns în faţa băncii naţionale.

Alte 1.000 de persoane au protestat la Melbourne, iar sute au mărşăluit în oraşele Auckland, Wellington şi Christchurch. Manifestaţii similare au avut loc în Coreea de Sud, Filipine şi Hong Kong.

Până la 1.500 de oameni a anunţat pe Facebook că vor lua parte la protestul „Occupy Taipei”, din faţa celei mai înalte clădiri din Taiwan.

Potrivit corespondentului BBC la Taipei, astfel de manifestaţii sunt neobişnuite pentru Taiwan, unde, prin tradiţie, oamenii apelează la familie pentru ajutor, nu la stat. Însă diferenţele dintre bogaţii şi săracii de pe insulă s-au accentuat, ajungând la un nivel fără precedent în istorie, iar mulţi taiwanezi din clasa medie pun sub semnul întrebării corectitudinea sistemului.

În Japonia, circa 200 de oameni au mărşăluit în Tokyo cu diferite pancarte. Pe unele dintre ele scria „Fără arme nucleare” sau „Eliberaţi Tibetul”. Din mulţime au făcut parte şi copii, iar unii manifestanţi au purtat costume.

În Coreea de Sud, un grup mic de protesatari s-a strâns în faţa unei bănci din Seul. Ei au explicat că protestează în semn de solidaritate cu mişcarea „Occupy”, dar nu sunt, neapărat, nemulţumiţi de guvernul lor.

La Jakarta, capitala Indoneziei, circa 20 de oameni, unii mascaţi, s-au reunit în apropiere de ambasada SUA.

Proteste de amploare au avut loc şi în oraşele europene Londra, Zurich şi Roma.

Proteste faţă de criza financiară globală au izbucnit şi la Madrid în luna mai, când sute de oameni s-au strâns în piaţa Puerta del Sol. Formând o mişcare numită „Indignaţii”, protestatarii au declarat că se opun influenţei instituţiilor financiare puternice asupra luării de decizii politice, precum şi impactului celei mai grave crize economice cu care se confruntă Spania în ultimele decenii.

Observatorii spun că, în timp ce manifestanţii din Spania aveau cereri concrete, precum reducerea numărului de ore de lucru pentru scăderea ratei şomajului, mulţi dintre cei care iau parte la protestele „Occupy” înaintează doar solicitări vagi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.