PSD versus „negociatorul în sandale” Ghinea

„Negociatorul în sandale Ghinea a cedat nervos în fața evidenței! Și înjură! Atât poate un userist!” – se arată într-o postare pe Facebook a PSD. Social-democrații susțin acțiunea ministrului Sănătății Alexandru Rafila care a înjumătățit banii de consultanță din PNRR, „spre disperarea USR”.

„O avalanșă de sudalme, nu de argumente, prin care negociatorul în sandale Ghinea își exprimă frustrarea că PSD chiar face PNRR! Mai ieftin, mai bine și fără firmele de casă ale acestor impostori care au trăit toată viața lor din consultanță pe nimic! Ghinea, Voiculescu și USR plâng acum de grija consultanței pusă chiar de ei în PNRR, dar încă nu au dat explicații românilor pentru vaccinurile inutile de 1 miliard de euro! Negociatorul în sandale Ghinea se face că uită că procedura urmată de ministrul Rafila în cazul asistenței pentru reforma sistemului de sănătate este identică cu ce a făcut chiar el cu Banca Mondială în domeniul reformei administrației”, scrie PSD în postarea citată.

„Care e baiul, atunci, negociatorule în sandale?! Că ministrul Rafila nu a vrut să dea 50 de milioane de euro așa cum ai pus tu hoțește în PNRR?! Sau că a ales fix una dintre instituțiile care erau menționate explicit de tine, Ghinea, în PNRR?! De altfel, o instituție de prestigiu internațional, specializată în politici de sănătate publică și care a participat recent la reforme ale sistemului de sănătate într-o țară precum Grecia, de exemplu” – continuă postarea.

Conform PSD, asistența tehnică era obligatorie – „trecută explicit de Ghinea în PNRR”: „Dacă nu o iei, nu faci jaloane, deci se blochează banii din PNRR! Probabil asta își dorește acest mignon politic, frustrat că România merge înainte și fără el și fără combinațiile useriste pe consultanță. Voi toți din USR trebuie să vă încolonați la pușcărie pentru că ați girat achiziția a milioane de doze inutile de vaccin, pentru care plătim acum UN MILIARD de euro! Ghinea, nu sunt bani de sandale în PNRR pentru tine! Du-te și muncește ceva pe bune!”.

Într-un comunicat de presă separat, PSD arată că susține total acțiunea ministrului Sănătății Alexandru Rafila care a înjumătățit banii de consultanță din PNRR, „spre disperarea USR”.

„Acuzele și invectivele descalificante ale reprezentanților USR nu pot ascunde adevărul! De la 50 de milioane de euro, cât era inițial suma destinată consultanței pentru componenta Sănătate din PNRR în varianta USR, s-a ajuns la 21,25 milioane de euro. Este o diminuare cu 57,5% față de cât pusese arbitrar Cristian Ghinea – fost ministru USR al Fondurilor Europene – fără să se consulte cu nimeni din Ministerul Sănătății, atunci când a făcut Planul Național de Redresare și Reziliență, cu o totală lipsă de transparență publică”, susțin social-democrații.

Conform Biroului de presă al PSD, ajustarea a fost făcută absolut legal și instituțional: „Ministrul Sănătății Alexandru Rafila și echipa sa au avut runde succesive de consultări cu Banca Mondială, Banca Europeană pentru Investiții și Organizația Mondială a Sănătății, în urma cărora OMS și-a asumat integral asistența tehnică necesară României pentru îndeplinirea jaloanelor din PNRR. Iar Guvernul României a aprobat parteneriatul cu OMS încă din luna mai. De altfel, OMS este specializată în politici de sănătate publică și a participat recent la reforme ale sistemului de sănătate în mai multe țări, cum ar fi de exemplu Grecia. Este deplorabil că reprezentanții USR, disperați după atenția publică, aleg să fie ipocriți și ignoră premeditat adevărul că Organizația Mondială a Sănătății a fost inclusă în PNRR și menționată repetat, ca potențial partener al țării noastre, chiar de către Cristian Ghinea”.

PSD adaugă că respinge categoric „tentativa USR de a reclama demagogic-mincinos consultanța OMS pentru PNRR ca fiind expresia unor interese personale ale ministrului Alexandru Rafila; domnul Rafila a fost reprezentantul României la OMS, nu a fost angajatul OMS și niciodată n-a fost plătit ca atare de OMS”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 12
Author

24 de Comentarii

  1. Criminalii usr care au „negociat” ei cu mandat de la mama lor (soros) desfiintarea pensiei anticipate si marirea varstei de pensionare pentru a fi sclavi pana la moarte la corporatiile pe care usr-istii sorosisti le slujesc !

  2. „Nga … nga … sandale … ale cui e !?” … „Ale tale e, ba timpitule ! Cadou pentru ziua ta, din ianuarie ! Ia probeaza-le !” …. „Nga … nga … ale cuie-n talpa !” … Nu stiu de ce da’ eu, de cite ori il vad pe individul din poza (in sandale dar sigur si cu ciorapi albi „trei sferturi”, ca sa fie „elegant si asortat” !) am impresia ca-l vad pe Omul Cavernelor !

  3. Acest fetita de la usr, artener de imbratisari si pupici la vedere cu hoasca mavovei, poate ca e dator vandut stelelor ce il sustin. Infect si virusat verbal poate si la creori, latra in punga precum cainii la vant sau drogatii in punga. Individul, nu numai ca nu are ce cauta in politica, nici intro companie nu are voie din cauza acestui comportament verbal infect!

  4. A vorbit hipopotamul sau drogurile din capul lui
    USRistii isi gasesc mereu scuze pentru comportamentul lor.

  5. Ghinea sa munceasca? Ce sa munceasca Ghinea? Poate sa o munceasca pe Monica Macovei, dar deja Ghinea a devenit mult prea gras pentru asemenea activitati, iar Monica Macovei este prea batrana. Deci Ghinea nu are decat o cale de urmat: puscaria!

  6. Porcul de Ghinea transpirat, a urlat din rarunchi pe feisbuc, la dl. dr. Rafila, vazand ca, acesta taie la sange consultantele derbedeilor USR : „mor cu tine de gat” …si alte urlete guturale. N-a avut Romania, un partid de mardeiasi si repetenti, ca aceasta adunatura USR !

  7. Au ajuns mafiotii sa se certe si sa se balacareasca. Toti sunt o apa si un pamant- mediocri profesional, obraznici, lacomi si lipsiti de buna crestere. Se merita unii pe ceilalti. Pnl, psd, usr-aceeasi mizerie!

  8. Desfiintati criminalele pensii speciale , nenorocitilor ! Opriti-va din distrugerea Romaniei , nenorocitilor ! psd-pnl- udmr !

  9. Păi dacă l-ați făcut la bani pe sandalist. Asumați-vă înjurăturile.

  10. Cum ramane cu cele 114-119 bucati organe sexuale din cauciuc prinse in PNRR, bai nesimtitule care iti bati joc de pensionari si salariati prin punerea gaj a drepturilor lor financiare pana in 2070 sa va luati voi organe sexuale cu ambele parti din cauciuc? Incredibil ce scursuta infecta, golan de maidan. Cavtrebuie sex shop-uri cu experimente live si dupa,…la produs valuta?

  11. Dar a vazut cineva un userist capabil sa produca ceva concret? Macar babacii securisti dadeau vara la coasa cand mergeu in satele lor. Baietii astia au ramas la mintea copiilor mari care umbla cu trotineta prin oras. Asa au vazut ei ca fac hastagistii din Vest. Este adevarat ca nici aia nu mai au creieri in cap de atata spalatura sorosista.

  12. Desfiintati pensiile si gratuitatile criminale, si terenurile, si imobilele ale „revolutionarilor”, din 280 buc in 1989, azi, in 2022, sunt 3 milioane, si se inmultesc ca paduchii. Membri din partide, secretare, amante, amici de pahar, vecini, frati, surori, nasi, fini, sunt cadorisiti in fiecare an – de 32 ani, si nu se mai termina, cu adverinte de „recunoastere reciproca” ca au fost la razmerita din 89′. Eu te recunosc pe tine, tu ma recunosti pe mine…

  13. Ghinea se porcaieste mai bine cu PSD decat PSD cu GHINEA. Dacs se bag unii pe altii la puscarie sunt toti mafioti de treaba.

  14. Uneor porcii sunt mai agreabili, chiar daca seamana cu oamenii.

  15. Un monstru care a făcut enorm rău Romaniei. Dar Dumnezeu il va pedepsi strasnic! Putina răbdare doar.

  16. SI ASTA-I PUPILUL LUL M 10??O PUPA CA SA FIE MASA FERICiTĂ?
    CUM SA DAI PE CONSULTANȚĂ LA FIRMELE TAlE SO ACOLiȚILOR MAI MULT DECAT PE CONSTRUCTIE, PROIECT, PROGRAM si nimeni sa nu se sesizeze ca acest tradator incompetent,-plin de aroganță și tupeu, trebuie cercetat , anchetat si judecat????astia vroiau ?1.o tara ca afara?
    2. ne luam țara inapoi? 3. jos ciuma rosie? 4. muie psd? 5. jos comunistii???iata urmarile dementei trambitate mediatic, zi de zi, pas cu pas??

  17. Gunoiul sorosist trebuie aruncat in puscarie pentru sabotarea economiei nationale si inalta tradare !

  18. Ghinea daca tacea ramanea negociator.
    Asa s-a coborat sub nivelul mocirelei pe care tot ei #rezist, individul Ceausescu si USR s-au straduit s-o fixeze.
    O USRista a fost data afara din partid dupa ce dezvaluit fraudele cu semnaturi din campania USR fara penali in functii publice a lui Barna. Cea mai penala estr Clotilde Armanda ajunsa cum altfel decat printr-o fraudare masiva ca prin 1945

  19. E jale fratilor USERISTII vor la ciolan ca sa fure dar nu-i vrea imeni !

  20. E jale fratilor USERISTII vor la ciolan ca sa fure dar nu-i vrea imeni !vai ,vai !

  21. E jale fratilor USERISTII vor la ciolan ca sa fure dar nu-i vrea imeni !vai ,vai !e jale

  22. Nu am disprețuit în viața mea pe cineva mai mult ca pe useriștii ăștia de pretutindeni. Eu nu pot conviețui normal cu adepții ideologiei așa zis „progresistă”. Nu rezonez cu nimic din ce susțin ei.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.