Psihologia „Am ratat la limită” la jocurile de cazinou

Cum afectează conceptul „am ratat la limită” jucătorii din cazinouri?

Jocurile de noroc se numără printre opțiunile de divertisment al unui număr de 1.6 miliarde de oameni la nivel global. Dintre aceștia, 447 de milioane au experimentat probleme legate de jocurile de noroc, în timp ce 80 de milioane deja se confruntă cu un comportament adicțional față de jocurile de noroc. Prezentul articol analizează motivele pentru care până la 6% dintre jucători  se confruntă cu adicția de jocurile de noroc și care este rolul conceptului „am ratat la limită” în psihologia jucătorilor de pe platformele de cazinou.

De ce este riscant conceptul „am ratat la limită” pentru jucătorii de cazinou?

Cazurile de „am ratat la mustață jackpotul” sau „am fost atât de aproape să câștig speciala” le întăresc în mod fals convingerea jucătorilor că următoarea rotire sau mâna pe care o vor juca le va aduce câștigul mult visat. Efectul „am ratat la limită” asupra creierului uman este similar celui creat de ofertele de rotiri gratuite fără depunere de la operatorii de cazinouri online, pentru că declanșează procesul de eliberare a dopaminei.

Însă, spre deosebire de bonusurile cu rotiri gratuite care oferă oportunități de valorificare reale, „ratarea la limită” a câștigului la jocurile de noroc nu face decât să crească dorința de continuare a jocului în psihicul jucătorului. Acest efect este intrigant pentru creier pentru că este asimilat unui câștig real, deși, în realitate, nu este decât o șansă ratată.

Ce se întâmplă în creierul uman când „ai ratat la limita câștigul” la jocurile de noroc?

Ratarea la limită este o situație care îi oferă jucătorului senzația că a fost extrem de aproape de câștig. Reacția imediată a creierului este de declanșare a unei dorințe și mai puternice de a juca, o senzație care depășește în intensitate chiar și obținerea câștigului. Din punct de vedere chimic și emoțional, în creierul uman au loc instantaneu o serie de procese pe care le găsești în lista de mai jos:

• În cortexul insular și în zona ventral striatum se activează centrii nervoși responsabili de ratările la limită care îi sugerează creierului să trateze eșecul ca pe un eveniment pozitiv, asimilându-l cu un câștig real;
• Creierul transmite informațiile false către centrii responsabili de luarea deciziilor determinându-i să considere în mod eronat că dețin controlul și că următoarea rotire sau mână jucată se va dovedi câștigătoare;
• Creierul este încurajat să continue să joace, având iluzia obținerii unui câștig viitor, ceea ce consolidează motivația jucătorului de a continua să plaseze mize și să depășească timpul și resursele financiare alocate sesiunii curente de joc.

În cazul jucătorilor responsabili, senzația de entuziasm dispare destul de rapid, aceștia realizând că modul de acordare a câștigurilor este 100% aleatoriu la jocurile de noroc. Nu același lucru se poate spune despre jucătorii cu potențial crescut de dezvoltare a unui comportament compulsiv la jocurile de noroc. Jucătorii din categoria de risc sunt extrem de sensibili la situațiile de „aproape câștig”, ei fiind și mai motivați să continue să joace.

Cum sunt afectați jucătorii care nu fac față „ratărilor la limită”?

În timp ce jucătorii responsabili depășesc rapid dorința de a continua să joace, jucătorii cu risc de adicție față de jocurile de noroc se vor confrunta cu următoarele probleme:

• Dificultăți în recunoașterea pierderilor – jucătorii în cauză nu au capacitatea de a evalua corect pierderile, atenția lor fiind concentrata asupra potențialului de câștig, consolidat de situațiile în care au fost aproape de obținerea câștigului, ceea ce îi vor determina să continue să parieze în ciuda pierderilor constante;
• Depășirea limitelor stabilite la începutul sesiuniii de joc – dorința de a profita de oportunitatea oferită de „ratarea la limită” îl va determina pe jucător să crească suma pariata și să extindă sesiunea de joc, rezultatul imediat fiind reprezentat de creșterea sumelor pierdute;
• Consolidarea obiceiurilor negative de pariere – în loc să îi determine să se oprească și să respecte limitele stabilite la începutul sesiunii de joc, „ratarea la limită a câștigului” nu face decât să-l încurajeze pe jucător să joace și să piardă, ceea ce are efecte negative pe termen scurt și lung;
• Asocierea falsă a câștigului real cu ratările la limită – de fiecare dată când vor avea loc ratări la limită, creierul jucătorului va efectua o asociere pozitivă, dar falsă între cele două elemente, chiar dacă rezultatele sunt reprezentate de pierderi;
• Creșterea riscului de apariție a dependenteii de jocurile de noroc – stimularea falsă a motivației și creșterea dorinței de recuperare a piederilor generate de ratările la limită vor contribui la dezvoltarea comportamentului compulsiv de pariere, ceea ce va duce le creșterea sumelor cheltuite, dar și la creșterea rezistenței creierului împotriva renunțării la jocurile de noroc.

Jucătorii cu probleme de dependență de jocurile de noroc se vor confrunta cu iluzia controlului, cu stări emoționale accentuate, cu sentimente negative de care jucătorii încearcă să scape continuând să plaseze noi pariuri și cu o impulsivitate crescută. Oricât ar crede jucătorii că pot influența rezultatele viitoare de la jocurile de noroc în baza „aproape-câștigurilor”, realitatea este că ei vor fi singurii influențați negativ.