Pugilistul online Gușă

În data de 11 aprilie 2024 a avut loc Adunarea Generala a FR Judo, la o zi după scrisoarea deschisă a Directoratului FRJ către președintele CIO, dl. Thomas Bach. A fost un discurs al președintelui FRJ care poate fi calificat ca Delirium Tremens episodul 2, în care au fost amestecate tot felul de noțiuni precum „suveranism” sau cum l-a schimbat el pe ministrul Novak, ceva despre unguri și fostul Imperiu Austro-Ungar, un amalgam de povești dezlânate care nu aveau nimic de a face cu sportul. Un ghiveci de idei menite să îi impresioneze pe cei de la AUR.

Cea mai reușită „perlă” a fost cea că, din luna iunie judo-ul nu mai primește finanțare, și că el cu sursele lui private va salva situația. A uitat să spună că judo-ul nu mai primește finanțare de la COSR pentru că se încheie ciclul olimpic, dar cea de la ANS (Agenția Națională pentru Sport) rămâne. Ceva îmi spune că acest om nu înțelege nici acum cum funcționează o federație sportivă. A doua zi a apărut știrea în care explica cum a învins el „monstruoasa coaliție” formată din Marius Vizer și Alina Dumitru… ca să fie tabloul complet.

Suveranism? De acord. Dacă citim în DEX definiția cuvântului, putem să ne facem o imagine asupra acestei noțiuni. Doar că folosit de un semidoct într-un context greșit, el poate genera confuzii. Confuzii pe care dorim să le lămurim împreună cu cititorii.

Cum se împacă „suveranismul” cu sportivii străini, în mare parte cubanezi, dar și moldoveni, care au fost aduși în România de cluburi și care reprezintă România în competițiile internaționale? Cum se împacă „suveranismul” cu antrenorii străini care au evoluat în România, de exemplu japonezul care a antrenat 4 ani pe bani grei, aproximativ 9000 euro/lună, echipa feminină a României fără nici un rezultat?

Dacă antrenorul federal al României nu știe nici o limbă străină și nu poate comunica cu nici un antrenor sau oficial străin e „suveranism”? Faptul că de la Loturile Naționale de juniori și tineret, conduse de o protejată a lui Bercean, nu a ajuns nimeni la echipa de seniori în ultimii 17 ani, iar singurele rezultate notabile au fost aduse de o sportivă naturalizată din Republica Moldova e „suveranism”?

Faptul că se face tot timpul, în mod ostentativ, caz de rezultatele de la juniori și tineret, în condițiile în care România a avut dintotdeauna rezultate constant bune la aceste categorii de vârstă, însă fără să se menționeze asta, e „suveranism”? Dar vom face noi precizarea necesară: rezultatele de la seniori sunt cele care contează și cele care se finanțează.

Marius Vizer nu a impus și nu a sprijinit nici un candidat la aceste alegeri, iar faptul că C. Gușă l-a sprijinit pe D. Bolbose, prezentat drept campion european, fără a se specifica că a fost la juniori, nu face parte din fișa postului președintelui FRJ, ca să nu mai vorbim de cea profesională. Cum poți tu ca președinte de federație să nu o susții în orice împrejurare pe Alina Dumitru?

Alina Dumitru nu are nevoie de nici un sprijin de la nimeni, ea este o instituție în sine și un simbol al acestei națiuni! C. Gușă nu e în măsură să îi ofere nimic Alinei și nici Florin Bercean. Marius Vizer și Alina Dumitru au de partea lor judo-ul cu toate calitățile lui și anume: curajul, respectul, modestia, sinceritatea, onoarea, prietenia, politețea și autocontrolul, iar binomul Gușă-Bercean și candidatul D. Bolbose au avut de partea lor aparatul de infractori care s-a ocupat de măsluirea delegațiiIor.

Aș vrea să le reamintesc practicanților acestui sport motivele și valorile pentru care părinții lor i-au adus la sala de judo sau pentru care s-au dus voluntar acolo în scopul de a fi altceva. Adică principiile luptătorului de judo:
 Voi fi mereu stăpânul gândurilor mele și voi cultiva numai gânduri bune.
 Întotdeauna îmi voi păzi limba pentru a nu rosti cuvinte disprețuitoare sau supărătoare.
 Vreau să îmi supraveghez faptele. Voi lupta numai pentru adevăr, frumos și pentru bine.
 Voi glumi și voi râde cu colegii mei, dar niciodată nu am să iau ceva în derâdere, nu am să stric momente solemne.
 Voi asculta sfaturile antrenorilor și ale judokanilor mai bine pregătiți și voi încerca să le aplic.
 La orele de antrenament nu voi practica altceva decât sportul nostru: JUDO
 În timpul concursurilor voi lupta curajos și cinstit.
 La durere nu mă voi tângui, demonstrând stăpânire de sine.
 Voi lupta cinstit și corect, nu mă voi lăuda și nu voi căuta să ies în evidență.
 Înțeleptul cedează pentru a învinge.

Datorită acestor principii și reguli asimilate și duse mai departe de practicanții de judo din întreaga lume, acest sport a devenit o valoare universală a omenirii, a trecut granițe și si-a găsit loc în toate culturile și pe toate continentele. Vorbim de un set de valori care a trecut proba timpului și care produce alte valori și mai ales educație durabilă, care creează oameni mai buni pentru societățile în care trăim. Iar faptul că în vârful acestei piramide virtuoase se află un român nu poate decât să ne facă mândri. Faptul că avem Campioni Olimpici, Campioni Europeni și medaliați la Campionatele Mondiale este o măsură a calității noastre umane, a genelor bune pe care acest popor le are.
Dar să ne întoarcem la realitățile locale.

Tactica „învingătorilor” nu a fost una din judo, de folosire a forței adversarului împotriva lui, ci aceea de pugilism online, bine ascuns după camera de luat vederi și folosind lupta cu umbra și vânătoarea de muște ca principiu de antrenament. Mai adăugați scrisorile și știrile unde
folosește ca paravan mediul online și cam ăsta e personajul! Un personaj iluzoriu, o imagine fără substanță, cu o stridență vestimentară și de exprimare care, prin tot ce face, arată că nu a făcut sport niciodată.

Folosește etichetarea ca principiu de dezinformare. Pune-i omului o etichetă și distragi atenția de la realitate. Nu mai stai
să vezi ce este în spatele etichetei. E un principiu care se bazează pe ignoranță, comoditate și pe greutatea de a verifica adevărul. Dacă mai pui și o ciorbă lângă, efectul este imediat. Are o părere despre oricine și orice, dar numai online. Când vorbește în public e în permanență încadrat de alții care îi țin spatele. Nici la toaletă nu merge singur. Dacă îl cauți la sediul FRJ ți se spune că dl. președinte e inabordabil.
Nu trebuie trecută cu vederea ultima operă a idiocraților din FRJ, când doi membri ai Comisiei de Arbitraj – Bălășoiu și Jeberean – i-au acordat titlul de „Diamant al Judoului Romanesc” lui Florin Bercean. Un titlu „sui generis” care nu există în cultura sportivă și care confirmă calitatea mai mult decât îndoielnică a actualei echipe de la FRJ. Constatăm că dl. Bercean este o personalitate polimorfă care a plecat bolovan din Suceag și a ajuns diamant datorită influenței condițiilor de mediu. Așteptăm cu nerăbdare să se mai transforme încă o dată și să facă autocombustie.

Eternizarea în orice domeniu nu a dus și nu va aduce niciodată nimic bun.
Există un lucru remarcabil însă! Avem niște campioni extraordinari cu o ținută morală și o etică sportivă ieșită din comun! Aș vrea să remarc eleganța desăvârșită a Alinei Dumitru și atitudinea de mare campioană! A pășit de bună voie în haznaua binomului Gușă-Bercean și a mașinăriei de măsluit voturi știind ce va urma! I-a înfruntat pe terenul lor decadent și a plecat demnă! Alina nu are ce să piardă, dar judo-ul românesc cu siguranță a pierdut!

Așa a procedat și marele campion Adrian Croitoru, care a avut o retorică reținută, demnă și o atitudine de bărbat! După ce a câștigat procesul cu FRJ a demisionat dintr-o structură care nu mai avea de a face cu sportul, după ce Gușă îi oferise un post de șofer. Acum e antrenorul echipei Marocului și a învins în prima mare competiție internațională echipa României. Punct. Totuși nu aș încheia subiectul fără a pune o întrebare: cine suportă povara financiară a deciziilor greșite? Răspunzători sunt Bercean și Gușă, ei trebuie să pună banii din buzunarul propriu. Din ce surse s-au plătit cei aprox. 50.000 euro reprezentând despăgubiri în urma procesului pierdut cu antrenorul Adrian Croitoru?! Sau am aruncat povara fiscală pe umerii sportivilor și ne ascundem în spatele instituției?

Nu cred că cei doi mari campioni pot primi lecții de etică și sportivitate de la doi fricoși care au fugit în permanență de o confruntare directă. O luptă arată altcumva… Iar dacă va avea loc o reconstrucție a acestui sport avem pe cine să ne bazăm.
Aceasta ar fi prima jumătate a poveștii. Vom reveni cu alte detalii din culisele judo-ului românesc.

Alexandru Bălgrădean

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 9
Author

14 Comentarii

  1. Greșeala lui Simion este că se consulta cu asemenea hiene securiste infiltrate in loc sa se consulte cu generalii români avansați pe merit și patrioți adevărați! Mai trebuie să-l dea afara pe Puie Monta!

  2. de foame platita cu 16.600 de lei/luna numita renta viagera si care face jocurile unuia cu multe cetatenii: romana, austriac poate inca doua. Jalnic o „pensionara” se agita, pt c-a avut muschii tari acum 12 ani de cand a devenit pensionara de valoare la 29 de ani. Una este sa-i onorezi cu premii si atat sa o tii ca pe viata in puf. Omul de rand cu salariul minim pe economie munceste pana la 65 de ani si din putinul lui 9 si 19% TVA pe ce manca se incalzeste si se imbraca i se duce pe renta viagera a acestei ”valori” nemuritoare. Cat despre antrenor japonez. Profesorul invata, nu ”baga” in muschii nimanuii stiinta. Se compara cu un pensionar cu 44 de ani de munca cu 4000 de lei/luna iesit la 70 de ani? Daca e la un club militar mai primeste si o indemnizatie de grad, de-l jigneste si pe militarul activ de aceeasi varsta si care ar putea sa ajunga pe front. Cand e de criticat il voi critica si pe Gusa unul cu gura mare, dar acum cand se lupta cu intrigi din afara, a-l ridiculiza, inseamna sa-ti ponegresti tara fiind de partea austriacului. Sunteti Virgil Popescu? V-ati casatorit fiica in Austria si atunci tot ce vine de afara trebuie slavit? Termenul de suvern, uman e valabile pt cel ce are tara. Omul are scanteia vietii de la Dumnezeu. Stapnaul poate distruge trupul, dar nu si sufletul daca omul nu se vinde. De asta se tem toti de cei ce nu au suflet de vanzare.

  3. au fost voci care s-au opus sistemului represiunii inceputa in 2020. si multumesc pentru asta…insa vad acum ca ei au servit oportunist unor servicii oculte, care i-au sustinut sa fie „voci”. pentru ca acum, pe emotie pooolik sa devina „politicieni”. imi placea pe alocuri Aurelian, insa dragostea si admiratia pentru china ma determina sa vad legaturile pe care le are cu aceasta tara. sosoaca cu rusii. aur este un partid globalist, care tipa pentru reintregirea Tarii, insa nu spune ca o asemenea masura ne-ar lua Ardealul, pamant romanesc. ceea ce vad este ca toti sunt marionetele serviciilor de spionaj. Romania NU mai are servicii decat cu denumirea. strainii calca in picioare tot… cine sa se trezeasca? generatia cu casti in urechi? batranii saraciti si amutiti de frica? cine a plecat de aici nici nu vrea sa mai auda de Romania, din cauza mafiotilor si a vanzatorilor de Tara si Neam aflati in posturi din 1989…nu cred ca mai exista Natia Romana…sin in curand, cum a spus Arsenie, Romania va fi sfasiata in trei…

  4. Imi cer scuze Dl. Nistorescu pentru ca i-am luat aparare lui Gusa atunci l-a criticat!

  5. Chestia e că e bine informat, se invîrte in cercuri ale puterii, vede și aude multe, chiar fiiind in presă ceea ce-l recomandă.. Insă să vrei să fii din ”alianța unității”,. unde domină purdanii infractori, automat te descalifică..Haurițiinu sunt opoziție, nu sunt decît ciuda șica și blestemul celorlalți, de altfel impotenți și tîlhari identici..In fond cu toții au in culise aceleași personaje in robă in sutană sau cu epoleți,..de care inafara maghiarilor niciun partid nu a scăpat.. Deci tot ei..De altfel pentru asta vizibil guvernul cio-ciu nu are emoții..

  6. ,,Suveranistul” Gusa lupta pentru FRJ si pentru binele judoului din Romania exact ca suveranistul Nicolae Ceausescu: toate beneficiile pentru el si famiglia lui si firimituri pentru restul. Ceausescu chiar a fost suveranist in anii ’70, dar asa cum Gigi Becali nu va castiga niciodata vreo cupa europeana, la fel Romania nu putea sa colonizeze Africa si Orientul Mijlociu. Suveranistul Ceausescu n-a inteles nimic din socul produs de crizele petrolului din anii ’70. Asa s-a ajuns la austeritatea declansata in 1982. Pentru suveranistul Cozmin Horea Gusa conteaza transformarea FRJ intr-o alta institutie capturata a statuletzului local. Motiv pentru care omul se lupta cu ,,agenturile straine” si ,,fortele imperialiste” care intentioneaza sa dez-feudalizeze FRJ.

  7. Asta minte cum respira. Cica de 3 ori a refuzat invitia lui Putin. A refuzat si propunerea CIA si se plange ca KGB-FSB nu au incercat sa-l recruteze.
    Incet dar sigur acest paianjen venions va pune stampanire pe AUR. Este un manipulator ce i-a tradat pe toti care l-au primit in casa, Iliescu, Nastase, Geoana, Basescu, etc. A facut o avere impresionanta din trafic de influenta, afacerii imobiliare, fonduri de investitii (teapa lui Vintu), etc.
    Mizerabil caracter. Ce nu inteleg este de ce subiectul Gusa nu este in linia de tir Recorder ori al unor investigatori de mare calibru. Ar fi senzational sa scoateti la suprafata partea ascunsa din viata acestui personaj toxic.

  8. … ca ar trebui sa-i fie rusine, ca rusinea cea mai mare, este rusinea aia pe care nu o vede nimeni, RUSINEA de tine insuti.

  9. jealea, se lamenteaza destul el si prietenii lui, desi recunoaste ca NU ar fi castigat primaria, dar faptul ca partidul l-a refuzat joaca dublu, facand presupuri ca AUR scade pt ca nu l-a luat pe el si se ca-i ajuta. Cum? ”baga’ batul prin gard si repetand ca vor pierde alegerile pt ca nu l-au acceptat. Ciprian Purice il gratuleaza pe Gusa cu o functie inalta in informatii. Sfat pt simpatizantii AUR: nu va lasati dusi in eroare de cineva care se crede cel mai mare analist din lume. Ati pornit pe un drum aveti curajul sa nu va lasati influentati. Nu Simion candideaza la europarlamntare ci alte persoane, unele cunoscute precum Terhes un bun orator nu stiu daca si constiinta este la acelasi nivel, dar oricum nu-i Falca, Busoiu sau Vlad Voiculescu…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.