La sfârşitul verii, țin minte bine, am văzut totul de pe Puntea Suspinelor, America a dispărut de pe monitoare, Rusia la fel, China ce să mai vorbim. Partidele politice au fost spulberate de unda de șoc venită din spațiul cosmic. În WorldNet s-a iscat o învălmăşeală de nedescris. Posturile de televiziune transmiteau imaginile a milioane de oameni consternaţi, pradă confuziei. America nu mai era, nici Rusia, nici China draga de ea. Gata, se evaporase. Oceanul Atlantic se întindea cât vedeai cu ochii. Ici şi colo cădeau din cer tot felul de sateliţi-spion pe care era pictat steagul înstelat. Să fi fost o gaură de vierme? Dar prezenţa unui astfel de fenomen astronomic hrăpăreţ ar fi fost detectată de monitoarele noastre. Să fi fost o explozie nucleară? Ar fi sărit în aer întreg Pământul. Să fi fost un cutremur de pământ? N-am fi scăpat nici noi cu una, cu două! Da, da, America se volatilizase într-un chip neobişnuit. Rusia și ea. China, da. Gata, nu mai erau. Se sfârșiseră. Bineînţeles că toate lucrurile au luat-o razna. Gata cu Elvis. Gata cu Coca Cola. Gata cu frumosul vis american. Gata cu Rasputin. Gata cu Tolstoi și Lenin. Gata cu Mao și Confucius. Oare extratereştrii să le fi smuls, să-şi facă un cadou? S-o fi răpit cu totul, pe furiş, pe ea, America, pe ea, Rusia, pe ea, China? Ca să se termine o dată pentru totdeauna cu isteria răpirilor? Cu nebunia OZN? Sigur, au apărut tot felul de zvonuri, tot felul de speculaţii. Că talibanii ar fi trimis o rachetă grozavă să-i facă harcea-parcea pe bieţii americani. Că masonii dezlănţuiseră forţele telurice. Că Marele Spirit, sătul de pornografie şi droguri, îl nimicise pe bătrânul unchi Sam scufundându-l în ocean la mare adâncime, îl făcuse harcea-parcea pe Lenin, pe Mao, da, oh da.. Că mai marii din Shambala nu erau străini de groaznica dispariţie. Că Universul întreg suferise o depreciere magnetică soldată cu pierderea Americii. Bineînţeles că unii s-au sinucis. Alţii s-au bucurat. Şi-au frecat palmele: gata cu guma de mestecat, gata cu Marele Canion şi cu aroganţa lui Bill şi cu fundul rozaliu al lui Marilyn Monroe, gata cu băieţii scrobiţi de la CIA, gata cu voinicul Arnold, gata cu Ivan Turbincă, gata cu Troțki, gata cu Ci Ma și Ti Hua, cine să-i știe, poate Marco Polo. Pricoliciul de la Arsenal mi-a dat telefon să mă întrebe ce şi cum. Dacă nu cumva America fusese doar în imaginaţia noastră. Rusia la fel, China și ea. Dacă nu cumva fusese doar aşa, totul, o metaforă. O iluzie. Pricoliciul se cam bâlbâia, aşa că i-am închis telefonul în nas. Pe urmă a venit Aglaia Protopopescu, să flecărim de una, de alta. Avea o umbreluţă portocalie. Nu părea prea impresionată de teribila grozăvie. Ea nu îi iubise niciodată pe americani, nici pe ruși, nici pe chinezi. Îi murise iubitul în Vietnam. Sau la Stalingrad. Sau pe undeva prin China sau prin Tibet. Acum, să nu credeţi că i-am cântat în strună sopranei! Dimpotrivă. Aglaia Protopopescu mi-a cântat ea mie aria Bernadettei. Avea o voce cristalină şi deosebit de pătrunzătoare. Pe urmă au venit şi nişte vecini. Unul dintre ei a adus o ladă cu Coca Cola. Eu am scos nişte gheaţă din frigider. Apoi ne-am aşezat pe terasă şi-am stat la taclale. Postul de televiziune Antena 5 ne-a asigurat că nu a fost găsit nici un supravieţuitor. Pricoliciul de la Arsenal a dat din nou telefon şi ne-a pus pe jeratic pe toţi. Eu am zis că-i vocea lui Pitoșkin dar nu m-a crezut nimeni. Pricoliciul de la Arsenal ne-a zis aşa, de la obraz, plin de obidă, că americanii ne făcuseră tuturor bucata. Că pur şi simplu o şterseseră prin spaţiul cosmic cu întregul lor continent. Că ne lăsaseră singuri, singurei, să ne batem capul cu poluarea şi cu apropiata cădere a cometei M-666. Nişte egoişti! Malagambişti, ce să mai vorbim. Jazzmani îndrăciţi şi fără de leac!
Când moare scroafa păduchii mor și ei.
PS. Când dispare un continent dispare și imaginația continentului. Când apare un nou continent apare și imaginația sa. Din nefericire nu cunoaștem condițiile care duc la dispariția lui. O fi vârstă? O fi mediul? O fi viii care sunt morți sau morții care sunt vii? O fi vântul care flutura prin plete sau pletele care nu flutura steagul SUA? O fi orgoliul supradimensionat sau uitarea? O fi calul troian sau măgarul solitar? Or fi dorințele nemăsurate sau gândul impotentei? Ma rog, important e ca au murit păduchii de pe la noi și de pretutindeni și au rămas virginele ca sa-si caute linistea prin manastiri și virginii ca să-l călăuzească pe omul pierdut pe propriul sau drum sau pe drumul pierzaniei. Restul e doar pierdere de vreme probabila și de cuvinte aruncate cu mistria pe peretele care urmează a fi finisat cu un strat de glet de calitate pentru a fi vopsit în culorile Națiunilor Pierdute foste cândva unit de dezbinate.