Radu, Radu, toată ziua, dați-i omului un meci!

Nici în meciul pierdut acasă de Tottenham în fața lui Wolverhampton, internaționalul român Radu Drăgușin nu a părăsit banca de rezerve, deși răbdarea fanilor lui Spurs a ajuns la capăt. Ei sunt extrem de iritați de deciziile antrenorului australian Ante Postecoglou, în condițiile în care transferul fundașului central român a costat o   gruparea londoneză 25 milioane euro plus alte 5 milioane rezultate din bonusuri. Urmează acum un alt joc acasă, un derby londonez în compania lui Crystal Palace și ambii fundași laterali ai lui Tottenham, Pedro Porro și Desteny Udogie sunt accidentați. Prin urmare, pe o pagină de Facebook a lui Spurs intitulată We are coys, s-a pus întrebarea ce soluții văd suporterii pentru a acoperi aceste absențe. Cei mai mulți și-au exprimat convingerea că Radu Drăgușin ar putea face față și ca fundaș lateral, nu are importanță care, dar sunt destui și cei care cer insistent titularizarea românului în centru lângă olandezul Micky van Ven și trecerea campionului mondial argentinian Cristian Romero ca fundaș de bandă. Mesajele fanilor lui Tottenham sunt cât se poate de clare, ei vor să îl vadă cât mai repede în primul unsprezece pe cel care deja l-au botezat Dragonul, impresionați de calitățile fizice ale lui Radu.

„Radu, Radu toată ziua! Dați-i omului un meci. Va fi cel mai bun fundaș din lume” / „Romero fundaș dreapta, Drăgușin fundaș central” / „Dragonul trebuie eliberat” / „Să fie Radu titular! Avem nevoie de un plus de forță în apărare” / „E timpul să-i dăm o șansă lui Radu în partida cu Palace, dacă Porro nu va fi apt” / „Eliberați Dragonul!” / „Drăgușin să fie titular” sau „Drăgușin merită o șansă”.

Un rol foarte important în viața aproape perfect pusă la punct a lui Radu Drăgușin se pare că îl joacă iubita sa, Ioana Stan, cu care fundașul român are o relație strânsă de patru ani și care l-a urmat acum la Londra. Agentul jucătorului, Florin Manea, vorbește foarte frumos despre Ioana și spune că joacă un rol cheie în viața internaționalului român, fiind un mare punct de sprijin.

”Are aceeași prietenă de la 18 ani, el având acum 22 de ani, atât face în februarie. E o fată extraordinară, studentă la Arhitectură. Acum s-au mutat împreună în Londra.

Tatăl ei face blocuri, construiește. Au o situație financiară bună. Pentru standardele României, sunt bogați. Eu nu am nicio suspiciune și cred că îl iubește pe bune. Este ceea ce îi trebuie lui Radu. Mă bucur că s-au mutat împreună. Ea o să continue acolo școala. E în anul patru la Arhitectură, din șapte ani.

Să dea Dumnezeu (n.r.- să se căsătorească)! Ei știu cel mai bine. Mie îmi place că Radu merge pe partea bună… Nu e o fată care vrea în cluburi. E o dragoste frumoasă între ei. E o fată cu picioarele pe pământ, o fată educată.

Am avut discuții și cu Ioana. Am învățat-o anumite lucruri pe care trebuie să le facă pentru ca el să aibă liniștea necesară. Mă ajută, pot să spun, în cariera lui Radu. A învățat să gătească, știe să le cântărească, să-și facă…

Radu are o dietă aparte. I le pregătește. Vine la meciuri, e fana lui numărul unu, dar este o fată foarte inteligentă care înțelege că viața de sportiv necesită sacrificii și este dispusă să le facă lângă el”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

4 Comentarii

  1. Nu va juca pentru ca a ajuns intr-o echipa de rasisti mizerabili,toti „vesticii ne iubesc” ca sarea-n ochi😆😆
    Italienii sunt ca noi,inglejii NU.

  2. Dacă schimbă ,, arhitectura ,, capului , dînd jos caricatura numită moț , sigur va fi titular . Evident , glumesc . Fiecare are libertatea de a se schimonosi , așa cum dorește .

  3. Sa avem rabdare . Intr-un fotbal mare cum este cel al ANGLIEI , NU TE REMARCI ATIT DE USOR , cum este in Romania . Daca a ajuns acolo , englezii au vazut ceva la el ! ps- In SPANIA , Hagi nu s-a impus deloc , pt. ca avea concurenta reala … a plecat cu coada intre picioare la Brescia in divizia B !In Romania este ” rege ” !

  4. Cretin marca hagi…la spălat vase în pub-uri !…asta fac românii în inglatera!…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.