Rafa Nadal, ultimul zbor

Corespondență specială de la Malaga pentru Cotidianul, Florin Bălțătoiu.

Astăzi, de la ora 12.00 ( ora locală ), Rafael Nadal a efectuat un antrenament, printre ultimele din carieră, pe arena centrală Jose Maria Martin Carpena. Echipa Spaniei a început ședința de pregătire la 10.00, cu Roberto Bautista Agut, iar Rafa trebuia să vină la 11.30.

Cel puțin acesta era anunțul oficialilor ITF. Așteptat de o sută de jurnaliști, care au fost poziționați în tribuna din care televiziunea va transmite Cupa Davis, și-a făcut apariția cu o șapcă albă și în echipamentul roșu al naționalei.
Emoțiile și fiorii ne-au năpădit dinainte, de la vederea lui Carlos Moya, care a intrat primul pe teren. Ne-am dat seama că urmează…
Ați văzut filmul ” Inamici la Porțile Stalingradului ” ? Așa a fost și în rândul fotografilor. Nicio diferență între mitralierele trupelor germane care asaltau orașul de pe Volga și aparatele noastre. Rafa a declanșat prăpădul. Am fotografiat minute bune în rafale, am fi fost în stare să pozăm până ni s-ar fi stricat aparatele.
La orice întoarcere a lui cu fața, se auzeau motorașele cum trăgeau zeci, sute de poze în cascadă. Armata fără grade, apelativul folosit pentru fotoreporteri, și-a făcut încă o dată datoria.
Și-a salutat toți colegii, a dat jos de pe umeri geanta cu rachetele și s-a echipat. Apoi, cu preparatorul fizic, a făcut încălzirea trăgând de niște sfori, benzi elastice.
S-a ridicat de la bancă și, credeam cu toții că își va alege terenul opus, a venit direct spre noi. Doamne, ce zgomote produceau declanșatoarele Canon, Nikon, Sony etc. Orice secundă cu fața însemna șansa unei fotografii istorice.
Pedro Martinez, căci acesta a fost partenerul lui Rafa Nadal, i-a trimis mingi ușoare pentru acomodare. Jumătate de oră, am admirat loviturile magice și legendare, de foarte, foarte aproape. Cu spatele la tribuna cu presa, cel mai mare jucător spaniol din toate timpurile a încântat, a uimit și a uluit. Forehandul acela cu stânga, pleca din racheta lui ca o bombă, urca și cobora brusc spre colțurile terenului, backhandul în diagonale nu avea antidot.
Te marchează sunetul acela în plin la lovirea mingii.
Pauză. Transpirat complet, aruncă tricoul roșu și îmbracă un maiou alb. Schimbă terenul și în sfârșit, cu fața la noi, putem să obținem primele cadre bune. Am uitat de tot și de toate, i-am făcut 600 de poze. E greu de explicat sentimentul care te încearcă atunci când știi că nu vei mai avea ocazia să-l fotografiezi.
Pentru că mi-am dorit să savurez antrenamentul, m-am oprit din pozat și m-am uitat.
Distanța care ne-a despărțit se măsoară în centimetri. Am stat pe primul rând și pe mijloc. De câte ori venea să se șteargă de prosop, era în fața mea. Mă intimidam când ridica ochii. 
Câte lucruri inedite. Rafa s-a oprit și a cerut ca cineva să închidă ușa de la ultimul nivel al arenei pentru că îl deranja lumina de afară care pătrundea în interior, în concordanță cu sala care era întunecată.
Carlos Moya și David Ferrer, nu știu ce le-o fi venit, au mutat cele 2 prosoape de pe panourile publicitare din laterală pe cele din spatele terenului, chiar lângă mine. Ce s-a întâmplat? Când Rafa a schimbat terenurile, și-a dat seama că nu mai are prosopul unde îl lăsase. A rămas pe loc și a întrebat: ” David? Carlos? Care e prosopul meu ? Cel din stânga sau cel din dreapta?”  Buimăciți, nu prea au știut să-l lămurească. ” Da, cel din stânga e al tău și cel din dreapta al lui Pedro. „
  ” Sigur? Sunteți siguri? ” – întreabă din nou Rafa.
„Ăăă, da, da ”  – răspund Carlos și David, nesiguri pe ei.
Cert e că nici nu s-a mai atins de niciunul dintre ele. Nadal a folosit până la final numai prosopul de pe partea cealaltă a terenului, de care era absolut sigur că îi aparține.
O minge returnată de Rafa cu putere l-a aruncat pe Pedro în reclame și a căzut. Ne-am speriat de ceva grav. Imediat a sărit în ajutorul lui :  ” Pedro, ești bine? Ai pățit ceva? Te-ai accidentat? ” Din fericire n-a fost nimic grav, s-a ridicat și au continuat. După antrenament am vorbit cu Pedro Martinez și i-am spus  ” O să-l ții minte pe Rafa, după ce se va retrage, că a dat cu tine în reclame și te-a pus la pământ. ”  A râs și a răspuns că da.
Înainte de Nadal, a trecut pe acolo și Paola Badosa. Mai mult ca sigur intenția ei a fost de a-l vedea și a-l saluta pe Nadal, dar dacă a întârziat n-a mai apucat. Ea s-a îmbrățișat afectuos cu David Ferrer, căpitanul nejucător al Spaniei și cu Roberto Bautista Agut.
Acest articol este susținut de brandul românesc de sucuri bio Melissimo.

 Mulțumim domnului Ilie Potecaru!

 

 

Recomanda 1

2 Comentarii

  1. Rafa ramane in istoria de aur a tenisului alaturi de alti uriasi, incepand cu australienii legendari si pana la Federer.

  2. Oauuuu! Ce documentar perfect din punctul meu de vedere, am trăit la maximum emoțiile din descriere! Parcă eram acolo și savuram cu plăcere atmosfera jocului! Mulțumesc! De mult nu am mai citit ceva frumos și emoționant prin vene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.