Păzea! Răspunsul Rusiei pentru Tiraspol

Rusia a declarat miercuri că o „prioritate” a sa este „protejarea” populaţiei din Transnistria, un teritoriu separatist prorus din estul Republicii Moldova, care a cerut anterior ajutorul Moscovei în faţa „presiunii sporite” din partea Chişinăului, relatează AFP.

„Protejarea intereselor locuitorilor din Transnistria, a compatrioţilor noştri, este una dintre priorităţi. Toate cererile sunt întotdeauna examinate cu atenţie de către organismele ruse competente”, a transmis Ministerul rus de Externe, citat de agenţiile de presă ruse.

Aşa-zisul Congres al „deputaţilor de la toate nivelurile” din Transnistria, întrunit miercuri la Tiraspol la solicitarea liderului separatist Vadim Krasnoselski, a adoptat o rezoluţie oficială prin care cere „protecţia” Rusiei în faţa a ceea ce a descris ca fiind o presiune concertată asupra economiei sale din partea guvernului moldovean, au relatat agenţiile de presă internaţionale.

„Cerem Consiliului Federaţiei şi Dumei de Stat a Rusiei (cele două camere ale parlamentului federal rus – n.r.) să implementeze măsuri de protecţie a Transnistriei pe fondul presiunii sporite din partea Republicii Moldova”, se afirmă în rezoluţia adoptată de deputaţii locali, care aminteşte că în stânga Nistrului locuiesc 220.000 de cetăţeni ruşi.

Deputaţii acuză Chişinăul că ar fi declanşat un „război economic” împotriva regiunii transnistrene şi că ar fi blocat în mod deliberat negocierile cu Tiraspolul. Nemulţumirea Tiraspolului survine după ce autorităţile de la Chişinău au obligat de la 1 ianuarie firmele din Transnistria să achite taxe vamale la bugetul Republicii Moldova.

Premierul polonez Donald Tusk a apreciat miercuri că tensiunile din Transnistria sunt „periculoase” pentru regiune şi Ucraina, potrivit AFP.

„Ameninţarea unei intervenţii ruse sau cel puţin o provocare este permanentă. Aceasta nu mă surprinde. Dar arată cât de periculoasă este situaţia, şi nu doar pentru Ucraina”, a spus el, întrebat despre cererea separatiştilor transnistreni de a cere „protecţie” din partea Moscovei.

Pentru Republica Moldova, ţară candidată la aderarea la Uniunea Europeană şi care se învecinează cu România şi Ucraina, apelul congresului de la Tiraspol este de natură să alimenteze temerile de agresiune rusă pe teritoriul său, mai ales că Rusia are forţe care staţionează de zeci de ani în Transnistria. Republica Moldova nu este membră a NATO. Suscită îngrijorare şi faptul că rezoluţia separatiştilor de la Tiraspol face referire la cetăţenii ruşi care trăiesc în stânga Nistrului, remarcă DPA.

În pofida cererilor multiple şi a referendumului din 2006, când peste 90% dintre transnistreni s-au pronunţat pentru independenţa republicii nerecunoscute şi alipirea la Rusia, Moscova nu a recunoscut până în prezent independenţa Transnistriei, notează agenţia germană de presă.

Apelul congresul „deputaţilor de toate nivelurile” din Transnistria survine cu o zi înainte ca preşedintele rus Vladimir Putin să-şi susţină discursul despre starea naţiunii în faţa camerelor reunite ale Adunării Federale (parlamentul bicameral): Consiliul Federaţiei (camera superioară) şi Duma de Stat (camera inferioară). Unii experţi consideră că Putin va face public joi punctul de vedere al Kremlinului în privinţa solicitării separatiştilor de la Tiraspol.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 5

22 de Comentarii

  1. Na,ce mai zice acum matracuca de Maia?A scormonit asa mult k…..l pana nu mai ramane nimic din Soldoveni.Asai cand te mananca in dos.

  2. Ce măcăne p-acolo nește defutați mă cam puȚin interesează? Pe mine mă interesează ce spune dulaPUL Acesta vorbitor la publicarea Acordului cu cântărețul la pian cu p.a ? Ne trimitem fii și fiicele, părinții, frații, surorile, bunicii, nepoții strănepoții la măcel pentru acordurile lui cerșinski la pian cu p.a? Spune măi , purtător de voturi ROMÂNEȘTI, ceM uia ta faci , te duci acum în Afrecao, ne mai dai contracte cu ba buinii? Ieși , mâi a nima lu le din concediul tău prelungit ( bideu la 82 de ani are mai puține zile de concediu că ca tine (250)pe an ) și spune, să o tulim din țara ta de slugoi îm pu ți t amerloc ! Demisia iohanusului ! SLAVĂ PĂCII , somnorosule !

  3. Se constata „o noua calitate” in spirala cantitativ ANEXIONISTA fatza de ANEXAREA si INCORPORAREA Peninsulei UCRAINENE Crimeea comisa de Imperiul COLONIAL BOLSEVIC SOVIETIC URSS!!! In 2014 Armata ROSIE A PATRUNS IN Crimeea cucerind-o, pentru ca FIIND SUB OCUPATIE sa organizeze „referendumul”, ironie bolsevica, cerut de AGENTII SOVIETICI aflati acolo de pe vremea lu Stalin, Hrusciov
    si Brejnev!!!

  4. Transnistriae teritoriu Rus,Sau e teritoriu moldovenesc,Ca daca.i moldovenesc atunci sa respecte legile moldovenesti,daca.i Rus sa le dea rusii ce au nevoie.

  5. România a trimis tot SRI-ul in Moldova sub formă de rezistenții la inteligență Vasilică Danilet, Corina Crețu, Anca Dragu etc

    Diferența este că FSB-ul rus recrutează numai oameni deștepți iar SRI-ul recrutează numai retardați pe care-i împachetează FSB-ul ca pe sarmale.

    Ești frustrat și urli ca descreieratul pentru că, in subconștient, știi că ești nimeni în raport cu rușii.

    By the way, care-i explicația pentru care tuta Moldovei întreprinde acțiuni favorabile Rusiei, tip:
    – interzicerea partidului SOR (urât de ruși fiindcă Șor sta sub fustele lui Bibi) astfel încât au câștigat partidele pro-ruse;
    – blocada Transnistriei + Găgăuziei, astfel încât cele două republici separatiste să fie forțate să ceară aderarea la Rusia?

    Explică-ti acțiunile tutei, cretinele!

  6. Din moment ce Transnistria se considera teritoriu separat de Rep Moldova, normal ca trebuie sa plateasca taxe vamale.
    Moldovenii ar trebui sa le interzica si folosirea Leului Moldovenesc. Sa foloseasca Rubla si sa se stearga la dos cu ea, daca vor sa fie rusi.
    Din ce am inteles la TV, tot exportul Transnistriei se face catre rep Moldova si Romania, ca produse provenind din Moldova. Aha, la export sunt bune Moldova si Romania dar la taxe vamale nu mai sunt bune!…..[Rumburak]

  7. Le dau rusii de 80 de ani, insa tuta le-a interzis sa mai primeasca ceva de la rusi, desi nici ea nu le da nimic. Asta-i problema, ca le-a pus tuta Moldovei blocada. De asta se plang transistrenii.

  8. Ați înțeles greșit,Romania este buna la importuri indiferent de unde vin. Că sa exporți ceva trebuie să muncești,nicusorule român,altfel ciuciu. Că să înțelegeți de va fac unii pe forum puturoși. Pentru că nu produceți plusvaloare.PUNCT.

  9. VA VREM VECINI! POATE ASA SALVAM DELTA DUNARII DE FÜRERUL DROGAT PRETIN CU ALZHAIMER! SLAVA Z!

  10. rusii din Transnistria VOR cu tot dinadinsul sa aduca RAZBOIUL in casele romanilor Ca asa vrea Putin.Adica rusii au INTERESE Ca sa traiasca bine iar ceilalti trebuie eliminati,PAI avem si noi INTERESE Dar binele nostru este si binele celorlalti inclusiv al rusilor si TUTUROR celorlalti care vetuiesc pe teritoriul nostru.Dupa ce au venit nazistii si ne.au trimis la moarte si
    voi ne ATI luat teritoriile ne.a.ti adus si bolsevicii si Comunistii pe cap si ne.au macelarit,acum se vede Ca nu v.ati invatat minte si reptetati scrupulos greselile trecutului.Putin tu ai familie,ai vrea sa vina cineva sa.ti elimine familiarii si pe tine si Cei din cercul tau intim de care esti afectionat,vezi ca daca ne aduci moartea in casa cineva se poate SIMTI foarte jignit si ranit in suflet si sa transforme razbunarea in scopul vietii.Vedeti.va de pamanturile voastre native si lasati romanii in pace Ca ei nu vreau rau la nimeni iar jizdanii comunisti, asti care trag sforile Prin Romania cu nato si UE doar pentru a indatorat si fura romanii puteti sa.i eliminati Ca nu ne suparam vadam si o manade ajutor.

  11. 1.de ce sua,ue fac ce pot pentru distrugerea rusiei,o tara care a vrut sa intre in nato acum 30ani?de ce ue,sua sint magari si fara caracter?pe net scrie asa:polonia va lua vestul ucrainei,rusia ajunge in romania,in roma,deci trece peste romania.probabil ca romania se va alatura rusiei,mache turnatorul e prorus,sint atitia pe care vestul nu i a inlocuit.daca nu le a placut o lume fara conunusti in romania,o sa vada iar nemtii cum vor fi alungati din tara.ori puneti va in ro oameni de baza,devotati vestului,ori acceptati va infringerea de pe acum.franta stie ca capitala ei va fi total distrusa de…parizienii nebuni care i vor da foc?germania stie ca centrul ei va fi facut un urias cimitir de catre rusi?oare nemtia nu a vazut ca prietenia cu rusii ii face puternici iar dusmania cu ri le aduce dezastrul?despre sua,chestii arhicunoscute,in 2ani incepe distrugerea,ei,ei au bomboana pe coliva.ar trebui sa inchida fed,masonii,org secrete,sa supuna serviciile secrete,sa rupa relatia cu israelul,o tara care nu mai este a lui dumnezeu ci il asteapta pe satan ca sa i faca,sefuleți peste lume.e bine ce se va intimpla cu sua chiar daca ne am pus sperante in ea.sua sint cobduse,de tembeli,de idioti adica,care nu respecta proclamatia 1776.daca parintii fondatori i ar vedea,i ar scuipa in ochi.limbrici,ca si cei care i conduc din umbra.romania?boc a spus o:bucurestiul distrus,foar de 34ani s au facut procesele conunismului,lovilutiei,mineriadelor,s au restituit toate buburile furate de idiotii conunisti,plus despagubiri;transilvania,nu i bai,o vor lua iar aceia,se vor bucura si ei.daca vin rusii,probabil vor bombarda si ei niste zone strategice sa i lase pe romani fara cuvinte.traim vremuri triste,lumea e condusa de idioti,cobdusi din umbra de alti idioti.

  12. in Sri-Lanka cand intervine Putin, ca sunt 300.000 de rusi’turisti’care nu vor sa plece ca ii ia Putin in armata
    Sunt persecutati…vor sa scape de ei…se aude la cei 7 pitici de la Kremlin?

  13. 20.30-prostia îngroapă …câinii-câinii mor de drum lung și rusofobii de grija altora… Prostul planetei tu (probabil) trăiești într-o țară din care au plecat, fugit, au părăsit-o peste 6, 7 MILIOANE de ROMÂNI ! Dacă ești plătit în copeici ocraineene e treaba ta , salariul tău, munca ta de troll prost, mă doare pe mine fix la bască dacă 300 000 de ruși se plimbă sau au fugit în sri lankaca, au o populație de 160 000 000 de OAMENI dârji, patrioți, iubitori de NEAM și ȚARĂ, tu, ca orice prost funcțional o să aperi ȚARĂ NOASTRĂ cu arma-n mână să nu mai fii sclav amerloc? O să fugi ca un câine de pripas , cu ruși-n gură , mars înainte sau înainte mars și apără-ți ocraineenii tăi, mai ai dosuri amerloce de lins? SLAVĂ PĂCII , SRIlacheilor , mars !

  14. 20.30 ce spui de pilotul amerloc care și-a dat foc în fața unei ambasade? Mars !SLAVĂ PĂCII, puitorilor limbi în dosuri amerloce !

  15. RMN a devenit stat independent în 1991 și – la fel ca România în 1877 – a câștigat un război împotriva Moldovei, care-i contesta independența, deci de ce folosiți „regiune separatistă” ca să vă referiți la un stat la fel de suveran ca România (sau vreți să spuneți că România este și ea o „regiune separatistă”)?

  16. Ba, Editat, ce ai avut cu mine la 11:34? –

    IENICERU SOVIETIC si DUSMAN AL ROMANIEI GENERICE „gigel” are misiunea sa-mi poarte de…UMBRA, inclusiv in postura de „Je NE suis pas Charlie”, zis mai nou „Intreb Si EU(sau CEDO)” – iata cum ma imita cu jocurile de cuvinte, vezi „eu”=EU!!!

    Chiar credeti sclaveti sovietici ca pot sustine/miza pe o Maia Sandu care conduce o COLONIE SOVIETICA loiala inca de la CLONAREA ei de catre CRIMINALUL POPOARELOR Lumii Stalin? Jocul de-a „atitudinea europeana” a lu Maia mi-a dat doar initial SPERANTE intr-o
    UNIRE cu TZARA MAMA, sperante desarte la fel ca in 1996 cu „conventia ANTIDEMOCRATICA”, insa aceasta EXPERIENTA nefasta m-a facut suspicios la DUPLICITATI!!! Sclavetzilor sovietici Maia Sandu s-a autodemascat demult in ochii mei, din momentul cand A DECLARAT CLAR, PRIN DEMERS OFICIAL CA VREA ADERAREA LA UE si NATO!!! In loc SA VREA UNIREA!!!

    Ce inseamna ADERAREA „republicii bolsevice moldova” la UE si NATO rasputinistilor care va opuneti temb Bell? Inseamna RATIFICAREA
    EXISTENTEI A DOUA STATE DISTINCTE, adica RUPTURA DEFINITIVA de ROMANIA GENERICA!!! Am spus deja cu luni in urma ca e o CAPCANA…
    Si ca un argument suplimentar faptul ca A INREGIMENTAT doi MONSTRII SÖROSISTI, TAVARISCI Dragu si Danifletz!!! Stiti precis ca ma refer SCLAVETZII SOVIETICI ai lu MILIARDARUL ROSU, COMINTERNIST Söros, fecior de COMINTERNIST precum Pedro Pauker-Ibarruri alias Generalul Walter-Neuländer…

  17. @ics:

    Nu poti sa scrii ceva fara sa delirezi. In 1877, Romania era deja un stat constituit, chiar daca vasal Imperiului Otoman iar independenta i-a fost recunoscuta imediat. Pretinsa RMN nu e recunoscuta de nimeni, nici macar de Rusia, care a instigat pe rusii din Republica Moldova la secesiune si la rebeliune armata, pe care i-a sprijinit cu fortele sale armate de pe Nistru, in timp ce Republica Moldova practic nu avea armata, ci doar politie si formatiuni de voluntari. Lucrurile s-au repetat dupa acelasi sablon in Ucraina.

  18. De fiecare dată când mi te vei adresa, am să amintesc cum procedezi cu rea-credință prin refuzul de a răspunde la cele 2 întrebări pe care ți-le-am adresat deja de vreo 3 ori (am să încep numărătoarea acum:

    [1]
    Cu ce diferă refuzul Ucrainei din 2014 de a permite populației din Donbas să formeze 2 state independente de refuzul Rusiei din 1917? și de ce refuzi să recunoști și să accepți faptul că populația din Moldova istorică se consideră un popor diferit de cel valah și consideră că limba lor trebuie să poarte numele moldovenească?

  19. @ics:

    Nu am de ce sa raspund iar si iar unui cap de lemn, care nu pricepe ce i se spune si umbla cu cioara vopsita.

    Pentru acesta am doua recomandari: sa urmeze o scoala ajutatoare, date fiind redusele sale facultati intelectuale si sa consulte o clinica de psihiatrie, data fiind predilectia sa pentru fabulatie.

  20. @ics:

    Slugoiul esti tu, al imposturii, al falsului grosolan, al minciunii sfruntate, al delirului de mitomanie. Aproape nu exista postare a ta, fara prostii enorme, contrazise de cele mai elementare informatii.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.