Războiul, afacerea ”oamenilor serioși”

Ceea ce poate fi numit ”Teoria Conspirației Corupte” susține ca războaiele Americii se datorează lăcomiei unei oligarhii: marii producători de arme îi mituiesc pe politicieni pentru a obține contracte cât mai mari, iar politicienii inventează motive pentru a justifica acest transfer al banilor contribuabililor.

Nu este așa, este vorba despre ceva mai dur, scrie analistul N.S. Lyons.

 

Teoria Conspirației Corupte este un model care poate fi foarte convingător și satisfăcător prin simplitatea sa. Este și o teorie în mod subtil idealistă și optimista – sugerează că sistemul american ar funcționa minunat, așa cum s-a și dorit de la început, dacă această mulțime de oameni egoiști și răi nu ar profita de sistem. După ce am petrecut mai mult timp la Washington, a trebuit să-mi reevaluez viziunea din tinerețe. Mi-am dat seama că „mlaștina” de la Washington nu este populată de cinici, ci de oameni care cred cu adevărat.

Cred cu adevărat în ce? Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să zăbovim puțin pentru a explica cum iau oamenii decizii în Capitala Imperiului”, scrie analistul si scriitorul american N.S. Lyons.

”Da, Washingtonul este inundat de lobbyiști, de politicienii corupți, de directori psihopați de companii, de oameni cinici, de oameni care te lovesc pe la spate pentru a promova în cariera. Washingtonul este un adevărat viespar al mizeriei și ticăloșiei. Însă nu acești oameni mișcă lucrurile la Washington, ei sunt doar niște paraziți.

Problema este că la Washington nu crede aproape nimeni în Modelul Conspirației Corupte. Aproape nimeni nu crede că ”voi susține o politica intervenționistă care să aducă profituri industriei armamentului și să mă îmbogățească și pe mine”. Realitatea este și mai dură.

Washingtonul este animat de un Spirit. Sau de o Poveste.

Nimeni nu vrea să aibă o existență insignifiantă. Dacă oamenii nu reușesc să facă ceva important în viața lor, ajung să-și creeze o poveste care să dea lucrurilor pe care le fac o anumită aură. Fiecare vrea să fie eroul propriei povești, iar aceasta poveste devine parte din identitatea lui. Și nimeni nu vrea să aibă o identitate ternă, nici măcar birocrații.

Mai simplu și mai sigur decât să creezi o poveste personală este să adopți o poveste colectivă care există deja. Cu cât este o poveste mai populară și mai de anvergură, cu atât devine mai atractivă și cu atât mai greu este să ieși din acea poveste.

Când vorbești cu membrii sistemului de la Washington începe să iasă în evidență această poveste colectiva. Niciun om al sistemului nu se consideră corupt, cinic sau radical. În schimb se consideră moderați, prudenți, niște ”funcționari publici” deștepți, se consideră elita aleasă și bine pregătită care apără valorile și interesele americane. Ei cred că fac tot ce trebuie pentru a asigura securitatea și prosperitatea Americii, cârmind țara pentru a evita idealismul stângii și naționalismul dreptei populiste.

Acești oameni cred că întruchipează cele mai înalte idealuri ale Americii, având în vedere că sunt cei care extind modelul care a făcut America măreață – fie că este vorba de democrația liberală, de egalitate și drepturile omului, de pluralism și diversitate, de progres științific sau de libertate economică. Ei protejează ordinea globala a Pax Americana și se asigură că lumea nu va ataca idealurile americane. De fapt, acești oameni se consideră bastionul unei Civilizații Iluminate care îi îmblânzește pe barbari oriunde s-ar afla, în Afghanistan sau în Alabama.

Puterea americană este virtuoasă pentru că este de partea ce bună a Istoriei, un lucru demonstrat de faptul că America este atât de puternica. Iar dacă este atât de virtuoasă și de bună, această putere merită să fie exercitată pentru a transforma lumea după imaginea noastră, adică pentru a o face mai buna. Astfel gândesc oamenii de la Washington, iar acesta este deopotrivă cel mai idealist și mai pragmatic mod de a extinde puterea Americii.

Această poveste, care a dominat Washingtonul după Războiul Rece, poate fi numită Consensul. Poate că unele elemente ale Consensului sunt adevărate. Poate că sunt niște prostii. Nu contează, nu despre asta este vorba. Cei care se supun Consensului  se pot considera oameni mai buni, cu vieți pline de rost. Iar colegii lor îi vor vedea în același fel.

La Washington poate fi auzita deseori expresia ”persoană serioasă”. Când este rugat să se întâlnească cu cineva necunoscut (un ziarist sau poate un potențial angajator), orice om important de la Washington își întreabă consilierii: ”Este o persoană serioasă?”. Ce înseamnă ”persoană serioasă”? Înseamnă un om care crede în Consens. A întreba dacă cineva este ”o persoană serioasă” este ca și cum, cu secole înainte, întrebai despre cineva dacă este un creștin cu frică de Dumnezeu. ”Da”, vine acum răspunsul. „Și a absolvit și Yale”. ”Foarte bine, dați-i funcția”.

Un fost general, director al CIA, mi-a spus cu seriozitate că SUA trebuie să ocupe toate ”spațiile neguvernate” din lume. Nu-l plătea nimeni (încă) pentru a spune asta; era o convingere idealistă”, N.S. Lyons

Opusul ”persoanei serioase” este ”radicalul” sau ”extremistul”. El este un individ care trăiește în afara Consensului. Acești oameni demonstrează că sunt extremiști atunci când vin cu idei total lipsite de seriozitate, precum reducerea bugetului Pentagonului, reducerea supravegherii cetățenilor. Nimeni nu vrea să fie asociat cu un ”radical”, pentru că asta ar pata reputația unei ”persoane serioase” și nu ar mai primi invitații la conferințele cu dichis de la Aspen. De aceea, cu cât sediul unui think tank de politică externă este mai aproape de Capitoliu, cu atât acea instituție va milita mai mult în favoarea internaționalismului. Acestea sunt Instituții Serioase, care pot aduna banii necesari pentru a-și cumpăra sedii de lux în inima Capitalei.

Așa ajungem la răspunsul la întrebarea inițială: de ce este atât de probabil ca orice persoană din conducerea SUA să susțină automat majorarea bugetului apărării, sau intervențiile militare în state îndepărtate, sau extinderea statului polițienesc? În cele mai multe cazuri, cei din sistem nu fac asta pentru că ar fi mituiți de contractorii Pentagonului. O fac pentru că își doresc foarte mult să fie incluși printre ”oamenii serioși”. Pentru asta, ei trebuie să accepte mai întâi Consensul.

Uneori, oamenii sistemului nu cred cu toată tăria în Consens. Alteori, îl acceptă cu totul. Odată, un fost general, director al CIA, mi-a spus cu toată seriozitatea că SUA trebuie să ocupe toate ”spațiile neguvernate” din lume – toate zonele de conflict, toate statele rele, toata fâșiile de nisip suficient de mari pentru ca un terorist ISIS să facă opturi cu o camionetă Toyota. Nu-l plătea nimeni (încă) pentru a spune toate astea; era o convingere idealistă. Și sunt mulți oameni la Washington mai puțin importanți decât el care pun umărul zi de zi la construirea Consensului: mulțimi de ong-iști, consilieri neimportanți, stagiari ambițioși care produc nenumărate briefinguri, articole, editoriale, proiecte de lege care susțin Consensul. Și toate sunt scrise de oameni sub 35 de ani care, apropos, habar nu au ce fac. Complexul militaro-industrial nu trebuie să-i mituiască pe acești oameni. Ei lucrează doar pentru a-și întreține aura de Persoană Serioasă.

Recompensele financiare sunt mereu pe planul secund în comparație cu puterea, prestigiul și siguranța psihologică de a te ști membru al clasei conducătoare și deținător al viziunilor și opiniilor corecte.  Asta nu înseamnă că nu exista recompense financiare importante, însă funcționarii publici nu consideră că aceste recompense implică vreun quid pro quo. Ei consideră că își slujesc țara și poporul și sunt recompensați în mod corect pentru asta. Ei consideră că a face parte din consiliul producătorului de arme Raytheon și a face lobby pentru o apărare națională cât mai puternică înseamnă serviciu public, nu altceva. La fel și pentru cei care sunt plătiți de CNN pentru a apărea la TV și a spune că rivalii politici sunt o amenințare la adresa democrației. Promovarea Consensului este esența funcției publice, iar acest demers este imun la corupție sau ipocrizie, pentru simplul motiv că asemenea acuzații nu pot fi aduse unei Persoane Serioase, ci doar unui ”extremist” sau unui ”radical”.

Consensul nu este o ideologie. Este foarte adaptabil și flexibil, încorporând noi amenințări și oportunități (în acest fel s-a ajuns ca ”diversitatea, echitatea și incluziunea” să fie citate ca priorități în politica externă). Consensul acționează la nivelul subconștientului și influențează ce cred oamenii că este normal și just. Consensul este ca o poveste despre lume și modul în care funcționează lumea.

Mai trebui să introducem un element pentru a înțelege cum funcționează Washingtonul. Peste tot este nevoie de o ierarhie a valorilor, în caz contrar fiind greu de stabilit scopul, motivația sau orientarea acțiunilor. Birocrațiile sunt la rândul lor organizate într-o ierarhie și tind să înlocuiască ierarhia valorilor și scopurile fiecărui funcționar cu cele ale instituției. Multe sisteme birocratice, precum Pentagonul sau Departamentul de Stat, au existente proprii și paralele. Însă ele sunt parte a aceluiași guvern. Ce le unește, cine le da aceeași orientare? Acesta este rolul Consensului.

Dar oare Consensul este parte a unei povești și mai ample? Autorul Paul Kingsnorth scria că la vârful civilizației vestice este un tron gol, un tron pe care a stat cândva Dumnezeu. Dumnezeu și suveranii de odinioară au fost detronați și înlocuiți de noțiuni abstracte precum ”popor”, ”libertate” sau ”democrație” și ”progres”. Regula a rămas mereu aceeași – când o cultură își ucide suveranul, tronul nu rămâne mult timp vacant.

Cine ocupă acum tronul civilizației vestice? Kingsnorth sugerează că este ”banul”. După cum am arătat mai sus, eu nu cred că este banul. Este ceva mai fundamental – puterea, inclusiv puterea de a elimina neconcordanțele dintre dorința personală și lumea reala.

Poate că în trecut, când tronul de mai sus era ocupat de deținătorul său de drept, instituțiile Americii și cei care le conduceau erau parte a unei alte povești colective, una care îi orienta către bine. Poate că acesta era Dumnezeu. Poate că era Ideea Americană, poate că era Idealul Republican. Indiferent despre cine era vorba, efectul era acela că-i disciplina pe birocrați. În prezent, când piramida valorilor a fost întoarsă cu fundul în sus, oamenii sistemului nu mai au limite, la fel și țelurile lor. Trenul statului a scăpat de sub control și nu mai are frâne morale care să-l oprească. În aceste condiții, dacă complexul militaro-industrial nu ar fi existat, ar fi trebuit să-l inventăm pentru a-i putea da toți banii noștri.”

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 30

24 de Comentarii

  1. Excepționala analiza!
    Washingtonul de azi seamana cu Roma imperiala.

  2. Toate războaiele sunt cauzate de lăcomie, dar mă rog, americanii nu se omoară cu studiul istoriei ci mai mult cu inventatul roții.

  3. pentru ca masinaria asta sociala sa functioneze trebuie unsa….cu multi bani….orice imperiu militar ca sa sustina armata ,asta trebuie sa aduca noi bogatii imperiului si resurse ca altfel se gripeaza ,ca imperiul roman….cînd nu a mai avut de unde aduce bogatii si resurse sa prabusit…..

  4. De fapt Lyons face radiografia unei societati in care substanta s-a inlocuit cu ambalajul in mod abil cu ajutorul reclamei.Conducerea politica este rezultanta educatiei americane cum ca totul e posibil in America.Rezultatul este pierderea referintei morale adica inceputul sfarsitului.

  5. Idilic suna bine .Tronul , consensul , tara si poporul, spatiile libere ,persoana serioasa , toate la un loc pot creea o imagine atractiva .Totusi la Washington politicul isi extrage seva din ceea ce noi toti numim Democratie .Libertatea si numai libertatea este factorul ce impinge din urma acesti oameni .Un set de valori cace produce bogatie si care poate aduce alaturi miliarde de oameni ai planetei stau la baza deciziilor din capitala SUA si nu numai .Totul se invirte in jurul acestor oameni ai caror exponenti dorim sa devenim fiecare dintre noi .Pentru asta facem alegeri si din acest motiv ne diferentiem de altii ce inca sustin dictaturile din lumea intreaga .Acum aceste dictaturi imping omenirea spre razboi .Ura este atit de mare incit constanta umana ce se numeste gindirea functionala devine rebut in mintea multora .Razboiul o data pornit „naste monstri ” (mai ceva ca somnul ratiunii atit de frumos ilustrat de catre Y Lucientes ) asa cum vedem ca se intimpla la mai tot pasul .Omenirea trebuie sa fie guvernata . Fara de guverne si fara modalitatea prin care pot fi aparate aceste structuri democratice omenirea intra in era „razboinicilor ” uneori chiar de ocazie asa cum vedem a fi chiar „ Wagner ” .Va imaginati cum ar arata o astfel de lume ? Sa ne bucuram ca inca natiunile libere pot opri astfel de oameni ca inca tehnologia ne permite sa facem diferenta .Dictaturile lumii au incercat politic sa mute „Atlasul„ din loc si daca nu au reusit au trecut la razboi . Este evident ca nu putem pierde confruntarea .Unitatea devenita forta ne aduce tuturor numai beneficii .

  6. „Exceptionala analiza” (apreciata astfel de @Ilie si, dupa cum se vede, de D-l Marchievici), centrata pe notiunile de „consens”, „story”, „power” si ironizand, cumva, in articolul original, viziunea privind rolul „complexului militar-industrial”, ca tinand de o „teorie a conspiratiei corupte”, de promovarea careia se face vinovat si „frustratul” Glenn Greenwald, neglijeaza o latura enorm de importanta a acestei problematici si anume nenumaratele tari si vieti distruse, milioanele de oameni masacrati, ramasi fara locuinte si slujbe, alungati de pe pamanturile lor tocmai de respectivul „complex militar-industrial”, in fapt o adunatura de gangsteri organizati intr-o monstruoasa masinarie de razboi ale carei ratiuni de a fi sunt profitul si puterea cu orice pret, stapanirea si jefuirea unor zone cat mai intinse si mai bogate de pe Terra si angajarea in aceste scopuri a unor resurse uriase, care ar putea fi altminteri mobilizate pentru scoaterea din mizerie a sute de milioane de oameni (un proiect „comunist”, desigur !!!!!).

  7. Aiureli! Aiureli! Aiureli!
    „Consens”? Nu stiu cum C.M. a putut inghiti asa ceva.
    Profitul! Profitul! Profitul!
    O stiu si copiii mici.
    Lipsa de scrupule, minciuna fara de sfarsit …
    Ati uitat WTC? Turnurile fusesera lovite pe la etajul 75 si au cazut deodata din temelii, perfect vertical, sa nu faca alte pagube.
    Intr-adevar, o detonare controlata perfecta, au sacrificat cateva sute de americani, dar asta le-a permis (??) sa ocupe lumea araba.
    Nord Stream? O actiune promisa si de Condoleezza Rice si de Biden. S-au tinut de cuvant.
    Si uite asa, UIE a luat M-ie!

  8. acest „bun samaritean” este de o incredibilă tampenie! un postac atât de nerod rar am văzut

  9. Vrajala, Amerlocia este condusa de Deep State, adica de khazarii care ocupa toate pozitiile de decizie ale statului. Ei, cazarii avand un singur scop, acela de a stapani toata Terra pentru a-i transforma pe gomi in sclavii lor. Cei care mai scapa dupa ce populatia va fi redusa drastic de la 7, 5 miliarde de suflete la 500 milioane.

  10. Dacă descrierea conducătorilor SUA corespunde realității înseamnă că avem ghinionul de a ne afla într-o entitate ghidonata de persoane cu IQ mediocru( și sub) , semidocte , rupte de realitate , fără capacitate de analiza și sinteză. Oare cît vor rezista ? …

  11. autorul tocmai ne-a anuntzat ca pe tronul din washington sta Satan,
    probabil ca e adeptul unora dintre neo-protestanti….

  12. In loc de concluzie: ” puterea corupe, puterea absolută corupe in mod absolut”. Și afirmația aparține unui gânditor de al lor.

  13. @bunul samaritean. Nu o sa va aduc injurii, nu imi sta in caracter si va exprimati civilizat chiar daca bateti campii in multe cuvinte si va considerati cititorii limitati mental.
    Dupa vorba pareti un om educat si nu inteleg cum nu realizati penibilul si ridicolul pledoariei Dumneavoastra cand vorbiti de „democratie”, „libertate” si cea mai hazlie notiune, cea de „alegeri”.
    Poate ne explicati atunci o chestie la o scara mult mai mica: alegerile la Sectorul 1 / Bucuresti unde s-a vazut cum se umbla la voturile exprimate. A facut ceva pana acum in acest caz justitia „democrata” a „statului de drept” ? Macar sa traga vreo concluzie ce s-a intamplat cu adevarat
    Statele autoritare NU sunt un model dar si in „democratii” functioneaza doar doua lucruri: banii si dorinta de putere

  14. E de vazut ce se-ntampla in perioada urmatoare. Cica joi, sapt asta, US atinge limita maxima de imprumut (debt ceiling). Deci nu mai imprumuta bani o perioada. Unii zic ca si ce daca, o sa mareasca limita din nou. Dar cica nu e asa usor: in congres trebuie votat un plan de reducere a costurilor mai intai (costs reduction bill), iar recent au fost adaugate nu stiu cate mii sau zeci de mii de slujbe la aparatul bugetar, deci posibil ca nu se reduce nr de slujbe. E de vazut daca se reduc cheltuielile cu militaria. Plus ca dobanda anuala la datoria imensa pe care US o au e aproape cat bugetul de aparare. Pe hartie cel putin finantarea activitatilor militare nu mai pare asa usoara.

  15. Idioții ăștia birocrați din Washington chiar se iau în serios! Își impun sa creadă ca au un tel, un „consens”, când de fapt sunt ahtiați doar după bani și ar face orice sa fie în gratiile stăpânilor bogați.

  16. Ei analiza exceptionala…Cataline …te faci ca nu ai auzit de Masoneria oculta…unde cacaciosii de la gradele mici, pupincuristii, pupa mana celor cu grade inalte pana la 33…acolo abia aflii cum sta treaba, Protocoalele „înțelepților” Sionului fiind cartea lor de capatai…pun intre ghilimele pentru ca de fapt sunt niste porci nebuni…abia la acele grade inalte incepi sa inveti de sacrificii umane pentru zeul lor cel cu cornite… Baphomet…si da…o sa caraie multi , vai vai, teoria conspiratiei…dar cine citeste aceasta carte vede cum sunt indeplinite cu fiecare cuvant toate planurile aberante ale sclerozatilor masoni…si pana atunci cei de grad mic…identificati in articolul tau prin „Aspirantii” care vor sa devina „seriosi” adica masoni cu grade inalte si cu asa zisa putere care se da la pachet cu descreierarea si spalarea lor pe creierasi…acesta e crudul adevar…lumea condusa de niste satanisti fara scrupule…nu sunt inocenti care doar alearga dupa o „lume mai buna” …ei doar vor ca goimii sa fie putini si sclavi…atat…

  17. Industria AUTOMOTIVE E industria ce-a mai banoasa a omenirii azi
    „cineva” vrea sa distruga indistria automotive nemteasca insistand pe …electro !
    De ce ?
    pentru ca a incerca sa controlezi (temporar-premeditat sa chiar temüporat-premediat prioritizezi) industria mondiala AUTOMOTIVE
    inclusiv subsidiarele (energetic PETROLIERE) insemna a
    lovi la radacina … concurentii (fie ei aliati NATO sau invinsii din ww2) !
    PS: Pe nemti ii asteapta premedita miscari politice surprinzatoare in februarie ! -dicto mishteaux
    PUP !
    Daca „oamenii” lui Sleepy Joe …descalceau integrama lui Mishteaux …scapau de-o belea pusa la cale de Qanon …
    si nu trebuiau … ATENTIE: Sa se dea singuri in gat ! (din asta i se va trage lui Joe impeachmentul ! 😛 9
    Cum a spunea Mishteaux … Trump e ajutat PE BUNE de forte in spatele „binelui si raului” civic !
    ATENTIE: la „investitorii galbeni” 😉 ! vor iesi la iveala chestii ce aduc vremi nasoale !
    mishteaux in spatele „verzi 😉 -uscatelor” chiar stie ce spune ! 🙂
    faptul ca o spune pueril (!) nu-nsemna ca ulterior chestiile nu-s PUNCTUAL de inteles ! = Nu poate spune tot pe limba oricui = de metafore e nevoie in domeniul inteligence ! :*

  18. Mai tin minte faza cu:
    „ochii pe butelie”
    = a venit pa fix unora nesiguri in ce „era-n stele” 😉 !
    SHALOM !

  19. @ dan
    Da, doar ca narodul se va pensiona la 45 de ani si ii vei plati pensie speciala.
    Desi nu resping varianta ca, fiind atat de jalnic, avem un postac moscovit care isi bate joc de narativul oficial si mizeaza pe efectul a rebours.
    Orisicat, constient sau nu, tipul are un talent urmuzian de-a dreptul.

  20. A nu susține „complexele militare planetare”, a devenit imposibil în proporție de peste 90% din populație. Două „mari calități” ne sunt inoculate în memorie după naştere: Patriotismul şi trădarea. Două dimensiuni antagonizante ce se antagonizează reciproc. 10% ar fi cei care s-ar opune curentului, „trădătorii de profesie”(pacifiştii) „extremiştii” „radicalii” „pupători de moaşte,” etc. căci numai astfel de oameni şi-ar mai putea permite să încalce „Marile Consensuri”. Ceea ce nu înțeleg toți cei care susțin aceste consensuri, în realitate, susțin războaiele. Victime sau agresori, spre o moarte cruntă şi cumplită merg toți. La început, (cred ei), spre binele urmaşilor, mor doar cei implicați direct creând celor din urmă iluzia unei oarecare siguranțe, numai că, prin consensul lor, devenită participație indirectă, depăşind numeric sau la nivel decizional orice formă de opoziție, ei vor continua. Astfel, prin acelaşi sistem tip „strungă”, după un timp, vor trece toți sau aproape toți prin confruntări fie că le-au creat, fie că au contribuit direct indirect, ori doar au fost parte. Nu se pune problema că nu le-ar veni rândul, ci când? Fără o masă critică majoritară de „extremişti, radicali, pupători de moaşte şi trădători de profesie”, conflictul planetar nu mai poate fi oprit căci „Consensul”, deşi diferit pentru fiecare dintre părțile implicate, îi va împinge pe toți spre unul şi acelaşi deznodământ. Un act colectiv cu valențe suicidare, de care pot sau nu pot fi conştienți. Chiar dacă mari părți dintre aceştia şi-ar dori să se oprească, presiunea necombatanților direcți şi indirecți aflați în spate, îi va împinge spre acelaşi punct şi nimeni nu-i mai poate opri căci nici cei 10% nu vor mai exista. Atunci, doar Dumnezeu sau Natura vor mai putea decide soarta celor care, prin cine ştie ce minuni, or mai rămâne în viață.

  21. cit de ciudata e lumea astora… „Recompensele financiare sunt mereu pe planul secund în comparație cu puterea, prestigiul și siguranța psihologică de a te ști membru al clasei conducătoare și deținător al viziunilor și opiniilor corecte.”

    puterea se constituie in jurul banilor si al deciziilor iar aceste domenii sint privatizate. controlul este al creatorilor, iar creatorul si controlorul SUA este FED. odata cu aparitia fed au aparut si crizele economice care au fost induse cu scopul de a acumula totul cit mai ieftin. se practica si in ziua de azi. ultima gaselnita este covid dupa 2008 lehman brothers care acum e inpoi pe bursa. SUA politica, economica si militara pute fiind un izvor nesecat de instabilitate si distrugere la nivel mondial! ma rog SUA este gazda paralizata si folosita de parazitul criminal FED. SUA este pe persoana fizica desi se umfla in pene ca e mare si tare. Gargara ieftina. Este la cheremul stapinilor. Jocul politic este doar un circ nascut din plictisul stapinilor. Ce mintea normala il poate considera pe sarmanul pierdut biden cel mai puternic om al planetei, asta care uita ca e viu? mesaj pentru stapani: fu.k off! v-a sosit timpul plecarii. ori de buna voie, ori ca ailalti dinaintea voastra, in chinuri si pentru totdeauna! si repede ca se inchide ferestra de timp a ofertei…

  22. Cine mai spera azi la morala crestina este ori habotnic religios ori handicapat informational! Lumea este guvernata de oameni capuse , paraziti si ticalosi fara scrupule! Modelul american a fost ucis demult odata cu Kennedy! Azi avem numai criminali de drept comun ! Atit!

  23. Razboiul actual al khazarilor roshii, de rit homo sovieticus, antisemitul ZZelea vs.antisemitul Putin, cele 2 Roze clocite de kamunizm, v-a continua. pina cind America o sa de-a la Pace cu pupatorii de moashte Pomponel Lenin, pentru ca asta vrea ultimul imperiu din Europa al lui Putin. Resurse pe Planeta sunt imense, dar Jean darmu vrea chipurile conform Vechil Testament el este stapinul lumii noastre, deja falimentata, datorii> Pib, chiar de el cu Bouletzul lui de Aur. Acolo in Urss, khazarii shi-au facut de cap ca shi acum, shi ei ashteapta resetarea, chipurile va fi o lume noua, shi crimele lor vor fi uitate (chipurile cum vor la noi), asha cum guitza al nostru ZZelea. Totushi eu vad dupa coltzul Roshu (=albastru) ca lamia, ashteptind al nostru Florian, bolshevic din tata in fiu, ca sa faca shi el Dreptate, shi Adevar, dupa legea lui, asha cum dicteaza el in Statul Parale bune numai pentru el.
    O zi buna.
    Con
    P.S. Daca Planeta supravietzuieshte cu singe de goyim, asta inseamna ca parazitzii ei, nu au cautare logica pe ea.

  24. Acesti „oameni seriosi ” nu-s decat niste dementi periculosi care ar trebui internati . Un fel de USRisti dar cu multa , multa putere .

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.