Războiul uraniului. De ce Occidentul nu poate renunța la Rusia

Blocarea în Golful Persic unor petroliere ce pot transportă câte un milion de barili sau construcția rapidă a unor terminale europene pentru gazul natural lichefiat adus din SUA pot fi spectaculoase. Tranzitul discret al unei nave care transportă câteva tone de combustibil nu atrage atenția. Însă, dacă acel combustibil este hexafluorură de uraniu din Rusia, trebuie știut că el asigură a 25% din electricitatea consumată în UE și o treime din cea consumată în SUA.

Dependența strategică ignorată a Occidentului

În 2024, UE a importat combustibil nuclear din Rusia în valoare de 700 de milioane de euro. Gazele și petrolul deja sancționate și supuse unui proces de decuplare totală au reprezentat 22 de miliarde de euro. Pentru Rusia, venitul adus de combustibilul nuclear este marginal la nivel financiar. Este însă foarte important la nivel strategic. Dependența europeana nu poate fi redusă decât pe termen lung. Compania energetică rusă Rosatom nu este supusă sancțiunilor și nici nu va fi, cel puțin pe termen mediu.

Compania rusă care a scăpat de sancțiuni

Cel mult, guvernele europene pot ”sancționa” Rosatom prin declarații revoltate. Germania a aprobat miercuri cererea companiei franceze Framatome de a produce bare de combustibil nuclear în uzina sa din nordul Germaniei folosind licențe și tehnologie rusească, printr-o cooperare cu TVEL/Rosatom, în ciuda controverselor politice generate de războiul din Ucraina. Autoritățile germane au explicat că nu au avut o bază legală pentru respingerea proiectului, deoarece sancțiunile nucleare împotriva Rusiei nu au fost adoptate la nivelul UE, transmite Reuters.

Cooperare ruso-franceză autorizată în Germania

Ministerul Mediului din Germania a precizat că guvernul privește critic cooperarea cu o companie de stat rusă, dar decizia a fost luată conform legislației nucleare naționale. ”Instrumentul potrivit pentru a aborda această problemă nu este legislația nucleară, ci sancțiunile la nivelul UE, inclusiv cele din sectorul nuclear. Până acum, însă, majoritatea statelor membre nu au susținut astfel de sancțiuni”, arată ministerul german.

„Deciziile referitoare la cereri de autorizare sunt luate în conformitate strictă cu legea. Atunci când toate condiţiile cerute sunt îndeplinite, iar riscurile identificate pot fi controlate suficient prin măsuri adecvate şi cerinţe impuse de către autorităţi, acestea sunt obligate să elibereze autorizaţia”, a reacţionat, într-un comunicat Ministerul german al Mediului.

Producţia de combustibil nuclear urmează să se desfăşoare într-o instalaţie la Lingen, în apropierea frontierei cu Olanda. Ea presupune venirea unor experţi şi unor echipamente ruseşti – ceea ce alimentează temeri cu privire la securitatea naţională.

Contradicții și omisiuni în pozitia Germaniei

Guvernul german dă dovadă mai degrabă de virtute ostentativă decât de realism și face o mare omisiune. Germania a renunțat la energia nucleară. Ultimele reactoare au fost închise în 2023. Eroarea strategică este evidentă – tranziția energetică a Germaniei a fost conceputa pe baza gazelor ieftine din Rusia, inclusiv a gazoductelor Nord Stream, sabotate în 2022. Criza industriei germane pleacă și de la prețul energiei, de 2-3 ori mai mare decât în SUA sau China.

Geografia îmbogățirii uraniului: avantajul Rusiei și Chinei

Capacitatea globală de îmbogățire a uraniului este estimată la aproximativ 61,5 milioane SWU (Separative Work Units) pe an. Din această capacitate, Rosatom, prin subsidiara Tenex, controlează aproximativ 44% și operează patru uzine de îmbogățire în Rusia. Are poziția dominantă la nivel mondial. Urenco, consorțiul occidental deținut de Marea Britanie, Germania și Olanda, cu instalații în aceste state și în Statele Unite, deține aproximativ 29% din capacitatea globală. China National Nuclear Corporation (CNNC) controlează aproximativ 14%. Compania franceză Orano, are aproximativ 12%.

Rusia și China dețin aproape 60% din actuala capacitate de îmbogățire a uraniului din lume. Statele Unite au un program de extindere a facilităților de îmbogățire. La fel ca și în Europa, este vorba despre un ciclu investițional de peste zece ani, mult mai lung decât ”revoluția” sectorului energofag al inteligenței artificiale și a transportului electric, unde ciclul investițiilor se măsoară în 1-3 ani. Rusia și China vor avea avantaj strategic pentru cel puțin zece ani.

De ce Occidentul nu poate înlocui rapid Rusia

În 2024, Uniunea Europeană a importat produse pe bază de uraniu din Rusia în valoare de aproximativ 700 milioane euro, reprezentând circa 15% din serviciile de îmbogățire utilizate de reactoarele europene. Deși SUA au interzis în 2024 importurile de uraniu îmbogățit din Rusia, legea permite derogări până în 2028, deoarece industria americană nu dispune încă de capacități suficiente pentru a înlocui Rosatom. Investițiile din SUA au fost reduse și datorită programului ”Megatons to Megawatts” din anii 1990 – folosirea uraniului îmbogățit rezultat din distrugerea focoaselor nucleare sovietice. În Europa, situația este complicată de cele 19 reactoare VVER din UE, proiectate pentru combustibil rusesc. Deși Westinghouse și Framatome dezvoltă alternative occidentale, acestea vor fi disponibile doar treptat, ceea ce explică menținerea unor colaborări tehnice cu Rosatom în perioada de tranziție.

În Occident se vorbește mult despre sancțiunile impuse marilor companii energetice din Rusia și despre renunțarea la gazele și petrolul din Rusia. Însă Rosatom a rămas în afara sancțiunilor UE nu dintr-o omisiune, ci din cauza dependenței industriei nucleare europene și a costurilor ridicate ale unei rupturi rapide. Comisia Europeană a confirmat că sectorul nuclear nu este inclus în sancțiuni, invocând caracterul pe termen lung al infrastructurii nucleare. Franța și Belgia s-au opus includerii Rosatom, iar state cu reactoare VVER, precum Ungaria, Slovacia și Bulgaria, depind încă de combustibil și servicii asociate tehnologiei rusești.

Vulnerabilități de la minereu până la combustibil

În paralel, Rosatom continuă să construiască reactoare în mai multe state, inclusiv în Ungaria (Paks II), ceea ce implică contracte și finanțări pe termen lung. Deși UE importă anual combustibil nuclear rusesc de ordinul sutelor de milioane de euro, înlocuirea rapidă a acestuia ar necesita investiții de miliarde și ani de dezvoltare, motiv pentru care sancționarea Rosatom este considerată mai costisitoare pentru Europa decât pentru Rusia. Spre deosebire de gazul natural sau petrol, lanțul de aprovizionare nucleară nu poate fi reconfigurat rapid. Instalațiile de îmbogățire a uraniului funcționează continuu, iar extinderea capacităților necesită ani și investiții majore.

România – o poziție nucleară solidă, dar și o luptă între proiecte

Lanțul nuclear nu depinde doar de îmbogățire, ci și de producția și conversia uraniului. În 2024, producția mondială de uraniu a fost puternic concentrată: Kazahstanul – care este si cel mai important furnizor de petrol pentru Romania – a furnizat aproximativ 40% din total, urmat de Canada (24%), Namibia (12%) și Australia (8%). Deși Kazahstanul este un furnizor important pentru piața occidentală prin Kazatomprom, relațiile sale istorice cu Rusia (după atacurile ucrainene cu drone asupra navelor care încarcă petrol Kazah în Novorossiysk, Kazahstanul a anunțat întreruperea livrărilor) și investițiile chineze creează vulnerabilități geopolitice. Canada și Australia sunt principalii producători occidentali, dar nu pot acoperi singure cererea SUA și UE.

România are o poziție strategică relativ favorabilă în domeniul nuclear, datorită celor două reactoare CANDU-6 de la Cernavodă și unui lanț propriu de combustibil bazat pe uraniu natural, produs la Fabrica de Combustibil Nuclear Pitești. Este singurul producator autorizat la nivel global, in afara Canadei, pentru productia de fascicule de combustibil aferente tehnologiei CANDU 6. Această autonomie este rară la nivel european. Programul nuclear prevede extinderea Cernavodă cu Unitățile 3 și 4, precum și retehnologizarea Unității 1.

În paralel, exuistă proiectul SMR Doicești, bazat pe tehnologia NuScale, cu reactoare mici. În acest caz, în România este vizibilă o disputa între specialiștii in domeniu, economiști, politicieni si lobby-uri. Nu există încă un reactor comercial NuScale construit până acum. Spre deosebire de Cernavodă, reactoarele mici depind de aprovizionarea cu uraniu îmbogățit occidenta.