Regal teatral la Festivalul Internaţional de Dramaturgie Contemporană

Concepută ca o călătorie multiculturală, după cum se anunţa în programul de sală, cea de a XXIX-a ediţie a Festivalului de Dramaturgie Contemporană de la Braşov, dedicată Centenarului Marii Uniri, a reunit zece spectacole ale unor trupe renumite din Grecia, Ucraina, Georgia, Ungaria şi România. Li s-a adăugat, ca invitat de onoare, Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău, câştigătorul de anul trecut al Marelui Premiu. Publicul braşovean a avut, de asemenea, prilejul să vizioneze spectacole reprezentative ale unor teatre din Bucureşti (Teatrul Act, Teatrul de Comedie, Teatrul Mic, Teatrul Odeon) şi din Republica Moldova, selecţionate de directorul teatrului şi al festivalului, Dan Cogălniceanu.

Trebuie menţionat faptul că trupele din Ucraina şi Georgia au prezentat piese remarcabile ale unor autori conaţionali de peste Prut, în direcţia de scenă a unor regizori basarabeni, stabiliţi în România. Deţinătorul Marelui Premiu de anul trecut, În ochii tăi fermecători, spectacol al Naţionalului din Chişinău, dramatizat şi regizat de Alexandru Vasilachi, întemeiat pe tulburătorul roman al lui Gib Mihăescu, Rusoaica, a cuprins, şi ca arc temporal, şi ca incandescenţă a simţirii, istoria celebrată, oferind, într-o viziune originală, imaginea acelui timp şi, în mod acut, profundele aspiraţii actuale.

Pe de altă parte, regizorul spectacolului Joc de pisici de Örkény István, al Teatrului Csokonai din Debrecen, Ungaria, István K. Szabó, câştigătorul Premiului de regie de anul acesta, licenţiat al Universităţii de Arte din Târgu Mureş, a colaborat cu scenograful Horaţiu Mihaiu şi muzicianul Cara Tibor, tot din România, simptom al forţei teatrului de a stabili punţi culturale.

Totodată, în această ediţie, patronată de Teatrul „Sică Alexandrescu”, în parteneriat cu Primăria Municipiului Braşov şi Consiliul Local, Teatrul Naţional Radiofonic Radio România a prezentat producţii care au diversificat aria tematică şi formele dramaturgice cu scenarii originale, de specială semnificaţie pentru spiritualitatea românească şi marile ei personalităţi istorice, religioase, artistice. Tulburătoare prin deschiderile şi anvergura lor ideatică şi emoţională au fost piesele care au reînviat personalitatea lui Arsenie Boca, Taina iubirii sau cea a mult încercatei doamne a Ţării Româneşti Maria Brâncoveanu, prima, scrisă de Ion-Costin Manoliu, cea de a doua, de acelaşi autor în colaborare cu Iuliana Mateescu, ambele texte în regia lui Nicolae Mărgineanu. Piesa de teatru într-un act, Alegerea, scrisă la Versoix de Majestăţile Lor Regale Mihai I şi Regina Ana, este impresionantă nu numai prin altitudinea morală a dezbaterii, ci şi prin calitatea ei de document viu al implicării, conştiinţei şi sufletului, care atestă devoţiunea destinului acestor adevăraţi mentori de înţelepciune, rectitudine, demnitate şi credinţă ai românilor.

Dincolo de nostalgia pentru teatrul radiofonic, care a înflăcărat imaginaţia generaţiilor vârstnice, formând gustul şi dragostea pentru spectacol, cultivând limba română şi rostirea, impunând şi păstrând cu pietate marile voci ale maeştrilor scenei, ca înalte repere ale artei vorbirii, oricând accesibile studiului, teatrul radiofonic continuă să înnobileze mintea şi sufletul prin nivelul la care se situează. Poate că ar fi inspirată ideea integrării sale perpetue în competiţia care însufleţeşte manifestarea, dată fiind încărcătura emoţională şi valorică a scenariilor şi interpreţilor lor.

Festivalul a fixat la un nivel superior ştacheta, debutând cu spectacolul Teatrului Act, Stage dogs de Florin Piersic jr., care a scris un text inspirat de piesa A life in the theatre de David Mamet, şi a semnat totodată regia.

Deopotrivă, alături de Marcel Iureş, a interpretat şi unul dintre cele două roluri de actori ale piesei, desfăşurate în decorul lui Tudor Prodan, reprezentând constant, în luminile lui Bogdan Gheorghiu, cabina unui teatru (în planul al doilea) şi, episodic, alte locaţii – strada, localul, oraşul (în avanscenă). Acţiunea îi surprinde pe cei doi protagonişti după spectacol sau după repetiţii, în ţinute cotidiene (costumele aparţin Irinei Voinea), încercând să găsească punţi de comunicare, nu fără a-şi disputa poziţia de forţă şi condiţia profesională. Spectacolul s-a remarcat prin jocul actoricesc, o veritabilă demonstraţie de virtuozitate artistică, de teatralizare şi de-teatralizare, în funcţie de generaţia căreia se revendică maestrul şi actorul mai tânăr. Cu eleganţa-i înnăscută, statura longilină, uscăţivă, uşor aplecată şi chipul pe care rolurile au imprimat în ani o sumedenie de măşti, conferindu-i o nobleţe sculpturală, de basorelief clasic, Marcel Iureş pare însăşi reprezentarea emblematică a Actorului.

El a dat Seniorului din piesă nu numai dimensiunile unei experienţe uimitoare, deplin stăpâne pe mijloacele interpretative, ci şi o specială ştiinţă a focalizării scenei şi, mai cu seamă, o perfecţiune inegalabilă a dicţiunii, o adevărată voluptate a articulării impecabile, cu o voce limpede, splendid şi vibrant timbrată. Dedublat ca actor, evaluând exact reprezentaţia tocmai încheiată, eroul probează calităţile unui critic lucid şi subtil şi ale unui pedagog inspirat. Dar şi vulnerabilitatea şi arţagul unui om obosit, depăşit de împrejurări, de efort, de egocentrism intratabil. Supărat, pe parteneri, pe nedreptăţile timpului şi ale vieţii trecătoare, mult prea trecătoare, dezvăluie treptat, aproape pe nesimţite, micimile unui ins umilit, impulsurile unui misogin păţit, ranchiunele unui bărbat conştient de tertipurile femeii trădătoare. Îşi găseşte şi regizează abil, aproape insesizabil, capcanele lămuritoare, testele, micile răzbunări laşe, piezişe. Evident, experienţa, vechile trădări personale îi înlesnesc accesul la adevărul dureros, căci le-a practicat el însuşi. Atunci însă încornoratul era altul.

Conceput pe principiul jazz-ului, prezent nu doar în acompaniamentul muzical şi improvizaţiile dintre secvenţe, ci şi în modul în care e realizată interpretarea, cu deplină libertate a timing-ului replicilor, repetiţiilor secvenţiale, prelungirilor finalurilor de situaţii, rezervând interpreţilor libertăţi solistice, spectacolul lasă loc generos surprizelor şi inventivităţii ad hoc, care îi dau o specială prospeţime. El instaurează totodată ambiguitatea. Ştii şi nu ştii, mai degrabă bănuieşti că Maestrul e conştient că are de a face, foarte probabil, cu rivalul, cu preferatul iubitei sale. Sau poate cu unul posibil. Dar parcă nu e sigur, cel rănit poate a devenit bănuitor cu toată lumea. Modul în care partenerul său de cabină şi de meserie, interpretat de Florin Piersic jr. cu un firesc cotidian, în care coboară premeditat şi capodopera, conversează monosilabic, când e apelat pe mobil, cu nesfârşite precauţii, ezitări, avertismente străvezii, care atenţionează că nu poate vorbi, că nu-i e la îndemână să spună răspicat ce are de zis, din cauza prezenţei celuilalt. Şi ar trebui să încheie conversaţia, în ciuda insistenţei conlocutoarei. Progresiv, ceea ce la începutul spectacolului pare o exemplară deferenţă, absentă, în general, în timpurile noastre cinice, a celui mai tânăr faţă de veteranul experimentat, faţă de vedeta absolută, admirată fără rezerve şi urmată docil, devine pe parcursul dialogului o necesară defensivă în faţa tendinţelor invazive şi autoritare ale bătrânului actor. Treptat, tânărul îşi pierde răbdarea, pe măsură ce colegul său devine mai vorbăreţ, mai critic, concentrat exclusiv asupra propriei persoane şi a propriilor preocupări. Ba chiar îşi face un scop în sine nu din a-l sfătui sau călăuzi pe colegul său în tainele meseriei, ci de a-l eclipsa, deruta, inhiba, teroriza. Până când abuzul şi ignorarea arogantă îl scot din sărite cu totul pe colegul său de cabină, care izbucneşte exasperat. Aceasta se întâmplă atunci când – ciudată coincidenţă! –, Maestrul îşi face un exerciţiu de dicţie interminabil din repetarea obsesivă a minciunii invocate de partenera sa, pentru a-şi explica absenţa de acasă. Atunci e momentul în care tânărul, scos din sărite, protestează vehement.

Spectacolul preferă să păstreze însă ambiguitatea, pentru a valorifica nuanţele fine, bizara relaţie a celor doi, dintre care cel mai tânăr dovedeşte până la un punct o mare bunăvoinţă, respect şi o răbdare îngerească, o delicateţe remarcabilă. Din bunsimţ înnăscut? Din vinovăţie? Din politeţe? E greu de ghicit. Doar retroactiv par a se lega lucrurile, când asperităţile ies la iveală, iar sfaturile şi observaţiile Maestrului încep să se transforme în şicană şi abuz. Motivaţiile profunde sunt în permanenţă camuflate de meandrele competiţiei puterii, care duc invariabil la revolta celui nedreptăţit. Subtil şi dantelat stilistic, proaspăt şi gracil, spectacolul conţine în aparenta lui simplitate, o măiestrie de rodnică actualitate, un complex conţinut de viaţă şi de adevăr.

Spectacolul fiind prezentat în afara concursului, a fost distins de juriu, cu premiul de excelenţă, pentru măiestria interpretării.

La antipod, spectacolul ucrainean cu piesa În container de scriitorul basarabean Constantin Cheianu, în regia, scenariul şi adaptarea lui Radu Ghilaş, regizor şi actor al Teatrului Naţional din Iaşi, originar şi el din Basarabia, s-a remarcat prin forţa şi dramatismul său. Realizat la Teatrul Regional Academic „Mikola Kuliş” din Kerson, Ucraina, în scenografia Olgăi Honobolina, interpretat de actori înzestraţi şi asumat ca reprezentativ pentru destinul emigrantului ucrainean, de unde probabil şi modificarea titlului adaptării (devenit Graniţa), textul îşi dovedeşte din plin valabilitatea şi semnificaţia, emblematică pentru destinul tragic al oamenilor din fostele ţări comuniste.

Rămaşi fără loc de muncă, economia acestor state fiind distrusă, milioane de nevoiaşi din Estul Europei, împinşi de disperare, pătrund ilegal în ţările Occidentului, căci, consideraţi cetăţeni de rang inferior, li se refuză şi această şansă de salvare, calea legală, paşaportul sau viza de şedere. Riscându-şi viaţa pentru a găsi de lucru, alungaţi din ţările lor de necesitatea de a supravieţui ei şi familiile lor, aceşti oameni recurg, din disperare, la cele mai riscante mijloace de a ajunge la destinaţie, punându-şi în primejdie viaţa, pierzându-şi demnitatea, ticăloşindu-se, încălcând nu numai legea, ci şi omenia, cinstea, încrederea, regulile de convieţuire cele mai fireşti. Aflaţi la cheremul unor traficanţi veroşi, jefuiţi fără milă, devin şi ei capabili de fapte reprobabile şi acceptă orice condiţii de transport pentru a putea ajunge să lucreze.

Piesa lui Constantin Cheianu, cu douăzeci şi doi de ani în urmă şi apărută la noi în 2008, în volumul Dramaturgi basarabeni de azi, antologie de Andreea Dumitru şi Oana Borş, la editura Fundaţiei Culturale”Camil Petrescu” Revista „Teatrul azi” (supliment), Bucureşti, în colecţia consacrată literaturii dramatice actuale, se bizuie pe întâmplări reale, relatate chiar de cei care le-au trăit. Actorii joacă cu mare obidă, căci subiectul e dureros şi acut în părţile acestea ale lumii şi, din păcate, în esenţă, nu pare nicăieri să se perimeze curând. Actorii:Vyshnyvetskyy Ruslan, Gamayunov Eugene, Rohan Kostyantyn, Lysenko Anton; Kostenko Pavlo, Beldugin Eugen, Gaifulin Valerii, au reuşit interpretări memorabile, în ciocnirile lor, atât în rolurile dezrădăcinaţilor, dispuşi să renunţe la identitatea lor, la nume, la apartenenţa lor naţională, la limba lor, la umanitatea lor, cât şi în acelea ale traficanţilor fără scrupule ce speculează fără milă dezrădăcinarea şi nenorocirea lor. Dar mai cu seamă actriţa Mevsha Sergii, ca mamă a adolescentului premiant, pornit la întâmplare să-şi câştige existenţa în străinătate, pierzându-şi viaţa sufocat în container, când încercă să treacă frontiera (scenă de o intensitate extremă, sugerând nu numai suferinţa fizică, zbaterile agoniei, ci şi captivitatea în destin a europeanului estic), se detaşează prin forţa tragică. Calitatea spectacolului constă atât în brutalitatea dezvăluirii, cât şi în adevărurile adânci, cărora le stă mărturie. Şi care ne ating atât de dureros! Spectacolul, aflat în concurs, a fost distins cu Premiul special al juriului.

Apropiat de această sferă tematică sensibilă şi acut simptomatică este spectacolul Teatrului Naţional din Atena cu piesa Alexandrei K*, Metode revoluţionare de a-ţi curăţa piscina, în care, dincolo de abordarea umoristică – prezentarea unui caz de construcţie ilegală a unei case pe o plajă la mare, de către un tip fantast şi rupt de realitate, ce se amăgeşte că făureşte astfel viitorul sigur al familiei sale –, răzbate neliniştea în faţa derutei înstrăinării iresponsabile a pământului şi în faţa incapacităţii oamenilor de a-şi reglementa şi administra avuţia, de a-şi folosi pragmatic şi realist şansele, de a găsi soluţii economice viabile.

Căci nu numai tatăl, Anthony (interpretat de Manolis Manovratakis) se dovedeşte incapabil de a-şi concretiza planurile, ci şi fiul său (Michalis Titopoulos) şi fiica (Rosa Prodromou), şomeri şi, în ciuda studiilor, total nepregătiţi să-şi asigure o existenţă decentă, sunt mai degrabă dispuşi să înstrăineze şi să risipească totul, pentru a pleca cât mai grabnic, făcându-şi iluzii privitor la traiul în alte părţi. Pus în scenă de regizorul Sarantos Giorgios Zrevoulakos, în decorul – care reprezintă realmente o piscină — şi costumele Ileniei Douladiri, video Nikos Pastras, lumini Nikos Vlasopoulos, spectacolul a rezervat sarcinile comice mai cu seamă prezenţei străinei, americana Eva (jucată de Eva Maria Sommersberg), care precipită conflictele şi creează diverse neînţelegeri.

Marele Premiu al competiţiei a încununat spectacolul Teatrului Mic, Ţinutul din miezul verii de Tracy Letts, traducere de Smaranda Nicolau, în regia lui Vlad Massaci, decorul, lumina, light design-ul şi costumele Iulianei Vîlsan, cu muzica originală şi ilustraţia muzicală aparţinând lui Bibi Vongehr, montare care examinează lucid gravele disfuncţii ale relaţiilor familiale, în care se pervertesc cele mai fireşti sentimente. În fruntea tuturor, se află mama, Violet (Rodica Negrea, într-o creaţie memorabilă, pe alocuri poate cam tehnică), femeie care şi-a pierdut sufletul şi sensibilitatea, într-o căsătorie meschină, mincinoasă, distrugătoare, mult prea lungă, la capătul căreia dispariţia soţului îi aduce o mult aşteptată eliberare. Ale cărei avantaje le foloseşte grabnic, dând pe faţă, în plen, toate turpitudinile familiei, ale soţului, ale surorii, ale copiilor, ale ei însăşi.

Întoarcerea acasă a celor trei fete ale sale le dezvăluie eşecul matrimonial şi relaţional, căci dacă cea mai mare încearcă să ascundă în faţa celorlalţi separarea de soţ (Bill-Mihai Călin), cea de a doua se află în perspectiva unui mariaj cu un tip dubios şi lipsit de scrupule (Steve-Cuzin Toma), care nu se dă în lături să aibă o aventură cu fiica minoră şi emancipată (Jean-Silvana Mihai) a surorii ei, chiar în casa viitoarei sale soacre. Pe când să plece împreună, află bomba, căci Violet, în iureşul dezvăluirilor, se dovedeşte la curent cu adulterul de la începuturile lui. Şi cu relaţia lor, de asemenea. Dar le tratează cu aceeaşi indiferenţă, chiar cu cinism, ca pe toate revelaţiile cu care şochează cercul familiei. Profunda ei ştergere afectivă pare să fie rodul îndelungii ei dependenţe de medicamente şi droguri, care, probabil, în timp, au ajutat-o să facă faţă atâtor josnicii.

Întreg, ba chiar mai viguros, i-a rămas doar egoismul, care o face să-i demaşte, să-i deposedeze şi să-i îndepărteze pe toţi, spre a beneficia singură de moştenire şi libertate. Lucrat cu seriozitate, în manieră realistă, spectacolul a prilejuit creaţii actoriceşti bine strunite.

Premiul pentru regie l-a primit, cum menţionam, Szabó K. István pentru spectacolul Joc de pisici de Örkény István, montat la Teatrul Csokonai din Debreţin, Ungaria, cu o echipă de profesionişti înzestraţi, între care s-a remarcat câştigătoarea de anul trecut a premiului pentru cea mai bună interpretare feminină, Anna Ráckevei-Doamna Orbán. Textul piesei a fost împrospătat prin viziunea scenică, în secvenţele onirice şi flash back-uri insolite, excelent slujită de scenografia cu inserturi suprarealiste a lui Horaţiu Mihaiu şi muzica originală a talentatului Cári Tibor, precum şi de costumele caracterizante, pitoreşti, ale lui Rátkai Erzsébet. Drama protagonistei, părăsită la bătrâneţe de bărbatul iubit în secret o viaţă întreagă şi neglijată de fiica ei, prea prinsă de preocupările carierei, trădată de o prietenie care păruse să-i alimenteze iluzia unei târzii regenerări trupeşti şi sufleteşti, este urmărită cu deosebită comprehensiune şi fineţe de echipa de actori, reuniţi sub bagheta regizorului: Anna Kubik-Giza, Zsuzsa Oláh-Paula, Majzik Edith-Şoricel, Újhelyi Kinga-Ilona etc.

Anul acesta premiul pentru cea mai bună actriţă i-a fost acordat Maiei Morgenstern pentru rolul Führerin din spectacolul muzical La ordin, Führer! de Brigitte Schweiger, în traducerea lui Dan Stoica, realizat la Teatrul Evreiesc de Stat din Bucureşti.

Direcţia de scenă aparţine lui Mihai Măniuţiu, decorul lui Adrian Damian, costumele Claudiei Castrase. Pe ilustraţia muzicală a lui Şerban Ursachi, Andreea Gavriliu a creat o coregrafie de o expresivitate gestuală organică, sugerând obedienţa absolută, entuziasmul decerebrat, sistematica şi iresponsabila spălare a creierelor, care a dat naştere unei mase de manevră prompte şi eficiente pentru cele mai incredibile crime. Aerul vesel, însufleţit şi spontan al spectacolului, de şcoală sau tabără mobilizatoare, denunţă politica extrem de perfidă şi susţinută de de-responsabilizare şi anonimare dusă de nazism, de intimidare a gândirii individuale şi de inhibare a spiritului critic, care a dus la acea uniformizare colectivă şi manipulare fără limite.

În rolul titular, graţioasă şi dinamică, nonşalantă şi debordând de energie, Maia Morgenstern se prezintă ca prototipul nefericit al acestui tip uman, căruia conştiinţa i-a fost obnubilată de adoraţia oarbă pentru conducătorul iubit. Măiestria şi exigenţa profesională a actriţei domină echipa, modelând-o şi stimulând-o într-o realizare paradoxală, de demascare necruţătoare făcută într-o tonalitate sprinţară. Într-o excelentă sincronizare, care a modelat inspirat dinamismul divers, cele douăzeci şi patru de actriţe ale personajului colectiv: Raluca Radu, Ştefania Misăilă, Alexandra Duşa, Maria Teişanu, Bianca Bor, Teodora Budescu, Eva Danciu, Mariana Gavriciuc, Ana-Maria Iorga, Teodora Tudose, Marina Flueraşu, Aura Goia, Adela Mihai, Elisabeta Râmboi, Delia Riciu, Cristina Simion, Ana-Maria Pop, Claudia Ene, Selina Colceru, Ada Dumitru, Eliza Păuna, Nicoleta Marica, Cristina Negucioiu, Cristina Ioniţă, cărora li s-au adăugat câţiva copii, au animat reprezentaţia, câştigând totodată o experienţă expresivă hotărâtoare prin lucrul şi evoluţia în acest spectacol.

Premiul pentru scenografie i-a fost conferit Mariei Miu, care a creat în spectacolul Teatrului Odeon Refugiul de Jennifer Haley ( traducerea Ionuţ Grama), regizat de Horia Suru, un spaţiu straniu, real-ireal, marcat şi decupat de un „perete” transparent, probabil de plexit, care, prin uşile sale şi dispoziţia uşor diagonală şi curbă, a imprimat, în eclerajul clar-obscur, monoton, o senzaţie de labirintic, complicat, apăsător, primejdios.

Pus în valoare de efectele Visuals ale lui Dan Basu şi light design-ul Dianei Miroşu şi de costumele Dianei Sav, decorul a contribuit decisiv la atmosfera bizară a piesei, în care concretul şi virtualul par să-şi dispute prioritatea şi drepturile. În echipa de actori – Mugur Arvunescu, Cezar Antal, Sandra Ducuţă, Ionuţ Grama –, conduşi spre un joc înstrăinat, relativ abulic, parcă depersonalizat, s-a detaşat Nicoleta Lefter, prin candoarea şi prospeţimea tinerească.

Premiul pentru cel mai bun actor a fost decernat actorului georgian Tite Komakhidze, care a demonstrat certe calităţi comice, în spectacolul Teatrului Dramatic de Stat „Ilia Chavchavadze” din Batumi, Georgia, Despărţitorul, de Ion Sabdaru, o suită de anecdote având drept temă, separarea cuplului, tratată umoristic, fantezist şi absurd, în regia autorului.

Teatrul de Comedie din Bucureşti a participat în festival cu piesa Numitorul comun de Alexandru Popa, în direcţia de scenă a lui Vlad Zamfirescu, care, în scenografia Cristinei Florea şi a Georginei Stoica, figurând un birou în care tânărul Mike (Alexandru Ion) se prezintă la interviu pentru un post, realizează o montare dinamică, cu momente de un comic vioi şi dezinvolt, realizate de interpreţi: Marius Florea Vizante (Eugen), Nadina Sălăgean (Sophia), Alexandru Ion (Mike).

Prof. Dr. Doina Modola

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.