Legea nr. 312/1945 ” pentru urmărirea și sancționarea celor vinovați de dezastrul țării sau de crime de razboi” este în mare parte inaplicabilă,
însă esența juridică își păstrează actualitatea, necesitând o nouă formă de reconfigurare a dispozitivului legislativ în cauză. Crimele de război
se numără printre cele imprescriptibile. Justiția din România este într-un deficit major de sincronizare cu jurisprudența internațională în
domeniu, grevată de cauze recente nesoluționate . Imediat după al Doilea Război, România a intrat în infernul concentraționar unde drepturile și dezbaterea juridică au devenit inexistente. Antifascismul a fost grav asimilat propagandei totalitare, situația fiind neschimbată până în prezent. Comunismul a pus, forțat, între paranteze juridice însuși subiectul principiilor sale ideologice, antifascismul. Totalitarismul
comunist nu putea prin înseși mecanismele sale procedurale să clarifice istoria recentă a perioadei. Regimul Antonescu este cel mai bun exemplu de suspendare a evaluării, cu ecou în aceeași notă asupra perioadei postbelice până în prezent. Consecințele sunt majore, suprapunându-se încălcării drepturilor civile și cu răsfrângeri asupra prezervării criminalității politice. Păstrarea unei rezerve față de criminalitatea politică, militară sau socială nu este deloc benefică structurării unui sistem juridic activ, eficient. Crimele celui de-al Doilea Război se resimt printr-o undă care străbate încă realitatea socio-politică în modul de structurare a vieții publice. Clarificarea acestui aspect nu poate fi unul formal, de simpozion științific. Rănile acelui timp nu sunt închise, și nu vor fi închise vreodată. Nesoluționarea lor menține
în acțiune abuzuri, încălcări legislative, drepturi colective.
Una dintre încălcările grave ale legislației române, respectiv nerespectarea sancțiunilor asupra criminalilor de război, după 1990,
arată deficitul de reglementări subsecvente unor principii de drept pentru preîntâmpinarea devierilor pretins democratice. Practic, în
România nu există nici un caz soluționat în justiție sub aspectul crimelor de război, prin efectul noii Constituții și legislații. Sub
acest aspect societatea civilă și justiția se află foarte departe de un comportament instituțional apt să integreze valorile fundamentale în mod
funcțional, credibil. Hotărârile Tribunalului de la Nürnberg au produs efecte care au fost asumate de toate sistemele juridice, iar România va
trebui să se alinieze acestora. Infernul comunist nu poate fi un argument în blocajul juridic asupra abordării totalitarismului,
indiferent din ce parte politică face parte. Crimele de război rezolvate prin simple declarații de incriminare, fără soluții juridice, reprezintă
un risc major în abordările colaterale.
România se păstrează la periferia unei justiții eficiente, într-o arie tot mai restrânsă de abordare a încălcării drepturilor civile. Întregul
derapaj ideatic și legislativ poate fi explicat prin neintegrarea unor raportări la jurisprudența în domeniu. Cultivarea în România a unor
simboluri totalitare, cele care asigură corupția politică și spolierea bugetului public, îl au ca actor în centrul unor operațiuni și pe Klaus
Iohannis, președintele țării. Retrocedările ilegale din România, imediat după 1990, cuprind și proprietăți către mulți foști criminali de război.
Soluționarea corectă a unor asemenea cauze ar fi dus inclusiv spre sancționarea crimelor comunismului, pe cale juridică. Juridic,
deocamdată, România se află în faza de recuperare a criminalilor de război, susținând afacerile derulate pe fondul eludării crimelor
împotriva umanității.
Retrocedarea patrimoniilor care au apaținut unor structuri care au susținut crimele împotriva umanității, care în mod legal nu ar fi
trebuit să se reînființeze, vine în contradicție absolută nu doar cu legea, dar și cu principiile statului actual, cu societatea.
Sursă foto: România Tv
Ca de obicei,o abordare cam alambicata a problemei pusa in discutie de autor,care nu lamureste situatia de fata,respectiv retrocedarile facute in concret FDGR din fostul patrmoniu GEG,confiscat de statul roman in baza conventiei de armistitiu si decretului regal.Nu stiu daca aceasta confiscare s-a facut in baza unei inventarieri care a stat la baza acestui decret si daca au fost intrunite toate conditiile cerute de conventie si de asemeni daca au fost restituite FDGR toate bunurile acstei vaste organizatii etnice si daca s-au lamurit aspectele individuale privind achizitiile de bunuri,facute de fosta organizatie inainte si in timpul razboiului si mai ales daca aceste achizitii s-au facut in conditii legale.De aceea consider ca s-a cam pus carul inaintea boilor,din care motiv sunt suficiente argumente asupra ilegalitatii restituirii si a destinatarilor de drept al proprietatilor.In plus hotararea instantei ,la randul ei simplista,invoca culmea confiscarea ilegala facuta de regim la data emiterii decretului desi la acea data nici macar nu erau inca la putere cel atat de contestat,respectiv cel comunist declarat in zilele noastre cel putin formal,ilegitim si criminal.Ar fi fost mai plauzibil sa se invoce in instanta acest argument in sensul ca preluarea proprietatilor GEG s-a facut abuziv in favoarea altei forme de organizatii tot atat de crminale,dar asta asa…in gluma.De aceea in cazul de fata asa cum am spus mai sus,cred ca s-ar fi impus de la inceput sa se reconstituie prin inventariere(ca de altfel pentru orice restituire)patrimoniul acelei organizatii,iar dupa inventariere sa se identifice cazurile individuale care nu se incadreaza in prevederile conventiei de armistitiu si a decretului regal,iar pentru eventuale astfel de cazuri sentinta sa devina compatibila,pentru restul sa se faca eventual contestatie in anulare si reluarea procesului.Pana atunci functioneaza principiul „in dubio pro reo…”…
Felicitari ! Felicitari ! Din aproape in aproape Ioan Vieru , vii si la ” criminalii de Revolutie ” dupa 1990 , si ceri ( implicit ) o ” Lege pt. urmarirea si pedepsirea celor vinovati de dezastrul Romaniei ” ! Este o lege cu care orice om cinstit poate fi de accord ! Poate fi un nou inceput !
Aveti dreptate nu toate faptele au fost sub semnul terorii comuniste, uneori au fost confiscate datorita fraudelor savarsite, un vecin fiind contabil a delapidat o suma imensa si Statul ”i-a luat” jumatate din casa…la fel unii poate au fost condamnati politic, dar unii din alte motive se vor scuza ca au fost persecutati cand s-au uitat la borcanul cu miere. Sincer as vrea sa stiu ce politicieni/ministri au ordonat represaliile sangeroase din 1907 si de mai tarziu. Au fost judecati vreodat? Poate cineva sa considere proces politic sau pt. crima/genocid?