Revoluţia pamfletarilor

Ceauşescu a făcut propria sa mică revoluţie când a permis să fie spusă o mică porţie de adevăr despre epoca lui Gheorghiu-Dej. Tot spunând acel adevăr, scriitorii s-au trezit că despre epoca Ceauşescu nu spun nimic adevărat. Câţiva şi-au luat inima în dinţi cu gândul să iasă din minciună. Şi apoi au urmat evenimentele din decembrie. Mult au fost felicitaţi scriitorii aceia, unii disidenţi cu patalama, alţii fără.

Cearta Dinescu – Liiceanu: Unde-i „buba”!

Acum are loc încăierarea între cele două tabere. Un fel de revoluţie a pamfletarilor: să spunem adevărul despre noi înşine. Tănase a mârâit ceva contra Dinescului. Blandiana l-a pârât la porţile Raiului. Liiceanu s-a pişat pe statuia lui. Dinescu a pus mâna pe buzduganul cu care a scris despre epoca Ceauşescu şi i-a pălit pe cei trei unde le e mai moale, în moalele capului.

Dinescu, de păr cu Liiceanu: „Un conțopist al abjecției”!

Aşa aflăm adevăruri despre prezent, când iarăşi spunem ca pe vremea lui Ceauşescu: „Dacă e atât de bine, de ce e atât de rău?”. Se repetă istoria: aveţi voie să-l vorbiţi de rău pe Dej, dar despre prezent numai de bine. Nu că n-ar fi liberi aceşti pamfletari în suc propriu să iasă de sub minciunile prezentului, dar în sucul acela care i-a încremenit în trecut Domniile Lor au ochelari de cal pentru adevărul clipei de faţă.

Nemaiputând fi interesanţi în faţa întrebării actuale „Dacă e atât de bine, de ce e atât de rău?”, pot fi extrem de suculenţi în faţa siropului emanat de ei înşişi. „Dacă a fost bun cândva acest suc, de ce este el rău acum?” Din pricina ta… Ba din pricina ta…

Dinescu o face praf pe Blandiana ca răspuns la atacul „disidentei”

Pe cât de mort e prezentul intelighenţiei noastre, pe atât de viu e mormântul ei.

Poţi da cu tunul şi n-ai să nimereşti vreun cârd de gânduri potrivite la locul potrivit deasupra acestui cimitir de lux. Mai este democraţia reprezentativă când reprezentanţii ei cu greu au terminat liceul? N-ai să vezi luxoşii noştri preocupaţi de aşa ceva! Mai are semnificaţie suveranitatea de ţară când UE îşi încalcă Tratatul exact pe acest aliniament? Nicio vorbă de duh în aerul verde al Săpânţei noastre. Are globalizarea pentru noi şi aspecte abuzive, pe lângă cele clar pozitive? Tăcere mormântală.

În ultima sa carte, „Soră lume Ana Blandiana face acuzaţii extrem de dure la adresa lui Mircea Dinescu

Da, e bine şi e cald în trecut! Pamfletarii au talent. Publicul aplaudă cu nesaţ. Niciodată proiectul nostru de trecut nu a fost mai animat. Nu-i băgăm în seamă pe cei cu proiecte de viitor. În lume e o discuţie aprinsă despre modalităţile în care proprietăţile şi patrimoniile se vor dizolva în ceva greu de înţeles (un fel de venit lunar garantat). La noi, iată, a luat foc trecutul şi pompierii sunt chemaţi să aducă paie ca să facem o cât mai mare pălălaie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 11
Ioan Buduca 1112 Articole
Author

13 Comentarii

  1. De la ebbreii rushi a venit tiparul dupa care s-a organizat sicietatea comunista. O ramura importanta a fost ideoligia comunista Marx Engels, Lenin si invatamantul politic in toate scolile si fabricile.
    A doua ramura SECURITATEA COMUNISTA mijlocul de opresiune si impunere.
    A treia ramura PUTEREA MILITARA la inceput armata rusa si militia.
    A patra MAFIA COMUNISTA burghezia roshie cu multe facilitati si magazine speciale chiar televizoune si filme in retea speciala.

  2. Revolutia pamblicarilor galbeni, care ne conduc spre dezastrul total

  3. „Nu-i băgăm în seamă pe cei cu proiecte de viitor. În lume e o discuţie aprinsă despre modalităţile în care proprietăţile şi patrimoniile se vor dizolva în ceva greu de înţeles (un fel de venit lunar garantat).” Istoria se repeta pentru ca nu am invatat nimic din ea. „Romanii mei” sa bage nasu’ la punga pentru ca tovarashii sa continue „progresul” Romaniei spre cele mai adanci hauri pana la pierzanie….succesuri!

  4. V-om face o Agricultura de 8000 de Kilograme la Hectar , daca din Bani Europeni de la UE , v-om Aduce Tractoare Noi , si Masive din Germania !

  5. Înțeleg ca „decât” Dinescu i a făcut praf pe ceilalți. Ei doar l au pieptănat puțin.

  6. Ehei! ce tineri eram odata!. Intr-o dimineață secretarul UTC pe laboratorul de cercetare proiectare a apărut prin birouri și a lăsat pe mese dintr-un teanc ce-l avea în brațe cărțulia “Tinerețea revoluționară a tovarășului Nicolae Ceaușescu” cu această poză. Era și un proces verbal al poliției parcă la 14 ani pentru vagabondaj în care la profesie scria cizmar. La intrarea țărilor Pactului de la Varșovia în Cehoslovacia, dar mai ales dupâ dezastrul Cernobâl, remarca aparține occidentului și am auzit-o la Europa liberă, a ținut un discurs liber de câteva ore, impecabil din punct de vedere al coerenței, al analizei situației internaționale, al atitudinii diplomatice. Cum reușeau sovieticii să-i selecteze și dus soldat neinstruit la Moscova ții livra General cu care generalii de carieră se puteau înțelege, evoluând în sus de la un an la altul? Comparați evoluția în bine a lui Traian Băsescu dupâ 10 ani sau a lui Klaus iohannis după 6 ani.

  7. Dinescu cand a aflat de toate satrapiile infaptuite in justitie i-a trimis la plimbare pe CTP, Tanase, Liiceanu, Blandiana, Plesu, etc. Le-a spus celor din GDS ca el nu mai face parte din acea secta.

    In bezna mintii lor injectata de neomarxism, sectantii in loc sa-l lasa in pace pe Dinescu, au imbarlogat-o pe Blandiana sa scrie povesti SF si, cum dizidenta arbagig nu are minte i-a dat apa la moara lui Dinescu.
    Zaiafet mare intre oportunistii eruditi ai sortii.
    Tot razmerita intre securici ramane.

  8. De la ebbreii americani a venit tiparul dupa care s-a organizat societatea globalista. O ramura importanta este ideoligia comunista globalista de la Marx Engels, Lenin si invatamantul politic in toate scolile si ong.
    A doua ramura SECURITATEA GLOBALISTA mijlocul de opresiune si impunere.
    A treia ramura PUTEREA MILITARA la inceput armata americana si militia globalista.
    A patra MAFIA GLOBALISTA EUROPEANA burghezia GALBENA cu multe facilitati si salariisi pensii speciale.

  9. PLEȘU, LIICEANU,BLANDIANA, PATAPIEVICI, STELIAN TĂNASE, CĂRTĂRESCU ȘI ALȚI MULȚI AȘA ZIȘI SCRIITORI ȘI OAMENI DE CULTURĂ SUNT NIȘTE PUPINCURISTI ȘI PROPAGANDISTI BĂSISTI, JOHANISTI,KOVESISTI,CIOLOSISTI, BARNISTI,MACOVISTI. RUȘINE SĂ LE FIE DE PARAZIȚI, OPORTUNIȘTI, LINGAI ȘI CÎRPE.

  10. Ghe Dej a fost un mare patriot si de aceea a fost iubit de romani. La moartea lui toata tara l-a plans, cu exceptia unor lepre precum marele senior Caposu, turnator cu acte si cu angajament scris la Securitate. Atat de ,,senior” a fost incat s-a angajat sa toarne. Pupati-l in fund si mai botezati bulevarde cu numele lui.
    Ghe Dej a facut ce a putut in conditiile in care Romania era ocupata de 1 milion de mujici cu baioneta la arma si cu tancurile T34 in toate garnizoanele din toate orasele. Ghe Dej ar merita o statuie ptr politica inteligenta cu care i-a prostit pe rusi pana cand am scapat de ,,prietenia de nezdruncinat” cu ei, iar apoi le-a taiat macaroana jafului si pretentiilor.
    Prostovanii nu inteleg ca tot ceea ce a facut acest OM a fost facut cu sabia ruseasca deasupra capului, ptr ca alta solutie nu avea.
    Cert este ca a terminat cu arestarile politice, iar in ultimii ani a luat masuri care au dus la cresterea nivelului de trai cum nici nu visasera romanii in acei ani postbelici. A terminat cu speculantii si cu devalorizarea Leului.
    A initiat politica de independenta fata de URSS, continuata apoi de Ceausescu.
    Pacat ca imbecilii si scarbele contesta calitatile celor doi sefi de stat.
    In contrast cu Dej si Ceausescu, azi avem o Romanie divizata, dezindustrializata, despopulata, vanduta si lipsita total de suveranitate si de prestigiu.

  11. Editat. ăștia sint pe nicăieri, Dinescu e la furat, Liiceanu e un satrap de partid, cu ordinea și disciplina, iar el e la furat, Blandiana, Editat poate poate o juisa po popoul. racnete de banda, mai lipsește salam, minune și păunescu. NISTE PUȘCĂRIABILI TOȚI

  12. Al din poza avea si cravata , voia sa imite burghezii dar a ajuns bolsevic .

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.