Rezoluţie pentru Tezaurul României de la Moscova. Care-i miza

Rezoluția ce ar urma să fie dezbătută în Parlamentul European cu privire la tezaurul României aflat în Rusia pare a fi o actiune de imagine a unor europarlamentari români, fără nicio consecință juridică. Va fi „un semnal extrem de puternic”, rezumă Rareș Bogdan actiunea.

Rugat, la Digi 24, să dea detalii despre adoptarea unei rezoluții în legătură cu tezaurul României aflat la ruși, europarlamentarul PNL Rareș Bogdan a declarat:

„Este o rezoluție susținută de grupul PPE la inițiativa colegului meu Eugen Tomac și a celorlalți colegi din grupul PPE. Sper din tot sufletul ca această rezoluție să fie cât mai curând adoptată, dacă se poate în următoarea sesiune plenară de la Strasbourg, pe 13-14 martie, pentru că ea arată încă o dată că România nu a renunțat nicio clipă la tezaurul furat pur și simplu de Rusia, și care printr-un accident al istoriei a ajuns acolo. Și din păcate, în stilul caracteristic, Rusia doar ia, niciodată nu dă. Semnalul pe care îl va da Parlamentul European și Uniunea Europeană cu privire la tezaurul României aflat la Moscova va fi unul extrem de puternic”.

Foto Arhivă

Tezaurul românesc de la Moscova. „Document pe care îl doreau ascuns”

Returnarea tezaurului României furat de Rusia, pe agenda Parlamentului European

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Ioana Radu 8516 Articole
Author

75 de Comentarii

  1. Tot asa bine puteau elabora o rezolutie despre protejarea elefantilor roz de pe Lună. Tezaurul (fizic) nu (mai) e la Moscova de mult.Poate ceva arhive, dar pe alea nu o sa le dea. Indiciu : cine conduce Evropa? Unde a lucrat tatăl dlui RB si cui ii e subordonat azi Partodul Antinational Liberschimbist?

  2. Rareshică, gureșule vezi tu ca noi am auzit că Rusia, în stilul ei caracteristic nu numai ia tot pe ce pune mâna, dar uneori mai si dă pofticiosililor răi de gură, câte o clanță!

  3. Nu întâmplător Ursula a declarat că va folosi banii blocați ai rușilor pentru Ucraina , iaca s-a executat o manevră dâmbovițeană pentru a ”legaliza” această ”manevră”. Romania nu va căpăta nimic din tezaur , doar va fi folosită (a câta oară) ca pretext pentru realizarea intereselor occidentului.

  4. Este bine ca se internationalizeaza cazul unui rapt ordinar tinut sub obroc cu dintii de briganzii rusi. E drept ca se cunostea cazul, dar occidentalii tolerau apucaturile rusesti, complacandu-se in mod rusinos cu aceasta complicitate mereu paguboasa. Sa nu uitam ca cei doi „naivi” care au inarmat Rusia contra Germaniei (Churchil si Roosevelt) au fost trasi pe sfoara in mod ordinar de Stalin si au acceptat ca Estul Europei sa cada prada Marii Latrine Ruse. Ne bucura faptul ca Occidentul s-a trezit in sfarsit in fata apucaturilor ex-kagebistilor ce au luat puterea Rusiei dupa 1999. Desi Putin tine adevarata Garda militara de 350 000 de mercenari înlăuntrul frontierelor, sa-i potolească atat pe rusii dezgustati de razboiul fratricid cat si popoarele subjugate, miscari de eliberare sunt inca, iar puscariile staliniste gem. Ceea ce a reusit, insa ex-KGB-istul cu acest razboi a fost trezirea Europei, desi aproape jumatate din America s-a culcat in proprii bocanci, tamaindu-l pe Trump nebunul, dusmanul libertatii. Sa vedem ce va iesi si dupa aceasta „dezvaluire” tarzie!

  5. Oare eu ca cetățean o duc mai bine dacă presupunem că luăm Tezaurul ? Ne crește cota ? Se fac roșiile mai repede ? Facem mai mult grâu ? Se coc struguri mai bine ? Imi este greu să înțeleg rațional ce ar însemna acest lucru ? Numai comentez știrea care conform tuturor știrilor Europa este in relatii ostile cu Rusia iar România cred că este in cele mai rele momente din toate timpurile ….asta este altă idioțenie „știriștica” din fundul creieului mic a lui Gâdea ….in fine …uneori mă gândesc că știrile „colorate” „idioate” și haioase întrețin democrația căci totul serios și foarte serios se transforma in comunism …

  6. …o Editat, am precizat anterior…bazata pe distrugerea sistematica a capacitatii de analiza a cociocarilor…sa starnim emotie negativa!… rusii sunt cah, ne-au furat tezaurul!…bleah!…

  7. Rezolutie: Număr- de linii ce pot fi afișate într-un spațiu egal cu înălțimea ecranului”. Liniile fiind reprezentate de demagogi chelosi, pensati, epilati, rujati, cu unghiile lăcuite, neputincioși, escroci sentimentali politici, manipulatori, javre, limbrici, tenii, oxiui, vipere, rame, pupincuriștii, sclavi, raiosi, sifilitici, antinationali, intr-un cuvânt tot ceea ce iubesc americanii și adora sa-i transforme in agenți CIA si agenți de vânzări de tara de origine.
    PS. Eugenia Tomata, dupa aceasta inițiativa, va fi redefinit in politica Damboviteana ca Eugenie Bulion Checeap, iar inițiativa va întra în Cartea recordurilor cu dosul înainte ca să satisfacă cerințele Bruxellesilor progresisti conduși de către Ciolosul Ciolanului Adormit în spirala Missa. Și sa mai zică cineva ca politica nu-i p prostituata de sosea de centura neagra fără dani, dar cu 5 Danileti și o cucu vea Kovasata au una rebrenduita.

  8. R BOGDAN PRESEDINTE,.. R BOGDAN ..PRESEDINTE….” SA N-AI NOROC , GAINA RUJATA…….

  9. Tezaurul a fost trimis la rusi cat inca rusii mai aveau pe tarul Nicolae, care era inrudit cu regina Maria, adica in acele circumstante nu se punea problema lipsei de incredere cu privire la returnarea tezaurului. Asta referitor la prima transa a trimiterii tezaurului la rusi (primul tren). Insa lucrurile s-au precipitat si a avut loc revolutia bolsevica pusa la cale de comunistii (ideologie creata stim noi de cine) trimisi in Rusia din Germania. Asa ca tarul a fost omorat iar puterea a fost schimbata. Urma sa trimitem un al doilea tren, care in noile conditii nu ar mai fi trebuit trimis, insa primul nostru ministru de atunci (nu spun cine, persoana importanta, cu nume cu rezonanta in istoria Romaniei) a luat decizia gresita ca sa fie trimis si acest al doilea tren. Asa a ajuns tezaurul la rusi. Ulterior (inainte ca Romania sa ocupe Basarabia), rusii sustin ca au inceput sa ne returneze parti din tezaur, inca din 1917 adica. Si au mai fost niste transe de returnare si mai tarziu (closca cu puii de aur etc). Cu siguranta ca trebuie sa existe documente atat pentru ce a fost trimis cat si pentru ceea ce s-a intors din tezaur. Aceste documente ar trebui analizate cu obiectivitate si luciditate atat de partea romana cat si de cea rusa, facut un bilant si vazut ce mai e de returnat. Iar asta in cadrul unor tratative mai largi intre Romania si Rusia, care sa includa discutii si despre Republica Moldova, Nordul Bucovinei, Bugeac, Transnistria, relatii economice etc. Astfel vom puta pune bazele unor relatii de colaborare corecte intre Romania si Rusia si vom rezolva diferendele legate de trecut. Documentul acela de la UE nu are nicio valoare, se va sterge Rusia undeva cu el. Tratativele sunt cele care pot rezolva orice problema.

  10. Făra doar și poate rezoluția va impresiona până la lacrimi Rusia!

  11. Ce rezoluție? E la mișto totul, sau, definitiv la ruși după 100 ani. Și cel de la Londra va rămâne că taxa de protecție, bogăția va fi împărțită celor care apără Romania. Fiți siguri că asta se va întâmpla și Romania va rămâne sărăcită definitiv.

  12. Hotul strig a hotii! Pai despre tezaurul nostru stiu cel mai bine chiar ei urmasii celor care au luat puterea prin lovitura de stat urmata de razboiul civil din 1917, cand 85% din guvernul comunist era format din evrei, unde au murit zeci de milioane de rusi ortodocsi(asta holocaust adevarat)
    Dar,ca urmare a acapararii resurselor prin „valorile” lor”, urmasii acelora de atunci, neomarxistii din ziua de azi nealesi de nimeni de la Davos, bildelberg fem…vor o resetare prin „crize” fabricate conform celor debitate tot de ei :
    „Oamenii nu vor schimbarea decat in caz de necesitate si vad necesitatea doar in situatii de criza”-parintele babiloniei neocimuniste sataniste antihristice ue !
    Trezeste-te! Ridica-te !

  13. Am văzut cu toții cât de interesat este Parlamentul European de România la cuvântarea Marelui Conducător de luna trecută.
    Dacă această propunere de rezoluție va intra pe ordinea de zi, va fi doar pentru ca UE să mai trimită un scuipat în direcția Rusiei.
    Dacă România ar fi fost într-adevăr interesată de tezaur, s-ar fi adresat până acum unui tribunal internațional.

  14. Niște imagini cu cimitirile Eroilor căzuți prin Rusia poate să mai liniștească spiritele..Mai ales cele de la Cotul Donului și Caucaz..In Țară este și un hotel numit în memoria acelui loc..la Timisul de Sus, pe șoseaua națională..Se poate innopta acolo..Adica să dormi în liniște la Cotul Donului!!…De ce tace guvernul iar „colbul” Îl ridică numai guralivii de doi bani..?
    Pesemne Comisia interguvernamentală care există poate și acum,au luat apă în gura aflând adevărul.. Până nu deschide plăvanul gura cu hârtii în mână,toți prostii își vor expune părerea..
    Mergea vorba ca și Parisu știe câte ceva?

  15. Cred că azi ne interesează mai mult aurul de la Londra.Tarile care au decidenți sănătoși la cap își repatriaza aurul din Londra.

  16. De ce nu vezi că ”tezaurul” tău vestit se află la gîtul, in urechiel sau in gura pirandelor cu șlapi din castelele cu turnulețe, eventual in lanțul cu cruce, sau cravata de aur a vre-unui borfaș..

  17. Aurul romanesc si la Rusiei Tariste a ajuns unde trebuie, la bankerii mondiali khazari! A/”Fragmente din cartea lui Eustace Mullins ” Ordinea Internatioinala” – Un studiu al hegemoniei parazitismului, prezentate mai jos vin sa aducă lamuriri importate in desfasurarea Finantării Revolutiei Bolsevice de către Wall Street, orchestrată de Rothschildzi.
    “Unul dintre cele mai mari triumfuri ale Rothschildzilor a fost succesul in războiul prelungit impotriva familiei imperiale ruse. După căderea lui Napoleon, Rothschildzii au intors toată ura si interesul lor împotriva familiei Romanov.
    În 1825, l-au otrăvit pe Alexander I; în 1855, l-au otrăvit pe Nicolae I.
    Au urmat alte asasinate, culminând în noaptea de 6 noiembrie 1917, când o duzină de soldati ai gărzilor roșii au condus un camion până la clădirea Băncii Imperiale din Moscova. Au încărcat Colectia de Bijuterii Imperiale şi aur in valoare de $ 700 de milioane, pradă in valoare totală de peste 1 miliard de dolari.
    Noul regim a confiscat, de asemenea, 150 de milioane de acri în Rusia, personal deţinute de ţar. De importanţă egală au fost enormele reserve de valuta pe care Țarul le-a investit peste hotare, în băncile europene şi americane.”

  18. Intru lamurirea latratorilor filoputinosi:
    In urma rezolutiei, rusii vor deveni HOTI cu acte, recunoscuti pe toata planeta. La fel cum Putina este criminal cu acte.
    ADICA LEGALI.
    [Eduardovici K K t KuMotZ CZernopartZeskii, savant cu 2 inalte studii la Gherla si Vacaresti]

  19. B/”New York Times a declarat că Ţarul a avut $ 5 milioane de dollari în Guaranty Trust şi $ 1 milion în National City Bank; alte autorităţi au declarat ca au fost cate $ 5 milioane în fiecare bancă.
    Între 1905 și 1910 ţarul a trimis peste $ 900 de milioane să fie depozitate în şase bănci importante din New York, Chase, National City, Guaranty Trust, JP Morgan, Hanovra şi Manufacturers Trust. Acestea au fost băncile principale controlate de casa Rothschild, prin agenţii lor americani, JP Morgan şi Kuhn, Loeb Co.
    Acestea au fost, de asemenea, cele şase bănci de New York, care au cumparat actiunile de control la Federal Reserve Bank din New York în 1914. Ei au preluat controlul stocului de atunci incoace.”

  20. C/”Ţarul a avut, de asemenea, $ 115 milioane de dollari în patru bănci englezesti.
    El a avut $ 35 de milioane în Bank of England, $ 25 de milioane în Barings, $ 25 de milioane în Barclays şi $ 30 de milioane în Lloyd Bank.
    În Paris, țarul avea $ 100 de milioane în Banque de France și $ 80 de milioane in banca Rothschild din Paris.
    În Berlin, a avut $ 132 de milioane in banca Mendelsohn, care a fost mult timp banca favorită a Rusiei.”
    Nici una din aceste sume nu a fost vreodată plătita familiei tzariste sau altcuiva, iar dobânda adunată din 1916 incoace se ridică la peste $ 50 de miliarde.
    Doi reclamanţi au apărut mai târziu, un fiu, Alexis, si o fiica, Anastasia. În ciuda unei impresionante colectii de dovezi demonstrand creanţele lor ei au pierdut, asa cum Peter Kurth arata în romanul „Anastasia”, căci domnul Mountbatten a pus banii săi la bataie in luptă la Curtea de Justitie împotriva Anastasiei. Deși era nepotul Împărăteasei Alexandra, Mountbatten a fost forţa călăuzitoare din spatele opozitiei Anastasiei. Familiile Battenbergs, sau Mountbattens, au fost, de asemenea, legate de familia Rothschild. Ei nu a dorit să vadă averea ţarului recuperată şi scoasă din băncile Rothschild.”

  21. Cred ca numai ceasul ala mare cit cel din Gara de Nord pe care-l porti la mina, mascariciule imbecil, valoreaza de doua ori mai mult decit intreg Tezaurul Romaniei ! Mergi tu la rusi si smiorcaie-te un pic sub zidurile Kremlinului, cum o faceai in mod penibil la tv pe vremuri in fiecare seara, poate iti dau aia ceva ! Hai, ciocu’ mare, cum sta puiu’ de cuc in cuib si asteapta sa i se dea mincarea !

  22. Tezaurul Romaniei, pe unde s-o afla acesta in ziua de azi, este practic maruntis fata de ceea ce ne-a fost jefuit, in 35 de ani, de catre „avocatii binevoitori” de astazi !

  23. Palavre pentru Ceata lu’ Pițigoi de pe forum.
    To(lo)macul Bashinist și Rujatul BatistutZă să ne spună căt a pierdut și CONTINUĂ să piardă România din cauZa Urcacilor, MARII PRIETENI ai Romănilor, măRog…😜
    {● DOMNUL INGINER, 2xPERFECT la CEPECAca ●}

  24. Parlamentul European daca intervine va cere un „comision” …. oare cit va fi „comisionul” – probabil 50% Eu (germania + franta) + 50% rusia?

  25. Amatorism si prostie. Cum sa ridici o asa problema taman cand relatiile diplomatice, etc. cu Rusia sunt foarte proaste, chiar criza majora ?! Cetatenii romani, in primul rand, sunt tratati ca niste naivi, ca sa nu spunem altfel. Poate vor fi si cativa ,,entuziasti” cu capul in nori. Efectul asupra politicienilor, posibil sa fie chiar invers. Fiecare cu neuronii lui !

  26. Doua jigodii rapanoase caracterial. Doua nulitati absolute ?! In interesul public al idiotilor si tampitilor, atat de multi, din aceasta tara nu sunt bune de nimic, de nimic, de nimic…?! Pai numai in Capitala Romaniei, care a ajuns o panarama de localitate, mucusor dan, este dorit in continuare de 32 %, despre ce vreti sa mai discutam.

  27. Omul cînd nu are de lucru își face,așa și cu tolomacul băsist,care pare să nu fi auzit de diplomație,de artă compromisului în rezolvarea unor asemenea spețe.Gargară ieftină pentru proștit românii pentru al vota încă o tura în parlamentul european unde-i cald și bine….

  28. Adevarul despre Tezaur este ascund de Romania…Armata regala romana a agresat Rusia la Chisinau in ianuarie 1918, ca sa ia Basarabia….Romania a refuzat negocierile, in consecinta Guvernul de la Moscova a Sechestrat Tezaurul…Tezaurul Sechestrul se ridica dupa ce Romania recunoste agresiunea la Chisinau…
    Antena 3 – CNN din Romania refuza dezbaterile pe subiect pentru ca Agresiunea romana sa ramana ascunsa publicului roman…

  29. Daca prin absurd Rusia s-ar speria de initiativa Epilatului Hardelean ,infante al Burgheziei Rosii de la Ocna Mures, si ne-ar arunca peste gardul de la Kremlin cateva vagoane cu aur, ce credeti ca se va intampla cu aurul? Va pleca urgent la Londra in custodia bancilor occidentale in vederea platii datoriei externe a Romaniei de 200 miliarde de koko.

  30. Miza este: Hai să vorbim nimic. Dacă vrei să obții ceva ce zici că-i al tău de la cineva mare și tare îl iei cu buna, te împrietenești cu el și la tine acasă aduci vorba despre ce te doare. Vezi comuniștii Gheorghiu Dej cu scoatere trupelor de ocupație sovietice în 1958. Polonezii și ungurii ce-i grozavi în 1991 ce filmări și ce succes “plecare trupelor sovietice” la 31 de anii !!! după România. În țară Inflație, datorie externă uriașă, industrie și locuri de muncă ioc și la Stabulul-Bruxelles cetățeanul și ucrainean Tomac și șeful de sală Rareș Bogdan vor rezoluție pentru în cestiunea Tezaurul României de la 1917. Unde i-a găsit țara pe cei din SRI să scoată la reprezentat România în țară sau străinătate numai, sinecuriști, renegați, agenți străini, ticăloși sau idioți.

  31. @Je : Esti un manipulat , ca să nu zi un prost ! Ca majoritatea ,, patriotilor ” care vor tezaurul ! Hai sa-ti spun o poveste ! Revoluția bolsevica din 1917 a fost finanțată de băncile americane și germane ! Dupa revoluție prin ’21 – ’22 , băncile si-au cerut banii ! Noul URSS era sărac, nu avea cu ce sa plătească, asa ca Lenin a plătit cu tezaurul Rusiei tariste! În care era înclus și tezaurul României, care ajuns în bănci germane și americane ! Dupa WW II , America învingătoare a confiscat tezaurul Germaniei naziste unde era și o parte din tezaurul României! Asa ca dacă vrei tezaurul , cauta-l în Washington DC , buricul democrației și libertăților planetare !

  32. Minciuna care dureaza de un secol…
    Romania NU vrea returnarea Tezaurului!!!…Fiindca NU recunoaste Agresiunea militara romana la Chisinau in 1918….Daca recunoaste inseamna ca Romania a anexat cu forta Basarabia la 1918….In consecinta Romania si- a omorat 1 milion de oameni fara motiv, intrand in Razboi contra URSS in 1941..
    ..Tezaurul valoreaza circa 6 miliarde euro….E nnimica toata fata de Consecintele recunoasterii Agresiunii militare la Chisinau in 1918…

  33. Uitand ca avea Tezaurul depus la Moscova din 1916, Armata romana agreseaza Rusia la Chisinau in in 1918 ca sa anexeze Basarabia cu forta…Statele Unite ale Americii NU au recunoscut anexarea Basarabiei la Romania de la 1918

  34. Miza este că valoarea aurului trimis la Moscova ESTE JUMĂTATE FAȚĂ DE CÂT VOM PLĂTI LA GOLD CORPORATION PENTRU AURUL ROMÂNESC DE LA ROŞIA MONTANA!!!
    Sau cam 2% din cât s-au împrumutat şi au făcut praf Câțu şi Orban în 2 ani!!!
    Restul sunt provocări ale unor lepre precum Tomac şi Rareş Bogdan.

  35. care AUR ,Rusii o sa va trimita in curind peste parlamentul RO niste zircoane si hipersonice pentru aur ul vostru ,cita prostie se pisa Rusia pe toata Eu ,Rusia economia nr 1 in Europa ,

  36. După unele variante,..Tezaurul ”romînilor” ar fi la francezi, adică ceea ce a mai rămas din ea.. Pentru că rușii le-au dat ca datorie nemților, iar nemții au dat-o ca despăgubire francezilor,.Insă aurul nu e romînesc. E transilvan..Romania, regatul romîn, nu are mine de aur,..Iar veșnicele bocete inutile fac ridicolă povestea..Ca un copil prost crescut, care mereu vrea rahat pe băț..

  37. O mare mizerie . Hai sa ne aflam în treabă cu bățul prin gard. Rușii tratează aceasta atitudine că pe o javra care latră prin gard. Dacă vreți adevărul consultați arhivele rusești și documentele vremii,nu doar cele prezentate selectiv de idioții noștri. Să vedeți acolo de la liste de inventar și procese verbale de constatare. Mai nu mai prostiți lumea . Khazari au fost și atunci. Furturi au fost și atunci. Trebuie să studiem și să recunoaștem adevărul. Aceasta poveste a tezaurului trebuie clarificată și acceptată odată pentru totdeauna. Noi românii am avut conducători hoți dintotdeauna,de la formarea statului român. Aceleași specimene umane care au furat din tezaurul României „de la Moscova” au furat și tezaurul României din Londra (cu alte proceduri conforme epocii actuale) . Gargaristilor.

  38. Rares Geobbels Bogdan se face ca nu stie: tezaurul nu a fost furat, a fost sechestrat de Lenin. Rusii ne-au dat cite ceva in doua randuri, pe timpul lui Titulescu( cu ocazia restabilirii relatiilor diplomatice) si de catre Hrusciov prin anii 50. Ce sa ne mai returneze ba Rares, daca nu-l mai au? Poate ceva arhiva, odoare bisericesti, dar lingourile au disparut de mult. Rusia trebuie sa returneze ce mai are si sa ne despagubeasca in natura..

  39. Dl Axon traieste pe Luna. De unde „agresiunea” din 1918 de la Chisinau, bai dle? Cai verzi pe pereti, rusofilule..PS. Dar „agresiunea” din 1812 n-o vezi?

  40. Bre, romane… NU conteaza ce au facut rusii cu Tezaurul Romaniei!!…Conteaza doar ca Moscova a Sechestrat Tezaurul ca raspuns la Agresiunea armata romana de la Chisinau 1918….Daca Romania va recunoaste Agresiunea militara de la 1918 prin care a anexat Basarabia, atunci Rusia va ridica Sechestrul….Statele Unite ale Americii NU au recunoscut anexarea Basarabiei la Romania…Lasati dracu motivatiile si argumentele irelevante!!!…Vrei Tezaurul? Atunci recunosti Agresiunea militara romana la Chisinau 1918….Te asigur ca Romania NU vrea Tezaurul…..Tezaurul in aur valoreaza 5 miliarde de euro, e un fleac fata de consecintele recunoasterii agresiunii romane de la 1918…

  41. Pentru COMPARAȚIE ( Tezaurul valorează aprox. 5-7 MILIARDE euro ) vizionați pe YOUTUBE : ” Jefuirea Neicetata a României -Avutia Perduta a Romaniei- Cine stă în Spatele Prădării României „…

    Dupa1990 IMPERIUL TRANSNATIONAL – cu sloganul ” our democracy ” , a scos din ROMANIA de peste 1000 de ori echivalentul avuției extorcate de multiplele invazii ale Imperiului Rus !!! Și DATORIA EXTERNĂ se apropie de …200 MILIARDE EURO !!!

    PACEA și NEUTRALITATEA să fie ” războiul” din scăfârlia tuturor neoconilor !!!

  42. Se cutremură gândul când vezi pe de o parte demersurile populiste și, pe de altă parte, reacții și comentarii, lipsite de orice logică elementară sau pur și simplu prostești. Dacă logica mai poate fi îndreptată, prostia este fără speranță!

    Cert, demersul Domnului Tomac e eminamente populist, mai mult strică decât ajută.

    Tezaurul depus de bună-voie, inventariat riguros, în custodia unei puteri aliate, la momentul 1916, trebuie restituit integral. Orice altă explicație este justificarea unui jaf.

    Chestiunea este strict bilaterală. Atunci când, in mileniul 3, statul succesor Federației Ruse va căuta recunoașterea internațională, s-ar putea să fie constrâns să retrocedeze și tezaurul României.

    Nu suntem singurii în această situație. Pe unde a călcat, armata roșie a aplicat politica pământului pârjolit, furând totul în calea sa (mai recent până și mașinile de spălat din casele oamenilor în teritoriile ocupate). Au distrus în trecut, încearcă sa distrugă și în prezent.

    Federația Rusă aplică invariabil politica clasică de dictat și dominație: folosind forța brută, jefuiește tot ce poate fi jefuit.

  43. Este frectie cu Diana la piciorul de lemn mai exact o vrajeala electorala. Daca Romania ar fi avut relatii normale cu Rusia lui Putin se putea discuta bilateral aceasta problema. Este posibil ca multe obiecte din tezaur sa nu mai existe, dar cantitativ nu ar fi fost o problema pentru o tara bogata ca Rusia sa ne fi restituit cantitatea de aur respectiva. Dar cei care au condus in acesti peste 30 de ani Romania (securitatea) nu au avut o politica in interesul tarii ci au servit interesele altora.

  44. Mult zgomot pt. nimic si in plus de asta ,o incercare al europarlamentarilor romani, sa pacaleasca pe alegatorii din tara , ca sa ii voteze incontinuare pt. Bruxelles.Dejea stim foarte bine citi din ei si-au exprimat dorinta sa mai fie votati inca pt. un mandat si acum au inceput sa dea din maini si picioare ca sa sensibilizeze inimile romanilor.Niste ordinari falsi ,care nu au facut nimic acolo, iar acum incearca sa faca circul asta cu tezaurul Romaniei.Procedeaza la fel ca toti inainte de alegeri, care incep sa promita alegatorilor ce vor face ei ,exact asa cum fac astia acum.Daca ar fi fost corecti ,faceau zgomotul asta cu tezaurul mai de mult si nu acum cind bat la use alegerile.Stiu foarte bine ca asa ceva nu se poate face , dar incearca sa faca zgomot .

  45. Klacsoane tu stii istoria predata la Budapesta. Te-au ghicit toti cine esti chiar fara sa-ti stie adeneul.

  46. Eu propun sa-i facem o oferta lu’ Maia Oaia ca, in schimbul cedarii drepturilor la tezaur (e ca si cum eu as nota in testament ca las copiilor cei 500 de lei pe care i-am pierdut aseara la poker !) sa-l ia inapoi pe Tomac Macac ! Pai e frumos, ba moldovenilor ? Noi va dam papa, curent moca si multe altele, si voi dati in noi cu cretini cronici ?!

  47. @ Justinianus…Uite acilea adevarul…Tezaurul a fost sechestrat de guvernul rus ca reresalii la agresiunea militara romana la Chisinau in 1918 prin care Romania a anexat Basarabia…Statele Unite ale Americii NU au recunoscut anexarea Basarabiei la Romania… Ce legatura are anul 1812 cu Invazia armatei romane la Chisinau in 1918 ?…Tu nu esti din cei analfabeti, dar nu ai destula minte sa iti dai seama ca, chiar admitand ca Basarabia e a ta, nu ei voie sa te duci cu Armata sa ti – o iei inapoi !!! Asta e tragedia rumunului, invata mecanic pe dinafara, fara sa gandeasca. D – aia a pierdut rumunu Tezaurul, fiindca nu are minte….

  48. @Un fir de nisip…..FOARTE CORECT SI APLICAT….VREM TEZAURUL ACTUAL CARE-I LA LONDRA….DAC-O MAI FI ACOLO…
    Cat despre „tezaurul din 2017” DE CE SA TI-L DEA …ESTE DESPAGUBIRE DE RAZBOI….CE-AI CAUTAT IN UNIUNEA SOVIETICA IN 1941….
    RASPUND TOT EU—-CE-AI CAUTAT….ASTA AI GASIT….

  49. `„„AUD ZĂNGĂNITUL HALE-BĂRZILOR ZBURĂTOARE A ARMIEI RUMANE-DEVESELU- CU PORTDRAPELUL RAREȘ DA NU PETRU ÎN FRUNTE,PE MARII STRATEGI CU SABIA-N MÂNĂ-WERNER-CIUCĂ-GEOANĂ ÎN FRUNTEA BATALIOANELOR,PE RADU TUDOR STRIGÂND LOZINCI INCURCĂTOARE DE MINTE- ȘI OSTAȘII MÂNAȚI DIN SPATE DE VITEJII BIDEN ,NULAND ȘI URSULA ,ÎN RITM DE HORA DE LA FRĂSINEI -TOȚI -C-UN GÂND: TEZAURUL LUĂM -PE RUȘI NE RĂZBUNĂM –LA COTUL DONULUI LUPTĂM /ȘI-N CE S-AU TRANSFORMAT STRĂBUNII/NE TRANSFORMĂM// Ș-APOI STRIGĂM :/NATO NE APĂRĂ,CA NAPOLEON ÎN 1812 CÂND TURCII AU DAT BASARABIA PE „DRUM ÎNAPOI DE PE LÂNGĂ ADRIANOPOL A ZDRENȚĂROȘILOR MUSCALI !! „ ””TEZAURUL A FOST O AFACERE REGALO-BRĂTIENISTĂ ȘI SE VA ÎNTOARCE ÎN ȚARĂ ODATĂ CU CEL DE LA LONDON CITY!

  50. Ka ka kazarii nu e nimeni: deci cand au zis ca nu mai este kamunizm la ei acasa, Rusia a zis ca nu mai este cazul sa plateasca Romaniei datoria > 24 miliarde ruble transferabile (un dollar american=6 ruble), ka kamunizmul a disparut=situatzie identica ca la manevra cu Tezaurul nereturnat. Deci mai rau ca la postacii platitzi in karboave=kapeici, Romania incepand de la desfintzarea legala de catre Rege a chibutzului PCR, a fost impanata cu tot felul de cozi de popor, de taoate influientzele politice, razboi hibrid adevarat, ex.implantarea mistica a legeonarilor verzi ca sa ascuta lupta de clasa cu legionarii roshi, shi apoi sub Ana Pauker care i-a preluat ocrotitor la Secu, ce treptat, treptat este controlat de khazari.
    Dupa alungarea Regelui, ushor, ushor Puterea s-a transformat intr-un grup infractional organizat de praduire a mamaligarilor, kolonie a khazarilor care protejeaza schema, shi din cand in cand mai lasa de la ei, cate un comision, mai mult promisiuni, ex.shapca de la MAGA. Shi asta pentru ca pot, ex.furtul secolului de la BNR in kamunizm. Cat s-a furat din Romania, se poate scrie o carte adevarata de oameni de caracter, iar Tezaurul este un mizilic. Daca este blestemat, asha cum Stalin furand o piatra de mormant de jad din Asia, cand a vazut-o la Kremlin ca nemtzi cuceresc MSKVA, a dat ordin sa o duca de la Kremlin, la locul ei. Cam asta va fi acum, ca blestemele romanilor au putere. Ulciorul nu merge de multe ori la apa, chiar daca eshti rus/khazar, etc.
    O zi buna.
    Con
    P.S. Trebuie actzionat internatzional pe calea juridica. Inainte de a parasi jobul, tov.Manoli=Isar escu trebuie sa aduca cele 28 tone aur, coincidentza cifrei cu cea de la zborul in Iran cu cateva zile inaintea disparitiziei lui Ceashka. S-a gasit un duplicat al dosarului facut de Antonescu, atunci cand se zicea ca dosarul s-a pierdut. Macar pentru asta shoimul patriei Cristian Preda, trebuia sa nu-l manance in koor.

  51. Moscova trebuie sa retrocedeze integral Tezaurul…Insa Sechestrul pus pe Tezaur nu poate fi ridicat legal fara disparitia cauzei care l – a produs…Cauza a fost si este agresiunea militara romana in Rusia la Chisinau in 1918 cand a anexat cu forta Basarabia….Daca Romania recunoaste agresiunea militara si refuzul negocierilor cerute de Moscova de la 1918 atunci se ridica Sechestrul….Aici e buba, asta e problema… Restul sunt palavre…prostii si golaneli rumunesti..

  52. Dacă BNR la acea vreme a fost o bancă privată, sută la sută. La Mascva, se zice că n-am fost martor, n-ar fi fost prima oară și nici ultima cînd ne mint, s-a dus Tezaurul BNR…Buun, să zicem că s-a pierdut nu a fost palmat sau, chiar cum se zice oficial, l-au luat muscalii; cum și-a refăcut BNR tezaurul după primul război mondial? BNR a fost o bancă privată, cu monopol de a bate monedă și tipării bancnote, și a rămas privată pînă la 1949 cînd a fost etatizată sau naționalizată.
    Încă, dacă a fost privată cînd și cum au fost despăgubiți urmașii proprietarilor?

  53. „Initiativa” egala cu ZERO. De la rares Bogdan si Tomac nici nu se putea astepta altceva. „Tezaurul” a fost restituit de sovietici, s-a si expus, toata lumea l-a vazut. În rest, povestea-i fara noima: PE, organism parazitar, pe de-o parte, fara putere decizionala, si-n orice caz, nu lumea politica europeana are ceva de decis în chestiune, în perfecta necunostinta de cauza, în agitarea unei rusofobii bolnavicioase si periculoase. Dpdv legal: ROMÂNIA CARE-A DEPUS TEZAURUL LA MOSCOVA NU MAI EXISTA DE LA 1918. Urmasa ei în drepturi a atacat Rusia/URSS de doua ori. Si-a pierdut. Mostenitorii primelor doua atacuri atacând-o si-acuma. Pentru a pierde si-a treia oara. Pe ce se duce banul public, asadar. @Jumatate din Rosia Montana : glumesti. Nu-i nici macar a suta de mia parte din ce va plati România pentru Rosia Montana, care, pe deasupra, mai e si româneasca.

  54. Cu tot respectul Axon, dar cred ca nu esti zdravan la cucurigu! Sau esti un ovrei rusnac din Basarabia ai carui mosi avura de pierdut ceva parale cand venira Romanii peste ei si le detera valea speculantilor jidovi. Avurati si voi paravalie, carciuma sau alta mare afacere de piei de closca la frontiera la Ackerman, Rabnitza ori Tiraspol, ori poate tineau un bordel, mai stii? Bani kakalau pe ei, cum sa nu fie suparati pe Rumani ??? Si eu am cunoscut din familie acest tip de dezavuare a Romaniei Mari, motivata strict de pierderi materiale marunte, abjecte,etc. Cat despre marota pe care o vanturi tot timpul,cu trupele rusesti atacate de Armata Regala, da asa este. Cu mentiunea ca zavera intrase in trupele Rusesti, ca logistica se prabusise, trupele flamanzeau,multi rupeau pleacau spre casa , altii o rupsera spre Petrograd, etc. In drum jefuiau si pangareau populatia civila. Iar Basarabia a votat alipirea la Regatul Romaniei in Parlamentul de la Kisinau , exact cum au facut si Rusii in Crimeea, de curand . Comentarii, Axon?

  55. Un singur lucru este absolut cert, că tezaurul a ajuns la Kremlin. Punct! Ce s’a mai întâmplat mai departe cu el nu se mai știe…așa că insultele reciprece sânt inutile !

  56. @Axon taică, ești bolnav sau, mai simplu, ignorant – om al unei singure cărți, tipărită și aia de oficiul de agitație și propagandă a Federației Ruse!

    In 1917, rușii au rupt frontul, ca rezultat direct al dispariției țarului lor, trimis de bolșevici în surghiun și apoi asasinat în Siberia, Trupele lor, lăsate de izbeliște, în loc să plece acasă, au rămas pe unde le-au găsit noile vremuri, colorate-n roșu, inclusiv în România. Și unde s-au apucat să facă ce fac până astăzi – s-au îndeletnicit cu jaful. Așa că armata regală a României a trebuit să le dezarmeze și să le trimită pachet, cu vagoane de marfă, să-și facă revoluția acasă, nu pe unde le-au apucat vremurile.

    Pe fondul ăsta, republicile anterior sovietice – beneficiind de prevederile „Declarației de autodeterminare a popoarelor din Rusia” adoptat de Consiliul Comisarilor Poporului din RSFSR la 2 (15) noiembrie 1917, care status dreptul la autodeterminare până la secesiune, chiar au luat-o în serios.

    Așa că, aplicând prevederile Declarației, și-au proclamat independența Basarabia, Finlanda, Ucraina, regiunile baltice, regiunea Caucazului, cazacii. Toate in 1917.

    Sfatul țării de la Chișinău a decis, cu majoritate de voturi, unirea Basarabiei cu țara.

    Asta este istoria reala, neinventata. Mai pune mâna pe o carte, poate intră ceva informație și în capul ăla sec, pe care-l porți pe umeri, ca să nu-ți ploua direct în gât…

  57. Aurul romanilor a fost blocat de evvreul Lenin. De la evvrei ni se trage totul. Acum aurul romanilor e in mana evvreilir din Londra. Va avea aceeasi soarta ca la rusi. Ar mai fi o sansa sa faca rusii craterul… Lacul London si sa-l gasim pe fundul lacului. Cum o fi norocul .

  58. Unii „sustinatori” de aici de pe forum sunt chiar mai Editat decat tolomacu’ si cravata roz, vai de neuronii lor aia putzintei…

  59. O simpla manevra de sezon care vine in pregatirea confiscarii totale a activelor ruse … Ce folos pt noi daca luam aurul de la Moscova si-l mutam la Londra ?? Daca occidentul colectiv umbla cumva la banul rusesc si-l pompeaza la spalat in gubernia aia nenorocita … atunci sa va pregatiti conserve, ciorapi, si chiloti curati in ranita ! Toate cele bune !

  60. „Va fi „un semnal extrem de puternic”, rezumă Rareș Bogdan actiunea.”

    Din seria continua: „sa dam romanilor semnale extrem de puternice” ! Asta voteaza romanii.

  61. @Soluție simplă si proasta ,, Axon taică, ești bolnav sau, mai simplu, ignorant ,,
    Tu esti incult si prost !Armata rusa care a dat numai la marasesti 25.000 de jertfe umane pentru apararea romaniei ,dintr-o data a devenit ,,bolsevica,, iar autoritatile romane care trebuiau sa le asigure subzistenta si transportul decent ,unor soldati care au luptat pentru apararea romaniei .i-au lasa ca pe niste cacati in ploaie !
    Lipsa totala de omenie ! Tipic ciocoilor romani ! Ce voiai sa faca ? sa moara de foame ?
    ,,ba ne-am jertfit pentru voi,cum ne tratati ?!,,
    Basarabia a devenit R,D.M.,dar ukraina care si astazi considera ca ,,BASARABIA e ukraina ,, a atacat -o cu intentia de a o anexa ! In aceasta situatie Chisinaul a cerut ajutorul romanie care i-a zvarlit in PM pe ukraineni , Insa au uitat sa mai plece !Armata romana a inconjuratcladirea Sfatului Tarii si i-a obligat pe membrii acesteia sa adopte ,,unirea pe vecie cu tara,,
    BOULE ,, !Asta este istoria reala, neinventata. Mai pune mâna pe o carte, poate intră ceva informație și în capul ăla sec, pe care-l porți pe umeri, ca să nu-ți ploua direct în gât…,
    Ce a urmat BOULE ,numai imtre frati nu se face !Basarabenii au facut mai inainte o reforma agrara pe care burghezia si mosierimea romana au anulat0o si si-au tras pamant cat au vrut saracindu-i pe bietii oameni ! Cei care au protestat au fost impuscati ca bolsevici !AU FOST IMPUSCATI PESTE 5.000 DE BASARABENI de ,,FRATII ROMANI,,CARE IN 1907 MAI IMPUSCASERA 11.000 DE TARANI SI IN REGAT !
    bURHEZIA LIBERALA A TRAS SI AICI CU TUNURILE IMPOTRIVA TARANILOR!
    AU PROTESTAT IMPOTRIVA ACESTOR ATROCITATI -EINSTEIN,BERNARD SHAW ,H.BARBUSSE care a si scris cartea CALAII !!
    MAI INVATA CIUMETE SI NU MAI VIOLA ISTORIA ! NU-I DE TINE !

  62. @ C Boscu, prost, mincinos și ticălos:1) România se scrie cu MAJUSCULĂ; 2) soldățeii tăi bolșevici au vrut să instaureze Republica Bolșevică la Iași după ce înainte și-au împușcat cei mai buni ofițeri. Armata română i-a dezarmat și i-a expediat peste Prut. Acolo frățiorii tăi bolșevici au instaurat teroarea și jaful. Ce vrei să fi făcut, BOULE, Sfatul Țării de la Chișinău? A chemat Armata Română să-i scape de râia bolșevică. Trebuia să plece după aia? Ca să o ocupe Rakovski? 3) Idiotule, în 1907 au fost împușcați în jur de 300 de răsculați. Pe restul i-ai scos tu din turbincă. 4) Mankurt rusificat ce ești, Henri Barbusse a fost un ticălos de francez comunist însurat cu o rusoaică, prieten și fan al lui Lenin , deci, un propagandist bolșevic și un antiromân de cea mai joasă speță, așa cum ești și tu. România a fost aceea care a dat, prin Reforma agrară din 1921, pământ țăranilor basarabeni, Rusia comunistă i-a deposedat de proprietăți și i-a deportat în Siberia. Dar pe mankurții de teapa ta i-a promovat pe post de toc de târnăcop . Și nu s-au înșelat deloc cu privire la capacitățile lor deosebite de a VIOLA ISTORIA! Doar se știe că rușii sunt cei mai mari specialiști în materie de VIOL.

  63. @C.Boscu: Parcă ai fi mușcat de filoxeră! Lipsa regulilor elementare de ortografie mă face să cred că țipă Tiraspolul din tine. Mai ales referirea la „reforma agrară din Basarabia”, întoarsă de burghezia și moșierimea română, vorbește de la sine….

    E cel puțin cretin să evoci argumentele lui Mihai Roller, o alta coadă de topor, cu care te identifici! Pentru că dovedești, prin cele afirmate cu parapon, că ai rămas cu ceasul neintors, îți aduc la cunoștință că perioada stalinistă și a propagării învățăturilor staliniste a murit definitiv în România, și moartă rămâne, indiferent de încercările tale bezmetice de a o reînvia.

    Cu „jertfele” ostasului rus la Mărășești, Mărăști și Oituz las-o mai moale – bazaconie mai mare nu se poate închipui. Probabil se jertfeau furând găinile, gâștele sau rațele din curțile sătenilor. În capul tău sec nu intră ideea că armata rusească era în 1917 în disoluție, adică se transformase în bande de brigăzi care, dacă nu-și omorau ofițerii, încetaseră să le dădeau ascultare.

    Om fără de minte, de fapt alter-ego al unui Axon&Cie, debitezi prostii de îngheață apele, așa că du-te și te culcă și nu mai mâzgăli hârtia ca ești doar ridicol.

    Over and out!

  64. &Axon Ce faci, inca te vaccinezi ?! Numai aberatii debitezi. O tii langa cu agresiunea Romaniei. Ai uitat la cate agresiuni din partea Rusiei a fost victima Romania ?!

  65. biet ciumete ,,solutie ……zis si Victor Grigor ,, ai scris bazaconii la 22.06 si te-ai trezit si la 1.40 sa-ti continui ineptiile! Ce sa-i faci ,insomniile prostiei !
    Du-te la MARASESTI boule si citeste pe MAUSOLEU !
    bORATULE ,DE UNDE A DAT REFORMA AGRARA DIN 21 PAMANT BASARABENILOR ,cand acestia facusera reforma agrara in r.DMOLDOVENEASCA SI IMPARTISERA TOT PAMANTUL TARANILOR ! REFORMA DIN 21 A LUAT PAMANTUL BASARABENILOR JIGODIE ,SI L-AU DAT MOSWIERIMII ROMANE !!!Citeste BOULE ,ISTORIA MILITARA A POPORULUI ROMAN ,si poate te trezesti !ISTORIA ,boratule ,nu se face dupa gustul pupkuristilor amerloci ,ea este cu bune si cu rele ,inscrisa si in istoriografia occidentala !
    Nu stabileste un cacanar ca tine adevarul istoric ! SUA ,boule ,nu a recunoscut ROMANIA MARE,ptr ca romanii au ocupast ilegal BASARABIA ! Intelegi ciumete ?!
    Bey jigodie ,peste 300 de tarani au fost ucisi numai in romanul ,,RASCOALA ,,DE rebreanu ! La mine la FLAMINZI, BOULE armata romana a de3cimat jumatate de sat pentru javra JOSKA FISCHER !
    ACAdemicianul evreu roller si un grup de academicieni au scos sub egida ACADEMIEI ROMANE,o istorie care se termina cu anul 1877 ! Cea mai frumoasa istorie a PATRIEI !
    Academicianul ROLLER a facut o greseala de neiertat !N-A POMENIT DE HOLOCAUST5 !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Iar ocultaq iudaica ,care l-a rastignit pe IISUS HRISTOS nu putea ierta asta ! Deci cel mai injurat istoric este ROLLER !!!!!!!!!!!!!!1

  66. Crimele facute de liberali ,nu au egal in istoria romaniei !
    O pleiada de scriitori ai vremii au scris despre ce a facut criminalul averescu cu aprobarea lui carol !
    Din ,,CIULINII BARAGANULUI,, de PANAIT ISTRATI –
    ,,Dedic aceasta carte poporului roman,celor 11.000 de tarani asasinati de gyvernul roman averescu ,celor 3 sate rase de tunuri -sTANILESTI,BAILESTI,hodireoaia, CELE MAI MARI CRIME SAVAR4SITE IN MARTIE 1907 SI RAMASE NEPEDEPSITE ,, !
    Martie 1928,Panait Istrati

  67. Ce-a spus premierul VAIDA -VOIEVOD ,in PARLAMENTUL ROMANIEI ,dupa ,,unirea basarabiei cu patria muma —
    ,,A fost greu sub cnutul tarist ,dar glontul romanesc a pus capat la toate !,,
    dupa asasinarea celor peste 5.000 de tarani basarabeni ,considerati bolsevici,de burghezo-mosierimea romana !
    A ,da VAIDA-VOIEVOD ,era ca siBarbusse comunist cu nevasta rusoaica ! Ca si MARELE EINSTEIN !!!
    Ca si GEORGE BERNARD SHAWW !
    Ca asa mananca cu polonicul scarbozaurii istoriei ROMANIEI si istoricii de pe marginea santului ,drojditi de matrafox de pufoaica !

  68. Am vazut din comentarii ce parsivi sunt muscalii ! Rauleni ,violatori,hoti ,etc,etc !
    Dar am fost la BORDEAUX EN FRANCE ,la stagiu de QWAN KI DO cu prieteni ,maestrii G.Fidele si Yasser Naghib !
    Si am intrat intr0un market sa luam ceva de mancare .deodat am auzit speakerul in defuzor anuntand < Atention,atention ! roumains dans le magasine ! Gardez votre bourse !
    Va dati seama ca-ti venea sa intri in pamant ! Iar colegii mei mei m-au luat peste picior ,,de asta ne lipseau mereu bani din buzunare si nu stiam unde s-au dus !,,
    Romanii au inspaimantat EUROPA cu jafurile ,prostitutia,cersitul pe strada,furturile,etc,etc.
    Sa ne vede bairna din ochii proprii si nu paiul din ochii altora !!!!!!!!!!!!!!!!!

  69. Boșcule, tu și Panait Istrati faceți parte exact din aceeași categorie psihologică. El era un bastard făcut de o moldoveancă care și-a jertfit virginitatea de dragul unui marinar străin. Sărmanul Panait, toată viața a suferit de un complex grav de inferioritate morală și națională în raport cu semenii săi români născuți într-o familie compusă din mamă și tată . Indivizii din această categorie nu-și pot găsi niciodată un echilibru sufletesc decât dacă își convertesc complexul de inferioritate de care suferă într-unul de superioritate în raport cu cei din jurul lor care, prin simpla lor prezență , le crează o stare de discomfort major. Exact precum Panait Istrati, și tu ai ales cea mai ușoară modalitate de eliberare: aceea de a-ți denigra țara și neamul căruia îi aparții biologic doar pe jumătate și sufletește defel. ”Grec, grec, parpalec/ Vino-încoace să te frec/ Cu cenușe după ușe/ Și cu smoală după oală!” așa îi strigau, plini de răutate, copii din mahala micuțului Panait, fiul bastard al unei spălătorese .Nu știu cum îți strigau ție colegii tăi de școală români …dar efectul batjocurii lor a avut, se pare, un impact devastator și asupra stimei tale de sine. Doar așa se explica pe deplin de ce acest tip nefericit creaturi se manifestă atît de mizerabil în raport cu țara și poporul în și din care s-au născut. Ps: Nu crezi că întâmplarea aia cu „Gardez votre bourse!” s-ar putea aplica cu mai mult succes neamului din care tăticul tău făcea parte?

  70. Europarlamentarii ăştia veniţi cu asemenea idei gen Tomac -instalaţi la Bruxelles pe viaţă pentru un loc călduţ – mai bine i-ar apăra pe rumînii din Ucraina care nu au drepturi şi de unde provine chiar el de a ajuns şi în parlamentul european să reprezinte România! Decât să facă circ de imagine cu idei gen restituirea tezaurului! Care tezaur, nene, ăla topit demult de sovietici?! Visaţi cai verzi pe pereţi ca să aveţi activitate acolo plătită baban în euro?! Despre Schengen după 17 ani, tot nimic? Mai bine v-aţi abţine! Să vă arătaţi ‘curajul’ când o să înceapă ruşii să ne amintească din nou ce a făcut armata română când a ocupat Odesa şi câţi evrei, printre alţii, a executat arşi de vii, la fel ca pe drumul spre Stalingrad! Dar să nu fie ţi mai rău – deşi noi ştim din istorie să ne dăm după cum bate vântul!

  71. Pugaciovski-ule, rușii tăi sunt cei mai mari specialiști în arderea de vii a civililor( vezi episodul de la Teatrul din Mariupol), așa că nu cred că mai au nevoie să întrebe pe nimeni ca să-și amintească cum se face treaba asta. Românii, pe care îi tu urăști din adândul suflețelului tău de mancurt transnistrean rusificat, n-au ars niciun civil în Teatrul din Odesa pe care nici nu l-au dinamitat la retragere. Nici edificiile din Chișinău nu le-au dinamitat românii( ci orcii tăi )nici nu i-au deportat la mii de kilometri distanță pe rușii din Basarabia, așa cum au făcut cei care te plătesc cu românii basarabeni! Așa că vezi-ți de sticla de basamac din turbincă, și nu te mai da istoric pentru două-trei copeici de comentariu. Oricum , microcefalia și incultura ta nu te ajută defel să convingi pe cineva.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.