Potrivit Ministerului Educației și Cercetării Științifice, peste 44% dintre candidații de la concursul național de titularizare au obținut note peste 7 la proba scrisă.
Reevaluarea lucrărilor contestate a condus la majorarea cu 2,22% a ratei notelor peste 7 sau egale cu 7, mai exact de la 44,43% la 46,65%.
De asemenea, au crescut 0,04% notele din segmentul 5-6,99 (de la 34,64% la 34,68%) și au scăzut, cu 2,26%, notele sub 5 (de la 20,93% la 18,67%).
Au fost depuse 3.757 de contestații (18,67% din totalul lucrărilor evaluate inițial), dintre acestea fiind admise 2.134, respectiv 56,80% . Au fost mărite notele pentru 1.452 de lucrări contestate, în timp ce pentru 682, notele au fost mai mici.
La final, notele au fost: 83 de candidați (0,41%) au obținut nota 10; 9.306 , note între 7 și 9,99; 6.979, între 5 și 6,99; iar 3.757 de candidați, note între 1 și 4,99.
Cele mai multe note peste 7 sau egale cu 7 s-a înregistrat în județul Harghita (59,4%), iar cel mai scăzut, în județul Călărași (22,9%). În Capitală, procentul s-a situat la 53,89% (cel mai ridicat fiind în sectorul 2 — 64,4%).
Potrivit MENCS, la proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învățământul preuniversitar s-au prezentat 22.866 de candidați. 2.630 de candidați s-au retras din concurs din motive personale sau medicale, în conformitate cu prevederile metodologiei, 26 de candidați au fost eliminați pentru fraudă, iar lucrările a 11 candidați au fost anulate la centrele de concurs din motive legate de nerespectarea metodologiei. Alte 71 de lucrări au fost anulate în centrele de evaluare ca urmare a nerespectării metodologiei de concurs, astfel că numărul total al lucrărilor notate a fost de 20.125.
Repartizarea pe posturi titularizabile (angajare pe perioadă nedeterminată) a candidaților care au obținut note peste 7 sau egale cu 7 atât la proba scrisă, cât și la proba practică/inspecția specială la clasă în profilul postului va avea loc în zilele de 8 și 9 august, în ședințe publice organizate de centrele de concurs.
Candidații care au obținut minimum nota 5 (cinci) atât la proba scrisă, cât și la proba practică/inspecția specială în profilul postului vor fi angajați pe perioadă determinată (suplinitori).