România a stocat deja pentru iarnă 2 mld. mc de gaze în depozite

Duminică, 14 august, depozitele de gaze ale României au ajuns să stocheze 2 miliarde de metri cubi de gaze, adică au trecut de 60% grad de umplere(3,4 mld. mc capacitate totală), potrivit unor surse din piață. România devansează astfel graficul de stocare asumat in fața UE, care prevede că, la 31 octombrie, depozitele din țările membre să fie pline la 80% din capacitate, pentru a putea trece în sigurantă iarna, chiar dacă fluxul de gaze de import rusești se va fi oprit în totalitate. La această rată a stocării, cel mai probabil procentul de 80% va fi depășit iar țara noastră va intra în iarnă cu peste 3 miliarde de mc in depozite.
Luând in considerare o cantiate de extracție de iarnă de până la 24 de milioane mc pe zi, la care se adaugă o producție internă de tot atât, România nu ar trebui să aibă o problemă in asigurarea consumului intern, chiar și în scenariul negativ cu sistarea totală a importurilor. Dat fiind și că industria energofagă are consumul mult diminuat, din cauza prețurilor uriașe ale gazului, un disponibil de 50 de milioane mc pe zi pentru populatie și infrastructura critică de încalzire este asigurat.
Uzual, iarna, România își asigură consumul din trei surse: producția interna, extracția din depozite și importuri. Producția este asigurată de Romgaz, Petrom iar acum, de o lună, și de americanii de la BSOG, din perimetrul concesionat din Marea Neagră.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Mihai Soare 1081 Articole
Author

22 de Comentarii

  1. Javrele de la UE cer ca la 31 octombrie depozitele tarilor membre sa fie 80% pline, ca sa aiba nemtii de unde sa ia. chiar credeti ca nu vom tremura de frig din ” solidaritate „?

  2. Da, dar nu noi dispunem de el. Daca Olaf (Scholz) zice la iarna ca el nu are gaz ptr ca el nu cumpara gaz rusesc, o sa ni-l ia Ursula si-l da lui Olaf cu acordul plin de solidaritatea a lui Klaus.

  3. sterian sau nenea Transgazu’, anul acesta:
    „Zilele trecute, în perioada de Paşti, consumul de gaze al României a fost de 13-14 milioane de metri cubi pe zi, foarte redus, iar Romgaz a fost nevoit să închidă anumite sonde şi să-şi reducă producţia, din cauza cererii mici[…]
    România îşi poate asigura tot consumul de gaze din producţia internă în această perioadă. Consumul nu este mai mare de 20-21 de milioane de metri cubi pe zi, iar producţia poate ajunge la 23 de milioane de metri cubi. Important este să aducem gaze din import din alte surse pentru a umple depozitele, astfel încât la toamnă, la începutul sezonului rece, să avem în depozite 3,2 miliarde de metri cubi”.
    .
    În anii 1980 se scoteau 32 miliarde m3 pe an, azi ceva peste 8 miliarde m3 pe an. Dacă socotim în milioane m3 pe zi, în anii 1980 se scoteau 87 milioane m3 pe zi, azi 24.

  4. LOL! Rusinos, Franta care nu produce e deja la 80% de saptamana trecuta, dar nu stiu ce capacitati de stocare are, oricum, pentru o tzara de dimensiunea Frantei, as baga mana in foc ca rezervoarele de stocare sunt de minim 3-4 ori mai mari decat ale noastre. Oricum, noi o sa producem si vindem catre altii la pret de producator gen 150-300 Ron/MWh, si o sa cumparam de la rusi cu 1000 Ron/MWh

  5. Nu trebue sa ne bucuram pt. aceasta stire pt. ca a-ti auzit ce ne-a sfatuit mama noastra madam Ursula von Der Leyen ,trebue sa ne ajutam intre noi si cine are mai mult ,sa doneze si altor tari din EU.

  6. Yoi si cit trebuie sa cotizam din asta la Urssulla ? „Vai de biet rumin saracul/ indarapt tot da ca racul/ ” . Nemuritoare si eternactuale ziceri…

  7. dar atunci aveam industrie, cateva combinate de ingrasaminte, cateva rafinarii, sidelurgie, centrale termoelectrice, complexe zootehnice, industrie grea, etc. toate consumau energie, macar pt iluminatul halelor, dar si la strunguri, masini de cusut, tesut, etc. azi e altfel.

  8. Germania? Haida de! Pentru Germania nu ar fi decât o picătură pe o planetă aflată în schimare de climă! Rezerva României e ajutor nerambursabil pentru Moldova falită! Sau credeți că va trimite Licuriciul gaze pentru minicolonia sa?

  9. 5 roni sunt doar taxele,,,pensiile speciale și excursiile Badalailor de sa fie plătite dacă nu din taxe

  10. poate 8,5 mc. Asa am primit azi notificare de la Eon privind modificarea pretului contractului.

  11. Puneti gaz deoparte ca, la iarna, il dam in Vest! Nu carati acolo si niste curent, cu „galeata”?

  12. Gândește-te că din oktombrie păn la Aprilie trebuie să faci căldură in casă, majoritatea cu gaz,.O să ai suficient ?/De nu te-ar obliga UE , ai face depozite pentru zile grele, sau deja ai cedat toate drepturile de decizie la UE și la NATO,.. Fain popor și guvern ești,. Ai aruncat prosopul, ai jurat strâmb, nu vrei asumarea responsabilității.. Deci e cam ”game over”??

  13. Multi ne mer nici are tara asta! Auzi la ei, ne iau germanii gazul. Râvnesc la cizma rusească. Așa am stat că pro stii și ne-am trezit la coada Europei. Sunt buni banii europeni. Obișnuiți cu bogda proaste nu vrem sa dăm in schimb nimic.

  14. @Gheorghe
    Om trai si om vedea la iarna ce va fi, dar legea deja s-a dat. In coada Europei am ajuns cu largul concurs al UE care ne-a pus sa ne inchidem fabricile si ne-a transformat in piata de desfacere.

  15. Citez din articol: Uzual, iarna, România își asigură consumul din trei surse: producția interna, extracția din depozite și importuri. Producția este asigurată de Romgaz, Petrom iar acum, de o lună, și de americanii de la BSOG, din perimetrul concesionat din Marea Neagră. ” OK. Doar ca, dle autor, nu ati precizat de unde si cat importam.

  16. Cat dam la UE cât dam Moldovei condusa de verișoara lui zdrelensky?

  17. Vor ranane nevandute ,ca vaccinurile ,la preturile actuale ,barem la cele de la iarna

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.