România este una dintre ţările cu cea mai mare viteză de scădere a populației din lume, cu o scădere a populației preconizată la peste 15% până în 2050. Numărul de locuințe depășește numărul de familii – aproximativ 8 milioane de locuințe la 7,2 milioane de familii.
Amploarea fenomenului migraţiei din ultimii ani a generat un dezechilibru al cererii şi ofertei, cu suprapopularea unor centre urbane şi o incidenţă ridicată a locuinţelor neocupate în altele. Procentul locuințelor vacante din România, de 16%, se numără printre cele mai ridicate din lume, se arată în nota de fundamentare a proiectului de Hotărâre pentru aprobarea Strategiei Naționale a Locuirii. Conform documentului, fondul imobiliar se deteriorează rapid din cauza întreținerii necorespunzătoare și a gestionării inadecvate a clădirilor multifamiliale vechi.
De asemenea, multe familii cu venituri scăzute şi medii locuiesc în clădiri care sunt monumente istorice sau în clădiri cu risc seismic ridicat precum și în cartiere dărăpănate, acestea neavând la dispoziție resursele necesare pentru a face îmbunătățirile necesare.
Aceste clădiri reprezintă un pericol pentru public şi o amenințare la adresa patrimoniului arhitectural al României și a vitalității orașelor, dar pot fi considerate ca oportunități de revitalizare a cartierelor. Locuințele publice reprezintă aproximativ 2% din fondul imobiliar și sunt insuficiente, nesatisfăcând cererea, așa cum reiese din listele de așteptare pentru închirierea de locuințe sociale. Proprietatea fragmentată asupra locuinţelor alocate necorespunzător din punct de vedere spaţial restricţionează mobilitatea resurselor către locaţii mai productive. Piața de închiriere de locuințe este, în mare parte, neoficială și nereglementată, iar unele politici, în contextul actual al pieței, fac imposibilă reorientarea structurilor care au fost situate fără referire la valoarea amplasamentului pe care au fost construite. Acest mod de alocare limitează de asemenea mobilitatea forței de muncă, în special într-un mediu caracterizat de o rată ridicată a șomajului.
Criza financiară globală din perioada 2008-2010 a dus la o scădere semnificativă a prețurilor locuințelor, aspect care a condus la falimentul multor dezvoltatori imobiliari. Piața este încă în curs de recuperare în urma acestui șoc şi multe gospodării au suferit pierderi majore în termeni de bunăstare şi capital. Orașele importante ale țării continuă să se confrunte în acelaşi timp cu fenomenul extinderii urbane rapide şi cu pierderi de populaţie, cu implicații negative pentru durabilitatea măsurilor cu efect asupra mediului.
Cheltuielile pentru locuinţe publice sunt efectuate prin intermediul a aproximativ 20 de programe diferite iar, în total, bugetul alocat reprezintă numai o parte din cota medie din PIB alocată asistenţei în privinţa locuirii în alte ţări cu venituri medii. Lipsa reformelor necesare ar putea determina ca o parte şi mai mare din populaţia tânără dinamică a României să caute oportunităţi prin emigrare sau ca multe dintre cartierele istorice ale ţării să continue să se deterioreze şi să fie expuse riscului seismic care a devastat zone întinse din Bucureşti cu aproape 40 de ani în urmă.
Din punctul de vedere al nivelului sărăciei, România este pe locul 2 în Uniunea Europeană, însă condiţiile de locuire sunt cele mai scăzute din Europa. În 1990, anul care a urmat căderii comunismului în România, 85% dintre locuințele din România erau construite după 1945, reprezentând în prezent o provocare din punct de vedere al întreținerii acestui fond consistent de clădiri aflate în proces de învechire. Cele mai multe clădiri rezidențiale aflate în uz în România astăzi au fost construite în a doua jumătate a secolului XX.
Perioada socialistă (1961-1980) a fost cea mai prolifică pentru construcția de locuințe. Fondul de locuințe urban actual este caracterizat prin predominanța locuințelor construite între 1971 și 1990. Ponderea locuințelor construite după 1990 este de aproximativ 5% pentru cvintila cu cele mai reduse venituri (explicată în general de construcția noilor locuințe sociale) și 1-3% pentru toate celelalte cvintile de venituri. Lipsa locuințelor noi este unitară în toate grupele de venituri, dar din nou, este notabilă în cazul cvintilei cu cele mai ridicate venituri care include persoanele care – în modul cel mai probabil – îşi permit o nouă locuință, dar continuă să trăiască în clădiri vechi dintre care multe sunt într-o stare proastă.
Concluzia este că 90% din clădirile rezidențiale sunt vechi și au nevoie de modernizări sau reabilitări, se spune în anexa la Hotărâre. Fondul de locuințe din mediul rural este mai vechi decât cel urban, cele mai multe locuințe fiind construite între 1946 și 1970 în toate cvintilele de venituri. Totuși, pare să existe un procent mult mai mare de gospodării din zonele rurale care ocupă locuințe mai noi, în toate cvintilele de venituri. Locuințele vechi din mediul rural sunt în cele mai multe cazuri și insalubre, fără acces la utilități și utilizează mijloace de încălzire improvizate care pun în pericol viața locatarilor (vârstnici, familii sărace). Vechimea fondului de locuințe rurale sugerează necesitatea modernizării și realizării de construcții noi.
Peste 35% dintre cele 8,8 milioane de locuinţe ale țării au nevoie de reparații urgente. Aceste unități, dintre care multe sunt blocuri de locuințe din perioada socialistă, fac ca multe orașe din România să pară neîngrijite. Este vorba de peste 10.000 de blocuri construite înainte de 1980 cu nevoi de reparații legate de structură, acoperiș și încălzire.
Starea funcțională curentă a ansamblurilor rezidențiale mari existente în toate orașele importante din România a adus în atenție întrebări serioase privind calitatea vieții în aceste orașe. Multe spații publice verzi din orașele din România au fost înlocuite cu blocuri sau clădiri de birouri în perioada 1991-2009. Legea fondului funciar nr. 18/1991 a permis restituirea a ceea ce până atunci fusese transformat în spații verzi publice. Având în vedere cererea în creștere de locuințe și lipsa spațiului de construcție, aceste terenuri au reprezentat o miză valoroasă, în special pentru dezvoltatori.
Există cazuri, în special în București, în care spațiile verzi publice dintre clădirile multifamiliale au fost restituite foștilor proprietari care ulterior au obținut, de multe ori în condiții la limita reglementărilor legale, autorizații de construire pentru clădiri cu mai multe etaje sau clădiri de birouri (care de multe ori nu respectă regimul de înălțime al zonei). Aceasta a rezultat într-o problemă triplă: aceste clădiri nu respectă reglementările de bază privind intimitatea și însorirea, ceea ce afectează și locuințele din jur, populației din aceste cartiere îi lipsesc spațiile verzi publice pentru petrecerea timpului liber, chiar dacă la nivel național suprafața spațiilor verzi s-a mărit după anul 2008 și nu în ultimul ând, infrastructura edilitară nu este suficient dimensionată pentru cererea crescută de locuințe.
Aproximativ 35% din unitățile de locuit din România sunt în clădiri multifamiliale (blocuri de apartamente), 63% sunt locuințe individuale și 2% sunt locuințe de alt tip. Familiile urbane care locuiesc în apartamente în cvintilele cu venituri ridicate înregistrează o creștere; în schimb, aproximativ 60% din cvintilele cu veniturile cele mai reduse ocupă locuințe individuale. Mai multe familii locuiesc în apartamente decât în locuințe individuale începând cu partea de jos a celei de-a două cvintile de venituri și cele superioare. Spre deosebire de familiile din mediul urban care preferă apartamentele, familiile din mediul rural trăiesc aproape în întregime în locuințe individuale.
Chiar și în cvintilele cu venituri ridicate, locuirea în apartamente rămâne sub 5%. La sfârșitul anului 2015, conform publicației INS ”Fondul de locuințe”, numărul locuințelor a înregistrat 8.882,1 mii locuinţe. Dimensiunea unei locuinței medii din punct de vedere al suprafeței utile variază teritorial, astfel s-a constatat că suprafața utilă medie este mai mare în județele Ilfov, Timiș, Satu Mare și Constanța (52-66 m2 pe locuință); suprafețele utile medii, cele mai mici fiind înregistrate în Brăila, Călărași și Vaslui, Teleorman și Mehedinți (39-41 m2 pe locuință).
Fondul de locuințe urbane este caracterizat prin dominanța apartamentelor cu două camere în toate cvintilele de venit. Absența oricărei creșteri observabile a numărului de camere la cvintilele superioare sugerează că familiile care și-ar putea permite să trăiască în locuințe mai mari sunt limitate de produsele financiare pentru locuințe disponibile pe piață.
Conform ultimelor date furnizate de Institutul Național de Statistică, în anul 2014, 9.391.503 locuitori aveau locuinţele conectate la sistemele de canalizare, aceştia reprezentând 47,1% din populaţia României. În ceea ce priveşte epurarea apelor uzate, populaţia cu locuinţele conectate la sistemele de canalizare prevăzute cu staţii de epurare, în anul 2014, a fost de 8.998.262 persoane, reprezentând 45,1% din populaţia ţării. Locuințele urbane din România au un acces mai bun la utilități, inclusiv apă, canalizare și electricitate față de cele rurale.
În mediul urban, 97% din gospodării dețin instalație de alimentare cu apă, 93,9% sunt conectate la rețeaua publică de canalizare, 37,8% primesc gaze de la rețeaua publică și 99,8% sunt conectate la rețeaua electrică (conform datelor RPL 2011). În mediul urban s-au înregistrat 8.901.872 locuitori cu locuinţele conectate la sistemele de canalizare, reprezentând 82,8% din populaţia urbană a României.
În zonele rurale, situația este diferită. Chiar dacă lungimea rețelei de distribuție a apei din zonele rurale a crescut de peste 4 ori între 1990-2014, accesul populației rurale la rețeaua de distribuție a apei este inferior populației urbane (70,29% în așezările rurale și 99% în cele urbane). Accesul la rețelele de distribuție a apei și canalizare este scăzut- potrivit INS, în 2014, 74% din numărul de comune erau conectate la rețeaua de distribuție a apei, iar 26% din numărul de comune aveau acces la canalizare publică.
În perioada 2014-2016 procentul de conectare a crescut cu 15%. În mediul rural un număr de 489.631 persoane au beneficiat de servicii de canalizare, reprezentând 5,3% din populaţia rurală a României. Un nivel ridicat de acces la utilități caracterizează orașele cu peste 200.000 locuitori și capitala, deși valorile scad pentru orașele mijlocii și mari (20.000 – 199.999 locuitori) și se reduc semnificativ în orașele mici (sub 20000 locuitori) și în comune.
Această tendință este evidentă pentru racordarea la rețelele de apă și canalizare; astfel 38% din gospodării rurale nu au acces la apa curentă și 58% nu au acces la canalizare.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.