Rușii avertizează: Războiul din Orientul Mijlociu ar putea degenera

Șeful diplomației ruse susține că SUA a atacat Iranul și Venezuela pentru a obține controlul asupra resurselor energetice ale celor două state.

De Rami Cristescu - reporter special
Rușii avertizează: Războiul din Orientul Mijlociu ar putea degenera

FOTO: X/@RussianEmbassy

Șeful diplomației ruse susține că SUA a atacat Iranul și Venezuela pentru a obține controlul asupra resurselor energetice ale celor două state.

Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a vorbit despre conflictul dintre SUA/Israel și Iran, dar și despre invazia americană a Venezuelei, în care l-au răpit pe dictatorul sud-american Nicolas Maduro. Reprezentantul Kremlinului e de părere că există un risc real de degenerare a conflictului din Orientul Mijlociu.

„Planurile SUA de a impune schimbări de regim în Iran și Venezuela urmăresc obținerea unui control mai mare asupra resurselor de petrol și gaze”, a declarat Serghei Lavrov, citat de Reuters, conform Mediafax.

Totodată, diplomatul rus a transmis că SUA și Israel „nu doresc normalizarea relațiilor dintre Iran și vecinii săi”, pe principiul „divide et impera”. Lavrov consideră că o normalizare a relațiilor din Orient ar duce la slăbirea influenței americane asupra regiunii.

Rusul a lansat și un avertisment. În opinia diplomatului, conflictul riscă să se extindă. O astfel de escaladare ar putea avea ca impact destabilizarea zonei. Totodată, impactul asupra sectorului energetic ar fi puternic resimțit, consideră Lavrov.

„Războiul din Orientul Mijlociu ar putea degenera într-un conflict mai larg”, a menționat Serghei Lavrov.

AUDIO Ministrul maghiar de Externe ar fi primit ordine de la Kremlin

Recent, diplomatul rus a fost subiectul unor titluri importante din presa europeană, pentru legăturile sale cu ministrul maghiar de Externe, Peter Szijjarto.

Mai multe înregistrări și transcripturi în care ministrul maghiar de Externe Peter Szijjártó pare să primească ordine și să ofere informații către omologul său rus Serghei Lavrov au fost publicate de un site independent de știri. Jurnaliștii acuză că Szijjarto acționa în interesul rușilor, pentru a scoate de pe lista neagră europeană anumite persoane nongrate apropiate de regimul lui Vladimir Putin.

Distribuie articolul pe:

2 comentarii

  1. Stranepotu de narodnic/anarhist marxist nu e rus precum majoritatea teroristilor care conduc URSS din 1917 pana azi…Provine dintr-o familie de FOSTI evrei…Stie din 1979 motivul bolsevizarii Iranului,
    PETROLUL, ca sa nu cada pe mainile Angliei si SUA…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.