Rușii plusează: vaccin în doză unică

Rusia a anunţat joi că a omologat versiunea ”Light” a vaccinului său Sputnik V, noul ser fiind administrat într-o doză unică, faţă de două doze în cazul Sputnik V. Vaccinul va fi destinat în principal exportului, transmite AFP.

Omologarea a fost anunţată în paralel de producătorul vaccinului, centrul Gamaleia, şi de vicepremierul rus însărcinat cu sectorul sanitar, Tatiana Golikova, în timpul unei reuniuni pe tema evoluţiei pandemiei la care a participat şi preşedintele rus Vladimir Putin şi a fost retransmisă la televiziune.

Acesta din urmă s-a declarat favorabil ideii ridicării brevetelor asupra vaccinurilor anti-COVID-19 pentru a accelera producţia şi distribuţia acestora la nivel global, după o propunere în acest sens venită din partea Statelor Unite, idee faţă de care şi preşedintele francez Emmanuel Macron s-a declarat ”absolut favorabil”, în timp ce Germania a transmis că este ”deschisă” unei discuţii pe acest subiect.

”Desigur, Rusia ar susţine o asemenea abordare (…) În condiţiile actuale, aşa cum am spus-o de mai multe ori, nu trebuie să ne gândim la cum să obţinem un profit maxim, ci la modul în care să asigurăm securitatea oamenilor”, a declarat Putin.

Fondul rus de investiţii directe (RDIF), care a finanţat dezvoltarea vaccinului Sputnik V, a semnat contracte cu companii farmaceutice din Brazilia, India, China, Iran, Coreea de Sud, Kazahstan şi Belarus pentru producţia acestui ser, autorizat până în prezent în 61 de ţări. Dar agenţia braziliană de reglementare în sectorul sanitar, Anvisa, a respins în aprilie autorizarea Sputnik V, afirmând că din cauza unei anomalii în procesul de producţie dozele pe care le-a examinat conţineau o versiune activă a virusului ce provoacă răceala, justificare considerată de producătorul vaccinului drept un refuz motivat ”politic”.

Potrivit RDIF, ”Sputnik Light” are o eficacitate de 79,4%, faţă de 91,6% în cazul versiunii vaccinului administrat în două doze. ”Vaccinul Sputnik Light este creat pe o platformă de adenovirus uman bine studiată şi care s-a dovedit sigură şi eficace”, afirmă fondul rus, care estimează la sub 10 dolari costul unei doze din acest vaccin.

Directorul RDIF, Kirill Dmitriev, a zis că Sputnik ”va rămâne principala sursă de vaccinare în Rusia, în timp ce Sputnik Light va fi exportat”, fiind conceput în principal pentru ţările confruntate cu un val masiv de infecţii şi pentru care ar fi astfel utilă o soluţie rapidă de imunizare a populaţiei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

2 Comentarii

  1. La 10 dolari doza,chiar daca se face doar o data,rusii poate ca dau si o sticla de votka de caciula,ca la Sputnikul lor ce se face in doua doze,ieftinit deja la jumate,la 12 dolari doza, nu au dat nimic si nici aia de la Pfizer la 15 dolari,dar multa propaganda pe ei ca sunt cei mai buni cu vaccinurile lor care nu sunt cu nimic mai bune ca ala de la Astra Zeneca care este numai 3,5 euro si impotriva caruia au lansat toti smecherii atacuri ca sa sperie lumea cu efecte negative care sunt acelesi si in acelasi numar la toate, dar despre celelalte nu se spune mai nimic fraierilor. Vaccinul alora este prea ieftin si le strica pretul smecherilor intre care si rusii care,spera si ei ca il dau pe al lor Sputnik cu enspe dolari alora din tzarile sarace care deja sunt nemultumiti ca li se pare scump si Astra Zeneca si fac scandal ca la ei se vinde AZ ala cu 4 euro fatza de UE unde este doar 3,5 euro.Dar se pare ca Astra Zeneca este nasol numai pentru fraieri atata timp cand bruselezii il interzic sa fie exportat din fabricile din UE din Belgia si Olanda unde britanicii il mai fabrica in plus fatza de la ei acasa,interzis la export din UE ca nu le-au onorat contractul,iinterzis chiar si la britanici unde deja aia au vaccinat cu el zeci de milioane de oameni,bruselezi fiind si ofticati ca au ramas in urma alora din UK cu intzeparile si la cat este vaccinul de ieftin nu sunt nici atat de tampiti sa nu-l opreasca doar pentru cei din UE sau sa-l vanda bruselezii mai scump altora care asteapta cu buza umflata faza de romanasii care se rup in figuri.Ca nu avea Catzu voie sa zica ca da degeaba,sau vinde vaccin afara din UE,daca nu avea liber la o sfaraiala ceva de la stapanii lui.

  2. Rusii spun ca Pfizerul are mai multe efecte adverse pe statistici decat Astra Zeneca.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.