S-a relansat un proiect despre care se vorbește de 40 de ani

Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a anunțat lansarea în SICAP și începerea procedurii de achiziție a lucrărilor (proiectare şi execuție la cheie), aferente obiectivului de investiţii Centrala hidroelectrică cu acumulare prin pompaj (CHEAP) Tarnița – Lăpuștești.

“România avea datoria să facă acest proiect de cel puțin 40 de ani. Vă anunț că proiectul hidrocentralei de la Tarnița-Lăpuștești, începând de astăzi, este prezent în SICAP, fiind astfel lansat oficial procesul de achiziție a proiectantului care va elabora studiul de fezabilitate. Este o promisiune respectată a mandatului meu. Vorbim despre o capacitate de producție cu acumulare prin pompaj cu o putere instalată de până la 1.000 MWh.

Această hidrocentrală cu acumulare prin pompaj rezolvă mai multe probleme, în principal nevoia de echilibrare a sistemului energetic. Pe înţelesul tuturor: avem două lacuri, la Lăpuşteşti și la Tarnița, unul plasat mai sus decât celălalt. Atunci când avem nevoie de producţie în sistem, apa din lacul de sus trece prin turbine şi produce energie electrică. Atunci când avem excedent de producţie, pornim pompele din lacul de jos şi, practic, urcăm înapoi apa în lacul de sus. Este ca o mare baterie verde.”

Costul studiului de fezabilitate este estimat la valoarea de 3 milioane și jumătate de euro, studiul având o durată de maximum 12 luni.

“Îmi doresc ca până în toamna viitoare să avem studiul de fezabilitate gata. Mă bazez pe implicarea unor ofertanți serioși, cu experiență, care să fructifice și toate celelalte studii efectuate până acum, în măsura în care acestea mai sunt valabile.

Pe baza studiului de fezabilitate, SAPE va identifica în mod competitiv și transparent parteneri privați pentru o companie de proiect. Viziunea mea este ca statul să rămână minoritar în acest proiect, iar partea privată să garanteze atât capitalul necesar, cât și continuitatea acestui proiect strategic și complex, care va putea fi finalizat într-o perioadă de 8-10 ani de zile, pe baza estimărilor experților. Toate datele le vom avea prin studiul de fezabilitate. A venit timpul acestui proiect — mai bine mai târziu decât niciodată.”

Oportunitatea și necesitatea realizării proiectului centralei hidroelectrice cu acumulare și pompaj (CHEAP) Tarnița – Lăpuștești

Oportunitatea și necesitatea realizării proiectului centralei hidroelectrice cu acumulare și pompaj (CHEAP) Tarnița – Lapuștești se bazează pe următoarele avantaje și funcțiuni asigurate pentru sistemul energetic național de o centrală de pompaj: creșterea gradului de siguranță al SEN; transferul energiei electrice de la golul de sarcină la vârf; arbitrajul pieţei de energie electrică; rezerva de avarie de scurtă durată; reglajul frecvență-putere și rezerva turnantă; furnizarea de rezervă reactivă și reglarea tensiunii în SEN; schimbul prin interconexiune în cadrul UCTE; repunere în funcțiune SEN- black start capability, capacitatea de a restabili interconexiunile de rețea în cazul în care se produce o pană de curent; implementarea și gestionarea SEN a surselor regenerabile intermitente de energie electrică asigurând condiții optime pentru instalarea unei puteri mai mari de 4000 MW în centralele electrice eoliene.

Hidrocentrala Tarnița – Lăpuștești va fi un furnizor regional de servicii de echilibrare și stocaj, fiind cea mai bună locație din România pentru dezvoltarea unui proiect de centrală hidroelectrică cu acumulare prin pompaj. Aceasta va contribui la asigurarea securității energetice a României și a unei părți din Europa Centrală și de Est, în contextul războiului din Ucraina, al pericolului crizei energetice europene și al variațiilor necontrolate ale prețurilor la energie.

Ministerul Energiei, prin SAPE S.A., a inițiat una dintre cele mai transparente și competitive procese de selecție pentru studiul de fezabilitate al Hidrocentralei Tarnița – Lăpuștești, încurajând mediul privat să participe cu soluții ingenioase și benefice pentru România.

Ofertele se pot depune până pe 4 decembrie 2023.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 8
Cosmin Pam Matei 4592 Articole
Author

24 de Comentarii

  1. Este foarte bine pentru Romania sa se faca aceasta hidrocentrala. Sper ca proiectul sa nu se blocheze in studiile de fezabilitate ca autostrazile, si realizarea sa fie una de calitate si la un pret corect, nu ca podul de la Braila care deja a inceput sa crape.

  2. Daca ii lasau pe chinezi sa o faca, ar fi fost gata de mult. Dar cand politicienilor sunt adeptii ciocolatei occidentale, mai stam din cand in cand la lumanare

  3. Toate tarile din Europa mai putin Malta care nu are conditiile de relief,au centrale de pompaj,(chiar si plata Ungarie gasise acum 15 ani o locatie)numai Romania cu locatii deosebit de favorabile ,nu are nici o centrala de pompaj,mai mult Virgil Popescu omul OMV a scos din strategia energetica centrala de pompaj in timp ce Austria mama OMV are 7000 MW instalati in centrale de pompaj ,MW cu care face afaceri financiare stralucite cu Germania si Elvetia
    Centrala de pompaj conditioneaza dispecerizarea energiilor solara si eoliene ,lipsa ei arata ramanerea in urma a Romaniei in domeniul energetic

    PS dobitocia merge mana in mana cu guvernarea

  4. cu o putere instalată DE PANA LA 1.000 MWh.

    -e clar,
    va fi ZERO BARAT,
    pana in 1000 de m’ui la mu’ie cu kil de watt si in fiecare ora.

  5. Incet incet, tot ce s-a proiectat pe vremea lui Ceausescu revine in actualitate si se pune in aplicare.
    De ce l-am omorat pe Ceausescu?

  6. …dap…si acesta se va opri la stadiul studiului de fezabilitate…dupa, se vor descoperi ceva rame pe cale de disparitie, studiosul cu fezabilitatea ramane cu banii…poate a uitat burduja ca avem 12 hidrocentrale gata in proportie de 95/98% care se impiedica de avize de mediu, ceva cu arii protejate…ar dura 5 minute sa schimbe legea si mai putin de un an ca mare parte din ele sa fie finalizate, pe mai putini bani decat costul studiului de fezabilitate…

  7. Inainte de lovitura de Stat din dec 1989 montata de Securitate dirijata de CIA, Romania lucrase bine in domeniul Hidroelectric, tot ce exista in domeniu a fost realizat sub Comunisti, vreme de 30 de ani. Dupa Lovitura de Stat Secu – CIA din 1989 in Romania NU s -a realizat nimic….Privind Autostrazile, in 1985 la Ministerul Transporturilor sala 6, se putea vedea Harta Autostrazilor Romaniei pana in 2025…..ce trebuiau sa faca Comunistii….Dupa 1990 s – a facut o mica parte, dar NU de romani…Azi romanii nici nu au cu ce sa faca…Nici un utilaj, nici um mijloc de transport NU se mai face in Romania…Chiar asa sa importi totul, nu merge..

  8. Cică în lacul de la Tarnița sunt niște peștoi babani, dar nu cât Puiul de securici , care iese la *înaintare săptămânal cu câte o *momeală pt. * Guvizi . După ce-i făcu Prosumatori de frunce și-i îndatoră la cămătari pe două decenii , le-a *tăiat macaroana de legătură la rețea , astfel încât să se *sature de curent ziua la soare , noaptea la lumânare sau de la *Mandatarii lui= investitorii SERIOȘI PRIVAȚI-DE STAT OCCIDENTAL( *Enel , Enel de aur / Cu piatră SCUMPĂ la miljoc…) . Bă , Hahalerelor , unde-ați văzut voi Mandatarii să *marce banu în baraje și turbine . Bine , barajul și lacul sunt făcute de ăl BĂTRÂN , acum pe el se dau cluuujenii cu barca , dar orișicât . Mandatarii sunt ca tine cu Know HAU HAU-L ( *ALBA -NEAGRA ) , i-a Factura , n -a Factura , *marcă BANU… Dar de CHE Răstorița, CHE-urile de pe Jiu , CTE Iernut , toate aproape de PIF , AI MAI AUZIT CEVA? La MINTIA se lucrează intens la demolare / TABULA RASSA bă !!!

  9. Nene, ce s-a *proiectat pe vremea lui Ceaușescu s-a făcut ,numai că a ieșit ca *mașina de spălat de la UM. Cugir ( când s-o montezi ieșea mitralieră – acum am evoluat , nu mai facem nimic ) . Din Canalul București-Dunăre ieși o măndrețe de Crescătorie de șobolani , de-i zice Delta Force oan Văcărești . La IMGB și la ICM Resița( generatoare electrice , navale , turbine , motoare ) creștem bălării, iar pe cămp în loc de cereale *cultivăm solare și mori de vânt . Facem *navele la bisericile primului NAVETIST al Țării , p-alea făcute la Galați și Constanța le-a *măritat Chiorul REALES tot ca NAVETISTUL . Eram pe zero cu *mălaiul la *cîmătari , unii zic chiar pe plus , dar acum ne putem și noi fandosi că suntem *credibili adică creditați JMECHERI cu vreo sută cinzeci de miliarde de parai , ceea ce nu e de ici , de colo… Numai un *nostalgic nu înțelege..

  10. Se va realiza la fel ca toate autostrazile desenate cu carioca pe harta Romaniei de Sova.Dar metodele astea de propaganda sint intotdeauna lansate inainte de alegeri ca sa pacaleasca pe romani.Ca sa nu mai vorbim de Romania educata ,sau Romania lucrului bine facut ,ambele planurile lui Johannis.

  11. nu va faceti probleme, un oneghe sorosist are deja poze cu gandaci din zona. centrala se va face la unguri, ca la aia nu se anuleaza proiecte de infrastructura de catre doi trotinetisti cu stampila.

  12. Sper ca n-o construieste Bechtel. Si o mica atentie autorului: puterea hidrocentralei este de 1000MW, si nu de MWh. Cred ca nu-s mai aminteste de la scoala. Ultima-i energie nu putere.

  13. @Vltere Cojman,

    NU Noi, ROMANII la-ma impushcat pe Ceusescu !

    RUSHII in PRINCIPAL,

    cu Acceoptul bucuros al Javrelor de Atunci, care si-u trimis SIELE Ucigashii, dpoar =doar il voi MAI pacali in PLUS pe Idiotul IDIOTILOR „POLITICI” din Istoria Lumii, Gorbaciov …

    IN SECUNDAR,
    pe Fondul PROSTIILOR facute de Ceausescu in Ultimii ZECE Ani de Domnie,
    Securitatea Romana a FACILITAT Murdara Opratiune.

    PROSTII generate de Boalalui (Diabet PASAT de Reaua TRATARE … ) SI de Inductia din Proximitate, cu Unde InfraSonore SI EM de ANUME Frecvente din Proximitate …

    Problema Asistentei Securitatii este ca NU a facut-o DECISIV si RAPID, inaintea Liftelor Implicate si enumerate mai sus !

    MUREA si Ala, Amaratuu’ de el, EROIC, preum Allende.

    NE scutea de Rushinea BUCURIEI cu care am asiastat la Mizeria din Decembrio 1989 si MAI ALES la Prostia si NeSimtirea de a NU NE revolta instntaneu la Crima EXRESA in Ziua de CRACIUN , Sarbatoare MARE la Romani.

    NU se intra Buluc in CC, de catre TOATE Scursuriel Strazii si din Romania SI din … URSS, Sediul PUTERII si NU se furau Bani, Documente Istorice, etc.

    NU ar fi murit DEGEABA Sarmanii Fryers, conditionati de Mizerie si … PROSTIE, chemati secila de Zmeckers sa puna o Parafa CRIMINALA pe LOVILUTZIE, de Autentticitate Jegoase, repede devoalata …

    ASTA s-a intmplat pen’c SI Securitatea a fost DIVIZATA in Gasti Diverse, confroam AFILIERII de Dinaninte de Lovilutzie.

    Prsonala am fost dezamagit profund de REALA Fatza a Securitatzii, aratata CLAR IN si DUPA Lovilutzie …

    NU imi venea sa crez’ca ASHA un Hal de Organizatzie poate pen’ca sa existe …

  14. ca mai putem spera, in finalizarea unor investitii, dar nu pricep de ce trebuie ”studiu de fezabilitate” si de ce costa 3,5 milioane de euro, s-au schimbat muntii? sau asa se numeste acum bunavointa UE sau de la guvern?

  15. 1. Astia care au terminat si studiat la universitate sunt revarsati de cultura,le iese si pe fund si pe nas,prin toate orificiile. Pe teren insa, sunt multi dintre ei si pe la tv si pe la ziare certati cu ortografia limbii romane.In creierele lor numai inginerii si restul lumii ar avea astfel de probleme.Bai ziaristule analfabet unitatea de masura pentru putere se cheama wat cu multiplii si submultiplii lui. nu wath. Wath este energie. Asta o invatai la liceu daca nu treceai prin el ca rata prin apa.
    2.Studii de fezabilitate? O jmecherie inventata de mafia din politica cu care se ciordesc banii de la toate investitiile pe care le fac astia care ne conduc.(poduri,autostrazi, etc).Pun laba pe proiecte gata facute de institutiile de proiectare din vremea lui ceasca dupa care si le insusesc fara merit cu gaselnita studii de fezabilitate si alte magarii de furat bani fara munca.Proiectul acestei hidrocentrale Tarnita se gaseste la ISPH gandit la ultim detallu de executie din vremea lui ceasca, anii 70-80.Nu l-a demarat ceasca ptr ca la bugetul si la investitiile de la acel moment nu se incadra in temenul de recuperare normat de 10 ani. Urma. Astia chiar nu se mai satura de furat?

  16. voi sunteti la putere de 34 de ani si chiar de 79! Cine v-a oprit sa terminati o lucrare aproape finalizata?
    Mai carat-va cu gulgutele voastre bolsevice!

  17. Nu mai dati iama cu chinezii.Eu am toate interventiile tehnice pe care le fac in afara tarii.Dintre care si in Africa.Tarile africane fie din Magreb,fie din centrul Africii au contractat firme chinezesti pentru infrastructura rutiera.Pe linga faptul ca au lucrat prost au avut si foarte multe intarzieri.
    Sunt un dezastru,in Algeria autostradele sunt pline de gropi si sleauri,autostradele facute de chinezi sunt „drumuri ale mortii”
    Asa ca ar trebui sa se gandeasca bine guvernantii.
    Din pacate verbul „a gandi” nu face parte din cotidianul conducatorilor.

  18. Eram sigur, inainte sa citesc articolul,ca e vorba despre hidrocentrala de la Tarnita ))
    Este necesara? Era inainte!!!
    Cine va avea de castigat daca tinem cont de clasa politica tradatoare?
    Noi?
    Colonia indatorata !!! si supusa, care face imprumuturi sa plateasca dobanda imprumuturilor lui Catu’ agent strain ‘tacolat in SUA la studii cu droguri? ) Suntem incurajati sa facem lucrari care sunt utile altora?
    Cine va …profita?
    Slugile?
    A ha ha )))

  19. Pe zi ce trece, tot mai multe proiecte ale lui Ceausescu sunt repuse pe tapet si in aplicare…
    Oare de ce l-am impuscat?

  20. nu am citit decat articolul (ca sa nu fie cumva confuzia intre MW si MWh chiar la minister ca s-a umplut ministerul de aia care nu prea stiu care este diferenta intre putere si energie!) si sunt necesare doua lamuriri in plus (una cu tenta personla): NU este nevoie de alt SF ( a explicat cineva de ce) ci doar de actualizare economica, centralele eoliene aveau OBLIGATIA sa asigure pe cheltuiala proprie o parte din puterea de baza instalata (min 30%) cu rezervare tertiara rapida ( ceva de genul generator pe benzina cand iti cade curentul acasa, ca explicatie banala) ca vantul e vant si se opreste cand iti e „lumea mai draga” si o patesti (izolat fiind!) ca occidentalii (de vreo doua ori parca) , din surse sigure si cu pornire rapida (hidro se „preteaza” cel mai bine pentru asta), daca nu exista aceasta rezervare (pompaj ,import , etc) in situatii de deficit in sistem deci si in PIATA cum sa mai functioneze SPECULA (vezi ENRON!)…poate intelegeti de ce nu s-a dorit aceasta centrala in Romania!… sa „moara” speculantii?…cum ar fi asta? …si tocmai in Romania?!!!

  21. Succesuri la studii de fezabilitate ! Cât privește investiția , studii adevărate au fost făcute de Institute de cercetare și dezvoltare a infrastructurii energetice , pe vremea comuniștilor . După aceste studii deja a inceput investiția propriu-zisă in Barajul de Acumulare in Pompaj Tarnița , dar facăndu-se cu bani românești și de către Hidroconstructia , o societate românească , le-a putit celor de la FMI-BM și din dorința de a subdezvolta la maxim Romania lui Guța și Florin Salam, au propus diminuarea acestor investiții ,,neprofitabile”.
    A fi prost e o virtute postdecembristă , ( mârșavi pentru politicieni).

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.