S-a stins o răscoală, dar a mocnit alta

Primele reacții din PSD cu privire la OUG pe legile justiției adoptată luni în Guvern.

Liderul senatorilor PSD, Șerban Nicolae, și-a schimbat poziția față de ordonanța de urgență privind legile justiției. Dacă inițial se declara revoltat de prima formă a ordonanței, luni Șerban Nicolae a declarat, pentru Mediafax, că este bine că au dispărut „cele mai flagrante lucruri” din OUG, dar că sunt unele prevederi care „reclamă o aprofundare a justificărilor”.

„Sunt lucruri care reclamă o aprofundare a justificărilor. Pot să fiu de acord că era o chestiune de factura ordonanței de urgență în privința vechimii necesare pentru pensionare la magistrați, pot să fiu de acord că era o chestiune de urgență pentru clarificarea unor aspecte care privesc procedura de revocare a unor membri aleși ai CSM, dar mai departe nu am înțeles care era urgența cu fixarea pe posturi a celor care sunt acum la Parchetul Înaltei Curți, care era urgența cu modificarea condițiilor de vechime pentru accesul în funcții”, a spus luni, Șerban Nicolae, despre OUG pentru legile justiției promovată în Guvern de Tudorel Toader.

Senatorul PSD a menționat că este bine că au dispărut din textul ordonanței ceea ce „nu se putea accepta și nu se putea justifica”.

„E posibil să fie justificări și argumente, dar astea le vom vedea cu ocazia dezbaterii în Parlament a legii de aprobare a ordonanței. Oricum, e bine că au dispărut acele dorințe de modificare la răspunderea magistraților și de revocare a membrilor CSM cu vot în plen, pentru că erau cele mai flagrante lucruri în privința a ceea ce nu se putea accepta și nu se putea justifica”, a mai afirmat Șerban Nicolae.

Vicepreședintele Camerei Deputaților, Eugen Nicolicea, a susținut la rândul său, luni, că ordonanța de urgență privind legile justiției, adoptată în ședința de Guvern, răspunde criticilor aduse de Comisia de la Veneția și de prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans.

„Cred că, prin această ordonanță, Ministrul Justiției încheie un capitol în ceea ce privește criticile lui Timmermans și ale Comisiei de la Veneția, ceea ce este un lucru benefic”, a spus Eugen Nicolicea (PSD).

Întrebat dacă apreciază că este nevoie și de alte modificări care să fie introduse prin legea de aprobare a OUG, Nicolicea a spus că „dacă se vor ivi pe parcurs alte probleme” atunci Parlamentul va interveni.

„Acest lucru evident că nu se întâmplă imediat, procesul de legiferare în Parlament este de durată, dacă se vor ivi pe parcurs alte probleme, vor fi rezolvate de Parlament, doar că ele nu intră în aplicare decât după finalizarea procedurii parlamentare. Pe moment, doar ceea ce a propus Ministrul Justiției va fi în vigoare”, a spus deputatul PSD.

Totodată, deputatul PSD Florin Iordache a declarat, luni că modificările aduse Legilor Justiției prin Ordonanța de urgența adoptată de Guvern, sunt foarte bune și că toate prevederile se regăsesc în observațiile Comisiei de la Veneția.

„Sunt câteva chestiuni care vizează mai multe aspecte. Chestiunea cu pensionarea, cu CSM, cu membrii societății civile din CSM și revocarea membrilor CSM, toate se regăsesc în observațiile Comisiei de la Veneția. Corelările legii 303/2004 (privind statutul magistraților – n.r.) și legii 317/2004 (privind CSM – n.r.), la acele numiri și revocări la procurorii șefi de secție erau contrare între cele două legi. Mai sunt și chestiuni care vizează o mai bună funcționare a secției speciale, cât și acel interviu public, în mod transparent”, a afirmat Florin Iordache, luni pentru agenția de presă citată.

Acesta a adăugat că modificarea care prevedere creșterea la 10 ani de experiență în profesie pentru a accede la funcția de procuror în DNA și DIICOT este justificată și că este bine că nu au fost modificate prevederile privind răspunderea magistraților.

„Cred că sunt niște creșteri normale și se justifică prin faptul că fiind Parchete specializate cred că trebuie o anumită experiență. Modificările sunt foarte bune și este bine s-a renunțat la modificările legate de răspunderea magistraților, la cea cu ministrul, titular al acțiunii disciplinare și acea prorogare de 4 ani pentru pensia anticipată”, a completat Florin Iordache, care a fost și președintele Comisiei parlamentare speciale pentru Legile Justiției.

Opozanții din partid nu se lasă

În schimb, senatorul PSD Adrian Țuțuianu, unul dintre opozanții lui Liviu Dragnea din partid, a declarat luni, după ce Guvernul a adoptat OUG care modifică Legile Justiției, că „nu e în regulă” că a fost adoptată „foarte rapid”, iar actul normativ trebuia discutat în prealabil, în interiorul formațiunii politice.

„Eu cred că trebuia discutată în partid, mai ales că de doi ani de zile stăm pe masă cu Legile justiției. Să vii cu o ordonanță așa, foarte rapid, mi se pare că (…) nu cred că e în regulă. Nu am văzut ordonanța. Vreau să o văd mai întâi. Nu cred că e în regulă. În momentul în care am să văd ordonanța o să fac comentarii mai avizate”, a afirmat senatorul PSD Adrian Țuțuianu, luni la Parlament.

Țuțuianu a susținut totodată luni că în continuare sunt nemulțumiți în partid, chiar dacă a fost un vot masiv pentru Liviu Dragnea.

„Eu ce am spus nu retractez pentru că sunt un tip vertical. Spun cu convingere și fermitate și am făcut discuțiile în partid, e regretabil că avem câțiva care au alte preocupări și au înregistrat discuții vare erau până la urmă în cadrul privat. Sunt membru PSD de 20 ani, nu m-am plimbat prin partide politice, am învățat ceva carte și când mă pronunț, mă pronunț în cunoștință de cauză (…) Nu plec din PSD, dacă vrea cineva să mă dea afară voi aștepta până revin”, a declarat Adrian Țuțuianu.

Întrebat dacă scrisoarea citită în CEx PSD are aceeași susținere din partea parlamentarilor, Adrian Țuțuianu a răspuns: „Eu cred că sunt foarte mulți oameni care împărtășesc, cel puțin în parte, ce am spus. Am vorbit cu unii colegi și nu sunt puțini deloc”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Ioana Radu 8518 Articole
Author

4 Comentarii

  1. Cel mai competent ministru din guvernul Romaniei.
    Felicitari domnule Toader!

    • Tudorel Toader președinte! Bineînțeles dacă vrea, iar dacă nu vrea trebuie forțat! Președinte cu forța, să crape diezii de ciudă!

  2. Pana la coada Legea raspunderii magistratilor trebuie sa reglementeze in buna parte actul de justitie in amarata noastra de tara, sper ca meseriasul ” care este ” Ministrul JUSTITIEI, domnul Tudorel Toader, sa puna oarece ordine in zona JUSTITIEI, sa speram ca JUSTITIA nu va mai fi o arma, o unealta, in mana celor care se amesteca copios si abundent in trebile noastre interne dupa ticalosia din dec.’89 despre care unii spun asa gravi ca a fost ” revolutie ” ! Sa auzim si de mai bine !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.