S-au scos la licitație și restul resurselor din Marea Neagră

Transgaz

Șase perimetre cu resurse de hidrocarburi offshore (din mare) și 22 de uscat au fost scose la licitație pentru acordarea concesiunii de Agenția pentru Resurse Minerale. Lista perimetrelor a fost publicată în Monitorul Oficial.

Căutătorii de petrol şi gaze vor putea licita pentru cele 22 de perimetre onshore şi 6 offshore scoase la licitație în cadrul rundei XI, la zece ani de când statul roman a organizat precedenta licitație. Perimetrele scoase la licitație au perimetre cuprinse între 700 și aproape 1.100 de kilometri pătrați.

Potrivit ordinului, persoanele juridice române sau străine interesate vor depune oferte până la ora 15.00 a celei de-a 120-a zile lucrătoare, care începe din ziua lucrătoare imediat următoare datei publicării anunţului privind organizarea rundei în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Negocierea acordurilor petroliere începe în termen de 15 zile de la data notificării câştigătorului ofertei, dacă nu au fost formulate contestaţii.

Anunțul ANRM a fost anunțat acum mai mult de o lună, ar fi trebuit să se facă în a doua jumătate a lunii iunie, dar, nu știm de ce, abia acum este oficial. În luna februarie a acestui an, ANRM pregătea terenul pentru marele anunț, arătând că marea concesiune se va face în cursul acestui an. „Preconizăm că Runda XI, pentru perimetrele petroliere de explorare, în cadrul căreia vor fi scoase la licitație 28 de perimetre: 6 offshore și 22 onshore, în mărime estimată de aproximativ 1.000 kmp, va avea loc în cursul anului 2019”, informat Agenția de stat care gestionează resursele de subsol ale României.

Anunțul oficialilor de stat privind noile concesiuni vine imediat după ce, luna trecută, Federația Patronală Petrol și Gaze din România, care reunește principalele companii din domeniu, a publicat rezultatul unui studiu de piață realizat de Emerton în care se arată nerăbdarea cu care actorii din domeniu așteaptă noi resurse pentru a fi exploatate. „Spre deosebire de mai multe țări învecinate, oportunitățile de investiții în sectorul upstream sunt foarte limitate în România. Ultima rundă de licitații (a zecea ediție) are o vechime de aproape zece ani. Jucătorii din segmentul upstream încă așteaptă lansarea celei de a 11-a runde. Lipsa de oportunități de investiții limitează intrarea noilor jucători în segmentul upstream”, se arată în studiul „Piaţa gazelor naturale din România: cum garantăm securitatea şi competitivitatea sectorului”.

Numai actori străini

În Marea Neagră, există deja actori ce dețin concesiuni de gaze, Exxon-Petrom, Black Sea Oil&Gas și LukOil – Romgaz. BSOG a anunțat deja că începe exploatarea și estimează că va extrage primele cantități la anul sau, cel târziu, în prima parte a lui 2021. Cele mai mari rezerve sunt în perimetrul Trident al Exxon – Petrom, acest consorțiu întârziind să anunțe decizia finală, ultimele declarații din partea reprezentanților fiind că așteaptă încă un cadru fiscal și de reglementare predictibil. Aici sunt peste 120 de miliarde de metri cubi de gaze. Rușii de la LukOil au anunțat că dețin și ei 35 de miliarde de metri cubi în rezerve, dar nimic despre planurile privind o posibilă exploatare. În total, pe concesiunile deja acordate în mare, se estimează circa 200 de miliarde de metri cubi de gaze. Cel mai probabil, în condițiile în care România nu prea are consum intern(doar 1 din 3 gospodării sunt branșate iar industrie care să consume masiv nu mai este), acestea vor lua drumul exportului. UE le vrea și ne-a dat și bani pentru a construi conducta care să le care la Viena, ungurii le vor foarte mult și au și făcut presiuni până la Washington pentru a aîncepe odată exploatarea, Ucraina este și ea interesată, de când au probleme politice cu rușii.

Regimul fiscal al gazelor din mare este reglementat prin legea off-shore adoptată la finele anului trecut, care prevede ce redevențe și ce taxe pe veniturile realizate din extracție se impun concesionarilor. De asemenea, mai legiferează că 50% din toate gazele extrase trebuie vândute pe piața locală. Nu înseamnă că această prevedere garantează că gazele vor și rămâne în țară, pentru că achizitorul este obligat doar să dețină o firmă înregistrată în România, prin intermediul căreia poate exporta.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Mihai Soare 1067 Articole
Author

10 Comentarii

  1. Dacas il puneti pe Vosgania sa „negocieze”, precis ramanem fara gaze si inclusiv posibilitatea de a cumpara de la aceste consiortii!!

  2. Nu scoateti si Marea Neagra la licitaie,mai „dublu standard” PSD?Romania nu mai stie sa exploateze o mina (numai Canada stie) nu mai e in stare sa opereze o platforma marina (numai SUA stie),nu ne putem taia singuri padurea (numai Austria stie) Bine ca nu avem bomba atomica,ca o bagam in gura de cretini ce suntem!Redusii mintal nu sunt neaparat ramasi in urma,ei sunt oameni poolitici de prim rang!

  3. Nu scoateti si Marea Neagra la licitatie,mai „dublu standard” PSD?Romania nu mai stie sa exploateze o mina (numai Canada stie) nu mai e in stare sa opereze o platforma marina (numai SUA stie),nu ne putem taia singuri padurea (numai Austria stie) Bine ca nu avem bomba atomica,ca o bagam in gura de cretini ce suntem!Redusii mintal nu sunt neaparat ramasi in urma,ei sunt oameni poolitici de prim rang!

  4. E trist , prietenii nostri ne_au vandut la austroungarorusi si astazi ne cer impozite mizerabile pentru gazele exploatate . Iar md Dancila am auzit-o aseara ca este deacord sa reduca impozitarea pentru derbedeii astia straini ce ne exploateaza resursa . Daca asta este spirit romanesc inseamna ca prietenia cu americanii ne este suficienta , chiar daca din tara mai pleaca 6 milioane de foame . Guvernul Ungariei le impoziteaza si universitatile de pe teritoriul maghiar , iar noi nici redevente pe resurse nu avem voie a incasa . E josnica aceasta prietenie si ma revolta pana la lacrimi .

  5. argumentul lui isărescu că nu trebuie să avem rezerva de aur mare că iese cu război și pierdem și țara e valabil și în această situație??? una-două se bate ucraina cu rusia și se închide marea și se instalează niște firme sub control ONU care să le exploateze ca să/și plătească salariile de pacificatori( serbia, siria, libia,irak, afganistan, africa…

  6. Nerusinata de Dancila încerca s-acopere porcariile PS, de la 22 decembrie pâna la 2019. În ’89, România nu mai avea datorii. Acuma ele-i depasesc PIB-ul. De la 1989 si pâna-n 2019 criminalii vânzând tot ce se condtruise-n tara de zeci de generatii, adica industria, agricultura si patrimoniul arhitectonic, pentru a ajunge, acuma, la rezevele naturale. La fel se-ntâmplase si-nainte de WW2, si tot cu americanii, „Româno-Americana”. Pasarile de prada napustindu-se asupra incompetentei, de la Petre Roman la Dancila, si-a relei vointe, de la Catarama (care dizolva Directiile ministeriale, detinatoare de valuta în felul asta distrugând comertul exterior al tarii, pâna la Isarescu, autorul, în anii ’90, al unui val de devalorizari-inflatii ale leului, care dizolva a doua oara economiile, si publice, si ale particularilor. Tradatorii, fiindca altceva nici nu sunt, nefiind, si de la-nceput, de sub Petre Roman, în stare sa construiasca bugetul national. Constituit din impozitele populatiei. Ce fac ei se cheama delapidarea banului public. Infractiune continuata, de la 22 decembrie 1989 pâna-n ziua de azi.

  7. Eu unu as lua cele 3 partide -hai sa le zicemimportante- PSD,PNL,si ala a lui Barna ca imi scapa numele, si le-as cere sa faca fiecare un plan de cum sa gestionam resursele din Marea Neagra,si nu numai, adica cit trebuie sa ramina in tara, cit revine guvernului, preturi ,taxe etc.Si aceste planuri sa mai si fie urmate. Daca nu ,trimis acolo linga Dragnea sa faca guverne in pirnaie.Ca asa o sa tot auzim pe „ceilalti” ce bine ar fi facut ei,ca astia sunt tradatori de tara,etc.

  8. D’le , as bloca toate perimetrele inca neexplorate /neexploatate. N-as mai scoate nimic la licitatie , intrucit romanii nu beneficiaza de bogatiile subsolului lor . Iar celor ce exploateaza perimetre le-as impune conditii economice astfel incit sa plece ei , fara sa fie nevoie sa-i dau afara . Gazul rusesc e mai ieftin . As face conducta sub Marea Neagra , asa cum fac nemtii in Marea Baltica

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.