Să curgă banii – 220 de mil. € pentru școli și grădinițe

Guvernul virează de urgență către autoritățile locale 220 de milioane de euro pentru școli și grădinițe.

Guvernul suplimentează bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale cu 1 miliard de lei (220 de milioane €) pentru construcția de grădinițe și școli, în cadrul Programului Național pentru Dezvoltare Locală. Practic, acești bani vor ajunge și la primari și șefi de consilii județene, care pot construi aceste unități de învățâmânt pe repede înainte, astfel încât să facă un bine și comunității, dar și să puncteze electoral în perspectiva alegerilor locale și parlamentare de la anul. Suma de 1.000.000 mii lei prevăzută prin prezentul proiect a fi alocată din Fondul de rezervă pentru finanțarea PNDL etapele I și II asigură continuitatea derulării programului în perioada imediat următoare, respectiv lunile iulie și august, în condițiile în care pe perioada verii sunt realizate majoritatea lucrărilor aferente obiectivelor de investiții incluse în program”, se arată în Nota de Fundamentare a proiectului de HG menționat.

PNDL pentru perioada 2017 – 2020 are prevăzut un buget total de 30 de miliarde de lei pentru 7.180 de proiecte de investiții. Între acestea se găsesc 2.500 de creşe şi grădiniţe şi 2.000 de unităţi de învăţământ preuniversitar care necesită efectuarea de lucrări de realizare/extindere/reabilitare/modernizare/dotare în vederea obţinerii autorizaţiilor de funcţionare şi pentru desfăşurarea în bune condiţii a procesului educaţional, pentru care se asigură finanţarea multianuală, conform prevederilor legale, până la finalizarea acestora.

Miliarde pentru primari

PNDL este cel mai important program național de investiții, fiind derulat prin Ministerul Dezvoltării. Anul trecut a avut, potrivit execuției preliminate, credite de angajament de peste 12,6 miliarde lei și credite bugetare de circa 2,7 miliarde lei. Pentru acest an, proiectul de buget prevedea 1,3 miliarde lei credite de angajament și peste 1,9 miliarde lei credite de angajament pentru PNDL II. Acest program este completat cu programele de finanțare pentru realizarea de locuințe și pentru reabilitarea termică sau consolidarea acestora. Prin Programul Național de Dezvoltare Locală, Ministerul Dezvoltării direcționează fonduri către comune, municipii, orășe şi județele. Programul este structurat pe trei subprograme:

a) Subprogramul „Modernizarea satului românesc”;

b) Subprogramul „Regenerarea urbană a municipiilor şi orașelor”;

c) Subprogramul „Infrastructură la nivel județean”.

În Bugetul 2019 sunt prevăzute Obiectivele 2019 – 2020: – includerea în cadrul Programului național de dezvoltare locală, Etapa II a până la 9500 de obiective de investiții din care cel mult 2500 de creșe și gradinițe și cel mult 2000 de școli; – alocarea, în perioada 2017 – 2020 a 30 miliarde de lei pentru realizarea celor cca 9500 de obiective ce urmează a fi introduse în Program; – pentru anul 2019 se estimează finalizarea a până la 1280 de obiective de investiții incluse în Programul național de dezvoltare locală, Etapa I. – continuarea finanțării până la finalizare, conform contractelor de finanțare pentru obiectivele de investiții din cadrul PNDL etapa I – perioada până la 31 decembrie 2020, estimandu-se a se finaliza 2442 obiective de investii; – continuarea finanțării obiectivelor de investiții, conform contractelor de finanțare pentru obiectivele de investiții din cadrul PNDL etapa II – perioada 2017-2020, pentru anul 2019 estimându-se finalizarea a 550 de obiective de investiții.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Mihai Soare 1083 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.