PSD s-ar putea folosi de TikTok …funcţioneze probabil şi în Europa, pentru că degeaba încerci să ceri moderarea conţinutului sau să amendezi o încălcare de deontologie, când entitatea cu pricina este în China, de exemplu, sau în altă parte unde este imposibil să îşi primească sancţiunea. Score: 0,26
Pragmatismul preşedintelui chinez Preşedintele Chinei, Xi Jinping, a primit miercuri la Beijing reprezentanţi americani ai lumii de afaceri, a informat presa de stat, într-un moment în care China curtează investitorii străini pentru a evita încetinirea economică, transmite AFP. Score: 0,28
Megaproiectul care va aduce marfa din China la Constanța Ruta de transport internațional transcaspică, din așa-numitul Coridor Mijlociu, ar putea deveni o legătură importantă între China și UE, a declarat Hikmet Hajiyev, șeful Departamentului de politică externă al Administrației Prezidențiale azere, într-un interviu acordat Global Times, relatează Trend. Score: 0,74
Rezoluţia ONU privind Gaza. ”Ar fi de neiertat” Rusia şi China au respins vineri un proiect de rezoluţie american care sublinia "necesitatea" unei "încetări imediate a focului" în Gaza în legatură cu negocierile pentru eliberarea ostaticilor capturaţi în timpul atacului sângeros şi fără precedent al Hamas din 7 octombrie de pe teritoriul israelian. Score: 0,26
Cererea ONU provoacă cea mai puternică confruntare între SUA și Israel Oficialii americani au susținut că încetarea focului și eliberarea ostaticilor sunt legate, în timp ce Rusia, China și mulți alți membri ai Consiliului au fost în favoarea unor apeluri necondiționate pentru încetarea focului. Score: 0,26
Consiliul de Securitate cere încetarea imediată a focului în Gaza Rusia şi China au respins vineri un proiect de rezoluţie american care sublinia "necesitatea" unei "încetări imediate a focului" în Gaza în legatură cu negocierile pentru eliberarea ostaticilor capturaţi în timpul atacului sângeros şi fără precedent al Hamas din 7 octombrie de pe teritoriul israelian. Score: 0,27
Făcătura Mai mult, de curând a fost anunțată un fel de alinață între Rusia, Iran, China și luptătorii houthi, din Yemen, grupare care beneficiază din plin și de sprijinul Statului Islamic. Score: 0,26
Sabalenka, un car de nervi! A spart racheta Zhu Lin (China) 6-4, 4-1 (abandon Lin) Caroline Garcia (Franţa/N.23) – … Wang Xinyu (China) 6-4, 7-6 (7/5) Elena Rîbakina (Kazhstan/N.4) – … Zheng Qinwen (China/N.7) 6-4, 7-5 Katie Boulter (Marea Britanie/N.24) – Score: 0,27
Uitaţi de serialul ”Game of Thrones”. Apare alt film şi mai ambiţios Plasată parţial într-un joc video virtual, acţiunea serialului urmăreşte acţiunile unui student în astrofizică din China care au consecinţe asupra întregului univers. Score: 0,26
Restrângerea drepturilor pentru a salva clima? India si China au fiecare o populație de circa 1,5 miliarde de locuitori și sunt în creștere economică. Score: 0,26
Politică fiscală mai strictă pentru zona euro …ar putea fi atras capital privat în Europa pentru a finanţa tranziţia costisitoare a continentului la o economie mai verde şi mai digitală, în timp ce concurează cu China şi cu SUA pentru tehnologii de vârf şi materii prime. Score: 0,26
Ursula von der Leyen pledează pentru reactoare modulare mici …implementarea de reactoare modulare mici (SMR), care sunt "o tehnologie promiţătoare" pentru care există o cursă internaţională în cadrul căreia concurează China, Rusia, Statele Unite, Japonia sau Argentina, şi de care sunt interesate o serie de state membre ale UE. Score: 0,26
Arma hipersonică testată de americani Rusia a lansat rachete hipersonice asupra unor ţinte în Ucraina, iar China a testat arme hipersonice, au afirmat responsabili militari americani. Score: 0,26
Taiwanul irită China via SUA Decizia va duce probabil la creșterea tensiunilor cu China. … Taiwanul a confirmat oficial prezența trupelor americane staționate permanent pe insulele sale din strâmtoarea Taiwan, o evoluție care ar putea escalada și mai mult tensiunile cu China. Score: 0,74
“Vizite de lucru” la Kiev, generalii fără soldați, corul ipocriților si Apocalipsa lui Macron (II) …periculos, în stare să stimuleze si să tracteze energiile economice ale UE și în același timp să se afle într-o poziție de cooperare activă cu principalii competitori ai SUA (China, Rusia, țările BRICS etc.) pe arena geo-economică și geo-politică mondială. Score: 0,26
Şosetele care l-au înfuriat pe rege: „Luăm problema în serios” Furnizorul şosetelor, Xin Jian Chang, şi-a cerut la rândul său scuze explicând că "şosetele problematice făceau parte dintr-o încărcătură mai mare de 18.000 de perechi" comandată de o companie cu sediul în China. Score: 0,26
Cine spune ”SUA nu au niciun drept” să se amestece în Marea Chinei de Sud China a declarat marţi că SUA nu au niciun fel de legitimitate pentru a interveni în Marea Chinei de Sud, după ce Washingtonul s-a angajat să sprijine Filipinele în cazul unui conflict cu Beijingul în această vastă zonă maritimă disputată, relatează France Presse. Score: 0,30
Noi reguli pentru marile companii din tehnologia digitală Astfel, începând cu data de 7 martie 2024, marile companii tehnologice globale (cinci din Statele Unite ale Americii și una din China) care derulează afaceri în relație cu utilizatori din UE trebuie să îndeplinească noi cerințe. Score: 0,26
Unde se va afla România peste 20 de ani Fac de la început precizarea că cea mai mare economie din lume, China, lipsește din această testare, pentru că la precedenta (2018) s-a situat pe primul loc, dar a participat doar cu patru provincii, populate de doar o șeptime din totalul populației de elevi. Score: 0,26
UE nu trebuie părăsită, ci schimbată Ursula von der Leynen se lăuda cu modul în care „a scăpat Europa de gazul și țițeiul rusesc”, dar nu spune că, urmare a politicilor sale, prețul energiei electrice în UE este de 2,5 ori mai mare decât în SUA și China. Score: 0,28
Alegeri în Rusia: o fraudă și o victorie a Vestului …deținuților politici) a fost refuzată de Comisa Electorală Centrală, iar navetistul politic Boris Nadejdin (susținut de Mihail Hodorkosvski), care critică dependența Rusiei de China și războiul din Ucraina, a fost și el eliminat. Score: 0,26
Carnea de piton, aliment de viitor Carnea de șarpe este cunoscută drept sursă de hrană durabilă, bogată în proteine și săracă în grăsimi saturate și este un aliment consumat pe scară largă în Asia de Sud-Est și China. Score: 0,26
România ca proiect geopolitic și interesul național românesc în contextul dezordinii mondiale actuale (X) Mai presus de toate va fi de convenit nu doar că România nu are interesul de a se implica în controversele americano-chineze, altfel decât pentru a facilita coexistența pașnică dintre SUA și China, dar și că, în paralel cu apropierea de SUA, România își păstrează dreptul de a întreține relații parteneriale strategice cu China. Score: 0,28
România ca proiect geopolitic și interesul național românesc în contextul dezordinii mondiale actuale (IX) Pe o astfel de linie s-a ajuns ca, mai ales după 2014, atât UE cât și SUA să interzică României purtarea unui dialog în nume propriu și, cu atât mai mult, în interes propriu, cu Rusia (ca de altfel, și cu China). Score: 0,26
Kamala Harris, mesaj despre marijuana. ”Este absurd” Pe partea de aprovizionare, Gupta a spus că s-au înregistrat progrese în contactele cu China pentru a controla producţia şi transportul precursorilor chimici folosiţi pentru a produce fentanilul care ajunge apoi în Statele Unite. Score: 0,28
Utilitatea războiului din Ucraina și a ultimei „macronerii” …de necontestat când războiul se duce la câteva sute de kilometri de granițele NATO), dar și în privința sacrificiilor materiale pe care le va presupune un război rece cu China și încăpățânarea Bruxellesului de a continua politica ”verde” draconică. Score: 0,26