Făcătura

Despre un ofițer de informații se spune că e bun în măsura în care nu se știe că există. Asta, în situația în care nu te cheamă Turcescu Robert, ca să te dai singur în gât cum că ai fi ofițer acoperit pentru a te fandosi în fața gagicilor, semn al crizei bărbatului de 40 de ani.

Dacă ai face asta, ca ofițer de informații, ai da dovadă de o totală lipsă de profesionalism, pentru că ai pune în pericol o sumedenie de acțiuni informative trecute, în curs, ori viitoare. Mai mult, o astfel de situație ar trebui să te trimită direct la pușcărie pentru încălcarea mai multor prevederi legale în domeniu și în primul rând, pentru divulgarea unor informații cu caracter secret, indiferent dacă ele se referă la propria persoană.

Nu a fost cazul lui Turcescu, acela care mi-a fost coleg în a doua parte a anilor 90, pe când eram publicist comentator la Evenimentul zilei, un individ cu care, de fapt, nu am avut nimic de împărțit, dar pe care l-am evitat chiar și când exista minima posibilitate de a ne intersecta, neinspirându-mi niciun fel de încredere nici măcar din punct de vedere jurnalistic, părându-mi de o falsitate definitivă.

Însă, pornesc de la cazul lui, exprapolând, pentru a elimina firavele justificări ale oficialilor de la Moscova, legate de atentatul Crocus, așa cum a început el să fie denumit generic. Pentru că ce s-a întâmplat acolo pare a fi o făcătură inabil mascată.

Dacă privim spre informațiile oficiale ale rușilor, vom afla că, deși atentatul a fost revendicat în două rânduri de ISIS, el e prezentat ca fiind organizat de forțele de la Kiev. Cât privește avertismentul referitor la un posibil atentat transmis anterior de americani autorităților moscovite, el nici nu mai este amintit de Putin și ai lui, în mintea lor totul fiind deja catalogat încă dinainte de alegerile prezidențiale de acolo, drept o încercare de destabilizare a campaniei electorale.

Cumulând veștile de la Kremlin, ele trădează o manoperă aproape identică celei de acum 22 de ani, a atentatului de la teatrul Dubrovka, o altă făcătură dovedită în timp, organizată de FSB sub coordonarea lui Vladimir Putin, acela care și-a oferit astfel posibilitatea de a prelua puterea. Să analizăm, însă, ce s-a întâmplat acum.

Să fie cei patru atacatori de la Crocus City Hall, într-adevăr, de la ISIS? E foarte posibil. Mulți membri ai Statului Islamic provin din fostele republici sovietice. Și acum 22 de ani, atentatorii erau ceceni, adică, aparent, opozanți ai Rusiei. Dar cum, la acea vreme nu a fost exclusă, ba chiar a și fost dovedită complicitatea comandanților organizațiilor cecene pro-moscovite, nici acum nu poate fi exclusă complicitatea conducerii ISIS.

Dar, care este varianta Moscovei? Statul Islamic, sprijinit de autoritățile de la Kiev, au comis un atentat cu scopul de a pedepsi Rusia pentru situația statelor islamice/islamiste din componența Federației Ruse. Chiar așa? Este ISIS-ul, într-adevăr, dușmanul Rusiei? În niciun caz.

Deși ruși afirmă că sunt în conflict cu ISIS, pentru că Moscova a decis să sprijine guvernul sirian al lui Bashar Al Asad, să nu uităm că sprijinul s-a concretizat în atacurile îndreptate împotriva forțelor pro-democratice siriene, atacate și de Statul Islamic, sprijinit la rându-i de Iran, țară prietenă Rusiei. Deci, pe frontul din Siria, ISIS și rușii au fost aliați, având același obiectiv!

Mai mult, de curând a fost anunțată un fel de alinață între Rusia, Iran, China și luptătorii houthi, din Yemen, grupare care beneficiază din plin și de sprijinul Statului Islamic. Așadar, cum să fie ISIS în opoziție cu interesele Rusiei?

Că în atentatul Crocus au fost utilizați patru criminali ai Statului Islamic? E foarte posibil, dar asta nu exclude o înțelegere prealabilă a comandanților ISIS cu partea rusă, în punerea la cale a atentatului sub steag fals. Există posibilitatea ca atentatorii să declare că au acționat independent, față de Statul Islamic? În niciun caz, de vreme ce organizația a revendicat atacul. Așa au făcut și comandanții ceceni ai atentatorilor de la Dubrovka, revendicânt atentatul în încercarea de a acoperi manopera comună cu rușii.

Dar, la ce-i vor folosi toate astea lui Vladimir Putin? E oarecum simplu de răspuns. De abia reales în funcția de președinte pentru un nou mandat de șapte ani, odată cu acest atentat și-a oferit noi argumente pentru a restrânge și mai mult libertățile individuale ale cetățenilor, pretextând nevoia de a le asigura securitatea și făcând astfel trecerea de la un stat mafiot-polițienesc, la un stat mafiot-militarizat, așa cum au făcut și alții înaintea lui (Papa Doc-Haiti, Ghadafi-Libia, Mobutu-Congo etc.).

Invocând amestecul ucrainienilor, acum are și pretextul de a intensifica atacurile împotriva lor, concomitent cu ordonarea unor noi campanii de înrolare a rușilor, lucru de care suntem convinși că va urma. Sincer să fiu, nu exclud nici limitări impuse libertăților economice aplicate populației și orientarea și mai accentuată a economiei spre susținerea războiului din Ucraina. Iar acestea sunt doar câteva dintre acțiunile care sunt de așteptat din partea lui Putin, pe plan intern.

Pe plan extern, nu e exclus ca, în nebunia lui, în situația în care apărarea Ucrainei se va șubrezi și mai mult, să încerce atacuri împotriva unor state din centrul și estul Uniunii Europene, indiferent dacă acestea sunt membre NATO. Un nou semn al acestei intenții este utilizarea în comunicările lui Dmitri Peskov a cuvântului ”război”, pus în context cu ajutorul primit de Ucraina din partea statelor occidentale: ”Se poate spune că din momentul în care Ucraina a început să primească ajutoare militare din partea statelor occidentale, Rusia se află în situație de război cu aceste țări”.

Dar asta nu miră absolut deloc. În fond, Vladimir Putin își urmează planul anunțat acum doi ani, la câteva zile după declanșarea atacului împotriva Ucrainei: ”Rusia urmărește restabilirea situației internaționale existente înainte de anul 1990”! Ce vreți mai clar decât atât!?

Tocmai de aceea, România trebuie să fie foarte bine pregătită pentru a putea face față unor posibile atacuri ale Rusiei. Dar cum să faci asta, în condițiile în care, iată, s-a dovedit că guvernul a mințit în privința utilizării a 2,5 % din PIB, pentru apărare, și în situația în care forțe pro-moscovite precum cele conduse de Diana Șoșoacă, acționează la vedere pentru a face din România preș în fața Moscovei?

Rămâne doar sprijinul NATO, iar uriașa bază militară care se construiește în Dobrogea, la Kogălniceanu, poate însemna o speranță în plus. Dar o fi de-ajuns?