Guvernul populist contra regilor asfaltului Cotidianul elvețian Le Temps scrie că noul pod este un paradox. Score: 0,26
Fostul rege al Spaniei pleacă în exil Fostul rege al Spaniei Juan Carlos a anunţat, luni după-amiază, decizia de a părăsi ţara, în contextul unei investigaţii de corupţie, potrivit Casei Regale spaniole, citată de cotidianul Le Figaro şi de agenţia Reuters. Score: 0,26
„Cotidianul” l-a ajutat pe Manolescu să îndrepte o eroare Într-un articol din 2017, „Cotidianul” îi atrăgea atenţia criticului Nicolae Manolescu, preşedintele USR, asupra unei erori grave pe care a făcut-o în „Istoria critică a literaturii române”, care se dorea să fie cartea sa de căpătîi. Score: 0,72
Papa, grav bolnav. De ce boală suferă Papa emerit Benedict al XVI-lea, în vârstă de 93 de ani, afectat de o boală infecţioasă la faţă, este ''extrem de fragil'', potrivit unui articol publicat în cotidianul regional german Passauer Neue Presse, care citează un biograf al fostului papă, Peter Seewald, relatează AFP, preluată de Agerpres. Score: 0,82
Dîncu și iar Dîncu, că de SRI nu scăpăm! Dacă priviți cu atenție fotografia lui Vasile Dîncu din cotidianul.ro, aflată în deschiderea articolului semnat de Ioana Radu, veți vedea un bărbat aflat între bufnițe și alte păsări din coșmaruri și o bibliotecă de decor. Score: 0,26
Începutul sfârşitului pentru „ultimul dictator al Europei”? Preşedintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, se confruntă cu proteste masive şi are dispute cu Rusia, în contextul în care încearcă să obţină un nou mandat, comentează cotidianul britanic The Guardian, observând că liderul autoritarist de la Minsk este supus unor presiuni fără precedent. Score: 0,27
Ce se întâmplă dacă Donald Trump pierde alegerile Marea Britanie ar putea fi afectată grav de eventualul eşec al preşedintelui SUA, Donald Trump, în scrutinul prezidenţial din noiembrie, în contextul în care candidatul democrat Joseph Biden s-a opus producerii Brexit şi s-ar putea să nu fie interesat de un acord comercial, notează cotidianul NYT. Score: 0,27
Locuitorii comunei Certeze au ajuns la capătul răbdării Cotidianul sătmărean PresaSM scrie că primarul Ciocan se cunoștea foarte bine cu agresorul. Score: 0,26
Nu vă este ruşine, domnule Mihai Şora? …articolele noastre din „Cotidianul”, la următoarele adrese de internet: https://www.cotidianul.ro/mihai-sora-de-la-marele-filosof-la-penibilul-rezistent/ şi https://www.cotidianul.ro/documentele-cnsas-sie-si-mae-spulbera-mitul-anticomunistului-mihai-sora/. Score: 0,27
Pierdere uriașă: 320 de miliarde de dolari Restricţiile aplicate în contextul pandemiei au generat pierderi de 320 de miliarde de dolari (272 de miliarde euro) pentru turismul mondial în perioada ianuarie-mai 2020, anunţă Organizaţia Mondială a Turismului (OMT), conform cotidianului Le Figaro. Score: 0,26
Trist moment al adevărului pentru presa americană Este o notă prin care cititorii sunt asigurați că linia editorială a cotidianului financiar nu va ceda șantajului conformist și intolerant al progresismului, care a reușit să se impună în alte mari redacții din America. Score: 0,26
Câți bani primesc ungurii din România de la premierul maghiar Premierul Ungariei, Viktor Orban, cultivă, la un secol de la semnarea Tratatului Trianon, memoria acestui "dictat", o "tragedie naţională" pe care liderul de la Budapesta o contracarează prin promovarea relaţiilor cu maghiarii din ţările vecine, inclusiv din România, comentează cotidianul Le Monde. Score: 0,27
Vai de cultura noastră! Vom încerca să găzduim, pe larg, problemele Operei în Cotidianul, în speranța că, în acest fel, vom izbuti să declanșăm o preocupare și o energie care să schimbe starea generală a instituțiilor de cultură. Score: 0,26
Achitată după şase luni de arest preventiv în dosarul „Romexterra” Momentul culminant al acestui dosar a fost consumat însă în ziua de 28 mai 2020, cînd aceeaşi instanţă a CA Alba Iulia a decis să anuleze toate interceptările şi supravegherile SRI printr-o sentinţă istorică (vezi https://www.cotidianul.ro/au-fost-anulate-interceptarile-si-supravegherile-sri-din-dosarul-romexterra/): Score: 0,27
CINEVARA continuă proiecțiile de film în aer liber cu Insiang Performanța actriței Hilda Koronel în rolul protagonistei eponime a dus la apariția ei pe prima pagină în cotidianul francez Le Monde. Score: 0,26
Fum alb la Bruxelles! Dar nu tocmai alb "Este o zi istorică pentru Europa", a transmis, pe Twitter, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, potrivit cotidianului Le Figaro. Score: 0,27
Amnesty International reacţionează. De la Bucureşti, nimic! https://cotidianul.md/2020/07/16/protestul-veteranilor-politia-anunta-proces-penal-9-persoane-escortate-pentru-audieri-video/ credit foto cotidianul.md Score: 0,27
Summitul UE: „A dat cu pumnul în masă” În acest context, Charles Michel a decis prelungirea summitului, negocierile urmând a fi reluate duminică la ora 12.00 (13.00, ora României), au declarat oficiali UE citaţi de site-ul Politico.eu şi de cotidianul Le Monde. Score: 0,26
Europa postcreștină și ipocritul sprijin pentru Sfânta Sofia În 2018, cotidianul irlandez Independemt scria că, în Germania, din 2000 și până în 2018, s-au închis peste 500 de biserici catolice. Score: 0,26
SUA, implicate în emanciparea rasială din Franța Cotidianul arată că, în ultimele decenii, ”numeroși francezi de culoare au trecut printr-un proces de emancipare rasială ajutat de cultura pop din Statele Unite, de filozofii americani și de diplomații americani de la Paris, care i-au identificat și încurajat pe tinerii lideri francezi de culoare”. Score: 0,26
Alo, Guvernul, se aude? …unități de producție și dispariția unor utileje, care aratau în mod clar intențiile speculative ale așa-zișilor investitori", explică un comunicat al Cartel ALFA remis Cotidianul.ro. Score: 0,26
Un nou Război Rece ca în bancurile sovietice Cotidianul Poporului din China jubilează: PIB-ul pe trimestrul al doilea a crescut cu 3,2% raportat la aceeași perioadă a anului trecut. Score: 0,26
A mai apărut un medicament-minune pentru COVID Un tratament anticolesterol aprobat de Administraţia pentru Alimente şi Medicamente din SUA (FDA) ar putea fi eficient în ameliorarea semnificativă a simptomelor asociate Covid-19, arată un studiu efectuat de Universitatea Ebraică din Ierusalim, potrivit cotidianului israelian Globes. Score: 0,26
Schițe și ticăloșii cu polițiști și hoți În urmă cu patru-cinci ani, un electronist din redacția Cotidianul șterpelise niște echipamente. … N-au trecut două luni că bunul nostru coleg, pe numele său Ciprian Neculau, a mai golit încă o dată studioul video al redacției ziarului Cotidianul și a dispărut. Score: 0,27
Cititorii mai deștepți ca politicienii și parlamentarii Un cititor al Cotidianului ne-a trimis un exemplu de lege, simplă, la obiect, scurtă şi a tot cuprinzătoare. Score: 0,26
Românii în stradă, Arafat reinventează sistemul juridic …şi poate reprezenta un pericol semnificativ pentru angajaţi, dar în general pentru acesta există profilaxie şi un tratament eficace disponibil, scrie Mihai Petean în cotidianul transilvan. Score: 0,26