Statutul inspectorului de muncă, aprobat de Senat …exercitării atribuţiilor de serviciu, în limitele şi cu respectarea prevederilor legale, fac obiectul unor proceduri judiciare”, se arăta într-un comunicat de presă al Executivului. Score: 0,31
Ministrul moldovean al Justiției demisionează după apariţia unei înregistrări De menționat că, Tănase a revenit în Guvern în luna ianuarie curent, după reformarea Executivului. Score: 0,30
Capul peștelui Curtea i-a explicat că este doar unul din cele două capete ale executivului și că nu are niciun drept constituțional de a considera autoritatea ministrului Justiției asupra procurorilor ca fiind subordonată lui, președintelui. Score: 0,33
Pentru ce se mai împrumută Guvernul Executivul a aprobat, miercuri, un memorandum al Ministerului Justiției pentru contractarea unui împrumut de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE), în valoare de 223 milioane de euro, destinat modernizării infrastructurii penitenciarelor din România. Score: 1,08
Bănicioiu vrea să fie şef în PSD De-a lungul timpului, Liviu Dragnea nu a vorbit în termeni prea buni despre fostul membru al Executivului. Score: 0,31
De ce a sunat-o premierul Bulgariei pe Dăncilă De asemenea, printre subiectele abordate în cadrul convorbirii telefonice, se numără creșterea interconectivității rutiere între cele două state și schimbul de bune practici”, se arată într-un comunicat de presă al Executivului. Score: 0,31
Cipilica, simbolul puterii alesului Fostul premier tehnocrat Dacian Cioloș s-a alăturat protestatarilor din Piața Victoria, anul trecut, după ce părăsise conducerea Executivului, purtând o căciulă pe cap pentru viscol și ger. Score: 0,30
Cum trebuie completat Formularul 600 Premierul Viorica Dăncilă a declarat, joi, că Guvernul pune în dezbatere publică proiectul de ordonanţă de urgenţă care prevede comasarea a şapte declaraţii fiscale, inclusiv a Declaraţiei 600, ea precizând că Executivul încurajează depunerea declaraţiei unice în mediul online. Score: 0,30
Chichiţele achiziţiei corvetelor pentru armată Doar că documentele de acum care au stat la baza emiterii HG-ului de către guvernul Dăncilă parcă au fost copiate cuvânt cu cuvânt din cele care au stat la baza emiterii HG-ului dat de executivul condus de Cioloş. Score: 0,30
Toader, replică pentru Lazăr: Evaluarea procurorilor de rand înalt, nu a regulamentului CSM Mai precis, Lazăr a afirmat că Executivul s-a erijat în denunțător și apoi evaluator al activității DNA, ceea ce ar încălca procedura. Score: 0,32
Taxele care au crescut de la începutul anului Faptul că Executivul a decis menținerea acestor taxe și impozite la nivelul de dinainte de 31 decembrie 2017 și nu a recurs la scăderea lor, așa după cum s-a angajat prin programul de guvernare, se poate vorbi de o creștere a acestora, în ideea unor venituri mai mari la buget. Score: 0,31
Eminențele cenușii din umbra Guvernului Aceștia au rolul nu doar de coordonare a principalilor titulari de portofolii ale Executivului, ci își exercită la vedere influența în deciziile majore, luate la nivel guvernamental. Score: 0,30
Lazăr: Bruiajul din jurul sistemului judiciar nu trebuie să impresioneze pe nimeni din justiţie Lazăr afirmă că ministrul Tudorel Toader nu a respectat regulamentul CSM la procedura de revocare a procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, şi se întreabă dacă Executivul poate să se erijeze în acelaşi timp "în denunţător şi apoi în evaluator". & Score: 0,36
Chirica dă în judecată PSD-ul Social-democrații au precizat atunci că au decis sancţionarea edilului ieșean în urma atacurilor aduse șefului PSD, Liviu Dragnea, și Executivului condus de Sorin Grindeanu. Score: 0,31
Motivarea CCR răstoarnă situaţia în cazul revocării Codruţei Kovesi …Preşedintelui conferindu-i-se atribuţia de numire în considerarea solemnităţii actului şi a necesităţii existenţei unei conlucrări şi consultări permanente în cadrul executivului bicefal. Score: 0,30
Contre între Augustin Lazăr şi Tudorel Toader „Poate ministrul Justiției, respectiv Executivul, să formuleze o cerere de revocare, ignorând procedura prevăzută în regulamentul CSM, tocmai pentru a evita arbitrariul și dorințele politice, imixtiunile care s-ar putea ivi?”, Score: 0,34
Oaia și Eugenia se vor brandurile țării Deși a rezistat în Guvern și după plecarea lui Sorin Grindeanu, deputatul constănțean, numit la cârma Turismului, a fost schimbat din componența Executivului o dată cu Mihai Tudose. Score: 0,30
Termenul de valabilitate al pașapoartelor, schimbat șeful Executivului a mai anunțat că Guvernul va prelungi durata de valabilitate a pașapoartelor simple electronice pentru persoanele cu vârste cuprinse între 17 și 25 de ani de la 3 la 5 ani. Score: 0,31
ONU critică proiectul legislativ depus în Parlamentul Ungariei privind migrația Executivul ungar consideră că este important ca organizațiile care sprijină și organizează migrația ilegală și primesc finanțare din străinătate să funcționeze în mod transparent. Score: 0,32
Premierul Viorica Dăncilă, audiată la CNCD Forul s-a autosesizat după ce şefa Executivului i-a numit „autiști” pe cei care ar „dezinforma Uniunea Europeană. Score: 0,32
Ponta, atac furibund la adresa lui Dragnea Fostul şef al Executivului nu a ezitat să-l numească ticălos pe actualul preşedinte al PSD. Score: 0,31
Programe de înzestrare a Armatei, aprobate în ședință de Guvern Prin acest act normativ asigurăm îbntoarcerea în industria de apărare a unor resurse foarte importante”, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu. Score: 0,31
Nelu Barbu: Premierul a avut o discuție cu Tudorel Toader Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, a declarat, joi, că înaintea ședinței Executivului a avut loc o întâlnire între ministrul Justiției, Tudorel Toader, și premierul României, Viorica Dăncilă, pe tema situației de la DNA. Score: 0,31
Afacerile din spatele miniștrilor Indiferent dacă au sau nu certificatul de căsătorie la activ, partenerii sau partenerele miniștrilor din Executivul Dăncilă se înțeleg bine nu doar în viața de cuplu, ci și în cea de afaceri. Score: 0,33
„Bomba” din gospodăria Finanțelor Liberalii acuză că Executivul încalcă principiile justei aşezări ale sarcinii fiscale şi ale egalităţii de tratament în faţa legii. Score: 0,34
Ordonanța care îi sancționează pe IT-iștii care au avut încredere în Guvern Câte companii vor beneficia de cadoul Executivului? Score: 0,30