Recalcularea pensiilor, prilej de noi acuzaţii politice …să cred că problema fiind cunoscută de mai multă vreme, sunt dosare întârziate de jumătate de an, de trei sferturi de an, de peste un an, înclin să cred că a fost o strategie deliberată de a se prelungi perioada finalizării recalculării acestora, tocmai pentru că urmează să fie implicații financiare pe care PSD nu a dorit să și le… Score: 0,28
PSD și lecția social-democraților din Germania Același Borjans este de părere că SPD nu trebuie să se gândeasca la alegerile următoare, căci șansele sunt cvasiinexistente, ci trebuie să iasă de la guvernare și să-și stabilească o strategie de revenire pe termen mediu și lung, de cel puțin o legislatură. Score: 0,27
Avem un nou şef de Stat Major. Plus 5 avioane …Carol I" (şef de promoţie, 2003), Colegiul Naţional de Război din cadrul Universităţii Naţionale de Apărare Washington DC, SUA, unde a urmat un master în "Strategie de securitate naţională", potrivit CV-ului său, publicat pe site-ul http://www.defense.ro/. Score: 0,28
Altă putere, altă prognoză! Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a revizuit, în jos, estimările privind creşterea economică pentru anul 2019, în vecinătatea inferioară a nivelului de 4,0%, faţă de 5,5% cât estimase în Prognoza de primăvară. Score: 0,87
Ecaterina Andronescu: „Toată lumea să-și dea demisia“ „Toată echipa trebuie să și dea demisia, să organizeze un alt congres, cu o strategie aprobata, si partidul sa isi revina. Score: 0,28
Prezidențiale: un ordin de zi pe unitate în presa străină ”Acest rezultat marchează eșecul strategiei stângii, care a încercat în acești ani să seducă electoratul rural cu sporirea ajutoarelor sociale și cu un discurs suveranist, întorcând spatele orientării proeuropene țării și celor peste trei milioane de români plecați să-și caute de muncă în Europa de Vest. Score: 0,27
Teodorovici o apără pe Dăncilă: „Nu merită să iasă pe uşa din dos” Acesta a adăugat că toată lumea și-a făcut poze cu Viorica Dăncilă în vizitele ei prin țară și că nimeni nu a ridicat până în prezent problema strategiei de campanie a PSD, în ședințele Comitetului Executiv al partidului. Score: 0,28
Gloria prostului și a nemernicului Carnavalul acesta deșănțat și gol face parte din aceeași strategie? Score: 0,28
Români, căutați-vă în continuare președintele! Câștigând alegerile cu amenințări, fostul președinte urcă strategic într-un top al urii și dezbinării, existând să se alăture celor mai detestați conducători.Dacă un lider politic pentru succesul unei țări s-ar putea fabrica printr-o simplă strategie a serviciilor secrete, nu ar cel mai rău. Score: 0,28
Dăncilă pune piciorul în prag: Nu demisionez! Vom discuta în partid, dar cred că analiza trebuie să o facem pornind de la fiecare organizație în parte, pentru a veni cu o strategie de campanie pliată pe realitate”, a declarat Viorica Dăncilă la Antena 3, întrebată dacă se așteaptă să fie înlăturată de la șefia PSD. Score: 0,28
Contraatacul lui Florin Cîţu: ”Vă anunț o premieră” …mine toți directorii din MFP și ANAF care au lucrat cu fostul ministru și cu Darius Vâlcov la elaborarea bugetului, a rectifcării din august și mai ales la elaborarea strategiei fiscal bugetare pentru perioada 2019-2021”, a scris pe Facebook ministrul de Finanțe, Florin Cîțu. Score: 0,28
Cum este încălcată separaţia puterilor Am văzut că pe domnul Iohannis nu îl deranjează acest lucru, că are o strategie și nu se va abate de la ea indiferent de criticile din online sau din presă”, a adăugat Dăncilă. Score: 0,28
Cum explică BNR „atentatul” la buzunare! Adrian Vasilescu, consultant de strategie la BNR, a susținut luni că întotdeauna în noiembrie se produce o uşoară depreciere a monedei naţionale, fenomen întâlnit la cehi, la unguri şi la polonezi. Score: 0,28
Dăncilă i-o spune de la obraz lui Iohannis: Să vă fie ruşine! "Vedem de câteva zile cum Klaus Iohannis și echipa sa au adoptat o nouă strategie: “candidatul Iohannis este victima unei campanii devastatoare de FAKE NEWS”. Score: 0,28
Imunizare cu pauze împotriva gripei Vor fi vaccinate gratuit persoanele cu risc ridicat de îmbolnăvire, conform strategiei Ministerului Sănătății și recomandărilor OMS și ECDC”, mai arată reprezentanții Ministerului în răspuns. Score: 0,28
Adrian Năstase îl acuză de ipocrizie In baza protocolului, aceste proiecte au devenit o componenta de baza a STRATEGIEI DE DEZVOLTARE a municipiului si a judetului Sibiu. Score: 0,27
Iohannis şi Dăncilă, într-un dialog al surzilor Cine a urmărit aşa-zisa conferinţă de presă de miercuri a văzut că jurnaliştii săi de casă au apelat la o strategie binecunoscută din tehnica de manipulare, abordînd tangenţial subiectele fierbinţi (casele, dosarele penale, vacanţele), pe care apoi le-au lasat la dispoziţia lui… Score: 0,28
Cinci ani care au răsturnat lumea Inițiativa Noului Drum al Mătăsii, scrie The Guardian, implicând dezvoltarea infrastructurii și investiții de capital în peste 150 de tari, este probabil cea mai expansionistă strategie globală pusă la cale de un singur stat. … China îi spune strategie win-win. Score: 0,28
(VIDEO) Cîțu: „Au existat două bugete, ca la Al Capone” Totul ar fi fost făcut cu complicitatea Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză. Score: 0,28
Europa, încotro: Wall Street sau Drumul Mătăsii? Această strategie aduce câteva avantaje, inclusiv pe acela de a fi arbitru. … Europa are nevoie de o strategie solidă privind China, care să recunoască provocările profunde și deseori subtile pe care le aduce ascensiunea Chinei, care să reducă riscurile și să exploateze oportunitățile. Score: 0,29
Andrei Caramitru aruncă totul pe Barna Au fost greșeli de strategie politica. … De strategie electorală. Score: 0,29
Vocile din USR care cer demisii după prezidenţiale „Au fost numeroase erori de strategie și implementare atât la nivel de campanie prezidențială cât și la nivel de management al partidului în general, am mai vorbit despre asta de-a lungul timpului… Score: 0,28
Complotul ”binomului” de la antipozi Colaborarea aceasta în afara legii ajungea până la indicarea unor potențiali martori și probe de către judecător, adevărate concalvuri ale procurorilor și judecătorilor pentru stabilirea strategiei de comunicare cu presa și de acoperire a lipsei probeblor concludente în dosarul lui Lula. Score: 0,27
Fructele prostiei Cine trăiește în România și nu ia în brațe balivernele noilor politruci, mai ostile faptelor ca oricând din anii cincizeci încoace, are evidența unei situații revoltătoare pentru omul responsabil și a două cauze: accesul persoanelor slab pregătite la decizii și abuzul ca strategie. Score: 0,27
USR, între „Sistem” și smiorcăială: „Azi a fost mai tare” Un alt simpatizant USR susține că ”o analiză de strategie s-ar impune”. ” Score: 0,28
Victorie amenințătoare Frânt, în cel puțin două bucăți, chiar dacă te vei recompune, considerându-te invincibil, nu vei mai fi urmat decât de anarhia care a ajuns o strategie lucrată îndelung de adversarii vizibili și invizibili. Score: 0,28