Daniel Dragomir: Procurorii DNA cereau denunțuri împotriva lui Daniel Morar .) instituțional au existat momente în care erau suspiciuni asupra intervenției tatălui doamnei Kovesi în anumite dosare penale, care se aflau la nivelul Parchetului General și care erau tratate și discutate cu fiica domniei sale. Score: 0,29
„Statul de drept“ și mecanismele de corecție ale societății Au fost, aşadar, două zile pline la Sinaia, această primă ediţie a „Dezbaterilor de la Sinaia“ aducînd la aceeaşi masă oameni care au discutat aplicat despre unul dintre conceptele des invocate de către politicienii şi analiştii din întreaga lume. Score: 0,28
Modă și stil cu Liza Panait Este foarte mult de discutat pe tema asta, însă cele mai interesante sunt cele de care v-am povestit. … Aici e foarte mult de discutat pentru că probabil încă n-am învățat tot ce trebuie vizavi de fashion și pentru că avem în spate mulți ani în care moda n-a însemnat mare lucru. Score: 0,29
Incredibila călătorie a unui aparat foto pierdut pe mare acum doi ani Operațiunea „Găsirea proprietarului“ Întorși la școală, domnul Lee și elevii au discutat despre ce ar trebui să facă. Score: 0,29
Sindicaliştii Sanitas, protest în faţa Ministerului Muncii Nu suntem mulțumiți de ceea ce s-a discutat, nu s-a văzut un progres real, deci mergem înainte pe linia protestelor și noi, Uniune TESA, suntem pregătiți de grevă generală”, a spus preşedintele Uniunii TESA din Sănătate, Valentin Liviu Chifor. Score: 0,29
Isărescu, despre Comisia pentru aderarea la moneda euro Acolo s-a discutat și despre detalii, cum se face alimentarea cu bancnote a României. Score: 0,29
Avocat la nivel înalt pentru Cristian Preda Președintele Parlamentului European, Antonio Tajani, a transmis pe Twitter sprijinul legislativul UE pentru Cristian Preda, după ce președintele Consiliului de onoare al Ordinului „Steaua României” a anunțat că forul a discutat solicitarea retragerii decoraţiei acordate europarlamentarului român. Score: 0,29
Difuzarea de presă și parcările primarului Cherecheș Ați discutat cu primarul, care a fost poziția lui? Score: 0,28
Parchetul General, de acord cu desecretizarea Precizările au venit după ce, anterior, președintele Comisiei de Control a activității SRI, Claudiu Manda, a declarat că a discutat din nou cu directorul Serviciului Român de Informații, care este de acord cu desecretizarea protocolului încheiat de SRI cu Parchetul General, dar că trebuie să… Score: 0,29
Gabriela Baltag vrea ca Secţia pentru Judecători CSM să ceară explicaţii Comisiei Europene Nu putem să ignorăm faptul că de săptămâna trecută, când am discutat în cadrul şedinţei de plen şi am făcut anmite demersuri, lucrurile au escaladat. Score: 0,30
Documentele privind extrădarea lui Ghiţă, de negăsit Tudorel Toader a discutat, luni, cu ministrul sârb al Justiţiei despre cererea de extrădare a lui Sebastian Ghiţă, Nela Kuburovic subliniind că procedura privind stabilirea îndeplinirii condiţiilor este în curs la Înalta Curte şi că, ulterior, ministrul justiţiei va lua o decizie. Score: 0,29
Ghiță, despre fratele lui Băsescu: Serviciile au făcut ce a fost omenește posibil ) Știți că fiind într-o comisie, subiectul s-a discutat în comisie în nenumărate rânduri. Score: 0,28
Ce a discutat Tudorel Toader cu ministrul sârb al Justiţiei Tudorel Toader a discutat, luni, cu ministrul sârb al Justiţiei despre cererea de extrădare a lui Sebastian Ghiţă, Nela Kuburovic subliniind că procedura privind stabilirea îndeplinirii condiţiilor este în curs la Înalta Curte şi că, ulterior, ministrul justiţiei va lua o decizie. Score: 1,56
Cum a ajuns PSD în scandalul Facebook Deși s-a discutat despre acțiunile acestei companii încă de după alegerea lui Donald Trump, subiectul a revenit în actualitate mai puternic acum datorită unei surse din interior. Score: 0,29
Tăriceanu: Să ne spună Dragnea exact care sunt Întrebat dacă miniștrii ALDE se confruntă cu astfel de probleme în domeniile pe care le gestionează, Tăriceanu a răspuns că nu a discutat cu aceștia. Score: 0,29
Dragnea, anunţ privind referendumul pentru familie "Am discutat despre modificarea legii referendumului. Score: 0,29
Tema „referendumului pentru familie” se întoarce La rândul său, președintele PSD, Liviu Dragnea, a spus că acest subiect va fi discutat în ședința BPN, care are loc luni. Score: 0,29
Tiberiu Ușeriu îi lasă fără spectacol Tiberiu Uşeriu este propus pentru a primi titlul de cetăţean de onoare al Capitalei, potrivit unui proiect de hotărâre care va fi discutat în şedinţa Consiliului General al Municipiului București din 28 martie. Score: 0,29
La Mulți Ani, Ana Blandiana Corectitudinea politică pare o locuțiune mai benignă, care poate fi discutată, căreia i se pot pune întrebări (cine a stabilit-o? Score: 0,28
Cutremurele de pământ și siguranța națională S-a discutat cu diverși specialiști despre dezastrul – uman și material – produs atunci, despre uitarea ce s-a așternut, apoi despre ce am făcut și facem pentru punerea în… Score: 0,28
Adolescenți cu HIV: „Doar o mică boală“ Pentru mulți dintre ei, este un secret rar discutat, dar cei trei vor să-și împartă experiențele pentru a înlătura stigmatul. Score: 0,29
Tragedii la circ Din ce am discutat cu oamenii care au fost acolo în clădire, mi-au zis că focul, culmea, ar fi izbucnit dintr-o încăpere în care nu era nimeni și nu era nimic în priză acolo. Score: 0,28
Marius Pieleanu a întors ca la Ploieşti sondajul care-l dă prezidenţiabil pe Tăriceanu Noi astfel de lucruri nu le-am discutat şi nu avem în plan să le discutăm” (Antena 3, ştirea postată pe site la ora 15:31). Score: 0,28
Lui Iohannis i-a dat cu plus Întrebat dacă împărtășește punctul de vedere al Marii Britanii, conform căruia Rusia ar fi vinovată pentru atacul de la Salisbury, Iohannis a precizat că acest lucru va fi discutat în cadrul reuniunii. Score: 0,29
Funcționari ai CE, „rol de tătic” al autorităților române „Aseară am discutat și cu doamna prim-ministru, ne-am întâlnit la concertul lui Tudor Gheorghe. Score: 0,29