Falimentarea naturii şi extincţia umanităţii Marile forţe se pregătesc, prin concentarea puterii în interior (vezi Rusia, China, USA, chiar şi micul stat Vatican), de un război de durată, care în faza premergătoare pe care o trăim acum, ea presupune doar stabilirea zonelor de falie dintre sferele lor de interes şi de influenţă. Score: 0,28
Pentru luna martie, teatrele arborează alb şi roşu „Cei care îl omoară nu vor decât să vadă dacă Caesar este cu adevarat zeul pe care ei îl adoră şi care nu este unul al vechilor reguli şi valori republicane, ci al seducţiei, al talentului şi al puterii de a face ceea ce nimeni nu crede că este posibil. Score: 0,27
Actualitate Editorial Traian Băsescu mitraliază USL cu arma sa „diabolică”- Curtea Constituţională Al doilea motiv este unul de imagine: în istorie va rămâne ca personajul care a îngenunchiat un adversar mamut, va rămâne ca fiind deţinătorul adevărului şi puterii absolute. Score: 0,28
Actualitate Editorial Memoria imposturii Au o disponibilitate totală pentru exercitarea puterii, sau pentru a fi subalterni, executanţi fără scrupul. Score: 0,28
Actualitate Moţiunea simplă pe tema Schengen, respinsă Deputaţii au dezbătut luni această moţiune, parlamentarii puterii şi ai opoziţiei acuzându-se reciproc pentru ratarea obiectivului de intrare a României în zona Schengen. Score: 0,30
Actualitate Extern Panică în SUA: Preşedintele şi vicepreşedintele pleacă din ţară concomitent În acest context, experţii subliniază că mai rar se întâmplă ca preşedintele şi vicepreşedintele SUA să părăsească în acelaşi timp ţara, din raţiuni de securitate şi continuitate a puterii, din cauza riscurilor unor accidente în timpul călătoriilor în străinătate. Score: 0,28
Actualitate Editorial Ilegalismul care ne prezidează Şi alegerile anticipate au fost pulverizate cu o extraordinară eficienţă de acest pol al puterii pretins populare, vecin cu fosta şcoală de partid comunist. Score: 0,28
Actualitate Extern Petiţie semnată de 100.000 de britanici împotriva imigraţiei românilor şi bulgarilor "Acesta este un nou indiciu al puterii opiniei publice cu privire la riscul unui aflux semnificativ de cetăţeni din România şi Bulgaria anul viitor", a declarat Sir Andrew Green de la think-tank-ul MigrationWatch. Score: 0,28
Actualitate Editorial Regionalizare: progres sau regres? Europa regiunilor ne întoarce spre Europa medievală a secolelor IX-XIV, nu numai ca imagine, dar şi în conţinut, cu fragmentarea puterii politice şi dispariţia autorităţii statului. Score: 0,28
„Sinucigaşul” lui Erdman, pe scena Sălii Mari a Teatrului Naţional Jocul de-a moartea, manipularea, specularea senzaţionalului în interesul propriu pierd ceva din critica subînţeleasă a puterii sovietice, din “punctul marxist de a privi”, câştigând, în shimb, în universalitate. Score: 0,28
O dinastie de colecţionari: Jean-Paul Barbier – Josef Mueller Grija pentru decor nu este un scop în sine, ci un mijloc de a adăuga o forţă în plus obiectului, puterii sale magice. Score: 0,28
Actualitate Editorial Cum poate Băsescu să faulteze USL la Curtea Constituţională Curtea Constituţională, ultimul mare bastion al puterii lui Băsescu, poate deci strica jocul USL. Score: 0,28
Un biograf al mentalităţilor româneşti de adâncime: Petre Pandrea Raiaua tinde să fie înlocuită treptat, în urma unui proces socio-cultural care a debutat în anii puterii populare, de o realitate similară, mai veche, dar foarte diferită: ceandalaua. Score: 0,27
Într-un an, sub regimul Băsescu se filează şi ascultă cât în zece sub Ceauşescu! …negative dintre cele mai grave asupra independentei justitiei, a libertatii presei , liberei initiative in afaceri, functiionarii democratice a partidelor si chiar a puterii legislative. Score: 0,28
Actualitate MRU, despre Schengen: Cerem demisiile lui Ponta şi Corlăţean El a adăugat că Forţa Civică cere atât parlamentarilor Puterii, cât şi celor ai Opoziţiei să se delimiteze de atitudinile celor doi demnitari. Score: 0,28
Actualitate Social Reconstrucția României Montesquieu o echivala cu prevenirea oricărei interferențe a puterii executive în soluționarea litigiilor, iar juriști din vremuri recente o identifică cu libertate în raport cu „orice fel de interferență externă” (p. Score: 0,30
Nicolae Manolescu trebuie să-şi dea demisia din funcţia de preşedinte Filosoful nu pare deloc dispus să se înroleze în tabăra prostituatelor masculine care-i asigură Puterea lui Manolescu, iar acesta simte că, pierzînd o singură redută, tot eşafodajul puterii sale se va destrăma! Score: 0,30
Actualitate Modificarea Constituţiei: Care sunt principalele teme de conflict între partide Republica parlamentară nu este pe gustul lui Antonescu: se teme de o concentrare a puterii în mâinile premierului. Score: 0,28
Magie şi destine, iubire şi răzbunare, ritualuri şi mitologie, ezoterism… O lume fără sfârşit Cititorii vor fi de-a dreptul captivaţi de aceste volume în care este descrisă o uluitoare epopee a ambiţiilor, anarhiilor şi puterii absolute, desfăşurate pe fundalul evenimentelor tulburi din Anglia secolului al XII-lea. Score: 0,27
Actualitate Cristi Danileţ şi Alina Ghica au fost revocați din CSM …rolul instanţelor precum şi asigurarea că niciun ministru declarat incompatibil de ANI nu va fi menţinut în Guvern".eliminarea mafiotilor si coruptilor,trecerea puterii din mainile partidelor in mainile poporului. Score: 0,28
Daniel Ursprung, clientul lui Patapievici, MRU şi Pleşu, un băsist elveţian Textul lui Daniel Ursprung nu face, măcar aşa, de dragul unei echilibristici elegante, nici o referire la televiziunile sau ziarele obediente PDL-ului, adică Puterii de pînă mai ieri, acestea fiind considerate „independente”! Score: 0,28
Zile romantice de Dragobete, cu teatru şi muzică „Cei care îl omoară nu vor decât să vadă dacă Caesar este cu adevărat zeul pe care ei îl adoră, şi care nu este unul al vechilor reguli şi valori republicane, ci al seducţiei, al talentului şi al puterii de a face ceea ce nimeni nu crede că este posibil. Score: 0,27
Zile romantice de Dragobete, cu teatru şi muzică „Cei care îl omoară nu vor decât să vadă dacă Caesar este cu adevărat zeul pe care ei îl adoră, şi care nu este unul al vechilor reguli şi valori republicane, ci al seducţiei, al talentului şi al puterii de a face ceea ce nimeni nu crede că este posibil. Score: 0,27
50 de ani de fascinaţie british Londra oficială, oraşul misterelor, coridoarelor puterii şi politicii se întinde între Piaţa Trafalgar şi Westminster. Score: 0,27
Scrisoare deschisă către Victor Ponta Ca fost procuror care am participat după Revoluție la anchetarea unor lachei sau pretorieni ai lui Ceaușescu, inclusiv la anchetarea fiului său Nicu (alintat Prințișorul), vă recomand din suflet să nu vă lăsați amăgit de vrăjile și mrejele puterii și gloriei efemere. Score: 0,89
Actualitate Editorial S-a trezit Vasile Blaga? Plutesc ca două păsări în înălţimile puterii şi cred că vor stăpâni PDL-ulul până la adânci bătrâneţi. Score: 0,28