O Mafalda se gudură pe la gardul puterii (I) Amușinează în stânga și-n dreapta, să vadă unde poate găsi o gaură prin care să intre iar în hora puterii. … Amușinează în stânga și-n dreapta, să vadă unde poate găsi o gaură prin care să intre iar în hora puterii. Score: 1,43
Prima lege din pachetul Predoiu, adoptată cu scandal Pachetul Predoiu de legi ale Justiției, din care a fost votată astăzi prima lege, are o viziune de centralizare a puterii în sistemul judiciar deosebit de nocivă. Score: 0,29
Lumini de flori, semnată Loredana Popescu Tăriceanu …simbol extrem de puternică, care nuanţează şi potenţează impactul vizual, florile artistei – irişii (mesagerul zeilor), macii (simbolul recunoştinţei), ciulinii (simbolul puterii şi al longevitaţii), lalelele (simbol al prieteniei şi încrederii) etc., vorbesc despre o poetică a formelor şi culorilor, în care omul este singurul capabil să… Score: 0,28
Republica pensiilor Discuțiile nesfîrșite despre pensii creează amăgirea că într-o bună zi oamenilor sărmani li se va face dreptate, iar profitorii puterii vor fi ușurați la pungă. Score: 0,28
CEI O SUTĂ DIAVOLUL ARGINTIU (83) …colaboratorilor săi externi” (şi) prin aceea că aranja să aibă în apropiere rude apropiate ale acestora, un fel de ostateci, cum pretindeau să se asigure şi turcii la delegaţii puterii lor în lume. Score: 0,28
Papa îl critică pe Kirill: „Dumnezeu este pace” Să ne angajăm, așadar, să insistăm și mai mult asupra necesității de a rezolva conflictele nu prin mijloacele neconcludente ale puterii, cu arme și amenințări, ci prin singurele mijloace binecuvântate de cer și demne de om: întâlnirea, dialogul și negocierile răbdătoare", a spus Francisc. Score: 0,28
Noi critici după decorarea lui Marian Lupu de către Iohannis Lista colaboraţioniştilor, turnătorilor, agenţilor poliţiei politice (KGB) şi cântăreţilor Puterii Sovietice, care a salvat Basarabia de sub jugul „ocupanţilor români”, cuprinde destule nume obscure sau total anonime decorate de statul român, fapt ce a trezit şi trezeşte nedumerirea şi revolta cetăţenilor din Republica Moldova. Score: 0,28
Judecător CSM: Justiția nu va avea cum să fie independentă „Problema Legilor Justiției este concentrarea puterii în mâinile unui număr restrâns de oameni. … Problema Legilor Justiției este concentrarea puterii în mâinile unui număr restrâns de oameni. … Și la procurori există concentrarea puterii spre Parchetul General. Score: 0,94
Răspunsul lui Cristoiu: Va putea Charles al III-lea să fie o Icoană, ca maică-sa? Faptul că Regele Charles al III-lea e fiul Fostei Regine Elisabeta a II-a, din punctul de vedere al Puterii e lipsit de importanță. Score: 0,28
Întâlnire de gradul zero Călătoria, prima sa deplasare în străinătate de la începutul pandemiei COVID-19, arată cât de încrezător este Xi în ceea ce privește controlul său asupra puterii în China și cât de periculoasă a devenit situația globală: confruntarea Rusiei cu Occidentul din cauza Ucrainei, criza din Taiwan și o economie globală cu probleme. Score: 0,28
Premierul Ciucă, huiduit la Țebea: ”Trădătorii”, ”hoții” În contextul în care la adunarea de la Ţebea erau prezenţi şi membri ai partidului AUR, care se manifestau zgomotos, premierul a invocat "majoritatea tăcută" a românilor, despre care "rar se vorbeşte de la tribuna puterii". & Score: 0,30
Elisabeta a II-a, un anacronism de care vom avea nevoie …1956, la Criza Suezului, Marea Britanie a trebuit să recunoască că nu mai este o mare putere globală, a trebuit să-și retragă trupele din Egipt și să marcheze transferul puterii către o America ce nu a vrut de atunci și până acum sa-si asume că joacă rolul imperiului. Score: 0,28
Blue Air amână reluarea zborurilor! …pandemie, a creșterii absolut bruște și la niveluri extraordinare a prețului combustibilului, cauzate în principal de războiul din Ucraina, și scăderea cu peste 15% a puterii de cumparăre a monedei EUR față de USD. Score: 0,28
Lucruri mai puțin știute despre Regina Elisabeta Ea a domnit ca monarh constituțional prin schimbări politice majore, cum ar fi descentralizarea puterii în Regatul Unit, aderarea Regatului Unit la Comunitățile Europene, Brexit și decolonizarea Africii. Score: 0,28
Poftiți la vot de la 16 ani Senatorii puterii au acceptat adoptarea tacită a acestui proiect fără să susţină şi modificarea Constituţiei în acest sens, doar pentru a se lăuda că acordă tinerilor de 16 ani drept de vot. Score: 0,28
Mihail Gorbaciov, un vizionar la judecata orbilor …a mai pretinde privilegiile aferente statutului ei de superputere mondială în cadrul ordinii bipolare, în timp ce Rusia post-sovietică îl acuză pentru a fi trădat cauza puterii sovietice, „înfingând pumnalul” în spatele URSS, predând nejustificat și necondiționat blocului american atuurile strategice rusești și provocând „cea mai… Score: 0,28
Dificultățile Uniunii Europene Sunt reluate tehnici de dobândire a puterii din anii treizeci, iar statul de drept democratic este redus la statul de drept al altor perioade. Score: 0,28
Două planuri ale lui Gorbaciov și două fețe ale SUA Primeam informații și scriam despre planurile militare ale puterii ce era în formare. Score: 0,28
Drulă: Nu mai aruncaţi tot felul de socialisme fantasmagorice pe piaţă Liderul USR, Cătălin Drulă, a cerut joi PSD şi PNL "să se trezească din beţia puterii şi a risipei banului public", reproşând totodată Partidului Naţional Liberal că ar fi ajuns "sclavul PSD, doar ca să se ţină de ciolan". & Score: 0,92
Eveniment de mîndrie națională: ne-a mîngîiat pe creștet Olaf Scholz Dar, așa cum am făcut totdeauna, să mergem la sursa știrii despre Schengen înainte de a ne entuziasma de slugărnicia politicienilor noștri de la vîrful Puterii. Score: 0,31
Ca să nu devenim lupi pentru ceilalți oameni, trebuie să acționăm acum Cel mai important este ca această politică să asigure menținerea (dacă nu creșterea) puterii de cumpărare a omului de rând, intenția sa de a consuma și încrederea în viitor. Score: 0,28
Interzicerea rușilor: Germania şi Franţa pun cruce …cetăţenilor ruşi ar trebui să fie examinate cu atenţie pentru potenţiale riscuri la adresa securităţii, documentul atenţionează de asemenea împotriva subestimării "puterii de transformare pe care o are experimentarea la prima mână a vieţii în sisteme democratice". & Score: 0,28
Noul risc de la centrala nucleară Zaporojie! El "produce electricitate pentru necesităţile Ucrainei" şi "creşterea puterii sale este în curs", a precizat compania. Score: 0,28
O carte rară: Legiuirea lui Caragea în limba greacă Pasărea este surmontată de o coroană, care are în stânga-dreapta însemnele puterii domnești (sabia și sceptrul). Score: 0,28
Consummer Revolution 2.0 Ca să nu mai vorbim de șomajul ridicat cauzat de plandemie, de creșterea prețurilor la mâncare și carburant, a taxelor școlare și a scăderii abrupte a puterii de cumpărare a omului de rând. Score: 0,29