CEI O SUTĂ – AGNUS DEI (16) Şi, nu în ultimul rând, nici Raul nu era un ginere de lepădat – avea el toanele lui, însă dădea foarte bine în societate şi se purta corect în prezenţa ailor săi. Score: 0,25
Șeful ANAF, despre OMV: ”În maximum două săptămâni o să pot să spun” Dacă OMV sau altă companie nu respectă această prevedere privind taxa de solidaritate, ANAF va face o declaraţie de impunere şi va porni executarea silită către acesa societate pentru a recupera banii pe care îi datorează la buget. Score: 0,25
Vreau și eu o rublă …că anul următor, 1990, marca 140 de la nașterea lui, fapt este că monetăria Leningradului bătea, în acel an de grație și binecuvântat – care a zdruncinat din temelii societatea și viața noastră, cum nu mai speram – o monedă dedicată poetului nostru, Eminescu. Score: 0,25
Dependența de război În ultimul secol, marile economii europene au apelat la înarmare pentru a depăși crizele fără a reforma economia și societatea. Score: 0,25
Ordinea mondială de azi În acest timp, „societatea se scindează mereu mai mult, devine mai <liberă>, deși pierde orice tip de coeziune și ordine internă, până la a se reduce la o masă informă. Score: 0,25
Forumul de la Davos – Care sunt temele cheie! A existat un moment ''de speranţă de revenire la vechea normalitate, care era acest fel de lume globalizată'', explică Karen Harris, economistă la societatea de consultanţă Bain&Company. Score: 0,25
Câteva sfaturi despre viroze de la specialiști Asociaţia Societatea Naţională de Medicina Familiei/Medicină Generală atenționează, în contextul situaţiei epidemiologice actuale, că schemele de tratament trebuie (.. Score: 0,77
Ciucă, raiul refugiaților ucraineni Şi aici s-a văzut valoarea parteneriatului extins cu agenţiile Organizaţiei Naţiunilor Unite, societatea civilă şi mediul privat, pentru că împreună am putut fi complementari şi am fost capabili să livrăm un răspuns coerent şi eficient", a transmis premierul. Score: 0,25
Enciclopedia parlamentarilor din Educație Societatea Academică din România lansează, în premieră, Enciclopedia parlamentarilor din Educație, în pregătirea dezbaterilor parlamentare privind noile legi ale învățământului. Score: 0,26
PSD, frate cu codrul Liderul judeţean al PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a declarat, vineri, că partidul pe care-l reprezintă ''nu este de acord sub nicio formă cu privatizarea pădurilor statului şi transformarea Romsilva într-o societate comercială''. Score: 0,25
România extinde o carieră de lignit și distruge 106 ha de pădure …contrară decarbonizării asumate în PNRR și prin lege, Guvernul a adoptat o HG privind aprobarea scoaterii definitive din fondul forestier naţional, fără compensare, de către Societatea Complexul Energetic Oltenia SA a terenului în suprafaţă de 106,3515 ha, în vederea realizării lucrării miniere de interes naţional şi de utilitate publică… Score: 0,25
Primul premiu internațional al literaturii române, expus În anul 1878, la Montpellier, Societatea pentru studiul limbilor romanice a organizat un concurs literar cu tema „Cântecul latinității”. Score: 0,26
Cum se poate cumpăra influență la Bruxelles Articolul arată că Fundația pentru o Societate Deschisă a lui George Soros nu îi plătește direct pe jurnaliști, ci optează pentru varianta de a le achita cheltuielile cu cazarea în hoteluri scumpe, cu cheltuielile cu mesele în restaurante scumpe, cu diverse ”călătorii”. Score: 0,25
Silviu Mănăstire (PNL) vs. Dumitru Focșa (AUR), aceeași faptă, măsuri diferite Dar prin extinderea instrumentelor de prevenţie şi control eficiente, victimele violenţei domestice, aparţinătorii, societatea vor fi mai în siguranţă”. – Score: 0,25
Wizz renunță la baza de la Bacău Preşedintele CJ Bacău, Valentin Ivancea, a declarat că intenţionează reorganizarea Aeroportului din regie în societate pe acţiuni. Score: 0,25
CEI O SUTĂ – AGNUS DEI (11) În societate, în vreme ce cei în vârstă comparau prezentul cu perioada Congresului, o parte dintre bărbaţi nu făcea decât să evoce întâmplări din vremea revoluţiei. Score: 0,25
Cum se apără doctorul Virgil Musta în fața acuzațiilor Potrivit ANI, la data de 20 iulie 2020, societatea comercială în cadrul căreia Virgil Musta şi fratele acestuia deţin calitatea de asociat şi funcţia de medic primar, iar soţia lui este medic specialist, a încheiat… Score: 0,25
Câteva comentarii răutăcioase și deviaționist / conspiraționiste Când nu a lipsit total, răspunsul normativ statal și cele sociologice, antropologice și politice au întârziat cu mult mai mult decât ne-am fi putut așteptat de la o societate informată și tehnologizată, făcând ca, în raport de excesul de putere corporatistă, sistemul de drepturi fundamentale ale omului și de libertăți cetățenești… Score: 0,25
CEI O SUTĂ – AGNUS DEI (10) Ziua mai era cum era: prins cu obligaţiile cotidiene, măgulit de respectul primit oriunde, societatea de la Clubul Militar, femeile, totul îl făcea să uite. Score: 0,25
Justiție numai pentru unii Ea „are ca obiectiv principal informarea publicului larg cu privire la activitatea sistemului judiciar și rolul justiției în societate“. Score: 0,25
Virgil Musta, în conflict de interese: Ce a descoperit ANI Potrivit ANI, societatea comercială în cadrul căreia Virgil Musta şi fratele acestuia deţin calitatea de asociat şi funcţia de medic primar, iar soţia lui este medic specialist a încheiat Score: 0,77
Vârstnicii nu au acces la informații esențiale pentru ei Incapacitatea seniorilor de a se informa prin mijloace moderne, de a se adapta la societatea comunicațională tot mai avansată din punct de vedere tehnologic, dar și fenomenele sociale de izolare, marginalizare și discriminare ale vârstnicilor, precum și migrația familiilor tinere din ultimii ani, sunt o cauză principală. Score: 0,25
Cartea prințului Harry amenință să dezbine şi mai mult familia regală În special, dezvăluirile făcute de Harry despre faptul că ucis 25 de luptători talibani în timpul misiunilor sale militare din Afganistan au provocat un scandal uriaş în presa şi societatea britanică. Score: 0,25
Scandal după blocarea unui drum: Acuzații pentru Primăria Generală Doresc, din nou, să fac un apel către autorităţile implicate să vină alături de cetăţenii din comunitatea noastră, de noi şi să arate grijă faţă de oameni, aşa cum au promis şi aşa cum este firesc în orice societate", a declarat Constantin Sebeşanu, CEO Impact Developer & Contractor. Score: 0,25
Anii 2022 – 2023 Explicitarea este sinonimă cu detalierea și a fundamentelor pe care le-am găsit, în analize factuale și în abordări teoretice, pentru diagnozele mele care au putut uimi, poate stârni, dar rămân sigure, precum: „societatea nesigură”, „ Score: 0,25