Turcia s-a dezlănțuit după atacul terorist Tot miercuri după-amiază a avut loc în capitala Turciei o întâlnire pe tema siguranţei naţionale care a reunit miniştrii Apărării, Afacerilor Externe, Internelor, precum şi şeful Statului Major al Armatei şi directorul Serviciilor de Informaţii. Score: 0,26
Biden denunţă ”atmosfera otrăvită” a politicii din SUA Preşedintele american Joe Biden a denunţat miercuri "atmosfera otravită" a vieţii politice din Statele Unite, la o zi după demiterea fără precedent a preşedintelui Camerei Reprezentanţilor, Kevin McCarthy, şi în timp ce paralizia bugetară a statului federal a fost evitată la limită săptămâna trecută, relatează AFP. Score: 0,26
Proiect legislativ. Ciucă semnează și el alături de liberali Este obligatoriu ca instituţiile statului să intervină ferm prin toate instrumentele posibile, inclusiv prin cele legislative", a scris Ciucă, miercuri, pe Facebook. Score: 0,26
Tensiune pe limitarea cash. Ce bunuri mai poți cumpăra cu numerar Și încă ceva: legea este acum contestată la Curtea Constituțională de către impostorii de la USR care se opun reformei statului și combaterii evaziunii fiscale. Score: 0,26
Fostul șef al CJ Botoșani iese din închisoare cheltuielile judiciare din contestaţie rămân în sarcina statului. Score: 0,26
FMI laudă, parțial, reforma lui Ciolacu, dar a luat în vizor privilegiile din sistemul public Toate instituțiile statului cu atribuții în domeniu – Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor, ANAF – au ca prioritate stabilirea de măsuri speciale pentru combaterea evaziunii și pentru creșterea colectării veniturilor bugetare. Score: 0,26
Proiect de lege după tragedia de la „2 Mai”: Ce prevede pentru drogați Intervenţia rapidă, eficientă şi cu sprijinul tuturor instituţiilor statului cu atribuţii în domeniu, al societăţii civile, folosind toate instrumentele avute la dispoziţie, a devenit necesitate", a subliniat Alina Gorghiu. Score: 0,26
Ziua fără avocați: Protest în instanțe …apărarea drepturilor avocaţilor şi implicit ale justiţiabililor, cu scopul conştientizării rolului profesiei de avocat şi a profesioniştilor avocaţi în viaţa socială a statului, a societăţii civile şi a sistemului judiciar. Score: 0,26
Viituri catastrofale: 23 de soldaţi sunt daţi dispăruţi "Din cauza precipitaţiilor bruşte care s-au abătut asupra Lacului Lhonak, din nordul statului Sikkim, s-au produs viituri pe râul Teesta (.. Score: 0,26
SUA. Serbia retrage trupele de la granița cu Kosovo Milan Mojsilovic, şeful Statului major al armatei sârbe, a precizat luni că armata sârbă a readus „la normal” numărul trupelor sale desfăşurate de-a lungul frontierei sale cu Kosovo, potrivit AFP şi Reuters. Score: 0,26
(Proiect)Taxe majorate pentru jocuri de noroc. Venituri la buget, mai mari cu 40% S.A., care se achită în avans la Trezoreria Statului, cu prezentarea ordinului de plată vizat de trezorerie la ridicarea cartoanelor. Score: 0,26
Expoziția „Cuza 150”. Cuza domnitorul şi Cuza omul "Anul acesta s-au împlinit 150 de ani de la moartea celui care practic stă la fundamentul statului modern român. Score: 0,26
Legea păcănelelor. ”Statul român să investigheze acest șantaj căruia Marcel Ciolacu i-a cedat!” Solicit și eu aceluiași stat român, repet, afirmația lui Marcel Ciolacu, solicit statului român să investigheze acest șantaj căruia Marcel Ciolacu i-a cedat. Score: 0,26
Cumulul pensiei cu salariul: Pică legea la CCR? (update) Sub aspect intrinsec, s-a constatat că actul normativ examinat încalcă prevederile art.1 alin.(3) şi (5) prin raportare la art.53 din Constituţie cu privire la principiul securităţii raporturilor juridice, a clarităţii şi previzibilităţii reglementării şi a statului de drept, indică Înalta Curte. Score: 0,26
Trump în instanță: Acuzat că şi-a clădit imperiul pe minciuni În prima zi a procesului un avocat al statului l-a acuzat pe fostul preşedinte că a generat peste 100 de milioane de dolari prin minciuni în legătură cu imperiul său imobiliar. Score: 0,26
Ziua Unităţii Germane la Bucureşti. Prietenul la nevoie se cunoaşte Sperăm să atingem acest deziderat cât mai curând, atât în baza performanţelor noastre larg recunoscute, cât şi ca o confirmare a faptului că Uniunea este capabilă să răspundă necesităţii de coeziune, rezilienţă, solidaritate şi securitate sporită”, a adăugat şeful statului. Score: 0,27
Reforma jocurilor de noroc. Nicio companie nu va mai putea activa pe teritoriul României… Premierul a declarat sâmbătă că există „o formă de şantaj” la adresa lui, cât şi a altor responsabili ai statului român, după ce a propus proiectul de lege care scoate păcănelele în afara localităților. Score: 0,26
Alegeri care nu mai contează Nu vom mai trimite în Ucraina niciun glonț din arsenalul statului”, a spus Fico, care a mai fost premier în 2006-2010 și 2012-2018, atunci când a demisionat pe fondul protestelor iscate după asasinarea în stil mafiot al unui jurnalist de investigație. Score: 0,26
Erdogan, furios pe teroriști, dar și pe UE: „Ne face să aşteptăm la uşa ei” "Turcia nu mai aşteaptă nimic din partea Uniunii Europene, care ne face să aşteptăm la uşa ei de 40 de ani", a spus şeful statului turc în şedinţa de deschidere a noii sesiuni parlamentare, adăugând că nu va "tolera noi exigenţe sau condiţii în procesul de aderare" a Turciei la… Score: 0,26
De ziua lor, vârstnicilor li se arată iar legea pensiilor Ea susţine că trebuie să le acordăm vârstnicilor respect în fiecare zi, "atât ca reprezentanţi ai statului român, prin politici publice, dar şi ca oameni". & Score: 0,26
Cetățeanul străin în propria țară S-au enunțat de la soluții drastice, ca transformarea statului prin schimbarea Constituției, până la simplul „toată clasă politică trebuie îndepărtată și înlocuită cu oameni noi”. Score: 0,26
„Nu ne atingeţi copiii”: Proteste din cauza educației sexuale Părinţilor le revine datoria să vorbească despre sexualitate, nu statului", a protestat unul dintre manifestanţi, Gregory Bourguignon, intervievat de AFP. Score: 0,26
Acuzații de șantaj: Ciolacu cere intervenția statului Ciolacu a declarat că va merge mai departe pentru că nu se teme, dar că va cere intervenția statului pentru că vede în aceste atacuri o formă de șantaj. Score: 0,70
Când o nouă paradigmă înlocuiește o paradigmă depășită Un alt semn al deșteptării conștiinței de sine a armânilor din România sunt cele două procese intentate statului român prin care armânii au cerut și cer recunoașterea statutului de minoritate în România. Score: 0,26
Prima condamnare în procesul lui Trump Cei 19 inculpaţi citaţi în rechizitoriul dezvăluit pe 14 august la Atlanta, capitala statului, în temeiul unei legi privind crima organizată, au pledat nevinovat toţi până în prezent. Score: 0,26
Justificarea României cetățenilor Nu se ating veritabilele surse ale deficitului bugetar– supradimensionarea birocrației, refeudalizarea din unitățile statului și producția modestă – încât nu se rezolvă ceva, iar crizele vor reveni. Score: 0,26