FMI laudă, parțial, reforma lui Ciolacu, dar a luat în vizor privilegiile din sistemul public

Șeful misiunii FMI în România, Jan Kees Martijn, a apreciat imaginea de care se bucură economia României, care înregistrează creștere și are un rol pregnant în regiune. Declarația reprezentantului FMI a fost făcută cu prilejul întalnirii dintre premierul Marcel Ciolacu și delegația Fondului Monetar Internațional  aflată în România pentru misiunea anuală de evaluare.

Șeful misiunii FMI a afirmat că pachetul fiscal anunțat de Guvern este un pas important în direcția corectă, iar reforma ANAF este esențială. În acest context, reprezentanții delegației au menționat că FMI va continua să sprijine, prin acordarea consultanței tehnice, reformarea și digitalizarea ANAF.

Totodată, șeful misiunii FMI în România a arătat că discuțiile cu Banca Națională a României au relevat faptul că sistemul monetar este sănătos și stabil.

Pe de altă parte, Martijn spune că suprataxarea băncilor va duce la o povară suplimentară pe companiile care au credite și va afecta performanțele financiare și susține că este necesară eliminarea privilegiilor existente în sistemul public în acest moment.

Guvernul României este puternic angajat în susținerea creșterii economice, reducerea cheltuielilor publice și combaterea evaziunii fiscale, a afirmat, la rândul său, prim-ministrul Ciolacu în cadrul întâlnirii cu delegația FMI.

”Creșterea noastră economică se bazează pe investiții. Susținem cu prioritate proiectele de infrastructură, în special în transporturi, având în vedere faptul că investițiile în acest domeniu au cel mai mare grad de multiplicare în economie. Acordăm aceeași atenție proiectelor de investiții în sănătate și educație pentru că, în egală măsură, ne preocupă creșterea calității vieții cetățenilor noștri”, a subliniat șeful Executivului.

De asemenea, prim-ministrul a menționat proiectele guvernamentale pentru susținerea directă a dezvoltării și investițiilor în sectorul materialelor de construcții și în industria alimentară, domenii importante pentru economia românească.

Premierul a punctat și importanța proiectului de lege asupra căruia Guvernul și-a asumat răspunderea în fața Parlamentului pentru consolidarea veniturilor bugetare.

”Pentru reducerea cheltuielilor bugetare și combaterea evaziunii fiscale, digitalizarea ANAF în ritm accelerat este prioritate națională. Toate instituțiile statului cu atribuții în domeniu – Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor, ANAF – au ca prioritate stabilirea de măsuri speciale pentru combaterea evaziunii și pentru creșterea colectării veniturilor bugetare. Totodată, prin proiectul de lege asupra căruia ne-am angajat răspunderea în fața Parlamentului vom crea cadrul legal pentru ca ministerele să se reorganizeze prin desființarea sau comasarea autorităților din subordine”, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu.

La întrevederea de la Palatul Victoria din delegația guvernamentală condusă de premierul Marcel Ciolacu au făcut parte vicepremierul Marian Neacșu, ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Radu Oprea.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

20 de Comentarii

  1. „DECI :ÎN PROTECTORAT CURG LAPTE ȘI MIERE-zis-a Jan Kees Martijn-! atunci ce tot ocârâți guvernul? puneți mâna și munciți,închideți televizoarele ȘI PRODUCEȚI VALOARE ȘI PLUS VALOARE !

  2. Aolio, asa a zis nașule? Păi, meșterii din USR, Cîțu’, Cioloșu’ și restul pramatiilor cu aere de șerifi intergalactici jurau că-i invers, că pesediștii-s varză coruptă. Ar trebui întrebați Bot și Ceuașescu, așa la opinie, nu cumva FMI-ul să fi ciugulit vreo rublă-două de la ciuma roșie. Bleah, lepre

  3. Vraja marii! Cei din FMI lovesc cu manta, adicătelea sunt diplomati! Ne-au spus clar că în 20.25 trebuie sa avem deficit 3%! Adicătelea la anul și la muti ani trebuie sa disipată 500.000 de tăietori de frunze la câini de la buget care învârt 3 hârtii pe zi și încasează 10.000 de lei „niet” pe luna!

  4. Sarcină păntru domnu’ Marean Ceaușescu: să-l ia un pic la întrebări pă nea Martin ăsta, că-i prea pă față cu Ciolacu. Știți voi, Ciolacu ăla cu gagicele.

  5. Pensiile mari si dese cheia marilor succese ! Daia Platiti Taxe voi Amarestenilor cu Pensii de 1000 de lei !

  6. Va fi un pic mai greu acum pentru CCR să pice legea, pentru că FMI vine tocmai din Patria Licuriciului.

  7. Daca majoram pensiile fraierilor pe contributivitate cu maxim 5% putem pastra privilegiile existente în sistemul public. Dar si pensiile speciale care sunt tot privilegii, ca pana la urma beneficiarul nu a muncit si contribuit ptr partea de pensie speciala pe care o primeste.
    Au muncit altii ptr ei. Putem sa raportam ca in medie e bine.

  8. Toate slugile folositoare occidentului sunt laudate.
    Numai sa nu uite ca, atunci cand nu mai sunt folositoare occidentului, sunt aruncate la gunoi si poporul le va arunca la gunoiul istoriei.
    FMI nu vrea taxarea bancilor dar e de acord cu jefuirea poporului…

  9. Din fericire, nu suntem sub incidenta unui acord cu FMI. Pe unde au fost, inclusiv la noi, au impus exclusiv masuri dure de austeritate, fara nici un impact pozitiv asupra economiei, dimpotriva. Ce sa-i faci, mentalitate de bancher ! Daca tot au venit in Romania, o cafea sau un ceai, le era de ajuns !

  10. Daca CCR spune ok si nu respinge asumarea facuta de Ciolacu in Parlament atunci Ciolacu ocupa aproape in exclusivitate scena politica romaneasca .Asta inseamna ,pe linga intelegerile cu FMI si acceptul oferit de catre Bruxelles si Germania , aducerea PSD intr-o situatie de forta pe care nu a mai avut-o vreodata in ultimii 20 de ani si ii ofera lui Ciolacu garanti cistogarii alegerilor Prezidentiale .Probabil PNL si PSD vor face ca si proiect imediat o alianta electorala asa cum vedem ca vrea sa faca si opozitia poate chiar reusind sa „ albeasca AUR si sa il includa in program .Ar insemna renuntarea la Simion si la cei care in AUR au avut discursuri extremiste .Daca insa CCR respinfge asumarea atunci Ciolacxu trebuie sa demisioneze si lucrurile capata alta anvergura ce ar putea duce chiar la ruperea PNL de PSd si la aparitia unei noi aliante viitoare de guvernare . Sigur este doar faptul ca partidele mici nu vor mai putea intra in Parlament .

  11. Ciolacule, covrigarule… dacă te laudă FMI-ul e clar pe cine reprezinți tu, slugă ce ești…

  12. Temete de cel care te laudă..
    Numaidecât are nevoie de ceva de la tine..

  13. Dacă aceasta organizație fmi, condusa de ji.dani, lauda reformele ursarului pupincurist, ciolacu, sigur, dar sigur, ca sunt total defavorabile SUBcoloniei romanica.

  14. cum bine au inteles unii dintre noi laudele acestor „asasini economici” , pentru care ii asculta, (cine dracului i-a chemat pe astia daca mai suntem independenti sau poate faptul ca vin neinvitati confirma aservirea!) nu sunt de bun augur! …de fapt laudele aduse lui isarescu/manole consfintesc faptul ca fmi-ul este apologetul…inflatiei si bnr-ul nu a miscat un deget sa asaneze masa monetara in exces (de la tiparnita!)…mai mult , nu este suficient sa indatorezi in exces o tara ca sa o pui pe butuci ( pana la aservirea totala) ci mai trebuie sa toci si economiile populatiei ( care nu si le joaca la pacanele, pariuri sau pe burse pentru actiuni fara valoare !)…inflatia este raspunsul!…cum sa nu-l laude pe ciolac care acusi acusi mareste salariul minim care se duce tot in inflatie …oricum Romania ramane doar tara „specialilor” si ce spune fmi-ul este doar un joc ” de glezna” si noile taxe si impozite nu vor face decat sa sustina in continuare un aparat bugetar obez , corupt si inutil!…cu cati mai multi bani vehiculati cu atat mai bine pentru banci si …fmi!

  15. Vrajeala cu lauda! Vrem inregistrarea live sa vedem meclele, nu vrajeala aruncata in eter de mincinosii politici romani. Ma mir cum de mai credeti si scrieti ce se vrea stiut sau aflat.

  16. Despre ce „intelegere” cu FMI se bat campii pe aici, in lipsa unui imprumut. FMI este adus sa inchida gura la „experti”. In plus, ce cauta hAUR intr-o discutie cand PSD-PNL au 60% in Parlamentul actual si in cel viitor ? Acum cand s-au convins ca fac 14% si nu 80%, se considera partid-balama, ca UDMR-ul ? Niciun om cu numar pe casa face vreo intelegere cu un gitan, nici macar gitanii, care stiu cel mai bine de ce sa se fereasca, cand Al de Sus mai ati-peste putin. Mai nou, ala care ia Lithiu cu palinka de Ojdula (n-am gasit alta rima) semneaza pe forum „es(cal)op cu ciuperci otravite”? Sa le scrie usereistilor alora cu contributii valo-roase.

  17. Deci a zis functionarul public de la IMF: Lasati bancile in pace nu le mai suprataxati si luati banii de la functionarii publici. Aia din Romania nu aia din UE sau IMF! Dar de suprataxarea cetatenilor? Nooo e suprataxare numai cand e vorba de bietele banci!

  18. inainte de 89 era o lege care spunea ca bugetarii du pot fi mai multi de 8% din total forta de munca. Erau 10 milioane care munceau din care 800 mii bugetari adica medici profesori politie armata secu etc. A trecut 89 s-a dat liber la angajari la stat, nu s-a mai tinut cont de nimic si azi avem 5.5 milioane care muncesc din care 1.3 milioane bugetari de la 8% la aprox 25% asta pentru ca munca la stat a devenit foarte banoasa si de aici a devenit o sinectura buna pentru neveste, amanta frati copii , veri, nepoti de oameni de stat.. Asta este diferenta, Si sa mai spun ceva tinerilor care nu au trait revolutia unul din slogane era in varianta Pile, Cunostite, Relatii. Problema este ca pcr inainte de 89 este la soimii patriei pe linga pcr de acum

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.