Cărţi de pus sub brad Dar duminica asta am adormit în voie şi m-a trezit soarele strălucitor şi pe ferestruica deschisă intrau sunetele animalelor de peste drum, croncănitul, urletul, mugetul. … Parcă m-aş fi trezit într-o pădure tropicală. Score: 0,32
Decembrie românesc dincolo de frontiere Aceşti oameni s-au trezit dintr-odată în reţeaua răului, care va lua chipul caraghios al rinocerului. Score: 0,30
Pe ecrane, „Sfintele motoare”, un hibrid între noir, comedie, SF, musical, romance Not found: trezit Score: 0,30
Bestselleruri la „Litera” Trei sau patru zile mai târziu m-am trezit cu telefoane de la jurnaliştii ziarelor londoneze care-mi spuneau tot felul de lucruri precum «am auzit că v-aţi întors din India, unde aţi fost martorul unui miracol»”. Score: 0,30
„Când îţi doreşti ceva din tot sufletul, tot universul conspiră la împlinirea dorinţei tale” M-am trezit peste noapte studentă. Score: 0,29
Actualitate Băsescu îi contrazice pe specialiști: Consiliul European a fost un succes s-a trezit, luni seara, că reuniunea la nivel înalt de la Bruxelles, de vineri, a Uniunii Europene, așa cum au afirmat specialiștii: analiștii politici, comentatorii de politică externă și politologii. Score: 0,95
Afacerea Virgil Tănase – Charles Hernu Astfel că cei doi s-au trezit nu doar victime ale regimului comunist şi ale Securităţii, ci şi victime ale autorităţilor franceze. Score: 0,30
Adversarul lui MRU, şicanat de DNA Chemat la DNA pentru o poveste inventată Sentorul PNL Ovidiu Marian, candidat în Colegiul 1 Senat Arad, unde îl are drept contracandidat pe fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu, s-a trezit chemat la DNA, serviciul teritorial Timişoara, pentru o cauză de care este complet străin. Score: 0,31
Actualitate Boagiu bagă băţul prin gard Faptul că i-a eliminat prin modul de comportament, prin politica adoptată, pe liberalii adevăraţi sper că i-a trezit pe aceştia la realitate şi le-a arătat că locul lor nu e în acel amalgam", a declarat Boagiu la Digi24. Score: 0,32
O seară în compania unor artişti de prim rang Violonistul auriu trezit de curiozitatea plimbăreţilor Vocile remarcabile au fost dublate, în toate cazurile, de o prezenţă scenică de primă mână, la care s-au adăugat ţinutele fastuoase ale solistelor sau cele, nu o dată amuzante, ale balerinilor. Score: 0,30
Actualitate Editorial Zeci şi sute de Trăşculescu Altfel, de ce tocmai sâmbătă seara, în buza campaniei electorale, ne-am trezit cu aşa exemplu de lege, ordine şi stat de drept? … Altfel, de ce tocmai sâmbătă seara, în buza campaniei electorale, ne-am trezit cu aşa exemplu de lege, ordine şi stat de drept? Score: 1,00
Actualitate Grecia, paralizată de o grevă generală Grecia s-a trezit paralizată, marţi, la începutul unei greve generale de 48 de ore, decretată de principalele două sindicate din ţară pentru a protesta faţă de noile măsuri de austeritate pe care intenţionează să le treacă, miercuri, prin parlament, guvernul lui Antonis Samaras, potrivit AFP şi EFE, citate de Agerpres. Score: 0,31
Adevărul Holding şi-a cerut insolvenţa Cum de s-a trezit Imre aşa grijuliu după ce Click deşerta zilnic găleţi de lături şi bârfe pe capul oamenilor? Score: 0,30
Actualitate Editorial O comisie heroină Dorin Tudoran Deşi a trezit zâmbetele multora, Comisia de Integritate a PD-L, condusă de dna Monica Macovei, a lovit năprasnic în pleava angelică a partidului. Score: 0,32
Actualitate Editorial Situaţiunea (LXXV) Din seninul zilei de 10 octombrie curent, admirabila şi sublima noastră diplomaţie s-a trezit dînd un comunicat prin care informa că „verificările preliminare nu confirmă ştirea despre o scrisoare a MAE rus prin care s-ar fi cerut autorităţilor din Sankt… Score: 0,30
Jean Pădureanu, bătut şi tâlhărit în Bucureşti "Când să urc scările în bloc m-am dezechilibrat şi m-am trezit că cineva îmi dă un brânci. Score: 0,32
Actualitate Editorial Alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012, o nouă capcană pentru românii din străinătate! Not found: trezit Score: 0,30
Actualitate Geoană: Sondajele arată că USL va câştiga, dar PDL are resurse de şantaj În 2008, la exit-poll-uri PSD-ul avea cinci procente în faţa PDL-ului şi ne-am trezit după o noapte pe care am regăsit-o şi în 2009, din păcate, că PDL-ul avea un mandat în faţa noastră. Score: 0,32
Actualitate Sute de bătrâni din Oradea s-au trezit cu noaptea în cap pentru un pachet cu mâncare Not found: trezit Score: 0,61
Actualitate Editorial USL – miting gigant și program sărac! Parcă s-ar fi trezit din moțăiala de la Cotroceni și din aerul de mare conducător anturat în complezențe de un întreg partid. Score: 0,31
Peter Imre se visează uşă de biserică Cum de s-a trezit Imre aşa grijuliu după ce Click deşerta zilnic găleţi de lături şi bârfe pe capul oamenilor? Score: 0,31
Actualitate Editorial Viaţa fără frontiere? Sau viaţa fără perdele la ferestre? Şi, iată că a venit luna octombrie şi parcă cu toţii ne-am trezit din letargie. Score: 0,30
Miraculoasele tezaure ale Colecţiei Merzbacher Punctul de plecare al colecţiei a fost un interes trezit de familia lui Gabrielle. Score: 0,30