De prin 1990 și pînă astăzi povestea Securității revine cu o anume ritmicitate. Fie că lipsesc subiectele, fie că unul, extrem de incomod pentru vîrfurile puterii, trebuie îngropat. Acum trebuie minimalizate protocoalele. Parcă și-ar aduce aminte cineva de o scamă lipită pe creier, parcă s-ar cauta un subiect bun de îngropat un altul. Și cam aceiași oameni apasă pe pedală. Și toți cei strecurați prin partide, redacții și ONG-uri cîntă în cor.
În primii ani, chiar am încercat să scriu și eu diverse articole care să lămurească perioada poliției politice și a statului totalitar. Am încercat să clarific ceea ce n-a vrut nimeni să clarifice. Un adevărat decont al prestației (nu în toate cazurile abuzuri sau crime) fostei Securități n-a fost decît un proiect de oameni naivi. În fapt, nimeni nu a fost interesat de o cercetare serioasă. Abordarea aceasta de-a valma și cu furca a permis condamnarea totală a serviciilor secrete comuniste. Ceea ce este în parte corect, în parte o exagerare interesată. Foștii ofițerii s-au temut cel mai mult de ridicarea vălului de pe fosta Securitate. Unii, pe bună dreptate, aveau ce ascunde și de ce se teme. Alții, numai din cauza ștampilei care i-ar fi încurcat în noua lor identitate de politicieni, de oameni de afaceri, de ziariști sau militanți pentru democrație. Nici adversarii fostei securități n-au fost interesați de un decont complet. Și europenii, și americanii au colaborat bine mersi cînd au avut nevoie. Și informațional, și în materie de afaceri, și pentru strategii comune. Combaterea fostei securități a fost mai degrabă o operațiune de propagandă, folosită în funcție de calendarul politic și de adversar. Cînd trebuia anihilat un incomod, pac, era legat de Securitate sau chiar făcut securist. Prin 1990, în Expres am publicat prima dată știrea despre perioada lucrată de Virgil Măgureanu la Securitate, sub numele de Astalos. Cîteva luni mai tîrziu, s-a scăpat și mi-a zis că și eu pot fi făcut. Cum? Cu o hîrtie! Nu am semnat niciodată nimic, i-am zis eu. Și el mi-a șuierat că nu-i imposibil, o hîrtie se poate face ușor. L-am privit lung, mai lung decît credea el că îmi pot permite, și i-am zis că nu se poate, sigur nu, pentru că n-am semnat nici o delațiune, nici un angajament, și dacă o asemenea hîrtie va apărea, el riscă o tamponare cu mașina. Și o comisie parlamentară va cerceta și va afla ca am spus adevărul. (Pe atunci, în naivitatea mea mai contam pe eficiența și puterea unei comisii parlamentare).
CNSAS-ul n-a fost decît o formă de a mima cercetarea arhivelor și inventarierea abuzurilor comise de poliția politică. La începuturi, unii au scos acte din arhive și au făcut curat în ce-i privește pe ei sau pe prietenii lor, alții au alimentat cu documente de tot soiul pentru a compromite pe cineva intrat în colimatorul pornit numai pentru tocarea adversarului. Unii au fost lăsați să supraviețuiască și în formule democratice spre a fi șantajați sau demolați în momentele în care nu executau ordine. Adevărul este că mulți turnători și ofițeri de securitate și-au meritat soarta de huiduiți și înjurați, chiar de marginalizați. O vreme, au participat la tot soiul de operațiuni murdare, apoi tot ei s-au transformat în delatori sau acuzatori ai celor pe care i-au folosit, crezînd că astfel se spală de păcate.
Rămîn la părerea că acest decont al poliției politice n-a avut loc, pentru că nimeni n-a fost interesat de el. Iar această ambiguitate, această prefacere magică din Securitate în servicii de informații printr-o simplă decizie administrativă (fără o operațiune gestionată după rigori democratice) ne-a încurcat enorm. Prefacerea „miraculoasă“ a Securității și a rețelelor de informatori a dus România la situația de acum. Și care „aiureală controlată“ a cîntărit enorm și va atîrna greu în evoluția țării noastre.
Și acum, la subiect. În ce privește prezența mea pe lista de nu știu ce, să zicem, colaboratori, agenți, turnători, supraveghetori, acoperiți sau descoperiți, ar trebui să trag o înjurătură. Și totuși, n-o fac, și mă limitez numai la un sictir amical. N-am fost implicat în nici o operațiune care să aibă conotații de poliție politică sau de poliție secretă. N-am turnat pe nimeni, n-am supravegheat pe nimeni, n-am informat nici un serviciu. Că am fost de acord ca doi colaboratori mediocri de la Viața Studențească, deveniți între timp ofițeri pe nu știu unde, să folosească un articol de-al meu din Suplimentul Literar Artistic al Scânteii Tineretului nu poate fi socotită colaborare, nici supraveghere, nici informare. Sau dacă ar fi socotită, atunci, jumătate cade, pentru că respectivul articol despre crimele comise la Oarba de Mureș a fost rescris mai mult de două treimi după mintea respectivilor băieți.
Cu ani în urmă, am precizat în Evenimentul zilei că, în cazul în care un arhivist poate duce șefilor săi o hîrtie cu semnătura mea ca angajament sau ca delațiune, se poate lăuda că a obținut eliminarea mea din presă.
Pînă atunci, sictir, băieți, scriu mai departe!
Daca este adevarat ce declara autorul , tinind cont de pozitia ocupata in presa , atunci cinste lui si asta inseamna ca doarme bine noaptea .
Care ar fi deosebirea ?
Tu ce spui ?
Bravo domnule Nistorescu!
Problema e că, la Centenar, lumea gândeste pentru Academie numai Istorie, alte soluţii de perspectivă mai apropiată sau mai îndepărtată evaluate si puternic sprijinite putând fi: acad. Răzvan Theodorescu, Lucian Boia, Oliver Jens Schmitt…
Cred ca este corect sa spunem SRI. Indiferent cat de huliti sunt astazi cei din SRI legat de intelegerile, ” protocoalele ” din JUSTITIE, eu, cu mintea mea de simplu condicar, lefegiu, cred ca sunt meseriasi care presteaza in SRI atasati tarii ROMANIA, cat sunt ei in procente probabil in proportie majoritara. Cred ca sunt infiltrati in toate zonele: economice, politice, sociale, ale societatii romanesti ca socoteala asta este buna sau nu, nu cred ca este treaba mea sa apreciez. Sper ca tara asta a noastra cu tot amestecul copios si abundent in trebile sale interne a unora din afara tarii, despre care tot am spus aici la gazeta, nu mmai repet, sa nu fie faramata ca stat national unitar, iar cei majoritari in SRI sa aiba o contributie consistenta ! In rest sa auzim si de mai bine. p.s.- daca ” cainele de paza al democratiei ” ,” care este ”, domnul Cornel Nistorescu ar avea, sau nu ar avea ” ochii albastrii ” asta o stie numai si numai domnia sa, cand se priveste dimineata in … oglinda !
Ce s-a incriminat la Nurenberg, d-le C.N., nazismul sau doar gestapovismul ?
Ba, „Hadrian”, la NÜRNBERG( asa se scrie, pseudo-istoricule marxist!) s-a incriminat nazismul de tip SS-ist!!! In ce
priveste GeStaPo(Politia secreta de stat), facea parte din SS-ul lui Himmler care devine sef RSHHA(Reichssischerheits-
hauptamtes- Oficiul General de Securitate al Imperiului). Instrumentul de teroare/politie politica/asasinate in masa al NSDAP. Himmler a fost un fel de Beria nazist si asemanarea fizica dintre acesti monstrii bolsevici este stupefianta!
Corect. Bine argumentat.
cornele, te-am vazut la pozitia 122.daca scrii despre ei, voi citi.sunt sigur ca articolele vor fi unele documentate,
Il mai ajuta Dumitru Constantin,si el pe tabelul lui Mendeleev
Nu , maestre … , nu ați nimerit , e parfum de KGB … ! Scrieți în continuare , pentru că , cei mai mulți romăni sănătoși la cap , își doresc să știe gănduri bune din partea importanților oameni de presă din Romănia . Și sunteți unul dintre puținii care o mai fac … ! În rest … , jivine jigărite , parfumate , machiate , îngurguțate , văndute … , cu papion , batiste …
Scrii la Cotidianul de ,, parfum de KGB ” ? Vezi ca s-ar putea sa vorbesti de funie in casa spanzuratului !
cand argumente nu mai exista apare repede un dinescu_X (ca ala original s-a dat la „fund” pe Dunare!) pentru „infierare proletara” a „vechii securitati” (cu toate ale ei!) dar , ca o apoteoza, TOT cu metodele ei, intimidare si santaj ordinar!…e foarte bine!!! asta inseamna ca-i doare rau!…
Cine a mai vazut un cetatean roman vinovat de ceva, care sa-si recunoasca vina?
inainte de 89 (as spune, ca si acum) turnatoria era generalizata.Ca unii o faceau mai profesionist decit altii,o fi adevarat.Ce vreau sa spun e ca fostul senator Sabin Ivan (Dumnezeu sa-l odihneasca in pace) mi-a fost vecin.Intr-o discutie cu el m-a asigurat ca securistii de rit iliescian (SRi) au incercat sa-l recruteze ca informator.Deci orinduirea inceputa in 45 doar s-a clatinat putin în 89.Teoria asta care spune ca in Romania da democratia afara din oala e o barba pina in pamînt de lunga.Recrutarea continua, naravurile la fel.Publicarea listelor este si au fost mofturi ale securitatii si militiei.
Din pacate securitatea a fost populata si inainte de 1989 si este si dupa 1989 numai de secaturi mediocre „fara mama fara tata”!
Atita pot atita fac !
Subminarea Romaniei!
toata discuţia este inutilă. singura variantă sigură ( dar etic incorectă) era cea adoptată de ceausescu în anii 70 când a preluat puterea şi controlul oficial asupra securităţii de la ruşi. a distrus toată arhiva scăpând toţi oamenii de şantajul ruşilor asupra românilor şi membrilor de partid. nici cazul germaniei care a făcut un amplu sistem de investigare şi acces( gaus) nu a dat rezultate, astfel ruşii şi-au pus la conducerea germaniei acum toţi oamenii.vedeti ce efecte are arhiva SIPA acum asupra justiţiei, fiindcă s-a dorit a fi pastrată chiar dacă se nega valoarea ei.o comparaţie între secu şi SRI este absurdă fiindcă sunt alte obiective şi alte timpuri deci altă moralitate. cei care inainte erau bisnitari,penali,excroci,speculanti acum sunt numiti oameni de afaceri, investitori, morali.
Sa traiti, turnatorilor!
2. Sînt destui indivizi care, deşi nu au colaborat cu Securitatea, au un palmares penal impresionant. Se bat cu pumnii în piept că ei nu au turnat pe nimeni. Dar sînt posesori de cazier judiciar. FAPTELE oamenilor trebuie luate în considerare. Nu apartenenţa lor la anumite structuri vremelnice: PCR, UTC, Pionieri, Şoimi ai Patriei. Atîta vreme cît securiştii au acţionat respectînd legile aflate pe atunci în vigoare, nu pot fi traşi la răspundere. Că acele legi erau greşite, de sorginte stalinistă, e o altă poveste. Nici legile de funcţionare ale serviciilor secrete, din zilele noastre, nu sînt mai breze. Şi atunci, la fel ca acum, nepotismul, nelegiuirile, incompetenţa, nedreptăţile, abuzurile, se ţineau lanţ, peste tot unde se găseau „oameni înarmaţi”: Armată, Securitate, Miliţie, Procuratură.
3. Mai execrabili decît turnătorii la Securitate au fost (şi au rămas) turnătorii la Miliţie. Şi în zilele noastre, SRI-ul apelează frecvent la aceştia (indirect, prin intermediul ofiţerilor de poliţie). Colaboratori „dedicaţi”, care să lucreze NUMAI pentru SRI, sînt rari. Atare informatori, ai organelor de poliţie, există în toate statele lumii, aproape fără excepţii. Cînd cineva apelează la Poliţie pentru a identifica făptaşul unei infracţiuni, Poliţia, la rîndul ei, apelează la informatori. Dacă nu i-ar avea, nu ar mai prinde aproape pe nimeni. Cel puţin, nu în timp util. Sînt un rău necesar. Cînd îţi dispare copilul de acasă, ce te faci? Chemi poliţiştii. Chiar dacă ştii că ei îl vor contacta pe vecinul tău de palier – un detestabil „ciripoi” -, pentru a-i ajuta în investigaţii…
Atenţie, domnule Cornel Nistorescu: oamenii, cînd încep să devină bănuitori, nu mai ştiu unde să se oprească. Nu uitaţi proverbul acela francez: „Qui s’excuse s’accuse”. Nu v-a cerut nimeni să vă justificaţi /dezvinovăţiţi. Staţi liniştit în banca dumneavoastră. Nu vă mai agitaţi inutil.-