Şefii de la ASF îşi vor aproba luni salariile

Conducerea Autorităţii de Supraveghere Financiară se va întâlni săptămâna viitoare într-o primă şedinţă, ocazie cu care noii şefi îşi vor stabili şi salariile. Dan Radu Ruşanu, validat de Parlament ca preşedinte al instituţiei nou-înfiinţate, a dat miercuri asigurări că retribuţiile „vor fi plafonate la nivelul salarizării membrilor Consiliului de Administraţie din Banca Naţională”.

În plus, Ruşanu promite că lunea viitoare, după şedinţa ASF, va organiza o conferinţă de presă în care va anunţa sumele stabilite. Rămâne de văzut dacă acest lucru se va întâmpla, dacă ţinem cont de faptul că salariile membrilor CA din BNR nu sunt făcute publice. În piaţă circulă deja informaţii neoficiale potrivit cărora la ASF vor fi câştiguri în jurulul a 10.000 de euro, iar preşedintele ar urma să aibă circa 12.000 de euro pe lună.

Radu Ruşanu nu a dorit să se pronunţe cu privire la aceste informaţii, dar a spus clar că nu se pune problema ca membrii ASF să câştige 4 – 5.000 de lei pe lună, cât miniştrii, cu toate că şi unii şi alţii sunt numiţi politic în posturile respective. „Prin normele UE, salariile din organismele pieţei bancare şi non bancare trebuie să fie aliniate cu cele din piaţa de capital şi din piaţa non bancară şi bancară, deci nu poţi să faci salarii nici de nivelul Parlamentului, nici de nivelul Guvernului, trebuie respectate anumite norme europene”, explică Ruşanu.

Legislaţia în domeniu aprobată de Parlament prevede că nivelul de salarizare în cadrul ASF este decis de conducerea instituţiei, ţinând cont de „nivelul remuneraţiei acordate unor poziţii şi funcţii similare din piaţa financiară.”
La fel se întâmpla şi în instituţiile pe care noua structură le include: Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM), Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) şi Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).

„Mă îndoiesc că undeva un mare bancher a reuşit să câştige în ultimii ani, în medie, 188.000 de lei pe lună, cum se câştiga la Asigurări, sau 80.000 de lei pe lună, ca la Valori Mobiliare, sau 62.000 de lei, ca la Pensii private. (…) Toate salariile şi veniturile de la această Autoritate (ASF, n.r.) trebuie să se încadreze în standardele Băncii Naţionale”, a declarat marţi premierul Victor Ponta. Premierul a mai adăugat că salarizarea de la BNR este „cam de vreo zece ori faţă de membrii Guvernului”.
Parlamentul i-a validat, miercuri, pe membrii Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară. Dan Radu Ruşanu va fi preşedinte, Daniel Dăianu va fi prim-vicepreşedinte, iar Daniel Tudor, Mircea Ursache şi Ion Giurescu vor ocupa funcţiile de vicepreşedinţi. Posturile de membrii neexecutivi vor fi ocupate de: Dorina Mihăilescu, Gheorghe Marcu, Gavrilă Alexe, Gheorghe Albu, Lorand-Istvan Kralik, Marian Mîrzac, Marian Sârbu, Cornel Moldoveanu, Tudor Baltă, Doru Frunzulică, Nina Puiu şi Gheorghe Cornel Coca Constantinescu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.