Semnal de alarmă tras de Virgil Musta: „Nu vor exista zero riscuri”

Medicul Virgil Musta, șeful secției de boli infecțioase de la Spitalul Victor Babeș din Timișoara, trage un semnal de alarmă și îi avertizează pe copii, părinți, profesori și reprezentanți ai autorităților că debutul anului școlar va fi dificil.

Specialistul spune că nu vor exista „zero riscuri” în cazul trimiterii copiilor la școală și recomandă respectarea la sânge a protocoalelor.

Medicul Musta a scris un mesaj pe Facebook în care vorbește despre reluarea cursurilor și despre riscurile care apar.

„Este bine să înțelegem încă de pe acum că nu vor exista zero riscuri în cazul trimiterii copiilor la școală, așa cum de fapt, nici înainte de această pandemiei, nimeni nu putea garanta faptul că prin prezența la școală copiii nu se puteau îmbolnăvi de alte boli transmisibile (mai ușoare sau mai severe) sau că nu ar putea transmite apoi astfel de boli celor din familie”, a scris Musta pe Facebook.

Virgil Musta susține că singura soluție pentru reducerea riscurilor de infectare este respectarea în permanență a măsurilor stabilite de autorități.

„Eu cred că este o situație neobișnuită, dificilă, dar care poate fi depășită numai prin înțelegerea clară și asumarea rolului fiecărei părți implicate, cât și printr-o implicare și dialog constructiv permanent între aceste părți. Este vorba de fapt despre un parteneriat funcțional între aceste părți, astfel încât să nu înceapă să dea vina unii pe alții, ci să existe implicare, responsabilitate și comunicare transparentă continuă”, a mai spus Virgil Musta.

Medicul timișorean consideră că în fiecare unitate de învățământ trebuie respectate protocoale clare care să asigure condițiile pentru distanțarea copiilor în clase, evitarea activităților care duc la aglomerare, curățirea și dezinfectarea suprafețelor și aerisirea încăperilor.

De asemenea, fiecare unitate de învățământ trebuie să aibă stabilite proceduri clare și pentru situațiile în care există copii suspecți de a fi infectați.

Musta mai spune că părintii trebuie să-și asume responsabilitatea de a observa permanent starea copiilor și de a nu trimite la școală copilul cu anumite simptome sau pe cel care a fost în contact cu persoane depistate cu COVID 19. Părinții trebuie să înțeleagă corect și rațional existența unui astfel de risc și să analizeze bine situația din familie. Dacă există persoane vulnerabile în familie, fie că sunt copii, părinți sau bunici atunci e recomandabil să se opteze pentru școala online, cel puțin pentru o perioadă. Tot părinții împreună cu profesorii au rolul de a educa permanent copiii și de a le explica corect și pe limbajul lor ce trebuie să facă, cum să se protejeze și cum să se comporte.

Cadrele didactice pot fi purtătoare ale virusului și nu trebuie să vină la școală dacă au simptome sau dacă au fost în preajma persoanelor infectate, precizează Virgil Musta. De asemenea, la școală e foarte important să păstreze distanța fizică și să poarte măști, mai ale din cele care protejează mai bine. Nu în cele din urmă, Virgil Musta le recomandă reprezentanților autorităților să comunice permanent cu părțile implicate și să se asigure că există servicii medicale la îndemână.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

7 Comentarii

  1. Mai lipseste sa apara cam peste citeva zile la tv „statuia moai din Insula Pastelui” si sa ne spuna scrisnit, cu rictusul pe buze, despre copiii care se vor imbolnavi : „Ghinion !”

  2. Personalul didactic va fi mai expus infectării decât medicii din spitale. În cel mult trei luni, participarea sa la cursuri se va înjumătăți. Probabil se va apela la studenți, ori, mai rău, la necalificați. Copiii își vor infecta familiile, și mulți vor rămâne fără susținători. Învățământul on-line e, la nivelul învățământului primar, dar, în mare măsură, și la aceluia gimnazial, o mare stupiditate! Nimeni nu va învăța aproape nimic. Evaluarea e zero! Manualele devin inutile. Temele de casă, nu mai au rost, fiind aproape imposibil de controlat. Diferențele de pregătire dintre elevi vor fi enorme. Logistica nu poate fi asigurată fără implicarea părinților. Câți vor fi dispuși, sau vor putea să plătească? Cine ne va scoate din haos?

  3. Turbarea celor ca Musta e ca nu se va intampla ce propovaduiesc ei. Daca numarul imbolnavirilor nu va creste simtitor ( si sa dea Domnul sa fie asa ), toata gargara ” specialistilor „, Musta, Imbri, Rafila Arafat si Tataru, se va duce pe apa sambetei. Lumea s-a saturat de amenintari.

  4. Upsss! Mai criminal e virusul lacomiei marilor capi decat acest virus despre care se vorrbeste de 6 luni de zile.

  5. Probabil ca singurul „merit” (?) al acestui virus a fost sa scoata la iveala, la lumina zilei, pe de o parte incompetenta insotita deseori de hotie si abuzuri, ale guvernantilor (si nu numai la noi !), pe de alta parte imbecilitatea „negationistilor” (eu i-as numi asa pe cei care, din idiotenie sau, inca si mai grav, din nemernicie, neaga existenta acetui virus sau, in „cel mai bun caz”, ii neaga periculozitatea)

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.