Serghei Lavrov a ajuns în China

Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a sosit luni în China, au anunţat serviciile sale, pentru o vizită oficială vizând întărirea legăturilor cu Beijingul, partener diplomatic şi economic cheie al Moscovei, notează AFP.

Ministerul rus de Externe a anunţat pe reţeaua X că Serghei Lavrov a aterizat la Beijing.

Demnitarul rus va rămâne până marţi în capitală, unde urmează să se discute cu omologul său chinez, Wang Yi, potrivit unui comunicat anterior al ministerului rus.

„Este prevăzut un schimb aprofundat de opinii pe o serie de +subiecte fierbinţi+”, a indicat comunicatul, ministerul rus citând „criza ucraineană şi situaţia din regiunea Asia-Pacific”.

Cei doi lideri „vor discuta o gamă largă de probleme legate de cooperarea bilaterală, precum şi despre cooperarea pe scena internaţională”, a mai precizat comunicatul.

De la declanşarea atacului Rusiei asupra Ucrainei în februarie 2022, relaţiile dintre Moscova şi Beijing s-au întărit foarte mult.

În martie 2023, Xi Jinping a vizitat Moscova, reafirmând alături de Vladimir Putin „prietenia fără limite” dintre ţările lor, care ambele denunţă hegemonia occidentală pe scena internaţională.

Preşedintele rus a mai discutat cu omologul său chinez şi în cadrul forumului Noile Drumuri Mătăsii la Beijing, în octombrie.

China, care se prezintă ca o parte neutră în conflictul din Ucraina, dar care de doi ani a devenit principalul partener economic al Rusiei, pledează pentru o rezolvare politică pentru a pune capăt luptelor.

Beijingul este îndemnat frecvent de occidentali să joace un rol mai activ în reglementarea ostilităţilor, prin folosirea influenţei sale asupra Moscovei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

5 Comentarii

  1. Gamă largă de probleme pe dracu. Prețul materiilor prime și componente pentru armament și mentenanță astea sunt problemele. Adică la cerșit și poate la împărțit furăciunile din Africa. Să plece hoții de francezi ca să vină rușii. Chinezii poate vor lăsa ceva în urma lor. Rușii praful și pulberea.

  2. Se reactualizeaza intelegerile din iarna dintre Putin si Xi. Cursul problemelor grave la zi de pe glob necesita noi ajustari. Chir si cei carora nu le convine recunosc ca politica mondiala (inclusiv militara) este facuta acum numai de acesti doi grei. America ramane singura, Europa a iesit total din cursa iar puterile asiatice incearca sa se indeparteze privind tot mai mult spre China.

  3. Succes mult pentru BRICS china economia nr 1 mondial si Rusia nr 5 mondial si nr 1 in Europa ,iar occidentul nr 1 la crime (ammerllocci) parade de homalaii ,pedofilie ,transgenders si drogati la greu SLAVA G7 si UE

  4. Cu puțin noroc, MOSSAD-ul pune gheara pe el și îl trimite în delegație la Prigojin, pentru că a pus la cale atacul HAMAS.
    Călătorie plăcută! 😂

  5. Dăunăzi, ministra de finanțe SUA, și-a manifestat indignarea de comportarea rușilor: n-au voie să prietenească cu chinezii??!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.