Severin: „Nu demisionez din Parlamentul European”

Adrian Severin a convenit cu Martin Schultz să se retragă din grupul socialiştilor europeni,admiţând problema pe care grupul socialist o are „legat de votul şi de electoratul său”, dar a refuzat să demisioneze din Parlamentul European, scriu jurnaliştii de la Gândul.

Severin şi-a pierdut funcţia de vicepreşedinte al grupului socialist, conform jurnaliştilor de la Evenimentul Zilei.

„Am convenit cu Martin Schultz să mă retrag din grupul socialiştilor până la finalizarea investigaţiilor. Nu demisionez din Parlamentul European”, a declarat Severin pentru Mediafax luni seară după ce a ajuns la Bruxelles, conform Evenimentului Zilei.

Înainte de întâlnire, viceliderul Hannes Swoboda a declarat că Severin este aşteptat la Bruxelles cu demisia, aşa cum au procedat ceilalţi doi europarlamentari, austriacul Ernst Strasser şi slovenul Zoran Thaler. „Cred că orice caz de corupţie sau semicorupţie este total inacceptabil. Suntem bine plătiţi pentru munca noastră şi cineva nu ar trebui să fie plătit pentru un lucru pentru care e deja plătit în Parlamentul European”, a declarat Swoboda, la RFI.

Cazul lui Adrian Severin, care a acceptat să primească 12.000 de euro de la reporterii incognito ai „Sunday Times” pentru a susţine modificarea unei legi în Parlamentul European, face valuri doar la Bruxelles. La Bucureşti, Severin lansează acuzaţii puerile la adresa jurnaliştilor britanici, apreciază România Liberă.

Parlamentul European a demarat o anchetă pe baza acuzaţiilor lansate de publicaţia „Sunday Times”.

Diana Wallis, vicepreşedintele Parlamentului European, care se va ocupa de investigaţie,a precizat că Parlamentul European va acţiona rapid şi va lua măsurile care se impun, în funcţie de rezultatele anchetei.

La Bucureşti, PSD nu i-a cerut demisia din PE, acceptând autosuspendarea din funcţiile politice pe perioada anchetei.

Direcţia Naţională Anticorupţie s-a autosesizat pe baza informaţiilor apăruteîn presă, notează jurnaliştii de la Jurnalul Naţional. „DNA a luat la cunoştinţă despre articolele din presa română şi cea internaţională care relatează aspecte referitoare la săvârşirea unor eventuale fapte de corupţie de către Adrian Severin, astfel că instituţia urmează a se sesiza şi a face verificări”, a spus Livia Săplăcan, purtatorul de cuvant al institutiei.

Ieri, într-o conferinţă de presă, Adrian Severin a declarat că nu este corupt şi i-a acuzat pe jurnaliştii de la „The Sunday Times” că duc o campanie de compromitere a unor oameni incomozi şi încercă să implice în scandaluri membri ai PE şi ai altor instituţii europene.

„Ziarul The Sunday Times este un ziar specializat în producerea scandalurilor, un ziar care a exprimat şi exprimă în permanenţă puncte de vedere eurosceptice şi care a încercat mereu să implice în scadaluri membrii ai PE si ai institutiilor europene. M-am interesat dacă acea societate există, aparenţa care a fost creată e că ea există, aveam de a face cu un intelocutor care a creat aparenţa că există si că este onorabil: este vorba de adrese de email, este vorba de un secretariat care răspundea la telefoane si spunea ca va suna inapoi, si asta costă bani , este vorba de jurnalişti care luni de zile au venit în PE- si asta costă bani, care au intrat sub o altă identitate in PE si asta este o ilegalitate. Mă întreb de ce atâţia bani au fost investiţi în această operaţiune?”, a spus Adrian Severin.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.