De câteva luni, locuitorii Californiei se confruntă cu o acută criză de energie. California, fieful lui Al Gore, a aşteptat vizita lui Bush care a şi-a afirmat împotrivirea faţă de orice control impus al preţurilor la electricitate.
Smulşi din imaginarul colectiv bine împănat cu călătorii temporale, cu găuri de vierme, cu albine ucigaşe şi nenumărate godzile, californienii au probleme reale pe care ecologiştii i le vor fi reproşat preşedintelui. Nenumăratele filme americane în care populaţia Americii e inventariată şi sortată, manipulată şi numerotată prin metode specifice pălesc în faţa unor probleme reale care ar putea influenţa politica mondială. Opinia publică americană pare hotărâtă să-şi reclame problemele cu mai multă vigoare, conflictele de dincolo de frontierele acvatice ale Americii fiind destul de vagi în imaginarul colectiv. În povestirea sa “Ziua confuză”, Lucian Ionică istoriseşte o experienţă temporală a unor cetăţeni obișnuiți care se confruntă cu un experiment. Striviţi de multicolorele faţete ale manipulării, cetăţenii obișnuiți par să dezerteze din regimentele manipulate prin media, prin zvonuri sau prin alte mijloace.
Personajele lui Lucian Ionică ar putea fi chiar şi californieni obișnuiți aşa cum ar putea fi britanici, ruşi sau japonezi. Lucian Ionică dezleagă înţelesurile fundamentale ale imaginarului colectiv cu mulţi ani înainte ca feluritele evenimente politice să ne producă nopţi nedormite. Oamenii obișnuiți, fie ai ficţiunilor fie ai prezentului, au nevoie nu de un regim imaginar constrângător ci de soluţii. Bush ar putea derapa din această pricină, mai ales că multe voci americane cer politici naţionale, globalizarea părând mai degrabă dezertarea plutonului politic din câmpul civic apropiat. Fie personajele lui Lucian Ionică, fie californieni, oamenii din real şi virtual sunt cele două feţe ale oglinzii în care politicienii se privesc de multe ori cu stupoare. Dar vai, noi, poporanii de pe străzile dâmbovițene gândim altfel. Uite-așa gândim noi, un fel de ticăloşie a noastră încastrată în sufletul nostru comun nu ne dă voie, nu ne lasă libertatea de a avea un raport sănătos cu ideea de a fi conduşi. Noi românii ne facem că ne-ar conduce careva, oricare ar fi acela, domnitor, monarh, general, preşedinte, secretar general. Când conducătorul pune piciorul în prag, ne gudurăm într-o umilinţă nesănătoasă şi grotescă pe care o credem jertfă. Ce e mai straniu, este lipsa noastră de creativitate în această direcţie. Odată ce l-am pus pe unul să ne conducă, îl lăsăm să-şi facă mendrele şi ne plângem de milă iar dacă acela devine nevolnic, mai ales bătrân şi senil, abia atunci şi numai atunci ne arătăm vitejii lui peşte prăjit şi-i dăm la moacă într-un fel sau altul.
Bun, domnule Bufnilă! Îmi dau fiori ficțiunile astea! Dar pentru că mi-ați amintit de ,,Ziua confuză”, mi-am adus aminte, la rându-mi,(à propos, de moșul senil căruia trebuie să-i demonstrăm vitejia noastră și să-i ,,dăm la moacă”)de una din legile lui Murphy:,,tot ceea ce se poate fi rău,va fi rău în cel mai rău moment posibil”! Nu că SUA ar deveni o federație socialistă sub moș Bernie Sanders ci că Al Gore a zis niște ficțiuni la Davos, în ianuarie 2020:,,Sarcina de a acționa pe umerii oamenilor care sunt în viață azi, este o provocare pentru imaginația noastră morală.Iată Thermopile.Iată Agincourt.E bătălia din Ardeni.Iată Dunkerque.E 11 septembrie”. Gore se enervase pe senilii care nu protejează Amazonul și pentru că piețele durbile sunt mici și nedezvoltate!Mi se pare că Amazonul e vecin cu California! Brazilienii pun foc deliberat pădurilor, californienii au consumat apa care le da energie!
P.S. Scuze! Piețe durabile,nu durbile! Durbile e… ficțiune pură!