Sfântul budhist plecat din Ardeal: Csoma Korosi

Pornit în lume de pe meleagurile noastre, mai precis din Ardeal, Csoma Korosi este singurul om alb, a cărui statuie este venerată într-un templu budhist din Japonia. Iar asta pentru că această religie exotică i-a acordat rangul de ,,Bodhisattva”, un rang spiritual extrem de înalt, oarecum echivalent celui de ,,Sfânt” din Creștinism. Pentru budhişti aceasta este realizarea supremă la care poate aspira o fiinţă umană.

Budhismul este, chiar și acum, religia oficială a majorității ţărilor din Extremul Orient. Este o religie exotică cu totul deosebită care, deși nu se închină la nici un zeu, venerează o mulţime de sfinţi de cele mai diverse ranguri. Iar cel mai înalt dintre acestea este cel de ,,Bodhisattva”. Conform tradiţiei, cel care dobîndeşte statutul de ,,Bodhisattva” este un om deosebit care, ajuns pe culmile împlinirii spirituale, refuză totuşi să intre în Nirvana. Iar asta pentru că alege să rămână aici, în lumea materială, unde ajută omenirea să progreseze pe calea evoluției spirituale. Descris în termeni mai apropiați de gândirea europeană, un ,,Bodhisattva” este un om de o factură cu totul excepțională care, prin viaţa şi activitatea lui conduce umanitatea pe calea Binelui. Ei bine, un astfel de sfânt venerat în această religie fără zei și Dumnezei este un personaj excepţional, un savant, originar de pe meleagurile noastre: ar­deleanul Sandor Csoma Korosi. Privit din acest punct de vedere, dincolo de orice ideie metafizică, viaţa lui Csoma Korosi a reuşit, fără îndoială, să pună lumea în mișcare. Dar, sanctificarea şi rangul mistic cu care a fost încununat nu trebuie să ne inducă în eroare. Nu, Korosi nu a fost un pustnic. Dar toată viaţa lui a trăit totuşi ca un ascet. El afost un filolog genial, care ne-a lăsat o moştenire culturală excepţională. Chiar dacă cei mai mulţi dintre noi nu ştim acest lucru, el este autorul primului dicţionar tibetano-englez. O lucrare fundamentală care, ulterior, a devenit o punte de legătură între două lumi: lumea subtilă şi mistică a vechiului Tibet şi lumea dinamică a Europei, aflată pe atunci în expansiune. Iar pentru aceasta, ambele îi sunt, într-un fel sau altul, îndatorate. În plus, departe de a fi un ,,şoarece de bibilotecă”, Korosi a fost, mai curînd, un fel de Indiana Johns al vremurilor sale: un savant rafinat, dublat de spiritul unui aventurier.

Anii de ,,ucenicie”

Urmele documentare ale trecerii lui Sandor Csoma Korosi prin această lume sînt împrăştiate acum prin arhive. Iar lucrările sale originale sînt păstrate în marile centre universitare, unde sunt considerate niște rarităţi bibliofile. Sandor Csoma s-a născut la 27 mai 1784 în localitatea Chiurus care, în limba maghiară se pronunță Korosi. Este locul său de baştină pe care îl va menţiona întotdeauna alături de nume. Acum acea comună din ardeal se numeşte Csomakoros. El era al şaselea copil al unui mic nobil secui. Ori pe unde a ajuns în lume el s-a prezentat ca fiind ,,Siculo-Hungrois de Transilvanie”. La şase ani a fost dat la şcoala din Chiuruş, unde a învăţat pînă în 1799. Apoi, tătăl său l-a înscris la Colegiul ,,Bethlem Gabor” din Aiud. Era doar un adolescent de 15 ani care, cu siguranță şi-a impresionat dascălii: lucru rar întîlnit, a fost admis ca bursier. În anii care au urmat s-a remarcat prin pasiunea pentru istorie. Ulterior, a studiat timp de trei ani Filosofia şi alţi patru Teologia. Simultan el a ajuns să stăpînească foarte bine limbile clasice: latina, greaca veche şi ebraica. Acestea s-au adăugat limbilor pe care le știa ,,de acasă”: maghiara, germana şi româna. Apoi, învățarea limbii franceze a venit aproape de la sine. Ceva mai tîrziu, a deprins şi engleza. Era o perioadă în care toate națiunile europene începeau să-și caute originile istorice. Origini care erau, mai mult niște povești fabuloase decât niște informații corecte din punct de vedere istoric.
Aceea ceea a fost și perioada în care în mintea tânărului filolog poliglot, cristalizat ideea care-l va urmări toată viaţa: dorinţa de a regăsi patria asiatică originală a poporului ungar.

Drumuri europene

În anul 1816, Csoma Korosi a cîştigat o bursă la Universitatea din Gottingen. Demonstrase deja o mare uşurinţă în deprinderea limbilor străine, iar acolo s-a apucat de studiul celor orientale. Araba şi Turca au fost primele dintre acestea. Tot acolo a intrat în contact cu susţinătorii teoriei privitoare la înrudirea ungurilor cu Uigurii din Asia Centrală. În 1818, Csoma consideră că şi-a încheiat studiile teoretice şi, întors acasă, a intrat în contact cu cercurile ştiinţifice de la Cluj. Chiar dacă acolo începea să se impună teoria, acceptată şi astăzi, că ungurii fac parte din familia popoarelor ugro-finice, el a rămas fidel ideii despre presupusa lor înrudiri cu Uigurii. Aceasta a fost singura eroare majoră comisă în cursul aventuroasei lui vieți. În 1819 Korosi a plecat a Timişoara şi mai apoi la Zagreb. Acolo a învaţat limbile sîrbă şi croată, dar slava veche.

Pelerin prin lumea largă

La 25 noiembrie 1819, Csoma Korosi a părăsit Ardealul, pe care nu avea să-l mai revadă niciodată. Avea 35 de ani şi pornea în călătoria vieţii sale. Călătoria care avea să-l ducă pe „Acoperişul Lumii“, printre Lama-şii tibetani. Dar și spre anii de trudă care aveau să-i aducă atât celebritatea cât și moartea pe meleaguri străine, departe de ai săi. Iar peste încă un secol, aceeaşi călătorie avea să-l ducă pe Csoma în lumea divină, printre sfinţii Paradisului Budhist. Plecat din Ardeal doar cu un simplu permis de trecere, el a intrat în Muntenia prin punctul vamal de la Turnu Roşu. Pe atunci, tronul ţării surori Ardealului era ocupat de Alexandru Suţu, zis „Draco“, ultimul domn fanariot al Valahiei: peste numai doi ani, aici avea să izbucnească răscoala lui Tudor Vladimirescu. Dar pînă atunci Csoma avea să fie departe, un simplu pion pe tabla unei partide de şah întinse peste toată lumea. Abia început, secolul XlX devenise rapid o perioadă extrem de tulbure. Marile „plăci tectonice“ ale politicii europene se reaşezau, aducînd în prim-plan „actori“ noi care-şi doreau să conducă lumea. Bătrînul Imperiu Otoman îşi trăia ultimul secol de senectute decrepită. Marcat de un formalism birocratic din ce în ce mai rigid, Imperiul Austro-Ungar era şi el şubrezit de mişcările politice care afirmau, tot mai acut, independenţa naţiunilor componente. Franţa îşi lingea rănile după dramaticul sfîrşit al „aventurii“ napoleoniene. În schimb, Rusia devenea din ce mai activă, iar pretenţiile imperiale ale Moscovei vizau atît Europa, cît şi Asia Centrală. Şi de ce nu, Extremul Orient. La rândul său, Imperiul Britanic se extindea, pas cu pas, din India către restul Asiei de Sud-Est.

Izvoarele istorice ale timpului menționează că, iniţial, Csoma Korosi a intenţionat să plece spre patria Uigurilor prin Rusia. Era drumul cel mai scurt, de „numai“ 7.000 de kilometri. Dar era şi cel mai greu. De fapt, un drum imposibil de parcurs de către un om singur, fără mulţi bani, doar cu un toiag în mînă şi o desagă în spate. Dacă prima etapă, adică Rusia europeană, era relativ uşoară, situaţia se schimba dramatic în Siberia care, pe atunci era încă un ţinut aproape necunoscut. Nu existau drumuri practicabile, iar deplasările locale se făceau mai curînd iarna, cînd gerul cumplit îngheţa bălţile şi mlaştinile care, vara, erau de netrecut. Alături de niște argumente de natură administrativă, acesta a cântărit greu atunci când Csoma a ales calea mai lungă, prin Imperiul Otoman, peste ţinuturi ceva mai accesibile.
Csoma Korosi a părăsit Bucureştiul pe 1 ianuarie 1820, însoţind o caravană bulgărească ce se întorcea la Sofia. Pornea de unul singur într-o expediţie dură, în care avea să parcurgă peste 9.000 de kilometri pînă în creierii Munţilor Himalaya. Îşi fixase prima escală la Constantinopole. Dar, abia ajuns acolo, află că o cumplită epidemie de ciumă face ravagii în Anatolia. A plecat rapid, la bordul unui vas, spre Egipt. Era un ocol, dar nu avea de ales. Ajuns la Alexandria află că epidemia „debarcase“ debarcase și acol. Pleacă şi de acolo şi, în scurt timp, ajunge în Cipru. De fiecare dată, ardeleanul se „lipeşte“ de caravane comerciale care-l duc, din ce în ce mai adînc, în inima Asiei. Intrat în zona de influenţă a Islamului îşi adaptează numele: Sandor din maghiară este echivalentul lui Alexandru, căruia în Orientul Apropiat i se spune Iskandar. Prescurtat, Skandar. În etapa musulmană a călătoriei, Sandor Csoma se va prezenta „Skandar Beg“, adică „domnul Skander“.
Ajuns la Alep, aşteaptă cîteva săptămîni plecarea altei caravane cu care, după un drum aventuros cu pluta pe apele fluviului Tigru, ajunge la Bagdad. După cîteva luni de odihnă, csoma pleacă din superbul oraş al Califilor spre următoarea etapă: Teheran. De acolo pătrunde adînc în inima fostului Imperiu Persan. Parcurs mai ales prin deşert, drumul către Buhara a fost deosebit de greu. Şi i-ar fi fost imposibil să-l parcurgă fără ajutorul caravanelor de nomazi, de la care a învăţat să supravieţuiască în condiţii vitrege. Traversează apoi Afganistanul, care era sfîşiat de un cumplit război civil. În trecătoarea Khyber se întîlneşte cu doi funcţionari francezi care-l vor însoţi pînă în Kashmir. De aici, drumul lui Csoma spre inima unei civilizaţii aproape necunoscute era dechis.

„Tabla de șah“ a politicii mondiale

Lumea în care Csoma pătrunsese cu eforturi aproape supraomeneşti nu era cu nimic mai liniştită decît cea pe care o lăsase în urmă, în Europa. Acolo, în îndepărtata Asie, politica de mare anvergură se învîrtea în jurul imensului spaţiu chinezesc. La sosirea lui Csoma în zonă, pe tronul Chinei Imperiale se afla împăratul Daoguang, venit la putere după moartea predecesorului său, împăratul Jiaqing. Condusă de dinastia Qing, China trecea de aproape două secole printr-o perioadă de declin din ce în ce mai accentuat. Motiv pentru care era pîndită „la cotitură“ de toate marile puteri. Anglia își dorea China. Aflată şi ea în expansiune, Rusia înfiinţase deja un Departament special al Asiei de Sud-Est, care, printre altele, avea în vedere extinderea influenţei în China şi Tibet. De fapt, filologul ardelean nu a apucat să ajungă în „Tibetul Mare“ ci doar în Tibetul de Vest, care acum, în zilele noastre, face parte din alte state apărute între timp. Ultimul drum al vieţii sale s-a încheiat înainte ca el să fi apucat să ajungă în Lhassa. Dar locurile prin care umbla se aflau sub coordonarea liderilor din Tibet. Iar acolo, conducător spiritual era Tsultrim Gyatso, cel de al zecelea Dalai Lama. Dar puterea „lumească“ se afla sub sceptrul lui Tenpai Niyama, cel de-al şaptelea Panchen Lama.

Prietenul englez

În Kashmir, Csoma l-a întîlnit pe exploratorul britanic Wiliam Moorcroft, care i s-a plâns de lipsa de interes pe care albii o arătau faţă de cultura tibetană. Dar și de imposibilitatea de a comunica în mod coerent cu acest popor, vorbitor al unei limbi extrem de complexe: lipseau dicţionarele, la fel cum lipseau și lucrări dedicate gramaticii sale. Anterior existaseră cîteva tentative, dintre care cea mai cunoscută era „Alphabetum Tibetanum“ publicată la Roma, sub semnătura lui „Padre Georgi“. Aceasta era însă doar o compilaţie, uneori confuză, alteori fantezistă. Astfel că, ulterior, lucrările lui Csoma Korosi aveau să devină primele studii cu adevărat serioase. Încurajat de spusele lui Moorcroft, Csoma s-a apucat să studieze, cu rigoare ştiinţifică, limba şi cultura Tibetană. Iar de atunci, englezul îi va rămîne un bun prieten, care adeseori îi va finanţa activitatea ştiinţifică.

Pelerin pe „Acoperișul lumii“

Vara anului 1823 îl prinde pe Csoma la Zanskar, un vechi regat de la poalele Munţilor Himalaya. Aici timp de un an şi jumătate, va fi ucenicul lui Sangye Phuntsong, un erudit călugăr Lama de la care va deprinde fundamentele limbii tibetane. Călugărul îi pune la dispoziţie nenumărate lucrări privitoare la istoria Tibetului, geografia, medicina şi literatura, acumulate de un popor care avea deja în spate o cultură multimilenară. Învăţînd de la călugării Lama, Csoma trăieşte printre ei adoptînd traiul lor ascetic. Locuia într-o chilie strâmtă, fără nici un fel de încălzire. Iar hrana de bază era ceaiul dens, aproape vîscos, amestecat cu „Tsampa“, un soi de brînză foarte uscată, obţinută din lapte de yak. Aici face cunoştinţă cu subtilitatea textelor sfinte tibetane „Kandjur“ şi „Tandjur“. Cu ajutorul călugărilor, alcătuieşte o primă variantă a unui Dicţionar compus din cîteva mii de cuvinte, înscrise cu litere tibetane plus traducerea lor în engleză. În varianta sa finală, Dicţionarul va cuprinde peste 22.000 de termeni, fiecare explicat amănunţit.

Acuzat de spionaj

În toamna anului 1824, Csoma părăseşte Mănăstirea Zangla şi pleacă la Sabathou. Aici autorităţile engleze prezente în zonă, îl iau la ochi, considerîndu-l un soi de spion, probabil al ruşilor. Pentru a-şi clarifica situaţia, savantul redactează o serie de rapoarte unde expune scopul prezenţei sale şi împrejurările în care a ajuns să studieze cultura locală. Interesaţi de rezultatele muncii sale, englezii şi-au schimbat atitudinea. Oricum ei îşi doreau să poată comunica direct cu tibetanii, aşa că i-au asigurat lui Csoma toate mijloacele materiale necesare. Dar asta nu a eliminat o întrebare ciudată: era oare posibil ca sub bănuielile englezilor să se fi acuns și un graunte de adevăr? În acele împrejurări deosebit de complexe, o fi fost oare Csoma agentul „acoperit“ al unei alte puteri care a „defectat“ în favoarea britanicilor? N-o să ştim niciodată. Oricum ar fi, opera sa gigantică aruncă în derizoriu o astfel de întrebare.

Unicul portret al savantului

Toamna anului 1825 îl prinde pe Csoma Korosi la Mănăstirea Phuktal, centru religios vechi de peste o mie de ani. Centrate iniţial doar pe aspectele strict lingvistice, studiile sale se vor extinde treptat asupra celor mai diverse aspecte ale civilizaţiei tibetane. Se mişcă peste tot în zonă. Între 1827 şi 1830 a trăit în Kanam, unde a avut acces la vechi biblioteci, extrem de bogate. Ceva mai târziu, pleacă în India. Trece prin Delhi şi Agra, iar în mai 1831 ajunge la Calcutta. Timp de cîţiva ani deţine funcţia de şef al Bibliotecii Societăţii Asiatice Bengaleze. Acolo este vizitat de pictorul Agoston Shoeff, care i-a făcut un portret, singurul care i-a imortalizează chipul. Fără această lucrare plastică, nu am fi ştiut niciodată cum arăta eruditul explorator plecat în lume din Ardeal.

„Trezorierul“ tradiţiei budhiste

În primele luni ale anului 1834 au văzut lumina tiparului două dintre cele mai importante lucrări ale lui Csoma Korosi: Dicţionarul tibetan-englez publicat sub titlul „Essay towards a Dictionary Tibetan and English“, care conţine traducerea a peste 30.000 de cuvinte, şi Gramatica tibetană, „A Grammar of the Tibetan Language in English“. În prefaţa primei lucrări Csoma evidenţiază faptul că „literatura şi cultura tibetană au păstrat în mod fidel literatura budistă deja pierdută în India, iar importanţa acestora este dată în primul rînd de aceast fapt.“ Considerînd că a făcut pentru cultura tibetană tot ceea ce omeneşte era posibil, în 1842 porneşte către Lhassa, capitala „Tibetului Mare.“ Din păcate, pe drum s-a îmbolnăvit de o fromă foarte gravă de malarie. El a ajuns doar pînă la Derjeeling, aproape de Munţii Himalaya. Acolo a murit pe 11 aprilie 1842. Avea doar 58 de ani.

Urmașul marilor maeștri

Pe 22 februarie 1933, la mai puțin de un secol după moartea sa, Universitatea Taisho din Tokio i-a acordat lui Csoma Korosi, rangul de „Bodhisattva“, venerat sub numele de „Bodhisattva din regiunea de Vest a lumii“. Mai mult decât atâta, i-a dedicat și o statuie în care acesta este prezentat într-o postură similară sfinților budhiști. Faptul că japonezii au fost cei care l-au sanctificat pe Csoma, nu ar trebui să ne mire prea mult. Iar asta pentru că ceea ce noi cunoaştem sub numele de „Zen“, una dintre religiile oficiale ale Japoniei, este o formă de Budhism, specifică acestei ţări din Asia de sud-est. Strict doctrinar Budhismul Zen aparţine aceleiaşi „şcoli“ din care fac parte Budhismul „Chan“ din China şi Budhismul Tibetan. Iar în japoniareligia Budhistă a ajuns între secolele Vl şi Xlll d.Hr, adusă, în mai multe „reprize“ din China, dar printr-o „filieră“ Korio, adică prin Regatul Coreei medievale. Iar în perioada de glorie a samurailor aceştia au adoptat „Zen“ -ul ca religie specifică acestei „caste“.
Privit dintr-o perspectivă spirituală, rangul de Bodhisattva acordat lui Csoma Korosi nu este absolut deloc o exagerare. În tradiţia Mahayana, specifică Budhismului tibetan, înțeleptul Marpa este sanctificat sub numele de „Traducătorul“. El este cel care cu multe secole înaintea ardeleanului nostru a plecat din Tibet spre India, iar de acolo a adus sute de documente privitoare la învăţătura Budhistă. Întors acasă, le-a tradus din limba sanscrită şi le-a făcut astfel accesibile călugărilor tibetani. Csoma a murit și este înmormântat, pe pământ sfânt, în Tibet. Dar moştenirea lui spirituală s-a întors în Europa. Într-un fel, putem spune că savantul Csoma este cel care a adus Budhismul în Europa. De fapt, Tibetul este cel care pare să fi început cucerirea lumii albilor. O cucerire paşnică, în cursul căreia, devenită din ce în ce mai accesibilă, subtilitatea Budhismului cîştigă din ce în ce mai mulţi aderenţi, din Europa pînă în America.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.