Pentru a înțelege ce s-a întîmplat în Afganistan ar trebui să vedeți (sau să revedeți) sezonul 8 al serialului Homeland, scrie jurnalistul Ion Cristoiu într-un articol pe blogul personal.
„M-am apucat de revăzut Sezonul opt din Homeland, convins, după cum am scris în comentariu de pe cristoiublog.ro, că m-ar ajuta să pricep și să-i fac și pe alții să priceapă cum de s-a prăbușit peste noapte un regim clădit timp de 20 de ani, e drept nu pe solul afgan, ci pe baionetele trupelor străine. Am văzut sezonul cu ceva timp în urmă, cînd nu fusese postat încă pe Netflix. Am făcut rost cu greu de o variantă subtitrată în românește prin traducere Google Translate. Ceva groaznic, așa cum doar un robot poate fabrica. Varianta de acum, de pe Netflix, e foarte bună. Nu de asta mă uit eu cu interes la un film văzut. Îl urmăresc acum dintr-o perspectivă nouă, pe care n-am avut-o la prima vizionare, în primăvara lui 2020:
Perspectiva celui ce știe ce s-a întîmplat în Afganistan.
Deși apărut în februarie 2020, ca ficțiune despre un eventual acord al americanilor cu talibanii de plecare din Afganistan, sezonul 8 pare a fi scris acum, după dezastrul din 15 august 2021. Autorul acordului e Saul Berenson, în acest sezon Consilier pe securitate națională al președintelui. Acordul eșuează din cauza intrigilor vicepreședintelui afgan Gʼulom, un corupt, ros de ambiții. Nu prea diferit de președintele afgan Ghani, cel care a refuzat să demisioneze pentru a se forma un guvern de tranziție, potrivit acordului. Saul apelează la Tasneem Qureishi, șefa Serviciului Secret Pakistanez (ISI). Cînd acesteia i se vorbește de Afganistanul pe care americanii vor să-l lase în urmă, ea replică:
„Statul afgan pe care l-ați construit e un castel din cărți de joc, armata sa e o glumă.”
S-au dovedit altfel lucrurile peste un an, în august 2021?
Tot Qureishi îi spune lui Saul că americanii nu vor decît să plece, că nu-i interesează ce lasă în urmă. Au arătat altceva în august 2021?
Agenta CIA, Carrie, are la Kabul o sursă. E proprietarul unui parc de camioane construit plecînd de la banii dați de ea data trecută pentru colaborarea sa cu CIA. După cucerirea Kabulului, s-a vorbit de o categorie de afgani adaptați la regulile occidentale. Sînt sigur că au trăit bine nu ca afgani, ci ca angajați sau colaboratori ai SUA, ai NATO. Îi putem identifica pe aceștia cu cei peste 40 de milioane de afgani lipsiți de beneficiile colaborării cu ocupantul? Sursa îi vorbește lui Carrie despre sărăcia din țară, despre inegalitate, despre corupție. E curios că în relatările despre Afganistanul din perioada ocupației nu se suflă un cuvînt și despre sărăcie, despre inegalitate, despre bogați. Sigur că femeile care au lucrat cu ocupantul sau cele din familiile colaboraționiștilor se tem de talibani că le-ar lua dreptul de a se purta pe stradă ca-n Vest. Milioanelor de femei afgane regimul anterior le-a luat dreptul de a avea o viață cît de cît normală: Dreptul de a avea doctor pentru copil. Dreptul de a nu muri de foame. Relatările presei internaționale s-au referit timp de 20 de ani la efortul american de a construi o națiune de tip occidental. Nu știu să fi fost vreun reporter preocupat și de efortul american de a face viața mai bună pentru afganii care n-au avut norocul să fie oameni de serviciu la ocupanți.
Sezonul opt pleacă de la decizia președintelui american de a încheia un Acord cu Talibanii în urma căruia forțele SUA să se retragă din țară. Negocierile se duc la Doha și au în centru un șef taliban care vrea și el pacea. Încheierea unui Acord nu convine multora. Rușilor, în primul rînd, care au nevoie de o Americă paralizată în Afganistan, pakistanezilor, mai apoi, neliniștiți de perspectiva unei veniri la putere a unui regim acceptat de afgani. Cei mai interesați în eșecul Acordului sînt însă oamenii regimului marionetă, precum vicepreședintele Abdul Qadir Gʼulom, omul forte al țării, responsabil cu serviciile secrete. Negocierile sînt duse de americani fără știrea Guvernului afgan. Negocierile depind de eliberarea din închisori de către regimul marionetă a o mie de talibani închiși. În toiul negocierilor, vicepreședintele anunță că el nu va elibera o mie de teroriști. Talibanii pleacă de la negocieri. Se pune problema convingerii lui Gʼulom să revină asupra declarației. Saul, Consilier pe securitate națională, o trimite pe Carrie la Kabul, știind că aceasta a lucrat cu vicepreședintele în urmă cu patru ani, cînd era șefa Antenei CIA din Afganistan. Episodul unu și doi, dedicat eforturilor lui Carrie de a-l convinge pe vicepreședinte, par a fi inspirate din viață.
Abdul Qadir G’ulom, vicepreședintele Afganistanului, practic președintele, joacă pe mai multe fronturi. Unul dintre ele e cel rusesc. Înaintea lui Carrie, el stă de vorbă cu șeful antenei GRU din Afghanistan. Intrebat de Carrie, care-l recunoaște pe rus, vicepreședintele răspunde că rușii sînt interesați de stabilitatea Afganistanului și prin urmare țin ca americanii să rămână. Discuția dintre Carrie și G’ulom dă seamă, într-o operă de ficțiune, de adevăratele relații dintre autoritățile afgane și americani. Americanii decid să plece fără a-i întreba pe afgani. Cînd Carrie îi cere vicepreședintelui să-și retragă declarațiile privind prizonierii, are loc următoarea discuție:
„Carrie: Sîntem parteneri.
G’ulom: Oare ?
Carrie: Știi că sîntem și am fost de ani de zile. Nu doar țările noastre, tu și eu. Cineva ți-a dat informații despre Tratatul de pace. Ai folosit aceste informații ca să subminezi poziția noastră în acord. Precum și poziția guvernului tău. Ce ai spus la televizor, că nu vei elibera niciodată prizonierii, trebuie să-ți retragi vorbele.
G’ulom: Serios ?
Carrie: Da.
G’ulom: Sau ce ? Spune-mi partenere.”
Ce ne arată dialogul:
Că americanii au angajat un acord cu talibanii fără să-i informeze pe partenerii afgani.
Că partenerii joacă și ei pe cont propriu, apelînd la ruși.
Că deși își zic parteneri, americanii preferă să dea ordine afganilor.
Partenerii n-au pic de încredere unul într-altul. Carrie îl sună pe Saul pentru a-l avertiza că va căuta ceva cu care să-l șantajeze pe vicepreședinte. Saul e de acord. Deși e vorba de partener. Asta înseamnă că americanii îl știu pe vicepreședinte un gunoi. Cu toate acestea lucrează cu el de 19 ani.
Carrie pornește la acțiune. Află (ajutată de GRU, fără s-o știe) de o tipă Samira Noori, lucrătoare la o agenție anticorupție lansată de guvernul american. Pentru că un audit îl dovedește pe vicepreședinte corupt, soțul Samirei e aruncat în aer de o mașină capcană, pregătită pentru ea de oamenii vicepreședintelui, după ce Samira ceruse redeschiderea agenției, închisă de guvernul afgan
Ce descoperă Carrie cu ajutorul Samirei?
Vicepreședintele înființase un Batalion de elită al Armatei Naționale Afgane, Batalionul 25, Dar această unitate cu tot cu efectiv și cu material, nu există decît pe hîrtie. Pe hîrtie e și baza militară care a costat 30 de milioane de dolari. Ar trebui să aibă 2000 de soldați afgani, cu salarii anuale de 14 milioane de dolari. Nu există nici o bază, nici un soldat, e o armată pe hîrtie. Oricine pune întrebări e omorît. Carrie se întreabă:
– L-am protejat pe acest nenorocit timp de 19 ani. Ce e în neregulă cu noi?
Peste puțină vreme vine momentul în care Carrie îi pune vicepreședintelui în față documentele corupției. E un bun prilej de a ne da seama că banditismul guvernamental e mult mai mare. Iată dialogurile cu pricina:
„Carrie (punînd pe masă documente, fotografii): Poze de la așa-zisă bază Kulali. Ordine de deplasare a Batalionului 25 către bază, semnate de tine. Declarația privind numărul militarilor, din ianuarie, are inițialele tale. State lunare din ianuarie și februarie, contrasemnate de tine.
Vicepreședintele: – Bine.
Carrie: – Cereri de muniție și combustibil.
Vicepreședintele: – Am spus bine.
Carrie: – N-am calculat exact, cît ai furat de la propria armată, dar sînt cel puțin 100 de milioane.
Vicele: – Și ce?
Carrie: – Și ce?
Vicele: – Toți din guvern și-au tras partea. Crezi că mă vor arunca la închisoare? Sînt îngroziți că le voi expune secretele.
Carrie: – Nu și de data asta.
Vicele: – Zău?
Carrie: – Ai încălcat politica guvernului cînd ai deturnat procesul de pace. Ai umilit președintele și parlamentul. Și cînd vor auzi că ai mai creat și niște unități militare false, ai dreptate, nu te vor arunca la închisoare. Te vor pune la zid.”
Așadar, americanii descoperă o uriașă afacere de corupție a vicepreședintelui. America finanțează formarea unei armate afgane proprii, în stare să se lupte cu talibanii. Și iată se descoperă că un înalt funcționar guvernamental făurea armate pe hîrtie, dînd un tun de 100 de milioane de dolari. Te-ai aștepta ca vicele să fie dat imediat trimis procurorilor afgani pentru a fi judecat. Asta după ce s-ar da publicității afacerea.
Ce se întîmplă în serial?
„Carrie: – Așa că uite care e înțelegerea. Statele Unite îți acordă două ore.
Vicele: – Să fac ce?
Carrie: – Să-ți retragi declarația privind schimbul de prizonieri. Vei spune că ai fost înțeles greșit și că sprijini necodinționat pacea și vei face în public. Fă asta și toate astea vor rămîne între noi.”
Vicele se conformează. Rămînd cu banii și cu puterea. Grație puterii păstrate va produce mari nenorociri în continuare. Firește, Carrie e de la CIA. Motiv să ne întrebăm:
N-ar fi fost normal ca discuția asta să fie între vicepreședintele unei țări partenere și secretarul de stat al SUA?
Ea are loc între ditamai vicepreședintele și o simplă agentă CIA. Dincolo de complicitatea americană la corupția din guvernul afgan rămîne această realitate cruntă:
Al doilea om în statul partener e tratat de un simplu agent ca o slugă de pe plantații. Și cred că așa se întîmpla la toate nivelele. Cum să nu joace dublu chiar colaboratorii americanilor?
Serialul dezvăluie adevăruri și despre relația dintre Pakistan și SUA. Deși cele două state colaborează oficial, totuși, între ele stă o dușmănie ascunsă sub zîmbete. Dialogul dintre șefa ISI, puternicul Serviciu Secret al Pakistanului, și primul ministru, tatăl șefei, se dovedește edificator pentru adevărata poziție a Pakistanului față de SUA. De reamintit că America se poartă și cu Pakistanul ca cu o slugă:
„Tasneem – Haqqani a obosit să lupte, tată. Discuțiile directe cu Berenson ar putea duce la un armistițiu.
– Orice armistițiu trebuie controlat de noi și nu de Statele Unite ale Americii.
– Sau să prevenim asta din capul locului. Întrebarea e cît de departe pot să merg.
– Americanii ne disprețuiesc Dumnezeul. Ne disprețuiesc Profetul. Ne disprețuiesc pe noi pentru orice tentativă pe care o avem de a pune țara asta pe drumul ei. Mergi pînă unde trebuie.”
Și șefa ISI merge pînă unde trebuie. Până la a ticlui un atentat sângeros folosindu-se de fiul lui Haqqani, colaborator al ISI din ambiția de a fi el șef.
Discuția ne sugerează adevărata cauză a eșecului american nu numai în Afganistan, dar și în toată lumea:
Aroganța.
Ca și rușii de pe vremea URSS, americanii sînt aroganți în relația cu partenerii. Pentru ei pakistanezii sînt niște maimuțe față de care trebuie să folosești doar morcovul sau bîta.
Pakistanul, partenerul strategic al Americiii, e pus în fața faptului împlinit în chestiunea Acordului. După proclamarea Armistițiului, ca prefață a intrării în funcțiune a Acordului, discuția dintre vicepreședinte și șefa ISI, la recepție, dezvăluie că Pakistanul fusese pus în fața faptului împlinit:
„Tasneem Qureischi: – Dle general…
Vicele: – Doamnă director…
Tasneem: – Ce se întîmplă?
Vicele: – Un anunț important despre stadiul tratativelor de pace.
Tasneem: – Americanii au ajuns la un acord, nu-i așa? Fără un aport de la mine sau de la tine. Dar se așteaptă să stăm aici și să aplaudăm rezultatele. Cine a încheiat acordul?
Vicele: – Pînă acum credeam că tu.
Tasneem: – Primul ministru a fost sunat aseară de președintele Statelor Unite, chiar el, care a amenințat cu sancțiuni economice și de călătorie dacă Pakistanul nu acceptă. Ce să accepte mai exact? Da, nu a spus.”
Fără comentarii.
Pakistanul e partenerul strategic al SUA și președintele nu-i spune primului ministru nici după încheierea acordului ce să accepte. Se mulțumește să amenințe. Păi ce fel de parteneriat e ăsta?
Tot ce s-a întîmplat în august 2021 în realitate e ca în sezonul 8 al serialului Homeland.
Sezon al cărui scenariu a fost scris și jucat cu doi ani înainte de retragerea din Afganistan.
Să mai spună cineva că viața nu-i ca-n filme”.
Mai radem, mai glumim, dar ne pastram mintea acasa, nu plecam cu sorcova, avantajul ziaristilor..
Sunt cel putin 4-6 filme americaane care au „prevestit” evenimente se s tie ca scenaristii de la Hollywood sunt ‘mano a mano’ cu scenaristii politicii externe americane,practic sunt din acelasi trib, mare amator de razboaie care adauga bogatia bancilor!
Ion cristoiu sa taca. Am facut un comentariu pe blogul sau, recent – 2 zile, si nu l a publicat. A fost un comentariu decent, fara cuvinte urate, scurt si cu referire la o anumita relatie. „Ardei Umplut” nu a publicat comentariul. Asa i zicea raposatul Vadim Tudor, un mare patriot dealtfel, „ardei umplut”.Voi reveni cu textul refuzat de Dl Cristoiu, neprieten cu dl Nistorescu si mare „preten” cu shuca tow, un alt bolovan sec .Un ardei umplut si un bolovan sec se potrivesc la butoiul cu muraturi din care se alimenteaza betivanii.
Nu trebuie sa citesti nicio carte scrisa de altii! Trebuie doar sa iti amintesti parcursul coalitiei prin toate tarile, ce actiuni au avut, faci paralele cu reforma impusa in Romania si tragi linie. Esec, manipulare, minciuni, escrocherii si in final, distrugeri totale!
Mai țineți minte ce zicea generalul CHARLES de GAULLE? Încă din anii 50-60! Americanii cind vor sa spună ceva, întîi fac un film! Așa ca nu e nimic de mirare aici! Ăsta e modul lor de a trăi,lucra.
cristoiu era liber cand era liber de contract
anu trecut facea interviuri civilizate de la el d-acasa.
a semnat cu alephietv si e din nou sclavete
cum ii place sa fie celui mai cunoscut fiu al satului gacesti
(ce inseamna „gacesti”?)
@ batran gheorghe aceiasi experiemta, secu pur!
Ion Cristoiu sa fie sfatuitorul lui Ciolacu. Se potrivesc de minune. Doar ca unul e mai prost, iar celalalt inca se crede pe vremea impuscatului/
totusi Afganistanu dupa amerecani arata mai bine dezvoltat multilateral comparat cu roma-nia dupa tataru besescu petrov, darar gripa paste el si casa lui de tatar nespalat. Dotare armata mai buna, economie angro, resurse naturale, cladiri mai inalte ca alea de bucuresti, popor mai alb la fata comparat cu tatarimea nespalata de teleorman.
nu exista patriotism american …e totul bisnis…cia este anexa mosadului format pe scheletul …jewish telegrapf agency din timpul celui de al doilea razboi mondial….citu ,johannis si co sint toti vinduti jidanilor…tradarea este ceva normal in sua din pacate…guvernul isi asasineaza cetatenii cu jidanii in atacuri spactaculaose …uss liberyty in 1967 atacata de israel si 911 turnurile aruncate in aer de mosad si cia…israelul primeste 3,8 miliarde pe an…