Situație tot mai gravă la cel mai mare combinat de îngrăşăminte

Azomureş, cel mai mare consumator de gaze din ţară şi principalul producător de îngrăşăminte, anunţă noi măsuri de reducere a activităţii din cauza preţurilor la gaze. Peste 200 de angajaţi direcţi ai companiei vor fi delegaţi către alte companii sau trimişi în şomaj tehnic.

De asemenea, firmele care asigură diverse servicii de mentenanţă pe platforma Azomureş au fost anunţate că li se reduce activitatea cu cel puţin 30% în următoarele luni, cu un potential impact direct asupra angajaţilor acestor companii, potrivit ZF.

Compania, cel mai mare consumator de gaze din ţară şi principalul producător de îngrăşăminte, a anunţat în iunie că îşi închide temporar producţia de amoniac din cauza preţurilor la gaz.

În România, preţurile la gazul natural – materie primă principlă – au fost mult mai mari decât costurile de producţie. În prezent, aproape 70% din producţia europeană de îngrăşăminte este oprită.

“Se împlineşte un an de când am atras atenţia asupra problemelor ce pot apărea în zona industrială, odată cu creşterea preţurilor la energie. Valorile au început să crească din toamna anului trecut, iar niveluri de vârf au fost înregistrate după invazia Rusiei în Ucraina – piaţa energetică a început să fie foarte volatilă după închiderea gazoductului NorthStream 1. În ciuda faptului că România a avut la dispoziţie o schemă de sprijin, pe care alte state europene au aplicat-o, până acum nu a existat o formă de suport pentru industria care foloseşte gazul natural ca materie primă în activitatea de producţie. Populaţia este sprijinită prin plafonarea preţului la gaz şi electricitate, dar ce se întâmplă dacă oamenii nu mai au locuri de muncă pentru a plăti facturile? Aici este cel mai mare pericol şi din păcate suntem în situaţia de a lua noi măsuri, unele dintre ele cu impact asupra angajaţilor noştri”, a declarat Harri Kiiski, directorul general Azomureş.

Noile măsuri prevăd ca pentru schimburile de noapte şi la sfârşit de săptămână să se păstreze doar personalul esenţial.

Azomureş subliniază că, din punct de vedere operaţional, instalaţiile sunt pregătite în orice moment să fie repornite la o capacitate de 50%, dacă realitatea economică va permite.

”Autorităţile din România vor avea la dispoziţie, în curând, un nou set de măsuri ce poate fi aplicat pentru sprijinirea industriei locale, inclusiv cea a fertilizanţilor. Aplicarea acestora reprezintă menţinerea a mii de locuri de muncă active şi încasarea unor venituri substanţiale la bugetul de stat, direct şi indirect prin companiile care depind de marile platforme industriale. Comisia Europeană a inclus industria fertilizanţilor în categoria celor “cheie”, care trebuie menţinute în activitate prin acordarea unui sprijin financiar”, se precizează în comunicatul Azomureş.

Producţia anuală (în condiţii normale de funcţionare) la Azomureş este de 1,6 milioane de tone de îngrăşăminte, aproximativ 75% din producţie fiind destinată fermelor româneşti. Compania este parte din grupul elveţian Ameropa, unul dintre cei mai mari trader de îngrăşăminte şi cereale la nivel global.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

13 Comentarii

  1. Închideți tot, stingeți lumina,aruncați cheia și dunga în lumea largă…asta nu mai e țară, nici colonie ci un teritoriu ocupat vremelnic de niște ființe…

  2. Populația de la oraș care nu va mai avea locuri de munca se va întoarce la țară ( de unde a plecat) și va creste ovine,bovine cabaline etc! Mai plantează un pom să aibă lemn de foc, va creste găini și pui de rata! Adicătelea ne întoarcem în 1945!

  3. Punerea pe butuci e doar o chestie de timp…
    Slavă ! ?

  4. @ jefuitorii 13:23
    Crezi ca te lasă ?
    Și dacă vor sa te țină la bloc, cu rație de mâncare și venit minim garantat ??

  5. Gazele romanesti de ce nu sint puse la dispozitia Azomures , Oltchim ,etc ? De ce sint date pe nimic firmelor austro ungare ? De ce importam ingrasaminte din Rusia si Ukraina in loc sa fim noi exportatori ? Romania este o tara de gura casca condusa de cei mai spurcati hoti din istoria neamului . La asa popor , asa conducatori si nivel de dezvoltare ! Hotia romaneasca de dupa ’89 s-a transformat intr-o adevarata orgie tilhareasca . Toti tatarii, tziganii si oltenii turciti din sud se perinda la conducerea țării de vreo cîțiva zeci de ani . Iată ce-au făcut din Romania , cea mai inapoiata si saraca țară din Europa ! Asta au reusit corciturile de tatari ,țîgani si olteni turcizați din sud !

  6. Ba voi sunteti chiar tampiti, inchidem totul si ne plangem ca fatalaii mari, apoi importam, tot ce am inchis, idiotilor, tradatorilor, liberalilor

  7. SItuatie din ce in ce mai grava !:))
    Cca 10% din consumul; de gaze din Romania se duce pe fundul a 200 de salariati de la Azomures ,restul populatiei Romaniei consuma cca 20% iar consum energetic cca 10%
    Puteti calcula,chiar si focile putiniste,cata rispa era la Azomures detinut de elvetieni,daca va ajuta capul
    Elvetienii cara anual 30 milioane coco profit

  8. @jefuitorii – stimabile, sa-ti reactualizez situatia, ca esti in urma cu stirile! Nu mai ai voie sa cresti animale in batatura fara autorizatie si conditii decente (asternut curat, muzica clasica si asomarea fara dureri), de la anul se va interzice lemnul de foc, dar ai voie panouri solare. Este si un lucru bun, ai voie sa cresti gandaci, viermi si coropisnite! Deci nu ne intoarcem in anii 40, ci in era sclavagista!

  9. @ Mărgelatu 15:34
    Chiar și ăștia cu EPOLEȚI care scuipă semințe de floare pe forum și iau salarii SPECIALE ar trebui sa știe ca Romania e la 150 miliarde coco datorie.
    Cu ce plătiți, bai trantorilor, dacă nu mai produci nimic în țară ??
    De conceptul de lanț economic și social v-a zis ceva la Băneasa ? Sau ai STUDIAT la Brănești ?

  10. Stati linistiti la locurile voastre, totul e in regula, Guvernul si Ciolanis vegheaza pentru bine tzarii, votand pe banda rulanta orice directiva vine de la CE/PE… scriam de anul trecut din vara, ca aia de la CE au pregatit proiecte de comunisti, de punere la comun a tuturor resurselor energetice ale fraierilor si distributia lor dupa „nevoi”. In prezent prin masurile de interzicere a folosirii nitratilor si alte restrangeri, se intentioneaza falimentarea tuturor fermierilor mici si mijlocii pentru ca terenurile lor sa fie cumparate pe bani de nimic de mari corporatii internationale, Bill Gates e unul care militeaza activ pentru falimentarea fermierilor, iar pe de alta parte firmele controlate de el cumpara milioane de hectare, e cel mai mare proprietar din SUA. Legat de combinate, o sa va dea „licuriciu” gaze la 7-8 ori pretul, si o sa faceti fertilizator la 10-12 ori pretul din 2020, in timp ce altii care nu-s imbecili o sa-l aibe la 300-400$ tona ca in trecut

  11. Atita timp cit nu punem mana pe un toroipan si sa le crapam capul la sobolanii astia care ne tortureaza ,nu se va rezolva nimic in tara asta.

  12. Foame, domnilor! Patrie sau foame! E din ce în ce mai ușor de ales, și, la inflația asta, parcă nici liderii nu mai par de neclintit.Ce lipsește în punguța de sub băț este regăsit ca gaură-n stomac mai târziu cu un efect mobilizator similar, dacă nu chiar mai entuziasmant.Ca-n ’89.Dacă intră Shengenul, ies gazele, si odata cu ele și producția pe anul viitor.Si atunci sa vezi distracție…

  13. Azomures este al elvetienilor. Vor curent ieftin de la romani dar sa le vanda produsele la preturi mari. In plus azomures este unul din marii poluatori ai tarii. Nu s-au facut mari progrese in acesata directie desi promisiuni au fost. Poate ca Rusia si Ucraina iti vor vinde ingrasamintele la preturi mai mici.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.