SMR-urile și securitatea energetică: timpul deciziilor responsabile, nu al spectacolului politic

SMR-urile și NuScale, victime ale declarațiilor neavizate și ale politizării inutile

După cum am afirmat într-unul dintre articolele publicate anterior, în spațiul public există un subiect împins de mediul politic și preluat de jurnaliști fără a consulta profesioniștii din energie sau „nucleariștii”. Am avut ocazia, în ultimele zile, să discut cu mai mulți universitari și specialiști din instituții de referință în domeniu, iar aceștia mi-au confirmat ceea ce bănuiam: nici politicienii, nici jurnaliștii nu i-au consultat cu privire la problematica generală sau la cea specifică a proiectului.

Nu știu cine îl consiliază pe ministrul interimar al Energiei, dar sunt convins că domnia sa nu are decât cunoștințele dobândite în liceu despre energia nucleară. Cred că ar trebui să fie mult mai atent atât la persoanele care îl consiliază, cât și la declarațiile pe care le face, deoarece induce în societate ideea că noua tehnologie — cea a SMR-urilor — nu este validă, că NuScale nu este o companie serioasă, iar presa a interpretat inclusiv că se pregătește „un nou Bechtel”. Nu era mai simplu să îi întrebe pe colegii de partid ai domniei sale, foști miniștri ai Energiei — inițiatorul proiectului, Virgil Popescu, și continuatorul acestuia, Sebastian Burduja?

Și mai deranjant este faptul că mediul jurnalistic este puternic divizat. Am observat că imaginea unui jurnalist sau a unui canal media poate decredibiliza un astfel de subiect.

Politizarea unui astfel de subiect strategic este extrem de nocivă, inclusiv pentru liderii de opinie care repolarizează societatea pe o temă ce nu ar trebui deloc adusă în desuetudine.

Electrificarea termiei și transporturilor – adevărata provocare a decarbonizării

În mixul energetic primar mondial, energia termică, utilizată în industrie și în sectorul rezidențial, reprezintă aproximativ 36%, fiind urmată de energia consumată în transporturi, cu 27%, în timp ce energia electrică acoperă doar 21%. Atât energia termică, cât și cea folosită în transporturi, se dorește a fi electrificate, deoarece acestea generează o poluare semnificativă.

Pentru producerea energiei termice se utilizează, în proporție de circa 85%, combustibili fosili — gaz natural, cărbune și petrol (sursa aici). În transporturi, ponderea combustibililor fosili ajunge la 92% (sursa aici). Tendința este clară, iar specialiștii sunt aproape unanim de acord că electrificarea reprezintă o soluție eficientă pentru reducerea poluării în marile aglomerări urbane. Un alt argument important este faptul că energia electrică se transportă mult mai ușor decât energia termică. În prezent, însă, și energia electrică se obține preponderent din combustibili fosili.

Electrificarea termiei și a transporturilor reprezintă un obiectiv strategic major, dar succesul său depinde în mod esențial de decarbonizarea producției de energie electrică. Fără o creștere masivă a capacităților de energie curată, nucleară și regenerabilă, electrificarea riscă să mute poluarea, în loc să o elimine.

Subiectul Doicești arată neștiință și neputință. În spațiul public se susține că PSD vrea să cumpere bunăvoința SUA, iar PNL și USR spun că acest proiect generează o pagubă bugetului național. Evident, cele două tabere nu au dreptate, deoarece, necunoscând necesitatea generării de energie electrică, nu cunosc nici calculul profitabilității (aici câteva explicații), nici realitățile energetice naționale și regionale.

Necesitatea construirii unor noi capacități energetice, despre care am vorbit aici, este urgentă. Cărbunele, vrem nu vrem, va dispărea din mixul național, nu pentru că „așa e scris în PNRR”, ci pentru că România are un cărbune de slabă calitate, pentru că tehnologia de extracție este veche și energofagă, pentru că o parte dintre utilajele de producție sunt vechi și, în curând, nu vor mai avea licențiere ISCIR și de mediu. Investițiile preconizate în viitor necesită energie securitară, care să nu depindă de soare și vânt și nici de generatoarele digitale (stocarea se face sub formă de curent continuu și este transformată în curent alternativ). Rezultă că singurele posibilități de a avea energie securitară necesită fie gaz, declarat de UE combustibil de tranziție, fie energie nucleară. Energia pe gaz poluează, dar nu atât de mult ca ceilalți combustibili fosili și este „amendată” prin adăugarea în preț a certificatelor CO2. Energia nucleară este considerată „curată”, deoarece nu există emisii de CO2.

Echipamentele clasice de producție a energiei nucleare au un timp mare de pornire/oprire din cauza reacției nucleare. SMR-urile au un timp mic de răspuns la comanda pornire-oprire, ceea ce le oferă un mare avantaj.

Geopolitica și securitatea energetică nu sunt luate în seamă

Niciun guvern din ultimii 20 de ani nu a avut o viziune sau o strategie care să determine calea pe care industria energetică națională să se îndrepte. În articolul trecut arătam că suntem în fața dezastrului: astăzi, fiind închise temporar capacități de peste 2.300 MW. Acesta este rezultatul anilor de proiecte ratate. Vor mai urma și altele. Rezultatul va fi același: România are printre cele mai mari prețuri ale energiei din Europa.

România trebuie să aibă energia nucleară în mixul electroenergetic, mai ales după ieșirea naturală a cărbunelui din mix. Cu cât tehnologiile de obținere sunt mai multe, cu atât este mai bine, deoarece vom avea dependențe mai puține. De aici rezultă că tehnologia CANDU de la Cernavodă, tehnologia reactoarelor SMR de generație 3+ și tehnologia de generația 4 – și aici mă refer la reactorul ALFRED de la Mioveni – pot aduce plusvaloare regională României prin diversitate, experiență, învățământ de specialitate și posibilitatea de a oferi consultanță sau a opera echipamente similare în țările din regiune.

SMR-urile între miză strategică și derapaj politic

În concluzie, subiectul SMR-urilor și al proiectului NuScale de la Doicești a devenit o victimă colaterală a unei clase politice și a unui mediu jurnalistic care tratează dosarul energetic cu superficialitate și calcule electorale. Declarațiile neavizate ale ministrului interimar și lipsa consultării specialiștilor au creat o narativă falsă și periculoasă, care subminează un proiect strategic pentru România. Politizarea excesivă a unui subiect de securitate națională nu doar că erodează încrederea publică, dar riscă să întârzie decizii esențiale pentru viitorul energetic al țării.

România are nevoie urgentă de o strategie energetică coerentă, depolitizată și bazată pe expertiză tehnică, care să recunoască rolul central al energiei nucleare în decarbonizarea reală a economiei. Diversificarea tehnologiilor nucleare (CANDU, SMR-uri de generația 3+ și reactoare de generația 4) reprezintă o oportunitate majoră de securitate energetică, independență și plusvaloare regională. Fără investiții curajoase și responsabile în capacități nucleare, electrificarea termiei și a transporturilor va rămâne doar un deziderat, iar România va continua să plătească printre cele mai scumpe prețuri la energie din Europa.

Late edit:

Articolul domnului Cătălin Dragostin conține câteva afirmații inexacte care merită corectate:

1. Investiția este estimată între 6 și 7 miliarde de dolari (nu 6,3) pentru cele 6 module SMR, care sunt proiectate să funcționeze 60 de ani (nu 30). Cu o amortizare pe 60 de ani, costul final nivelat al energiei (LCOE) se situează realist între 105 și 120 USD/MWh în scenarii moderate de finanțare. (sursa aici)
2. SMR-urile NuScale folosesc uraniu îmbogățit sub 5% (UO₂), similar reactoarelor clasice PWR. Combustibilul ars poate fi reprocesat chimic (așa cum se face în Franța), ceea ce reduce semnificativ volumul deșeurilor finale de nivel înalt. (Info aici)