Soarta miliardarului care a vrut aurul României

Miliardarul franco-israelian Beny Steinmetz, care a râvnit la aurul din munții Apuseni, și doi dintre colaboratorii săi vor fi judecați pentru mituirea a funcționarilor publici străini și false în acte, infracțiuni care ar fi fost comise în timpul activității lor în Guineea, conform acuzațiilor formulate la tribunalul judiciar din Geneva. Steinmetz și colaboratorii săi au fost acuzați „că au plătit mită” pentru a obține concesii în vederea exploatarea depozitelor miniere de către compania sa Beny Stein Met Group Resources (BSGR), care avea pe atunci sediul la Geneva. Conform publicației Le Temps, pentru justiția de la Geneva, acest proces este emblematic. Într-un caz similar, compania petrolieră Addax Petroleum și banca HSBC au scăpat de un proces de corupție plătind 31 de milioane de dolari și, respectiv, 40 de milioane de dolari. Un aranjament similar ar fi posibil, în temeiul articolului 53 din Codul Penal, fiind motivat în principal de dificultățile acestui dosar unde sunt implicate mai multe jurisdicții. Asta nu înseamnă obligatoriu că se va proceda la fel.

Procurorul genevez care se ocupă de acest caz de 6 ani vorbește de o mită de 10 milioane de dolari, bani care ar fi tranzitat conturi elvețiene. Dolarii ar fi urmat să asigure bunăvoința fostului președinte din Guineea, Lansana Conte. În acest dosar s-a constituit parte civilă și gigantul minier britanic Rio Tinto, concurent din acea vreme a lui Steinmetz.  A patra soție a lui Conta, Mamadie Toure, a admis că ar fi încasat 1,5 din cele 10 milioane. Banii s-ar fi plimbat prin banca elvetiana Julius Baer, mai exact prin subsidiara ei din Insulele Virgine Britanice.

Conform Le Temps, zeci de cereri rogatorii, care au implicat Guineea, Ucraina și Israel, au fost necesare pentru a urmări tranzacțiile și pentru a identifica beneficiarii reali ai sumelor mișcate prin conturi.

Nu demult, DNA a cerut arestarea preventivă în lipsă a patru oameni de afaceri israelieni implicaţi în dosarul retrocedării ilegale a Fermei Băneasa, în care Remus Truică şi Paul al României au fost inculpaţi și condamnați la patru ani de închisoare și, respectiv, la trei ani cu suspendare. Aceştia au acuzaţi de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de influență și complicitate la spălarea banilor. Cei patru oameni de afaceri sunt: Tal Silberstein, Shimon Shevez, Benjamin „Benny” Steinmetz și Moshe Agavi. Stenogramele din dosarul retrocedărilor, în care au fost inculpați Remus Truică, Andrei Marcovici și Dan Andronic, au dezvăluit prezența în gruparea lui Benjamin „Benny” Steinmetz, om de afaceri foarte interesat de resursele din țara noastră. Cea mai importantă țintă a lui Steinmetz, a cărei avere se ridică la 3,5 miliarde de dolari, o reprezintă aurul din Apuseni, în special cel de la Roșia Montană. El, împreună cu oamenii de afaceri americani Seth Klarman şi John Paulson au controlat compania Gabriel Resources, cea care a încercat să dezvolte o mină de aur în România, care implica distrugerea a patru vârfuri de munte. Au fost temeri că acest lucru ar lăsa în urmă un lac de reziduuri toxice, cu apă cu cianură. Confruntat cu manifestaţii ample de stradă, Parlamentul român a decis să nu dea curs acestei investiţii. Gabriel Resources nu s-a lăsat şi a acţionat România în judecată la Curtea de Arbitraj.

Eșecul de la Roșia Montană i-a îndreptat pe Steinmetz,  Klarman și Paulson spre un alt teren din Patrulaterul Aurier din Apuseni: Băișoara din județul Cluj. Într-un document al Gabriel Resources se arăta că firma autohtonă Rom Aur urma să continue activitatea pe un teren pus la dispoziţie de Primăria Cluj Napoca, condusă de Emil Boc. Actul purta semnătura administratorului Rom Aur, Nicolae Gruia Suciu. Această societate apărea ca având acţionar unic Gabriel Resources BV Nederland. Băişoara este o localitate din nord-estul Munţilor Apuseni, la o distanţă de 50 de km de Cluj Napoca. Mineritul metalifer de aici este cunoscut de sute de ani, potrivit atestărilor documentare.  În localitate a fost constituită o persoană juridică alcătuită dintr-un conglomerat de composesorate şi primării ce deţin terenuri în zonă. Terenul arondat acestei persoane juridice este în mare parte terenul sub care de sute de ani se cunoaşte faptul că există zăcăminte auro-argintifere. Drept dovadă minele vechi de sute de ani din Băişoara şi interesul Gabriel Resources pentru acestea. Agenţia Naţională de Resurse Minerale a eliberat licenţă de concesiune pentru explorarea minereurilor auro-argintifere firmei Rom Aur (pe atunci „Rom Aur” – S.R.L. Roşia Montană, în calitate de concesionar), după ordinul 147/2006 emis de guvernul Tăriceanu.

Steinmetz a fost interesat și de Loteria Română. În urmă cu mai mulți reprezentanții companiei austriece Novomatic au încercat, în secret, să parafeze cu Loteria Română un contract de zeci de milioane de euro privind dotarea cu echipamente de tip videoloterie. Austriecii au fost parteneri de afaceri cu Steinmetz, prin intermediul firmei BSG Investments. Novomatic nu intra direct în afacere ci printr-un interpus: Novotalica. Aceasta avea ca acționari grupul Novomatic şi o firmă condusă de Tal Silberstein, fost consilier al lui Călin Popescu Tăriceanu, pe vremea când acesta din urmă era premier, şi consultant al fostului preşedinte Traian Băsescu, şi Remus Truică. De altfel, numele Novotalica era o combinație între Tal (Silberstein) și Novomatic.

De asemenea, în BSG anunţa un proiect rezidenţial cu 900-1.100 locuinţe şi o investiţie de 100 – 120 de milioane de euro în Grozăvești, București. Numai că terenul era un parc și nu putea interveni pe el. Totodată, Steinmetz, prin prin subsidiara Seven Hills, a anunțat planuri mărețe pentru piaţa imobiliară din România: 500 de milioane de euro în mai multe proiecte rezidenţiale din România. După achiziţia terenului din parcul Grozăveşti, compania şi-a completat portofoliul cu noi terenuri: patru ha. în Pantelimon (1.000 apartamente), 50 de ha. la Săftica (1.000 vile) şi 100 de ha. la Corbeanca (2.500 vile), două terenuri la Ploieşti (250 apartamente) şi unul de 67 ha. la Braşov (3.000 apartamente). Tot ce s-a „obținut” este un lanț de executări silite. Datoriile generate de creditele angajate pentru cumpărarea acestor terenuri s-au adunat, iar în 2012 a apărut prima executare silită – terenul de 50 de ha de la Săftica. Compania imbiliară era reprezentată de Moshe Agavi, unul dintre cei patru israelieni căutaţi de DNA.

Cea mai mare parte a averii lui Steinmetz provine din afacerea cu diamante, minerit şi energie. Cel mai valoros activ al omului de afaceri este Steinmetz Diamond Group, care a tăiat şi şlefuit cel mai scump diamant vândut la o licitaţie, cu 83 de milioane de dolari. În 2010, a vândut grupului brazilian Vale, pentru 2,5 miliarde de dolari, 51% din acţiunile companiei sale din Guinea, care se ocupa cu mineritul fierului. Zăcămintele preluate de Vale sunt considerate printre cele mai mari rezerve de minereu de fier din lume

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 5
Cosmin Pam Matei 4563 Articole
Author

11 Comentarii

  1. Weinstein … Epstein … Steinmetz … domne, pai ce faceti, ca se goleste kibutz-ul Jew York ?!

  2. Si acestor Silberstein, Shevez, Steinmetz, Agavi,Klarman și Paulson, vrea Vasilica sa le faca si muzeu langa Antipa,unde e tot un parc?Intreb,nu dau cu parul…aliatii Romaniei,vai si amar…

  3. Judecat, judecat, însa restitutio in integrum României + judecarea si pedepsirea camarilei din tara a individului (Nastase Adrian, Ponta Victor Viorel, ca vârfuri decizionale ale saracirii si-nfeudarii României). Schweighoff, când, si el?

  4. poate ca domnul Tariceanu are ceva de spus in aceasta situatie! ca tot apare le televizor! dupa cum il astept si pe domnul Basescu care ne vorbea de necesitatea dezvoltarii mineritului in Rosia Montana!

    doi fosti si actuali demnitari ai statului roman, mari patrioti la TV si la Radio!

  5. @Gina Misogina: Shoah n-are a face, a existat, e-o realitate obiectiva, plus ca România a fost construita si de angajamentul si banii evreilor (Transilvania, Bucuresti), numai ca distrugerea Muzeului Antipa si anexelor ar demonstra reaua vointa cea mai crasa a natiei fata de predecesorii gloriosi. Unii (Antipa, si-n provincie, Nopcea ori Veturia Goga), i se consacra stiintei, si altii (Dancila, respectiv judetul Hunedoara si comunele Densus, Sacel, judetul Cluj …) o darâma (din rezervatia zimbrilor pitici a lui Nopcea se fura oasele, curia familiei din Densus si castelul din Sacel sunt în ruine ori în stare grava, ca sa nu pomenesc de castelul Goga de la Ciucea, vremelnic încaput pe mâna unor impostori, care l-au cam si distrus…, etc., etc.). Lucruri de care nu-s vinovati evreii, ci românii, de la Catarama Viorel, „miliardarul” care-a condamnat industria României, Isarescu Mugur, care i-a condamnat economiile, Nastase Adrian care l-a-ngropat pe Titulescu cu „afacerea optantilor” pe care-o câstigase, si care Nastase a ruinat si restul tarii, cu „restituirile”, ca „privatizarile” nu-i ajunsesera. Plus Ponta, alta pacoste, si-acuma, dupa Grindean si restul – Constantinescu Emil si Basescu-Johannis, din partea ailalta a „eshicherului politic” -, madam Dancila-dictatoarea-cap-sec.

  6. Gino, pai nu te-ai prins ca sint ani de zile de cind Romania a devenit „Gradina Gheşeftmani” ? …

  7. Totusi, mită, mită, dar de unde atata valuta? Si-au pus această intrebare anchetatorii,dar doar cei care sunt adevarati anchetatori? Observam ca banii(cardurile clonate) au circulat prin multe tari,identitatea conturilor(cardurilor…pas) nu este specificata, deci,nu poate demonstra nimeni ca sunt bani negri deoarece doar din anumite bancomate pot vira banii in anumite afaceri(afacere sau nume),și,ma tem ca urma banilor(cardurilor furate sau clonate) a fost interceptata cu succes dar nu spune nimeni nimic despre aceasta afacere! In vestul salbatic,nu iti petmiti sa arunci valuta ca mita mai ales cand e buzunarul tau. Piata negotului privind cardurile clonate sau furate functioneaza cu brio in zonele apusului de soare cu vechime uriasa in olalalalala-ndica.

  8. 90 % din marile scandaluri si lovituri au „metz” di astia implicati; ca un testicul crescut in talpa.

  9. @Rollason:daca tu te-ai nascut inainte de razboi,e problema ta,eu m-am nascut dupa ’90 si pentru mine e mai importanta lupta de la Șelimbăr si lupta de la Podul Înalt!A declansat Romania vreun razboi mondial?A fost vreun lagar de exterminare pe teritoriul Romaniei?Pune mana pe carte,niciodata nu e prea tarziu!

  10. @Gina Misogina :da, în România n-au fost lagare de concentrare ori exterminare (fiindca-s 2 LUCRURI DIFERITE, desteapto!), însa toate populatiile dezmostenite si analfabete (mahalalele oraselor, de peste tot în lume, fiindca diaspora evreiasca-i peste tot) sufera de antisemitism. Daca-n România n-a fost nici un lagar si România n-a declansat nici un razboi mondial, în ea s-au facut, în schimb, pogromuri si masacre la vremea legionarilor si-a lui Antonescu (pentru primii, Pogromul de la Iasi + executiile cu agatzarea-n cârlige a evreilor, la Jilava), si armata româna e vinovata si cel putin de-un pogrom si-n URSS al epocii, la Odesa. Asa ca nu face pe desteapta si nu fi obraznica, mai ales ca eu m-am ocupat serios de miscarile fasciste din Estul Europei. A te fi nascut dupa ’90 nu-ti da dreptul sa ma insulti privindu-mi vârsta si sa-l scoti pe Mihai în fata, ca prostu’ care n-are habar de afacerea optantilor, mai aproape de noi. Si privindu-i pe evrei, TU pune mâna pe carte sa vezi cât din Bucuresti si din tara s-a construit, înaintea WW2, si din averile tipilor, prin fundatii. Asa fiind cu prostii fuduli, madam.

  11. Din câte știu eu, din surse încrucișate, la Iași, ostilitățile au fost sub comandă germană, iar la Jilava a fost o înscenare a camarilei regale, cu Lupeasca(khasară-așkenază din Iași!) la butoane, prin care legionarilor li s-a înscenat pogromul, DAAAR toți evreii masacrați au fost înhumași doar în cimitirul shefard, ceea ce înseamnă că autorii au putut fi chiar „frații lor de… cruce”,… așkenazi! Proverbială ura dintre cele două aripi străine și ostile… Vezi doar 2WW! De ce această frică viscerală, patologică a noastră, a românilor, față de adevărurile evreiești?! AUD?!…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.