Suntem la intersecția rutelor de transport gaze, dar ce urmează?

România se află la intersecția coridoarelor de transport ale gazului, atât Nord-Sud cât și Est-Vest, astfel că putem importa gazul necesar la intern din multiple surse, se arată în Planul de Dezvoltare a Sistemului Național de Transport Gaze 2024-2033 al Transgaz.

Documentul arată că, până acum cinci ani, depindeam la import doar de ruși. Investițiile în interconexiuni au schimbat însă lucrurile.
„După construirea conductei Turkish Stream 2 în Bulgaria și Serbia, conductele de pe Coridorul Transbalcanic au devenit neutilizate pe direcția Nord-Sud. Ca urmare a acestui fapt, Transgaz a transformat aceste conducte, din conducte cu sens unic în conducte bidirecționale, prin investiții cu forțe proprii și astfel s-au creat premisele transportului gazelor naturale pe direcția Sud-Nord, din Coridorul Sudic, prin conductele Transbalcanice la o capacitate de 14 miliarde metri cubi/an, din Azerbaidjan, dar și LNG din terminalele din Turcia și Grecia spre România și Europa.
Faptul că suntem interconectați în regim reverse-flow ne permite să importăm gaze naturale de pe diferite coridoare. Până acum 5 ani exista doar varianta de import de gaz rusesc de pe conducta de tranzit T1. Acum, lucrurile sunt radical diferite și putem importa gaz din Ungaria, din Bulgaria, din Marea Caspică, prin gazoductele TANAP și apoi TAP, prin Coridorul Vertical, sau chiar gaz natural lichefiat din terminalele grecești sau turcești”, se arată în plan.
Coridorul Vertical, componentă din Coridorul Sud -Nord-din cadrul Inițiativei celor 3 Mări (I3M) va contribui la diversificarea surselor de gaze naturale și la creșterea siguranței în aprovizionarea cu gaze naturale a statelor din Centrul și Estul Europei și Balcani.
„Integrarea BRUA în Coridorul Vertical transformă România într-un important jucător pe piața gazelor din regiune. Gazele naturale vor fi transportate prin Grecia către alte țări prin mai multe puncte de intrare și ieșire și din diferite surse de aprovizionare (Azerbaidjan, Qatar, Algeria, Egipt, Iran)”, se mai arată în document.

Consumul se va dubla

Consumul de gaze al României va crește cu 10 miliarde metri cubi, în următorii 3-4 ani, ceea ce practic înseamnă o dublare a consumului actual, se mai arată în PDSNG.

Față de acum 15 ani, consumul de gaze a scăzut cu 40%, de la 18 miliarde metri cubi la 10 miliarde, în special pe fondul închiderii chimiei și petrochimiei. Transgaz, ca operator de sistem, spune încă că acest lucru se va schimba. Potrivit companiei, unele din combinatele chimice se vor redeschide iar marile termocentrale pe cărbune vor trece pe gaze. Sursa suplimentară de gaze ar urma să vină din Marea Neagră, perimetrul Neptun Deep, concesionat de Petrom și Romgaz, care ar începe producția în 2027. Cu toate acestea, dacă vom avea un consum dublat, tot vom avea nevoie de importuri, așa cum spunea, anul trecut, Ion Sterian, directorul Transgaz.

Odată cu redeschiderea acestor unități și cu înlocuirea unor capacități de generare energie electrică pe cărbune cu cele pe bază de gaze naturale, extinderea rețelelor de transport și distribuție gaze naturale și creșterea producției interne ca urmare a demarării exploatărilor de gaze din Marea Neagră, este de așteptat o creștere a consumului de gaze naturale.

Recomanda
Mihai Soare 1278 Articole
Author

4 Comentarii

  1. Vrajeala! Singura conducta cu oarece importanta este una care traverseaza tara si merge din Bulgaria in Ucraina. Restul celor importante ocolesc Romania!

  2. Noi cu rezerve de gaze, sa importam gaze? Aici ne-au adus slugile. Iar faptul ca suntem la intersectia rutelor va insemna ca ne vor curge balele si atat.

  3. Iar abereaza ăștia! Totul e doar conducte care traversează tara, exact că în Egipt pe întinderile de nisip, până ajung la firme, și cum firmele sunt in străinătate, vă dați seama că, Romania importa propriul gaz din țările care au conductele prin Romania cu gaz din subsolul românesc! Vă puteți închipui căti infractori care au distrus securitatea energetică a țării avem în politica românească? Vedeți de ce se afara de funcții și nu vor să plece, nu accepta schimbarea regimului infracțional cu o alta etapă a vieții pentru țara și națiune? E o uriașă îndârjire la politicieni dar mai intensa e la cetățeni pentru schimbare. Sa nu credeți că e doar in Romania, în majoritatea țărilor se întâmplă acest proces de schimbare regim.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.